A lucrat într-o multinațională, dar atunci când s-a pus problema să meargă să lucreze pentru un birou din străinătate, a renunțat. Și-a vândut mașina și s-a mutat cu chirie, totul pentru a da glas chemării sale. Povestea lui Laszlo Bodor, unul dintre fondatorii Galantom
Pe Laszlo Bodor îl știm ca pe unul dintre fondatorii Galantom și azi e președintele „Asociației Niciodata Singur – Prietenii Varstnicilor”, ai cărei beneficiari sunt bătrânii nimănui.
Ce nu știm însă e cum a ajuns el aici și prin ce transformări a trebuit să treacă pentru a-și urma un vis.
Laszlo Bodor vine din Sfântu Gheorghe și a ajuns la București convins fiind că drumul său va fi în domeniul economic, iar angajarea într-o companie multinațională avea să-i confirme asta. A crescut fulminant în acea companie și când s-a pus problema să meargă să lucreze pentru un birou din străinătate, oriunde ar fi fost unul disponibil și și-ar fi dorit să trăiască, Laszlo Bodor a ales să rămână în țară. De ce? Începuse să facă voluntariat și în mintea lui se dădeau bătălii grele. Munca într-o organizație non profit i se părea că aduce foarte mult sens vieții sale, împlinire și satisfacție și, în același timp creditele proaspăt făcute pentru o casă și o mașină îl țineau legat de o companie multinațională.
Ce a făcut? Spre surprinderea tuturor, a vândut mașina și s-a mutat cu chirie, renunțând la confort și statut pentru a da glas chemării sale. De 12 ani lucrează în sectorul non profit, iar azi îl găsim în America, unde a primit o bursă Fulbrigt pentru a studia managementul organizațiilor non profit timp de doi ani.
Laszlo, unde te găsesc acum?
Sunt în America, în statul Oregon.
Ce faci acolo?
Am primit o bursă Fulbright ca să fac un master în non profit management. E un program de doi ani.
Adică doi ani o să înveți cum să ceri bani? 😊
Nu doar 😊 Dacă specialitatea mea este fundraising – adică cum să cer bani – programul acesta e mai larg, cuprinde managementul organizațiilor non guvernamentale. Unul dintre argumentele mele când am aplicat la această bursă este că da, noi facem fundraising și învățăm organizațiile cum să facă fundraising, însă acesta poate să funcționeze foarte bine în organizațiile unde este înțeles la toate nivelurile și unde există un lidership de calitate.
Oricine poate face bine: de la ASE la o bursă Fulbright în Oregon, povestea inspiratoare a lui Laszlo Bodor, unul dintre fondatorii Galantom
Cu alte cuvinte, tradus simplist, înveți cum să faci dintr-o organizație non profit una profitabilă 😊
Da 😊, să fac o organizație non profit să funcționeze foarte bine și să aibă un impact cât mai mare. E cumva mare nevoie pentru că în România sectorul se dezvoltă și crește, însă sunt niște limitări care, de cele mai multe ori, vin din resurse. E un cerc vicios pentru că salariile nu sunt adecvate și astfel nu poți să iei oameni buni în sector, iar dacă nu iei oameni foarte buni, nu ai nici rezultate. Ca să atragi forță de muncă de calitate, trebuie să plătești salarii, iar pentru asta trebuie să știi să managereuiești organizația.
Și doi ani cât stai tu în State, cine strânge bani în locul tău pentru Galantom și pentru Niciodată Singur?
La Niciodată Singur sunt în board, iar acolo e o echipă foarte bună care știe ce are de făcut, la fel și la Galantom. Mă voi implica mai puțin, dar atâta timp cât sunt oameni buni acolo, lucrurile nu vor sta pe loc.
Câți ani ai?
42 de ani.
Nu ai familie? Cum ai plecat doi ani în America?
Nu sunt căsătorit și nu am copii, ceea ce mi-a dat această libertate 😊. Dar Fulbright permite oricum venirea și cu familia și ce e interesant e că nu există nicio limită de vârstă până la care poți aplica.
De unde vii?
Eu sunt din Sfântu Gheorghe, din județul Covasna.
Bănuiesc că ai venit în București la facultate?
Da și am făcut-o foarte conștient. Mi-am dorit să vin în București, chiar dacă toți prietenii mei s-au dus la Cluj, direcția cea mai populară pentru comunitatea maghiară.
Ai venit să faci ce?
Am făcut ASE-ul. Fiind o fire destul de analitică, am considerat că economia mi se potrivește și iată că am rămas în București și până în ziua de azi cred că am făcut alegerea foarte bună. Eu sunt fan București și pare că nu mă satur deloc de acest oraș.
După facultate am fost destul de norocos și am nimerit într-o companie multinațională pe poziția de management trainee. Se căuta un om nu neapărat cu experiență, ci cu potențial, ceea ce la început de drum e mare lucru.
Câți ani ai stat?
Am stat 8 ani, destul de mult la nivel de București. Schema era să lucrez în trei departamente diferite, unul a fost la biroul din Polonia, după care am preluat un job de manager, am lucrat în trade marketing și totul a fost foarte ok până în momentul în care am început să fac voluntariat.
Ce salariu aveai în ultimul an de multinațională?
Am avut un salariu care mi-a permis să trăiesc foarte bine la momentul respectiv.
Mai puteai să crești sau ajunseseși cât de sus se putea?
