Căutare

Share this article

Viața lui Mihail Gorbaciov a început într-un sat mic, în apropiere de Stavropol, într-o familie de țărani a cărei grijă era să producă culturi cât mai bogate pentru a putea să-și onoreze dările la stat. În primii ani ai vieții sale a muncit pământul, o muncă grea, anevoioasă, fără rezultate semnificative pentru un copil pasionat de învățătură. Iar pentru că într-o vară a obținut împreună cu tatăl său o recoltă bogată, șefii partidului l-au premiat și, mai important decât atât l-au observat.

Ani mai târziu viața lui Mihail Gorbaciov avea să se schimbe, atunci când a ajuns să se bucure de o recunoaștere națională importantă ca membru al partidului comunist, doctrina dominantă a fostei URSS.

În martie 1985, Mihai Gorbaciov era ales secretar general al partidului, conducătorul in facto al țării. Iar după destrămarea imperiului sovietic, Gorbaciov ajungea primul președinte democrat al Uniunii Sovietice.

Viața și copilăria lui Mihai Gorbaciov

Mihail Sergeevich Gorbaciov s-a născut într-o familie de țărani, în satul Privlone, în apropiere de Stravropol, pe data de 2 martie 1931. În adolescență a lucrat în domeniul mecanizării agricole, la o fermă de tractoare din sat. Era poate pentru prima dată când tânărul Gorbaciov conștientiza problemele serioase ale producției agricole și ale administrației politice la țară. De asemenea, devenea familiar cu controlul KGB (poliția secretă a fostei URSS), cunoștințe de care se va fi folosit mai târziu în carieră.

Deși îi plăcea foarte mult să învețe, era pasionat de matematică și istorie, toată copilăria și adolescența a muncit cot la cot cu părinții săi. Pe când avea 16 ani, șefii de partid l-au observat și pentru munca depusă în urma căreia a obținut o recoltă importantă, a fost recompensat cu Ordinul Steagul Roșu pentru muncă. Aceste aprecieri i-au permis să se poată gândi la un viitor universitar, lucru la care nici nu ar fi visat, din cauza condițiilor grele în care trăia familia sa (bunicii lui Mihail Gorbaciov au fost deportați la începutul perioadei staliniste, sub acuzația că sunt culaci).

În 1952 Mihail Gobaciov se înscrie în Partidul Comunist și începe studiile la Universitatea de stat din Moscova, de unde iese licențiat în drept, în 1955.

În timpul facultății o cunoaște pe Raisa Titorenko, colega sa de an, cu care se și căsătorește în anul 3 de facultate.

După moartea premierului sovietic, Iosif Stalin, URSS intra într-o perioadă de neliniști politice și intelectuale, lucru ce pava calea unei restructurări majore la nivel politic, economic și administrativ.

Pentru activiștii de partid tineri precum Gorbaciov, urma o perioadă de schimbări importante și provocări.

După absolvire Mihail Gorbaciov s-a întors la Stavropol în poziția de organizator al Komsomol (Liga tânără comunistă), începând o carieră de succes în administrația de partid. În 1961 a promovat ca prim secretar de partid, iar apoi șef al departamentului agricol din Stavropol.

Viața lui Mihail Gorbaciov, de la fiul de țăran la liderul suprem

După ce a obținut o experiență politică importantă, Gorbaciov s-a mutat rapid pentru a-și asuma direcția partidului în întreaga regiune Stavropol. În 1970 era prim secretar al partidului comunist pentru teritoriul Stavropol. Această poziție este cumva similară cu cea a guvernatorului SUA. Astfel a fost propulsat către Comitetul Central, unde a devenit membru și s-a bucurat de o recunoaștere națională.

În toată ascensiunea sa, Mihail Gorbaciov a fost susținut de Yuri Andropov, și el din regiunea Stavropol, dar și de Mihail Suslov, principalul ideolog al partidului.

În 1978, la cererea lui Leonid Brejnev (secretarul general al partidului sovietic) Gorbaciov a ajuns la Moscova, fiind numit secretar de partid responsabil cu administrația în agricultură.

Mihail Gorbaciov alături de Nicolae Ceaușescu

În ciuda problemelor din agricultură, în acel moment, Gorbaciov și-a câștigat o reputație solidă ca politician energic și informat. Stilul său activist se opunea majorității liderilor îmbătrâniți de la Kremlin, o clădire din Moscova, care adăpostește guvernul.

Ascensiunea politică a lui Yuri Andropov după moartea lui Leonid Brejnev, în ianuarie 1980, a întărit foarte mult poziția lui Gorbaciov, ambii fiind nerăbdători să lase în urmă practicile depășite și ineficiențele economiei fostei URSS.

În octombrie 1980, Gorbaciov a devenit membru al guvernării Politburo, grupul mic din fruntea Partidului Comunist.

Un nou tip de lider sovietic?

În 1985 Mihail Gorbaciov a preluat puterea, moment în care a introdus un spirit proaspăt în prăfuitul Kremlin. Tânăr, plin de energie, căsătorit cu o femeie atractivă, stilată și educată, a reprezentat o nouă generație de leaderi sovietici, liber de experiența directă a terorii lui Stalin care îi înrăise și îi transformase în coruptibili pe liderii mai în vârstă.

