Vlad Vlăsceanu, chirurgul ce desenează pe pânză. Cum împletește medicina și arta pentru a vindeca trupul și sufletul pacienților săi

Cum glisezi între atribuțiile de serviciu, cele de acasă și cele pe care le îmbrățișezi tu datorită pasiunii?

Am pus familia și serviciul pe primul plan și încerc să-mi îndeplinesc atribuțiile cât mai bine posibil. Câteodată nu îmi ies toate așa cum vreau, dar încerc să învăț din greșeli și să mă perfecționez. Nu îmi neglijez nici pasiunile, deoarece sunt momentul meu de respiro, acel moment când vrei să pui pauză la problemele cotidiene. De aceea am susținut pe toți din jurul meu să își urmeze pasiunile și să le acorde timp. Cred că de multe ori „nu am timp” e doar o scuză. Cum altfel îți poți încărca bateriile pentru serviciu, familie sau societate dacă nu făcând lucruri care te relaxează și îți lasă imaginația liberă.

Cum e viața ta atunci când dezbraci halatul?

Când termin serviciul, merg de fiecare dată să fac mișcare o oră, o oră jumătate. E un lucru necesar, nu face parte din pasiunile mele, dar fără o viață activă nu ne putem bucura mai mult timp de ce avem. Poate și prin prisma meseriei, căci văd zilnic oameni bolnavi, încerc să mă țin cât mai departe de boală atât cu trupul, cât și cu mintea. Acum că urmează un examen important în viața mea profesională petrec ceva timp citind, iar după ora 17:00 petrec timpul în familie. Având o fetiță de 6 ani foarte activă și 5 animăluțe în casă, treaba nu se termină niciodată.

Vlad Vlăsceanu:„Îmi place foarte mult meseria pe care o fac, deși e solicitantă”

Te învârți și în jurul unei pasiuni, artă. Pictezi. Așa te-am și cunoscut datorită rețelelor de socializare. Cum se împacă medicina cu arta?

Pasiunea pentru pictură o am încă din copilărie, tot timpul am fost atras de tablouri și schițe în creion, dar mai mult decât să mă joc nu am făcut un pas important către pictură până să vină pandemia. A fost momentul când izolați ba în spital, ba la domiciliu, fără viață socială, am avut curajul să concretizez pasiunea mea pentru pictură. De fapt, legătura mea cu arta s-a creat prin muzică, așa a început totul, în camera de cămin când am luat în primul an de facultate chitara în mână. Țin minte că atunci repetam câte 6 ore pe zi în cameră și îmi plăcea să compun tot felul de frânturi de melodii pe care, mai târziu, le-am materializat într-un band alături de câțiva prieteni cu care am cântat ani la rând. Cred cu tărie în puterea muzicii, iar pentru mine a avut un impact major în dezvoltarea mea personală. Pictura și chirurgia, eu cred că merg destul de bine împreună, căci în ambele ai nevoie de o imaginație bogată și o viziune în spațiu bună. Am cunoscut câțiva chirurgi pasionați de pictură și asta nu e o întâmplare.

Știu mulți din jurul tău despre plăcerea ta de a picta?

Da, marea majoritate a oamenilor care mă cunosc știu că am această pasiune. Ba chiar a fost un an în care am oferit cadou de ziua fiecărui prieten apropiat câte un tablou făcut de mine.

Când îți place să creezi? Ai un moment preferat?

Eu am ales de cele mai multe ori să creez noaptea, pentru că atunci e liniște de obicei în casă. Sunt studii care arată că noaptea, atunci când suntem obosiți, creierul nostru e mult mai creativ, iar dimineața, când suntem odihniți, creierul nostru e critic. Cochetând cu unele ramuri artistice mi-am dat seama că arta is a full time job. Mai ales când vine vorba de pictat, nu poți spune: „hai că următoarea oră stau și pictez ceva”. În următoarea oră posibil să nu ai nicio idee sau să nu iasă absolut nimic. E foarte complicat mai ales când nu ai un spațiu al tău dedicat acestor lucruri, un spațiu în care să te retragi atunci când simți că ești inspirat. Când ai o oră liberă și vrei să faci muzică sau să pictezi de multe ori, pierzi mai mult de jumătate din acest timp până îți pregătești cele necesare în jurul tău.

Îți iei energia din creație? Ce-mi poți spune?

100% e una din modalitățile prin care evadez din realitate. Eu, personal, așa funcționez. E modul prin care reușesc să rămân echilibrat. Îmi place foarte mult meseria pe care o practic, dar e solicitantă atât fizic, cât și psihic și pasiunile mele mă țin pe linia de plutire.

Vlad Vlăsceanu:„Relația noastră a început prin conversații online, eu fiind acasă și învățând pentru rezidențiat și ea era deja rezidentă în anul 1”