Victor Miron, omul care a transformat Clujul într-un oraș de pasionați de lectură provocând primarul să ofere transport gratuit celor ce citesc, dându-și cărțile pe față

Era sfârșitul anului 2013 când Victor Miron, asemenea majorității dintre noi, își fixa câteva rezoluții pentru anul ce avea să vină. Tot asemenea majorității dintre noi nu a respectat aproape nici una. Una singură a fost cea de care s-a ținut strâns și de care se ține și azi: aceea de a citi mai mult. În 2014 nu i-a mai fost de ajuns să citească, a vrut să-i convingă și pe alții să o facă, așa că a venit cu o mulțime de idei prin care să promoveze lectura, majoritatea dintre idei plecând din creativitatea antrenată de citit, cum spune el.

În anii ce au urmat Victor Miron a fost inițiatorul multor campanii al căror scop a fost tot timpul același: să-i facă pe oameni să citească. Poate cea mai cunoscută dintre ele este aceea care a avut ca rezultat transportul gratuit cu mijloacele de transport în comun celor ce citesc.

Dar cea mai ridicolă acțiune a lui Victor Miron a fost participarea sa la „Românii au talent” unde a recitat o poezie și i-a îndemnat pe oameni să citească măcar două cărți pe lună. Azi râde mult pe acest subiect însă spune că nimic nu l-a descurajat, având o mare toleranță la eșec.

Urmează multe alte campanii pentru că Victor Miron și-a asumat ca timp de 15 ani să încerce să schimbe percepția oamenilor despre citit. Și este pe drumul cel bun.

Victor, tu ți-ai asumat campania de a face oamenii să citească…

Da, de a da cărțile pe față…

Hai să începem cu începutul. Totul a început ca o inițiativă personală?

Da, a început dintr-o joacă.

Se făcea că?

Se făcea că eram la finalul lui 2013 și eram într-un moment de impas, nu-mi ieșiseră niște proiecte în zona profesională, niște start-up-uri în domeniul tehnologiei și mi-am dat seama că trebuie să schimb ceva la mine. Așa că mi-am propus câteva rezoluții de final de an, să mănânc mai sănătos, să fac mai multă mișcare și să reîncep să citesc, așa cum o făcusem în liceu. De partea cu cititul m-am ținut, de celelalte nu. De atunci citesc aproape în fiecare zi, minim o oră. În 2014, după câteva săptămâni în care am citit zilnic mi-am dat seama că se schimbase ceva în bine la mine, în primul rând am constatat că găseam mult mai ușor soluții la provocările cotidiene. Având imaginația mai stimulată pot spune că ajungeam mai repede la creativitate și chiar la inovație. Și văzând că mie îmi face bine să citesc, am îndrăznit să le propun și altora să citească.

Că-ți face bine înseamnă că ai reușit să pui pe picioare acele start-up-uri?

Nu, nu, acelea erau gata încheiate. Vorbesc de alte provocări pe care le aveam în viața profesională sau personală, pe care reușeam să le trec cu mai multă imaginație. O mare lecție sau învățătură pe care am extras-o citind este că la aproape orice provocare pe care ai putea să o întâlnești în viață nu există să nu ai nici o soluție, ci dimpotrivă, de cele mai multe ori ai mai multe soluții. Iar faptul că noi nu le vedem înseamnă că putem blama lipsa de imaginație.

Unde lucrai atunci?

Eram implicat în afacerea familiei, un service auto. Tata e mecanic auto de profesie și la un moment dat a deschis un service auto pe care, împreună cu fratele meu, l-am dezvoltat. Aveam și diplomă de mecanic și electrician auto, însă eu mă ocupam și de partea de marketing, dar în special de cea de consilier service, relația cu clienții și diagnoză.

Cine au fost primii oameni cărora le-ai propus să citească?

Familiei, prietenilor, mamei. Public am făcut-o pe rețelele de socializare, mi-am dat cărțile pe față, adică mi-am pus o poză de profil pe Facebook în care toată fața mi-a fost acoperită de cartea pe care o citeam: Casa Somnului a lui Jonathan Coe. A fost prima carte dată pe față. Am făcut asta spunând că acele cărți care ne plac ajung să ne reprezinte și să ni se citească pe față prin modul în care ne exprimăm, în care zâmbim, în care ne înțelegem unii cu alții…

Deci tu ai început să comunici pe Facebook….