E destul de complicat. La un moment dat am spus că vreau să plec în altă țară cu compania respectivă. Când mi-au spus că pot să aplic, începusem să fac voluntariat, ceea ce mi-a schimbat foarte mult perspectiva și am realizat că vreau să rămân. Când le-am spus că nu mai vreau să plec, evoluția mea nu a mai fost chiar atât de fulminantă. Cred că a avut loc o schimbare foarte profundă în mine, în companie a avut de asemenea loc o schimbare la nivel de management, nu am mai performat la fel de bine și în momentul în care am renunțat la oportunitatea respectivă mi-a fost foarte clar că pentru mine va urma un alt drum.
De ce un tânăr de 30 de ani care merge prin cluburi, nu are obligații acasă, nu are copii mici, se apucă să facă voluntariat? Și Pentru Hospice Casa Speranței, o organizație ai cărei beneficiari sunt bolnavii în fază terminală….
În perioada aceea de multinațională am muncit foarte mult, iar voluntariatul a venit destul de târziu. Interesant este că în urmă cu vreo cinci ani văzusem un spot la televizor despre îngrijirea paliativă, dar pentru altă organizație. Acel spot mi-a rămas în minte și m-a emoționat teribil că cineva are grijă de oameni la sfârșit de drum.
Mi-am adus aminte de acel spot cinci ani mai târziu și am căutat pe internet. Așa am ajuns la Hospice.
Ce făceai acolo?
Eram implicat în fundraising dar și în implementarea unor evenimente. Făceam lucruri simple, nimic complicat. Numai că, acolo l-am cunoscut pe Andrei care era coordonator de voluntari și care acum e colegul meu la Galantom. Mi-am făcut mulți prieteni acolo și cauza în sine și până în ziua de azi, mi se pare una dintre cele mai umane și mai frumoase. Mi se pare foarte puternică și tot timpul am simțit că indiferent ce fac, contează, nu e degeaba.
Acolo am descoperit o altă lume, una mult mai umană și cred că am descoperit adevăratul meu sine, mi-am dat seama că sunt mult mai aproape de lumea respectivă decât de lumea în care eram înainte.
A fost o perioadă destul de grea pentru că intrasem în zona de credite, îmi luasem apartament cu credit în franci elvețieni, mi-am luat mașină, m-am mutat la Mogoșoaia – o nebunie financiară pe care nu aș fi putut să o susțin din salariul de ONG. Așa că pe de-o parte eram fericit că mă descopeream pe mine și ce-mi place să fac, pe de altă parte eram chinuit că nu știam cum să fac față creditelor.
Și ce ai făcut?
Tranziția mea către non profit a durat vreo trei ani.
De la Galantom, la Niciodată Singur
Cu creditele ce ai făcut?
Unele le trag după mine și azi. Am avut oportunități și aș fi putut să mă întorc în multinațională, însă am simțit că trebuie să renunț și să mai încerc în sectorul non profit. Așa că după un job în antreprenoriat care m-a făcut să iau contact cu realitatea și să duc lipsa protecției unei companii mari, am aplicat la Voluntar de Profesie, un program al lui Vodafone, foarte inspirat și potrivit pentru mine.
Și care ți-a mai plătit ratele câteva luni…
Să vezi cum era. Eu am aplicat să fac un proiect de șase luni la Hospice, programul spunea că-ți plătește salariul până la o anumită limită de bani și îmi amintesc și acum că la interviu mă întrebau „De ce renunți la jumătate din salariu”. Era la jumătate din salariul pe care îl avusesem la jobul din perioada respectivă. Dar eram foarte hotărât și din voluntar am ajuns angajat pentru șase luni și am intrat în fundraising. Am văzut cum e să lucrezi full time, am avut rezultate foarte bune și deși nu mă simțeam pregătit, ulterior am preluat conducerea departamentului de comunicare și fundraising. Am simțit că sunt foarte multe oportunități de învățare dar și de a face bine în același timp.
Între timp am înființat un ONG, Asociația OneKind. care are Galantom, eu cu Andrei și Constantin, tot voluntar. Am făcut acest ONG din dorința de a promova voluntariatul și de a contribui la dezvoltarea sectorului. Am mers în paralel cu cele două planuri o vreme și ulterior am realizat cât de bună a fost alegerea mea.
Când apare Niciodată Singur?
A apărut mult mai târziu, în 2017. Voiam să plec de la Hospice pentru că simțeam că nu mi se mai potrivește organizația, nu cauza și am căutat job. Galantom nu putea să-mi asigure venitul suficient de mare și am găsit un job de director executiv la Niciodată Singur pentru doi ani. Am aplicat, nu am putut să merg acolo pentru că salariul era mult mai mic față de ce aveam eu nevoie, dar am zis că rămân implicat. În timp au apărut niște oportunități, am intrat în board, în consiliul director pentru voluntariat și la un moment dat au avut loc niște schimbări, am construit o altă echipă și am trecut dincolo de zona de voluntariat, în poziția de președinte.
Ce n-am înțeles eu: ce s-a întâmplat cu apartamentul din Mogoșoaia și cu mașina? A trebuit să le vinzi?
Bună întrebare. Mi-am dat seama că trebuie să-mi vând mașina ca să-mi reduc veniturile. Însă, stând la Mogoșoaia, fără mașină nu puteam să mă descurc. Atunci am ales să mă mut de acolo cu chirie, în oraș și am vândut mașina.
Cumva pentru facerea de bine, ai rămas pieton…
Da și îmi amintesc cum mă întrebau colegii mei: „Cum adică îți vinzi mașina?” