Victime colaterale ale pandemiei de coronavirus: Oamenii din comunitățile marginalizate care vor muri de foame și din cauza lipsei măsurilor de igienă. Ștefan Dărăbuș (Hope and Homes for Children) vine cu soluții în fața autorităților

Ștefan Dărăbuș este director regional pe Europa centrală și de sud al fundației Hope and Homes for Children și, pentru cine nu știe, omul care se luptă de mai bine de 20 de ani pentru închiderea orfelinatelor și a leagănelor de copii din România și mutarea acestor copii vulnerabili în case de tip familial. Mai mult decât atât, prin activitatea sa se poate spune că trage cu dinții pentru prevenirea separării copiilor din comunitățile marginalizate de părinții lor.

Azi, când toată lumea se uită cu groază la ce se întâmplă în țară și în lume din cauza pandemiei de coronavirus, Ștefan Dărăbuș a conceput o scrisoare deschisă către autorități, în care propune șase măsuri urgente pentru protecția oamenilor ce trăiesc în condiții de sărăcie extremă, a copiilor din centrele de plasament care au îndeplinit vârsta la care pot să trăiască fără ajutor și a copiilor ai căror părinți vor fi confirmați cu COVID-19. Scrisoarea integrală o poți citit aici. Mai jos sunt doar cele șase măsuri propuse de Ștefan Dărăbuț.

„1.     Instituirea de către Guvernul României a Programului Național de Tichete Sociale de Urgență ca una dintre cele mai eficiente metode de a acoperi nevoile urgente ale familiilor care trăiesc în sărăcie extremă. Mecanismul de alocare și diseminare a acestor tichete la nivel național poate utiliza infrastructura Direcțiilor de Protecție a Copilului și a Serviciilor Publice de Asistență Socială care operează la nivel local și județean, prin utilizarea evidențelor acestor direcții cu privire la familiile care trăiesc în sărăcie extremă, sau fără venituri.

2. Realizarea urgentă de Module de Igienă Minimală în toate comunitățile care nu au acces la apă curentă. Acestea pot intra în atribuțiile primăriilor, prin serviciile publice de asistență socială, iar fondurile necesare producției, montării, aprovizionării și mentenanței acestora ar putea fi alocate prin fondurile structurale disponibile pentru România din partea Uniunii Europene. Modulele de Igienă Minimală să fie racordate la utilități de administrațiile locale și să includă dușuri, chiuvete, mașini profesionale de spălat haine și uscătoare. Aproape un milion de oameni nu au acces la utilități esențiale (apă curentă, electricitate, gaze naturale, etc.), nici vreo minimă infrastructură, iar riscul lor de îmbolnăvire este extrem.
3. Publicarea de urgență, de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și autoritatea de resort, a procedurii aplicate copiilor care vor avea ambii părinți confirmați cu COVID-19. Procedura ar trebui să prevadă personal pregătit să gestioneze aceste situații, echipamente de protecție și dezinfectanți pentru personal și copiii beneficiari, protocoale cu spitalele, protocoale de testare, spații/dotări în care copiii să poată fi puși sub observație sau carantină în cazul în care părinții sunt diagnosticați pozitiv.
4. Înființarea în regim de urgență de locuri de cazare în Centre de Carantină Pilot pentru copii, în județele focar de COVID-19. Variante de imobile care pot fi utilizate în acest scop: hoteluri de mici dimensiuni, pensiuni, apartamente, locuințe de serviciu.
5. Angajarea în regim de urgență, la nivelul fiecărui județ, de asistenți maternali și persoane care pot prelua, în plasament simplu, copiii cu ambii părinți confirmați cu COVID-19. Procedura ar trebui urgentată mai ales în județele care sunt focare majore.
6. Instituirea de către Guvernul României a Pachetului Național de Sprijin de Urgență pentru tinerii care au ieșit în ultimele 6 luni din sistemul de protecție specială sau vor ieși până la final de an, aceștia fiind lipsiți de resurse materiale sau alte forme de sprijin pentru asigurarea bunurilor de strictă necesitate sau a locuirii. Alocarea unei sume lunare, transferate lunar fiecărui tânăr care părăsește sistemul de protecție, cel puțin până la finalul anului 2020, ce ar putea acoperi cheltuielile de bază ale acestora, până în momentul în care vor putea accesa piața muncii.”

7. 

L-am sunat pe Ștefan Dărăbuș și l-am întrebat care este situația în țară, în comunitățile vulnerabile și care crede că va fi răspunsul autorităților. Fiecare dintre noi trebuie să arătăm că ne pasă.

Cum v-ați gândit să adresați o scrisoare autorităților? Ați mai făcut acest lucru și altă dată?

O facem foarte rar pentru că, de regulă, mergem pe comunicarea standard pe care o avem cu autoritățile publice. Însă, în situația actuală nu aveam cum să nu o facem pentru că noi vedem cum stau lucrurile direct de la colegii noștri asistenți sociali, psihologi, colegii din județele în care există comunități marginalizate unde trăiesc cele mai sărace dintre familiile de români. Noi vedem impactul pe care nenorocirea asta prin care trecem îl are asupra lor. Și, dincolo de panica legată de sănătate, pentru ei există disperarea legată de ziua de mâine. Foarte mulți dintre oamenii care lucrau cu ziua nu mai au unde să se ducă să lucreze și mulți dintre cei care erau angajați ca muncitori necalificați au fost dați afară  sau au fost trimiși în șomaj tehnic. Aș acum am aflat cu toții, în jur de 1 milion de oameni au deja actele de șomaj tehnic făcute, iar lucrurile acestea îi lovesc direct pe oamenii săraci, mulți dintre ei nu mai au ce să mănânce, nu mai au cu ce să-și plătească chiriile, o să ajungă să doarmă în stradă, sunt familii care vor rămâne fără hrană, nemaivorbind de săpun sau detergenți. Acestea din urmă țin de domeniul științifico-fantasticului…

Vorbim de pâine…

Da, vorbim efectiv de pâine, vorbim efectiv de oameni care suferă de foame și vor suferi tot mai mult în perioada următoare. În jurul fiecărui oraș din țara noastră, în așa zisele pungi de sărăcie, în cartierele vulnerabile sunt acești oameni. Și vor fi tot mai mulți. De multe ori stau în tăcere, nici nu au cum să iasă și toate crizele acestea prin care trec ei iau o turnură tot mai cruntă.

Dar aveți date adunate legat de această situație?

Nu avem o centralizare pentru că la ora actuală e imposibil să avem o astfel de centralizare, ce știm însă este că munca noastră directă în cele 18 județe în care lucrăm ne aduce tot mai multe semnale de alarmă dinspre familii care nu mai au ce să mănânce. Sunt oameni care ne cer cartofi, făină, orice putem să le oferim ca formă de sprijin. Direcțiile de protecția copilului, serviciile publice de asistență socială sunt tot mai asaltate, nici nu au neapărat instrumentele cu care să intervină în situații de urgență și atunci de aceea ne-am gândit la aceste propuneri. Avem aproape 40% copii care trăiesc în sărăcie extremă și prin urmare expuși riscului de separare familială acum, în momentul acesta. Asta înseamnă cel puțin 1 milion și jumătate dintre copiii României expuși riscului de separare de familie din cauza sărăciei extreme, înainte de ceea ce a însemnat impactul COVID asupra economiei țării.

Aceste familii acum sunt sub limită și vor fi tot mai rău?