Da, dar fără nici un rezultat la început. Am scris și în engleză o descriere la mini manifestul acesta al meu, însă nimeni nu-și dădea cărțile pe față. Am continuat încă vreo-două trei săptămâni fără nici un rezultat și probabil cu o imaginație mai antrenată mi-a venit ideea să conving o librărie din Cluj să dea reducere la cărți la toți oamenii care au cărțile pe față. Asta a devenit o știre și în câteva zile erau sute de oameni cu cărțile pe față. Și au fost foarte mulți din afara orașului care și-au dat cărțile pe față pentru că le-a plăcut ideea și astfel a început să se vorbească tot mai mult despre ea.

Care au fost următoarele proiecte ale campaniei tale personale pro citit?

Cumva încurajat de faptul că această idee a prins neașteptat de bine, am început să gândesc campanii mai mici și apoi tot mai mari. Următoarea a fost la service-ul auto al familiei unde am făcut primul service auto cu bibliotecă. Ideea era că dacă mergi cu mașina la reparat, să primești o carte la schimb. Se mai practică în service-uri să primești o mașină la schimb cât timp o lași pe a ta la reparat, noi am dat cărți la schimb în ideea că o mașină, oricât de puternică sau de frumoasă, nu te poate duce în lumi sau stări în care te poate duce o carte. Și ideea aceasta a fost foarte bine primită și chiar replicată și în alte orașe. Când făceam campania asta, am intrat în direct la o emisiune la radio în care era invitat primarul Clujului, căruia i-am propus ideea ce a devenit ulterior cea mai populară, aceea de a călători gratuit cu autobuzul dacă citești o carte. Inițial a fost vorba să se întâmple acest lucru în ultima duminică din lună, s-a întâmplat și se mai tot întâmplă și azi o zi sau două pe an. Dar s-a întâmplat și în alte orașe, și în Timișoara, și în Caransebeș, și într-un oraș din Polonia, s-a scris despre campanie și în presa internațională și oameni de pe toate continentele ne scriu că fac în continuare demersuri pentru a se întâmpla și la ei.

Dar ce facem cu generația tânără? Cum ajungi la copii? Cum îi facem să citească?

În majoritatea acțiunilor noastre noi ne-am concentrat pe vârste pornind de la adolescență în sus. Cel puțin aceasta a fost experiența mea și a oamenilor din jurul meu și am ajuns la concluzia că de la adolescență în sus ai experiența și mintea formate pentru a parcurge texte mai cu substanță, mai cu greutate și să-ți dai seama că în cărți ai un anumit gen de conținut și informație pe care nu îl găsești în altă parte. Am făcut astfel mai multe acțiuni pentru elevi, una dintre campanii se numește „Clasa cititoare mândră ca o floare” în cadrul căreia luăm o clasă de elevi care deja iubesc cititul (de obicei din aceeași clasă, dar pot fi și din clase diferite), fiecare recomandă câte o carte – de obicei nu sunt lecturi obligatorii pentru că tot ce e obligatoriu nu e atractiv – le facem tricouri pe care scrie „Ești ceea ce citești”, titlul cărții și autorul pe care îl recomandă și o dată pe săptămână le poartă ca uniformă. Noi le cumpărăm cărțile și le punem într-o căsuță din curtea școlii, un fel de Little Free Library ș toată școala are acces la cărțile lor. Iar dacă vreunui băiat îi place de vreo fată, o să meargă să-i citească cartea sau să-i lase un bilețel.

Campania aceasta are marele avantaj de a schimba percepția despre citit în rândul lor pentru că, atunci când e vorba de lectură, până la adolescență cea mai mare influență o au părinții – și este important ca aceștia să citească acasă și să fie văzuți de copiii lor, iar de la adolescență încolo anturajul are cea mai mare influență. Și atunci dacă în școală cititul e văzut ca ceva „mișto” sau „cool”, lucrurile se pot schimba.

O altă campanie pe care am făcut-o a fost împreună cu Biblioteca județeană de la Cluj care are un concurs de lectură, „Bătălia cărților”, în care elevii trebuie să citească peste vară zece cărți, iar în finală își prezintă cartea preferată, alegându-se astfel cititorul anului. În 2014, la prima lor ediție ne-au invitat să-i ajutăm în promovarea concursului și atunci noi am venit cu ideea și am găsit soluția ca cititorul anului să fie dus la școală și înapoi cu o limuzină, timp de o săptămână. Am mers și eu cu elevul în perioada aceea, pe mașină scria „Cititorul anului”, când ajungeam la școală se deschideau porțile astfel încât limuzina să ajungă chiar la scară, ceea ce era foarte cool. Campania a fost foarte mediatizată și sigur că s-au înscris și mai mulți copii la ediția următoare. Noi am vrut să mergem și mai departe și am propus ca într-una din zile șofer să fie directorul școlii, dar asta nu s-a putut.

