Atunci când simți că ai nevoie să discuți cu cineva despre problemele cu care te confrunți, cu o persoană obiectivă, specializată în a oferi ajutor și a te ghida, demersul psihoterapeutic este o soluție necesară. Psihoterapia este utilă pentru situații ce implică probleme majore cum sunt tulburările de personalitate, stări de anxietate, depresie sau diagnostice psihiatrice. Totodată, procesul terapeutic ne ajută și atunci când vrem să ne cunoaștem mai bine, vrem să ne înțelegem modul de a funcționa și să ne dezvoltăm abilități mai bune de a gestiona situațiile și stările emoționale. Iată și alte câteva motive să mergi la psiholog.
Motive pentru care mergi la psiholog: Un cadru intim
Psihoterapia oferă un mediu securizant pentru a începe procesul de cunoaștere de sine. Terapia se desfășoară într-un cabinet, acolo unde ai un spațiu și un timp doar al tău pentru a începe să-ți expui viața și intimitatea.
Acest cadru prestabilit oferă un sentiment de siguranță, optimă pentru a începe să-ți îndrepți atenția către tine, cu scopul de a descoperi ce simți, ce gândești și cum te comporți în anumite situații sau relații.
Motive pentru care mergi la psiholog: O relaționare sănătoasă
Dezvolți o relație de încredere și autenticitate cu o persoană – terapeutul tău. Alianța terapeutică este cea care te ajută să formezi o echipă cu specialistul de lângă tine, omul care te susține si ghidează în acest proces de explorare. Relația se va construi în ritmul tău, formând acel sentiment de încredere care îți va permite să te deschizi și să începi să faci schimbări.
„Cu terapeutul meu am avut prima relație în care am simțit că pot fi eu însumi, că pot spune exact ce simt și ce gândesc, fără să fiu judecat, fără să fiu respins sau criticat… lucruri de care aveam parte în viața de zi cu zi. În cazul meu, replicam în relațiile amoroase ceea ce trăisem cu părinții mei, alegând mereu același tipar de partenere. Cred că am făcut schimbări importante în viața mea tocmai pentru că am înțeles și simțit ce înseamnă o relație diferită, sănătoasă.” povestește Raul, 35 de ani.
Motive pentru care mergi la psiholog: Autocunoaștere mai bună
În cadrul demersului psihoterapeutic, începi să te cunoști mai bine și să devii tot mai conștient/ă de tine. Faptul că poți exprima liber ceea ce gândești și simți te pune treptat într-un contact mai bun cu tine, acesta fiind unul dintre cele mai importante motive pentru a merge la psiholog.
Învățând ce emoții trăiești, deprinzându-ți un vocabular mai amplu pentru a descrie experiențele și realitatea ta internă, îți va aduce în primul rând ție claritate și sens. Asta se va reflecta treptat și în relațiile tale cu cei din jur.
Citește și: 18 semne care arată că poţi suferi de depresie
Motive pentru care mergi la psiholog: Dezvoltarea abilităților
Alte motive pentru a merge la psiholog sunt legate de importanța dezvoltării unor noi abilități. Poți învăța cum să comunici asertiv, cum să-ți ceri drepturile, cum să pui limite celor din jur dar și ție însuți, cum să te reglezi emoțional atât cu tine însuți/însăți cât și în relație cu ceilalți. Aceste abilități te vor ajuta să devii autonom și să te maturizezi emoțional.
„Mama mă ajută mult cu creșterea copiilor, dar aveam nenumărate conflicte cu ea, prețul acestui ajutor fiind convingerile ei rigide legate de educație pe care le implementa și cu fii mei. Am ajuns la terapie din cauza furiei pe care o simțeam, și a vinovăției că sunt furioasă deși primesc ajutor. Am învățat cum să schimb relația cu mama, cum să mențin educația pe care mi-o doresc eu pentru copiii mei, fără a mai ceda șantajului și vinovăției. Deși nu mă așteptam vreodată, mi-am îmbunătățit relația cu propria mama,” povestește Daria, 38 de ani.
Continuarea articolului, AICI