Înainte reușeau să-și găsească cumva de lucru, cu ziua, reușeau să-și găsească niște resurse cel puțin pentru a mânca. Acum nu mai au cum să facă lucrul acesta. Achiziția de alimente, a bunurilor de strictă necesitate este misiune imposibilă pentru ei și de aceea am considerat că un program național de tichete de urgență ar putea să îi ajute în primul rând pe ei. Acum trebuie să ne gândim la forme de sprijin care să fie rapide, să ajungă în cel mai scurt timp la ei astfel încât să nu moară de foame copii și oameni. Cred că ar trebui să depășim acest prag al lipsei de încredere și să ne gândim că acest program de tichete sociale de urgență e absolut necesar. Acest program este blocat de o anumită rezistență care vine din presupunerea că oamenii vulnerabili nu le vor folosi pentru hrană, ci pentru a-și cumpăra băutură și țigări. Aceasta este una dintre prejudecățile care stopează intervenția în această pătură socială de oameni care sunt extrem de săraci acum. Cel mai probabil unii dintre ei își vor cumpăra altceva decât alimente, însă cei mai mulți, cu siguranță, își vor cumpăra alimente.

A doua chestiune e legată de module de igienă minimală pe care noi le vedem necesare mai ales în comunitățile marginalizate.

Cum le vedeți posibile, cum ar trebui construite?

Ar trebui construite prin serviciile publice de asistență socială și ar putea fi finanțate prin fonduri europene. știu că la ora actuală, la nivelul Ministerului fondurilor europene se discută de un program operațional pentru combaterea sărăciei, iar una dintre primele măsuri ale acestui program ar putea fi tocmai crearea acestor module de igienă în comunitățile marginalizate. Există un atlas al comunităților marginalizate urbane și rurale, făcut de Ministerul dezvoltării regionale, atlas ce ar putea fi baza stabilirii punctelor în care sunt zonele țintă pentru crearea modulelor de igienă minimală. Aceste module ar putea fi create în niște containere care să cuprindă două dușuri, două chiuvete, două mașini de spălat profesionale și două uscătoare. Noi am făcut trei astfel de containere în țară. Acum e clar că trebuie stabilit un program de administrare al acestor programe, dar acesta ar trebui să fie rolul serviciilor de asistență socială.

Aceste module de igienă ar preîntâmpina extinderea unor focare de infecție care sunt iminente. În momentul în care în fiecare dintre aceste comunități marginalizate sunt zeci și sute de familii care nu au acces la igienă, iar tu autoritate publică nu te asiguri că aproape 1 milion de familii din comunitățile marginalizate pot să se spele pe mâini, să-și facă un duș și să-și spele hainele, pur și simplu ești martor la crearea unor focare de infecție care pot să scape oricând de sub control.

Am văzut că ați ridicat și problema copiilor ai căror părinți ar putea fi confirmați cu COVID…

E o propunere. Acestea sunt propuneri care pot fi implementate doar de către autoritatea publică, de către guvern într-un mod centralizat, de sus în jos. La ora actuală, dacă ai părinți care amândoi vor fi infectați cu COVID, trebuie să știi ce faci cu copiii. Trebuie să vezi dacă poți să selectezi din timp un număr de asistenți maternali care să poată prelua în regim de urgență copiii acelor părinți infectați, asta după ce trec printr-o perioadă de carantină. Trebuie să stabilești unde anume sunt aceste centre de carantină în România și clar ar trebui început cu niște centre de carantină pilot pentru copiii ce provin din județele focar de COVID-19 și trebuie stabilit cum anume pot fi realizate aceste centre de carantină: în hoteluri de mici dimensiuni, în pensiune, în apartamente, în locuințe de serviciu. Sunt măsuri care la ora actuală așteaptă răspunsuri pentru că sunt deja niște zone fierbinți cum sunt județele Suceava, Constanța, Timișoara, București, Iași și vor mai fi și altele. În aceste zone ar trebui început.

În momentul de față nu există nici o măsură legată de acești copii?