Tot folosești „noi”, „acțiunile noastre”. Cine sunteți voi? Un ONG?

Da, un ONG. Inițial am fost doar un grup de inițiativă pentru că au fost mai mulți prieteni care s-au alăturat campaniei. De trei ani suntem și asociație și ne dezvoltăm acțiunile. A început dintr-o joacă, după câteva luni am spus că-mi asum inițiativa asta pe un an de zile ca să văd ce urmează, după un an mi-am asumat-o pe trei ani și după trei ani mi-am stabilit un termen de 15 ani pentru că tot la 15 ani am ajuns și eu să iubesc cărțile. Eu m-am apropiat foarte mult de lectură în clasa a noua, iar campania am pornit-o 15 ani mai târziu. Și vreau să văd câți oameni reușesc să conving să citească în 15 ani.

Câți ani ai tu acum?

35 de ani.

Poți trăi din aceste acțiuni ale tale?

Aș vrea să cred că se poate trăi din asta, dar eu nu fac asta momentan.

Adică din ce trăiești?

Din fericire am o sursă de venit asigurată de această afacere de familie pe care acum câțiva ani am dat-o în chirie foștilor angajați. Am mai avut și o perioadă în care am fost angajat și cumva am putut să fac niște economii care azi îmi dau o oarecare independență și am planuri foarte mari cu asociația. Vrem să facem multe campanii și acțiuni care ar trebui să ne permită o echipă angajată tot mai numeroasă, care să poată lucra efectiv pentru acțiunile noastre.

Când erai mic citeai mult? Sau ți se citea?

Și, și. Nu am fost un cititor precoce, am învățat la școală să citesc, majoritatea timpului în copilărie petrecându-l la bunici. În vacanțele școlare citeam cărți de aventură, povești, basme, dar nu eram un împătimit. În liceu, când l-am descoperit pe Eliade și al lui „adolescent miop”, mi-am descoperit modelele de viață și am început să citesc tot mai mult.

Către ce facultate ai mers?

Am încercat la psihologie și nu am intrat, însă am intrat la Informatică pentru că fusesem olimpic la această materie. Apoi am mai încercat puțin business și acum mă pregătesc să fac studii universitare la Comunicare. Pe celelalte două facultăți nu le-am finalizat din cauză că am fost foarte prins în afacerea asta de familie, așa că sper să reușesc acum.

Ești unul dintre organizatorii TedEx Cluj?

Sunt un mare fan al conferințelor TED, cred că prima dată am aflat despre ele prin 2006 și în 2011 am participat la București. Atunci l-am auzit vorbind pe Dan Perjovschi care spunea cum arta și designul ar trebui să poată schimba în bine societatea. Inspirat de el, fiind implicat în domeniul auto, am început atunci o campanie de promovare a bunelor maniere în trafic. Se numea „Pe drumul cel bun” și avea multe mesaje pe care le lipeam pe mașini ca să stimulăm curtoazia în trafic. De atunci am rămas foarte impresionat de conferințele TedEx, m-am mai implicat pe la Cluj și din 2017 am acest rol de curator conferințelor din Cluj. De anul trecut însă, mi-am luat propria licență, TedEx Zorilor, am avut un prim eveniment la finalul anului trecut, urmând să mai facem cel puțin trei anul acesta.

Viața ta pare că e toată o campanie, o campanie de facere de bine….

(Râde) Sunt un idealist și asta o spun foarte asumat…

Și nu te lovești niciodată? Știi doar cum e cu idealiștii…

Da, dar sunt un idealist cu inițiativă care se lovește și, cumva tot mulțumită cărților și în special lui Eliade, am o toleranță mare la eșec și chiar la ridicol. Poate nici nu m-am lovit foarte tare sau ireversibil de o dificultate…

Dar în ridicol ai căzut?

Da, de multe ori și cu zâmbetul de buze. Adică nu mă iau atât de mult în serios încât să mi se pare ceva extraordinar.

