Viața lui Victor Hugo, scriitor și politician de legendă, omul care a avut curajul să îl numească “trădător” pe Împăratul Napoleon al III-lea

Victor Hugo a fost mai mult decât un mare scriitor francez: a fost un important om politic care toată viața sa a luptat pentru cele trei trei principii atât de prețuite în Franța: libertate, egalitate, fraternitate. Scriitor romantic, “pair al Franței” (o funcție importantă oferită de Regele Ludovic-Filip), senator al Parisului și membru al Academiei Franceze, Victor Hugo a fost un vehement susținător al Republicii, chiar dacă mama sa l-a crescut în spirit regalist și catolic. Viața lui Victor Hugo, petrecută în mare parte în exil în Belgia, după ce l-a numit pe Napoleon al III-lea “trădător”, a însemnat o luptă continuă pentru principiile în care credea. Autorul capodoperei Mizerabilii a fost extrem de iubit de francezi: la înmormântarea sa au participat peste două milioane de oameni.

Viața lui Victor Hugo: crescut de părinți cu convingeri politice total diferite

Victor Marie Vicomte Hugo s-a născut în Besançon, Franța, pe 26 februarie 1802. Împreună cu cei doi frați mai mari locuia alături de mama lor în Franța, în vreme ce tatăl lor, guvernator al provinciei italiene Avellino, stătea în Italia. Crescut fiind de mamă, Hugo a fost puternic influențat de convingerile politice ale acesteia, o regalistă catolică convinsă. Acesta este și motivul pentru care operele sale timpurii reflectă devotamentul față de Rege și credința. Mai târziu însă, în urma evenimentelor care au dus la Revoluția Franceză din 1848, Hugo a început să se revolte împotriva convingerilor sale catolice și să promoveze republica și gândirea liberă, în schimb.

Mama lui Hugo, Sophie Trebuchet, a devenit prietenă foarte bună cu Generalul Victor Fanneau Lahorie, un dușman al Guvernului Francez, pe care l-a ascuns în propria casă.

Victor Hugo împreună cu frații săi călătoreau des în Italia sa își vadă tatăl, Joseph, momente în care acesta îi influența cu ideile sale total diferite față de ale soției. Acesta era ateu, un republican convins și un ofițer de bază în armata lui Napoleon. Această incompatibilitate politică între patinti le-a afectat celor trei frați foarte mult copilăria.

Încă de mic copil, Hugo s-a arătat interesat de scris, în special de poezie. Împreună cu frații săi, a studiat la școală științele, timpul liber petrecându-l scriind poezii și piese de teatru.

Viața lui Victor Hugo: scriitor de succes și politician cu gândiri liberale

Victor Hugo a fost infuențat în scrierile sale de către François-René de Chateaubriand, fondatorul curentului romantic în literatura franceză. La numai 20 de ani, Hugo a publicat primul său volum de poezii ‘Odes et Poésies Diverses’, care l-a plasat instant în topul celor mai talentați scriitori ai vremii. Patru ani mai târziu, al doilea volum ‘Odes et Ballades’ (1826) nu a făcut decât să confirme ceea ce a demonstrat primul.

Primul său succes răsunător a venit în 1831, când a fost publicat romanul ‘Notre- Dame de Paris’, tradus în mai multe limbi. Cartea lui Hugo a făcut catedrala Notre Dame celebră în toată lumea.

În 1930 a început să lucreze la cea mai importantă operă a sa, ‘Les Misérables’, care a fost publicată tocmai în 1862.

Hugo a fost ales membru al Academiei Franceze în 1841, după alte trei încercări eșuate. După acest moment, a început să fie din ce în ce mai implicat în viața politică, fiind un important suporter al Republicii. Regele Ludovic-Filip al Franței l-a promovat pe Hugo într-o funcție importantă în cabinetul său, numindu-l “pair de France”.

Viața lui Victor Hugo: l-a numit pe Împăratul Franței “trădător” și a fost trimis în exil

După Revoluția Franceză din 1848, când Imperiul a fost înlocuit cu Republica, Hugo a intrat în Parlament ca și conservator. Președinte al Franței a fost ales Louis-Napoléon Bonaparte, care, profitând de situația politică tulbure,  în decembrie 1852, se va proclama împărat sub numele de Napoleon al III-lea. Astfel Franța intră în al doilea imperiu.

Victor Hugo a avut curajul să îl numească pe Împărat “trădător” după această mișcare politică, lucru care a dus la exilarea sa în Belgia, unde a trăit până în 1870.

În timpul exilului, scriitorul a publicat două pamflete politice celebre la adresa lui Napoleon III, Napoléon le Petit’ și ‘Histoire d’un crime’. Deși acestea au fost interzise în Franța, au avut totuși un impact puternic în țara sa natală.

În 1859, când Napoleon III a oferit amnistie tututor exilaților, Hugo a ales să nu se întoarcă în Franța, propunându-și să revină în momentul în care Napoleon era îndepărtat de la putere.

Când acest lucru s-a întâmplat și a fost instalată a Treia Republică, Hugo a revenit pe pământ francez în 1870, devenind membru al Adunării Naționale și al Senatului. Doi ani mai târziu a pierdut însă alegerile pentru prezența în Adunarea Națională.

 Viața lui Victor Hugo: căsătorit cu iubita din copilărie, împotriva dorinței mamei sale

În ceea ce privește viața personală a lui Victor Hugo, acesta a fost căsătorit cu iubita sa din copilărie, Adèle Foucher. Cei doi îndrăgostiți s-au căsătorit în 1822, la un an și jumătate de la moartea mamei lui Hugo, care era împotriva acestei relații.

Cei doi soți au avut cinci copii, dintre care unul a murit la o vârstă foarte fragedă. Fiica preferată a lui Hugo, Léopoldine, a murit la 19 ani, înecată în Sena, în urma unui accident. Tânărul ei soț a murit și el încercând să o salveze. Vestea l-a devastat pe Hugo, care în acea perioadă călătorea prin sudul Franței cu amanta sa. A citit despre tragica întâmplare într-un ziar.

Spre finalul vieții a avut parte numai de tragedii: a suferit un atac de cord, fiica sa Adele a fost internată într-un sataroriu de boli psihice, iar cei doi fii care îi mai rămăseseră au murit. Soția sa a murit în 1868, iar amanta sa devotată,  Juliette Drouet, în 1883.

Victor Hugo a murit de pneumonie pe 22 mai 1885, la vârsta de 83 de ani, iar dispariția sa a fost plansă de întreaga Franță. Deși a cerut o înmormântare normală, președintele Franței, Jules Grévy, i-a oferit una națională, la care au participat două milioane de oameni, în procesiunea de la Arcul de Triumf până la Panthéon, unde a fost înmormântat. Acolo, împarte cripta cu Alexandre Dumas și Émile Zola.