Este stabilită o procedură care spune că în momentul în care acești copii nu pot fi preluați de rude, ei vor fi preluați în sistemul de protecție socială unde vor fi carantinați și apoi vor rămâne în centre de plasament până vor fi reuniți cu părinții noi. Noi credem că e foarte important ca în această perioadă, acești copii să nu fie traumatizați prin plasarea într-un centru de plasament, după ce deja au suferit de pe urma despărțirii de părinți și a plasării într-un centru de carantină. De aceea sugerăm găsirea unui număr de asistenți maternali care să-i preia odată ce ies din carantină, sau persoane care să-i preia în plasament simplu. Considerăm că lucrurile trebuie clarificate de acum, găsite soluții de acum, din dorința de a preveni o intervenție pompieristică, cu efecte asupra copiilor.

Dar toate aceste măsuri par ca un proiect pe hârtie ce ar putea fi realizat cândva, în timp. Nu văd statul român în stare să pună în practică imediat aceste propuneri…

Acestea sunt tocmai măsuri care pot să fie puse în practică. Dacă e ceva ce nu poate fi pus urgent în practică este venitul minim universal. Niciodată nu a fost mai adecvat decât acum să vorbim de această măsură a venitului minim universal care e foarte discutată acum în Spania, care a fost încercată în Finlanda ca proiect pilot, tocmai pentru că există mulți oameni care suferă de foame, nu au unde să locuiască, nu-și pot plăti chirii, sunt mame care rămân cu soți abuzivi pentru că nu au alte venituri, etc. Toți aceștia sunt oameni din jurul nostru care ar putea beneficia de un venit minim universal, o sursă financiară care să poată fi pusă la dispoziția oricărei ființe umane cu două scopuri: menținerea în viață și un adăpost deasupra capului. Asta e o măsură care nu poate fi făcută de urgență pentru că are nevoie de un cadru legislativ amplu. Dar un program național de tichete sociale poate fi stabilit mâine prin ședință de urgență a guvernului, realizarea unor module de igienă minimală în comunitățile marginalizate care știm unde sunt, știm câte sunt, știm câte persoane acoperă, poate să fie rezolvată mâine printr-o ordonanță de urgență și fondurile pot fi alocate prin Ministerul fondurilor europene. Prin urmare, acestea sunt soluții care pot să fie puse în practică și aici într-adevăr ar putea fi folosită armata.

Cum rămâne cu copiii care ies din centrele de plasament pentru că au îndeplinit vârsta la care statul presupune că se pot descurca singuri?

Aceștia sunt o categorie extrem de vulnerabilă în general, însă acum, ieșind dintr-un sistem de protecție socială în care au fost captivi o viață întreagă într-un mediu care e mai ostil decât ar putea să fie vreodată, cel cotidian, vor fi carne de tun. Au fost și până acum carne de tun pentru lumea interlopă, s-au adaptat foarte greu, au reușit să facă față unor vieți cât de cât independente cu sprijinul unor organizații non guvernamentale, dar rămân în continuare extrem de vulnerabili. Dacă nu va fi gândit un program de urgență pentru ei, vor fi la fel de vulnerabili ca și cei din comunitățile marginalizate.

Dumneavoastră ați spus că aveți în grijă 500 de copii…

Asta facem noi la ora actuală. Noi oferim ajutor de urgență pentru acoperirea cheltuielilor pentru 500 de copii, tineri și familii din cele 11 județe în care avem programe de prevenire a separării familiale în acest moment.

Cum îi alegeți pe acești 500?

Împreună cu colegii noștri din direcțiile de protecția copilului și din serviciile publice de asistență socială. Astfel putem stabili ordinea priorităților și a urgențelor și în funcție de asta putem acorda ajutorul de urgență. Dar e prea puțin, e o picătură într-un ocean.

Vă așteptați la un răspuns din partea autorităților?

Sigur. Noi vom vorbi cu mai multe organizații neguvernamentale și sper să reușim să ajungem la partenerii noștri din autoritățile publice. Cred, cu siguranță, că vor fi deschiși să discute despre implementarea acestor măsuri.