Povestește-mi cea mai ridicolă situație…

Una dintre cele mai zăpăcite acțiuni pe care le-am făcut sau una dintre cele care mi-a necesitat o doză mare de curaj a fost când am mers la „Românii au talent” să recit o poezie și să spun că aș vrea ca oamenii să citească două cărți pe lună. 😀

Cum s-a terminat?

S-a terminat ok, nu am rămas cu răni prea mari și chiar a avut un impact pozitiv în familie. Chiar dacă am avut tot timpul sprijinul mamei în promovarea acțiunilor mele pentru citit, tata a fost puțin mai circumspect, însă după ce am apărut la „Românii au talent” mi-a spus că e foarte bună treaba asta cu cititul și pot să continui 😀. Toate rudele l-au felicitat apoi, așa că și-a schimbat și el perspectiva.

Mama ce meserie avea?

Mama a fost mulți ani croitoreasă și s-a reprofilat, acum e asistentă la Centrul de sânge. Mama tot timpul a citit foarte mult, iar acum eu sunt cumva filtrul ei în ale lecturii. Știind ce-i place ei, pot să-i recomand tot timpul cărți interesante. Dar asta îmi place să fac și cu mulți dintre prietenii mei care îmi spun ce cărți le-au plăcut, iar eu pot să le fac sugestii pe baza acestor preferințe.

Și fratele tău?

El nu este la fel de pasionat de lectură, chiar dacă avem o relație foarte apropiată, avem personalități și afinități diferite. El mă susține și se bucură pentru toate reușitele mele.

De scris, ai scris ceva?

Am îndrăznit. Am scris un fel de jurnal de campanie despre campania „Cărțile pe față” pentru că deseori eram chemați să vorbim despre acțiunile noastre. Fiind o campanie de promovare a lecturii mi-am dat seama că ar fi potrivit să avem și o carte pe care să o putem oferi cadou, așa că am scris cartea „Cărțile pe față” în ideea să o oferim cadou profesorilor. Un oarecare impact în direcția asta l-am avut cu partea de poezie, iar asta a ajuns să devină o sursă de finanțare a campaniei pentru că acum un magazin online unde vindem cărți scrise de mine și sper și cărți scrise de alții. Inedit la proiectul acesta este că le putem tipări cu poza cititorului pe copertă, de la „Cărțile pe față” la „Fața pe carte” și avem un volum de poezii de dragoste care se comandă pentru cadou sau chiar pentru mărturii de nuntă. La fel de mult se comandă și volumul de versuri pentru mamă.  Sper să dezvoltăm și proiectul acesta în mai multe direcții interesante.

Unde au dus toate poveștile de dragoste citite? Cum arată viața ta azi?

E foarte interesant pentru că mi-am cunoscut iubita chiar la un Club de lectură din cadrul campaniei. 😀

Cum suna viitorul campaniei tale? Cum crezi tu ca se poate extinde la nivel național? Sau nu ți-ai propus asta?

Ba da, mi-am propus chiar la nivel internațional. Un proiect de anvergură la care lucrăm acum este să lansăm o titulatură de „capitala națională a cărții”. Sperăm ca de la anul să avem prima capitală de acest gen și acum lucrăm să facem un consorțiu de organizații naționale care să gestioneze titulatura aceasta și alte consorții de organizații locale care să aplice pentru această titulatură. Titulatura va fi oferită pentru un an, timp în care, la nivel local se vor asuma diferite campanii de promovare a cititului.

Asta nu se face în 15 ani…

Așa e. Eu mă aștept de la mine să continui campania și după 15 ani, dar așa, având-o asumată pe această perioadă de timp, mi-e mult mai ușor să iau decizii când cineva încearcă să mă implice într-un alt proiect.

Spune-mi trei cărți pe care ar trebui să le citească neapărat orice adolescent…

Asta cu „neapărat” e mai complicată și nu cred că aș fi eu cel mai în măsură să le recomand. Dar voi încerca: „Romanul adolescentului miop”, de care am zis, ar mai fi continuarea acestei cărți, anii de studenție ai lui Eliade din „Bacalaureat” și cred că s-ar putea să le mai placă și „Vara în care mama a avut ochii verzi”, scris de autoarea contemporană Tatiana Țîbuleac. Și aș mai propune pentru fete „Prietena mea genială”.

Care e cartea maturității tale?

Sunt multe, dar cartea pe care o ofer cadou cel mai des și pe care o recitesc în fiecare an este „Cele patruzeci de legi ale iubirii” de Elif Șafak. Are un titlu puțin siropos, dar nu e deloc așa.