Viaţa lui Adele, cântăreaţa britanică crescută în sărăcie lucie care a ajuns vedetă internaţională şi milionară - LIFE.ro
Sari la conținut

Viaţa lui Adele, cântăreaţa britanică crescută în sărăcie lucie care a ajuns vedetă internaţională şi milionară

Probleme cu alcoolul a avut şi artista, în special în perioada în care a început să fie recunoscută la nivel internaţional.Venea după o relaţie care o afectase teribil, se trezise vedetă ca prin minune şi bea până cădea din picioare sau uita versurile propriilor melodii.
Share this article

Este unul dintre cei mai bine vânduţi artişti din lume, cu peste 120 de milioane de albume vândute. Adele are 15 premii Grammy, 12 Brit Awards, dar şi un Primetime Emmy. A fost declarată de mai multe ori Artistul anului şi trecută pe lista celor mai influenţi oameni din lume. În spatele succesului fantastic stă însă multă muncă, ambiţie, dar şi o mulţime de suferinţe care i-au marcat viaţa.

Abandonată de tată, sprijinită total de mamă

Adele s-a născut pe 5 mai 1988 la Londra. Mama, studentă la arte pe atunci, avea numai 18 ani când a adus-o pe lume şi a fost nevoită să o crească singură, după ce tatăl cântăreţei, căzut în patima alcoolului, a ales să dispară din vieţile lor pe când aceasta avea numai 3 ani.

N-am ştiut niciodată ce ar trebui să facă un tată pentru că nu am avut niciodată unul.

Adele şi mama ei au trăit ani de zile în sărăcie lucie, însă în ciuda eforturilor mamei ei de a le întreţine, femeia a fost mereu atentă la dorinţele şi aptitudinile copilei. Ea a fost cea care i-a remarcat vocea şi cea care a încurajat-o să cânte şi să-şi exploreze latura creativă. Avea 3 joburi în acelaşi timp ca să poată plăti lecţiile de muzică pentru fiica sa.

Avea numai 4 ani Adele când era deja pasionată de artişti cu voci puternice, dar delicate în acelaşi timp, precum cele ale Aliciei Keys, Lauryn Hill şi Mary J Blige. Dar influența puternică asupra muzicii ei au avut legendele Etta James şi Ella Fitzgerald.

Am fost atât de impresionată de faptul că eu, o fată de 15 ani, ascultam muzică ce era făcută în anii `40. Ideea că oamenii ar putea să-mi asculte muzica în 50 de ani de acum înainte a fost un impuls real pentru mine, să merg pe acest drum.

Adele a lăsat şcoala publică la 14 ani ca să urmeze cursurile şcolii BRIT pentru artele spectacolului, locul unde s-au format muzicieni precum Amy Winehouse, Leona Lewis şi Jessie J. În ultimul an de studii a încărcat 3 demo-uri pe pagina ei de MySpace, iar una dintre melodii – Hometown Glory – i-a atras atenţia directorului de la casa de discuri XL. La 4 luni de la absolvire şi la numai 18 ani semna primul contract din carieră.

Fiecare album, succes fulminant

A lansat primul album, 19, în ianuarie 2008, iar succesul a venit aproape instantaneu, debutând direct pe locul 1. La scurt timp câştiga prestigiosul Brit Critic`s Choice Award şi în vară semna cu casa de discuri Columbia, care a editat albumul în SUA, ceea ce a făcut ca vânzările să explodeze.

Încă nu ştiu exact ce fel de artist vreau să fiu. Pentru mine albumul a fost doar despre înregistrarea unor cântece ca să-mi scot din suflet un băiat şi include toate tipurile de muzică pe care le iubesc.

Toamna a venit cu 4 nominalizări la Grammy pentru cântăreaţa care încă îşi căuta drumul. Fanii însă deja ştiau că Adele este pe drumul potrivit. Apariţia ei la Saturday Night Live în acelaşi an a înregistrat cel mai mare rating în 14 ani de emisie, iar în numai 24 de ore de la acel moment albumul ei ajungea pe primul loc în iTunes. În februarie câştiga şi primele ei 2 Grammy-uri, iar lumea ştia că un nou star a apărut.

Au apărut însă problemele, iar cariera lui Adele a fost pusă grav în pericol. Era în turneu în America de Nord când o laringită gravă a obligat-o să anuleze restul concertelor. După recuperare a reluat turneul, însă imediat a fost nevoită să-l anuleze din nou după ce corzile ei vocale au cedat.

Cântatul este la propriu viaţa mea. Este hobby-ul meu, dragostea mea, libertatea mea şi acum este şi job-ul meu. Nu am nicio altă variantă decât să mă recuperez corect şi complet sau risc să-mi distrug vocea pentru totdeauna. O să revin şi o să fac lucrurile şi mai bine când voi pleca din nou în turneu.