Primul pas al lui Gorbaciov ca șef al partidului a fost menit să îmbunătățească productivitatea economică. A început o campanie energică împotriva ineficienței și a risipei, arătându-și fățiș intenția de „a-i scutura” pe toți muncitorii leneși și ineficienți din fiecare zonă a vieții sovietice, inclusiv din partid. De asemenea a dezvăluit și prieteniile neobișnuite create la vârful partidului. La scurt timp după preluarea puterii, Gorbaciov și-a asumat rolul de om din popor, ieșind tot mai des în stradă, împărțindu-și opiniile și discutând cu oamenii.

Relațiile cu America

Un alt obiectiv important în planul său a fost acela de a îmbunătăți relațiile cu Statele Unite ale Americii, reușind astfel să reducă cheltuielile cu apărarea, în favoarea celor pentru bunurile de consum. În noiembrie 1985 s-a întâlnit cu președintele Reagan la Geneva pentru a discuta problemele naționale și internaționale. S-au făcut ușoare progrese în acel moment, însă amândoi au fost de acord să participe la un nou summit, în SUA, în 1986.

Când noi tensiuni au început să apară între cele două state puternice, liderii au fost de acord să țină o întâlnire preliminară la Reykjavik, în octombrie 1986. Însă semnele de îmbunătățire a relației s-au văzut clar abia în 1988 când Gorbaciov a lăsat o impresie pozitivă când a făcut o baie de mulțime în New York și a dat mâna cu oamenii. În mai și iunie 1988, președintele Reagan a vizitat Moscova.

Conflictele interne

În cadrul Uniunii Sovietice, Gorbaciov a promovat schimbările politice. Cea mai importantă măsură a sa a venit în 1989 când a organizat alegerile în cadrul cărora fiecare membru al partidului comunist trebuia să concureze împotriva altor oponenți ce nu erau membri de partid.

Mai târziu, în același an, a cerut încetarea statutului special al Partidului Comunist garantat de Constituția sovietică. De asemenea a oprit ocupația militară sovietică din Afganistan.

Însă două alte probleme i-au adus mari dificultăți lui Gorbaciov. Prima era o problemă legată de naționalități, deoarece Uniunea Sovietică era formată din peste o sută de grupări etnice. Multe dintre aceste grupuri au început să se angajeze într-o război deschis unul împotriva celuilalt și, chiar mai grav, unele grupuri etnice, precum lituanienii și ucrainenii au început să solicite independența.

A doua problemă era economia națională care se scufunda tot mai tare. Atât producția industrială, cât și cea agricolă erau în declin, iar vechiul sistem, în care economia funcționa sub un control centralizat al guvernului, părea să nu mai dea rezultate.

În timp ce Gorbaciov se confrunta cu aceste probleme, un rival puternic începea să iasă la suprafață. Considerat odată aliat, Boris Elțîn devenea acum principalul susținător al reformei economice radicale a țării. Elțîn a părăsit formal partidul comunist în 1990, lucru pe care Gorbaciov a refuzat să-l facă, fiind astfel ales președinte al Republicii Ruse în 1991.

Dar Gorbaciov, pe de altă parte, fusese președinte al Uniunii Sovietice fără a fi nevoie să câștige alegerile naționale. Iar acesta a fost argumentul cu care Elțîn a cerut un sprijin mai mare din partea poporului.

Mihail Gorbaciov alături de președintele american

Viața lui Mihail Gorbaciov și năruirea puterii

În august 1991, un grup de conservatori ai Partidului Comunist l-au capturat pe Gorbaciov în timp ce se afla în vacanță în Crimeea și astfel au acaparat puterea. Unii dintre acești oameni, precum primul ministru Valentin Pavlov, erau indivizi pe care Gorbaciov îi pusese la putere pentru a crea un echilibru între forțele politice. Dar Elțin, nu Gorbaciov, a condus rezistența cu succes la lovitura de stat (preluarea guvernului), care s-a prăbușit în câteva zile.

Când Gorbaciov s-a întors la Moscova, era umbrit de popularitatea lui Elțîn și chiar au apărut zvonuri că Gorbaciov era implicat în  propriul proces de sechestrare.

Până la finalul lui 1991, Uniunea Sovietică avea să se prăbușească. Ucraina și statele baltice și-au declarat independența, iar puterea adevărată se schimba între liderii acestor regiuni, printre care și Elțîn, erou al tentativei de lovitură de stat și președinte al Republicii Ruse.

Gorbaciov și-a dat demisia oficial din funcția politică, în ziua de Crăciun a anului 1991.

De atunci a avut tot felul de încercări de a-și crea un nou partid, de a candida la președinție și de a sprijini ideile liberale, însă toate au fost eșecuri. Astfel că și-a scris autobiografia ce a fost publicată în Germania și în SUA.

În septembrie 1999, soția sa, Raisa, a murit de cancer.

Asemenea multor figuri istorice, rolul lui Mihail Gorbaciov va putea fi interpretat în multe feluri. Așa cum a spus un fost lucrător din fabrică, într-o declarație acordată ziarului Newsweek, „Gorbaciov a distrus un mare stat… colapsul Uniunii Sovietice a început cu Gorbaciov”, tot la fel, unii critici din vest au văzut căderea comunismului ca fiind „o victorie pentru bunul simț, rațiune, democrație și valori umane comune”.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO