Viața lui Novak Djokovic. De la antrenamentul în timpul bombardamentelor asupra Belgradului, până la titlul de mare campion în tenis
Viața lui Novak Djokovic, unul dintre cei mai importanți jucători din tenisul mondial contemporan, a fost scrisă de la bun început într-un destin al învingătorilor. Sârbul Novak Djokovic a câștigat primul său mare Grand Slam în 2008 și a fost numit numărul 1 ATP în 2011.
Cine este Novak Djokovic?
Născut în Serbia anului 1987, Novak Djokovic a început să joace tenis la vârsta de 4 ani, iar la 13 ani a fost trimis în Germania pentru a se antrena la un nivel profesionist. După un debut extraordinar și după o ascensiune fulminantă către culmile sportului, Djokovic a câștigat turneul de mare slam Australian Open în 2008, ducând echipa Serbiei către prima victorie a Cupei Davis, în 2010. În 2011 a câștigat trei dintre cele patru turnee de mare slam și a bifat o serie de 43 de victorii, lucru care l-a propulsat pe primul loc al clasamentului mondial ATP.
La toate acestea, dacă adăugăm prima sa victorie la French Open-ul din 2016, Djokovic a devenit primul jucător de tenis de la Rod Laver încoace (1969) care a reușit să înscrie simultan toate cele patru titluri în cariera sa.
Cum începe viața lui Novak Djokovic?
Novak Djokovic s-a născut pe data de 22 mai, 1987, în Belgrad, Serbia. Tatăl său, Srdjan și mama sa, Dijana, dețineau compania Family Sports, care avea trei restaurante și o academie de tenis. Tatăl, unchiul și mătușa lui Djokovic erau toți schiori profesioniști. Mai mult decât atât, tatăl lui a avut rezultate excelente la fotbal, însă destinul lui Novak era pregătit pentru o mare performanță în tenis.
În vara lui 1993, la vârsta de 6 ani, viața lui Novak Djokovic avea să se schimbe, când legenda tenisului iugoslav, Jelena Grencic, l-a remarcat la complexul sportiv al părinților lui. Grencic l-a plăcut atât de tare pe micuțul Novak, încât următorii șase ani s-a ocupat de antrenamentele lui.
În acea perioadă războiul din fosta Iugoslavie și bombardamentele asupra Belgradului erau în plină desfășurare, ceea ce însemna că multe luni, în fiecare noapte, Novak Djokovic și familia lui trebuiau să stea închiși în pivnița casei pentru a se pune la adăpost. Mai tâziu în viață, Novak Djokovic a declarat că ororile războiului l-au făcut să-și urmărească visul de a juca tenis cu o și mai mare determinare. La vârsta de 13 ani el a fost trimis la Pilic Academy în Munchen, Germania, pentru a se antrena la un nivel profesionist și pentru a putea participa astfel la competiții mari din tenis. În 2011, la vârsta de 14 ani, Novak Djokovic și-a început cariera internațională.
Viața și cariera lui Novak Djokovic
La vârsta de 14 ani, Djokovic a terminat campionatul european cu titlul de triplu campion la probele: dublu, singur și pe echipe. Apoi a câștigat medalia de argint la Campionatul mondial de juniori, într-o echipă ce reprezenta Iugoslavia.
La 16 ani, după ce a câștigat cinci turnee ITF, a fost catalogat drept al 40-lea cel mai bun jucător de tenis junior din lume.
În 2004 a câștigat primul turneu ATP Challenger, în Budapesta, iar anul următor s-a calificat la Wimbledon și a ajuns până în runda a treia, ceea ce l-a făcut să intre în primii 100 de jucători ai lumii.
În sezonul 2007, Djokovic a jucat semifinalele de la French Open și Wimbledon. A câștigat al doilea titlu Masters la Montreal, învingându-i pe primii trei jucători ai lumii, Roger Federer, Rafael Nadal și Andy Roddick, ceea ce i-a adus un binemeritat loc numărul 3 în clasamentul ATP.
A concurat pentru Serbia la Olimpiada de la Beijing din 2008 și a câștigat o medalie de bronz, iar datorită lui, în 2010, Serbia a câștigat pentru prima dată Cupa Davis. În același an a câștigat și Australia Open, Wimbledon și U.S.Open și a ajuns numărul 1 mondial.
De atunci cariera sa a cunoscut tot felul de suișuri și coborâșuri, însă nu s-a mai detașat niciodată de învingători.
Olimpiada de la Rio din 2016
A fost un mare șoc când numărul 1 mondial a fost eliminat din visele sale olimpice în a doua zi de competiție, după ce Juan Martín del Potro, din Argentina, l-a bătut cu 7-6, 7-6.
Deși a părăsit terenul cu lacrimi în ochi, Djokovic le-a spus reporterilor: „Delpo a fost un jucător mai bun și a meritat să câștige. Acesta este sportul”.
Apoi a adăugat: „este foarte trist și dezamăgitor să fii eliminat din turneu atât de devreme, dar sunt bucuros că un bun prieten de-al meu, care s-a luptat cu numeroase accidentări, a câștigat”.
Accidentarea și revenirea la Wimbledon
După o serie de rezultate proaste în 2017 și după ieșirea de la Australian Open, Djokovic a încercat să rezolve lucrurile aducându-l pe Andre Agassi în postura de antrenor personal. A obținut o mică victorie, însă, la Wimbledon, s-a retras în sferturile de finală din cauza unei accidentări și a anunțat că preferă să se refacă restul sezonului. În 2018 a fost operat la cot și a revenit în forță pe teren. În acea vară l-a învins spectaculos pe Nadal în semifinala de la Wimbledon, iar apoi nimic nu l-a mai ținut pe loc în timpul jocului cu Kevin Anderson, câștigând al 13-lea turneu de mare slam din cariera sa. La acesta s-a mai adăugat și titlul de campion obținut la U.S.Open.
În ianuarie 2019, Djokovic l-a învins pe Nadal pentru a revendica un al șaptelea titlu de simplu la Australian Open și cel de-al 15-lea său campionat major, rupând pentru a treia oară egalitatea ce-l lega de Pete Sampras.
La finalul anului trecut, Novak Djokovic era în continuare numărul 1 mondial în clasamentul ATP.
Viața personală a lui Novak Djokovic
Djokovic vorbește fluent limba sârbă, italiană, germană și engleză. Cei doi frați mai mici ai săi, Marko (născut în 1991) și Djordje (născut în 1995) îl urmează îndeaproape, alegând și ei câte o carieră în tenis.
Personalitatea lui Djokovic i-a adus porecla Djoker, o combinație între cuvântul „joker” și numele său de familie, asta pentru că este recunoscut pentru umorul său deosebit pe care îl afișează în fața colegilor, în afara terenului de tenis.
Novak Djokovic este membru al bisericii creștin ortodoxe din Serbia și în aprilie 2011, a primit Ordinul Sf. Sava, cea mai mare decorație acordată pentru că „a demonstrat iubire față de biserică și față de poporul sârb”. A participat la clubul „Campioni pentru pace” creat de Peace and Sports, o organizație internațională cu sediul la Monaco.
A creat Fundația Novak Djokovic pentru a-i ajuta pe copiii defavorizați din Serbia să obțină educație și să le ofere resurse pentru o viață mai sănătoasă și productivă.
În 2005, Djokovic a început o relație cu Jalena Ristic. Cei doi s-au logodit în anul 2013 și s-au căsătorit în iulie 2014, la câteva zile după victoria lui de la Wimbledon. La câteva luni de la nuntă, s-a născut și fiul lor, Ștefan, iar trei ani mai târziu, Tara, fiica lor.