A revenit în ianuarie 2011 cu cel de-al doilea album, 21, care a intrat imediat în topuri. Lucrurile au luat-o însă din nou pe o pantă descendentă când în luna noiembrie a aceluiaşi an cântăreaţa a trebuit să-şi anuleze iar toate concertele şi fost supusă unei intervenţii chirurgicale la corzile vocale care nu i-a permis nici măcar să vorbească vreme de 7 săptămâni. Când toată lumea credea că asta a fost cariera tinerei, Adele a revenit în forţă la Grammy-urile din februarie 2012, câştigând 6 premii Grammy şi egalând-o astfel pe Beyonce la cele mai multe premii câştigate într-o singură noapte, iar câteva săptămâni mai târziu – Oscarul pentru Skyfall, soundtrack-ul unuia dintre filmele James Bond şi Globul de Aur pentru aceeaşi melodie.

2015 a fost anul celui de-al treilea album de studio, 25, ce a debutat direct pe primul loc în Marea Britanie şi a devenit cel mai rapid vândut album din istoria ţării, cu peste 800.000 de exemplare vândute în doar prima săptămână de la lansare. Tot pe primul loc a debutat și în Statele Unite, unde în numai o săptămână au fost vândute 3,38 de milioane de copii, cea mai mare vânzare de album în 7 zile de când se face o asemenea monitorizare. Scenariul s-a repetat în foarte multe alte țări, 25 devenind cel mai bine vândut album al anului, cu mai mult de 17,4 milioane de copii. A urmat primul turneu după o pauză de 5 ani şi încă 5 premii Grammy și 4 Brit Awards.

30, cel de-al patrulea album de studiu al artistei a fost lansat în noiembrie 2021, în același stil ca și precedentele. A intrat direct pe locul I în topuri și a devenit cel mai bine vândut album al anului, întărind ideea că orice atinge Adele din punct de vedere muzical se transformă în diamant.

Citeşte şi: Adele, un nou album, noi recorduri şi o nouă iubire – LIFE.ro

Adele, între dorinţa de a fi iubită şi dezamăgirile constante

Viaţa personală a artistei a fost şi mai tumultoasă. A trăit toată viaţa cu durerea faptului că tatăl a părăsit-o şi nu s-a interesat de ea decât foarte rar. A încercat la un moment dat să îl lase să revină în viaţa ei, însă bărbatul a profitat de ocazie şi a folosit fotografii din copilăria ei pentru vânzarea către tabloide. Adele este recunoscută pentru faptul că ţine mult la viaţa ei privată, iar faptul că propriul tată a trădat-o a fost de neconceput pentru ea. Mai mult, acest lucru a fost urmat de interviuri în care el vorbea despre problemele cu alcoolul, dar şi despre faptul că problemele lui Adele în relaţiile cu bărbaţii sunt cauzate de faptul că el a părăsit-o când era mică.

Nu mi-am cunoscut niciodată tatăl. Nu are absolut niciun drept să vorbească despre mine.

Nu l-a iertat niciodată pentru asta, iar bărbatul s-a stins din viaţă în sărăcie şi fără să primească acceptarea fiicei sale.

Probleme cu alcoolul a avut şi artista, în special în perioada în care a început să fie recunoscută la nivel internaţional. Venea după o relaţie care o afectase teribil, se trezise vedetă ca prin minune şi bea până cădea din picioare sau uita versurile propriilor melodii.

Citeşte şi: Viața amoroasă a cântăreței Adele. Tot ce știm despre relațiile ei de dragoste misterioase – LIFE.ro

S-a adunat şi a decis să meargă mai departe, însă a urmat o nouă relaţie care a aruncat-o în depresie. L-a cunoscut apoi pe Simon Konecki, cel pe care şi acum îl numeşte „salvatorul ei”, chiar dacă nu mai sunt împreună. Au făcut un copil împreună, s-au căsătorit şi chiar dacă lucrurile nu au mers între ei aşa cum îşi dorea artista, au păstrat o legătură strânsă.

Chiar şi acum am încredere deplină în el. El şi Angelo (n.r.: fiul lui Adele) sunt îngerii trimişi pe Pământ pentru mine.

A avut o cădere şi după divorţ, momente în care a căutat din nou refugiul în alcool.

A fost o perioadă în care am ţinut industria băuturilor alcoolice în viaţă, dar apoi am realizat că trebuie să muncesc mult cu mine pentru a deveni o persoană mai bună. M-am oprit şi am început să merg la sala de sport pentru a mă menţine ocupată.

A avut apoi o revenire spectaculoasă, atât în muzică, cât şi din punct de vedere al imaginii. A slăbit 50 de kilograme, subliniind însă faptul că felul în care arată nu schimbă omul care e. De mai bine de un an este într-o relaţie cu un renumit agent NBA, Rich Paul şi a anunţat de curând că îşi mai doreşte un copil, ceea ce i-a determinat pe mulţi să vorbească şi despre o potenţială logodnă.

Imagini din acest articol ne-au fost furnizate de depositphotos.com.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora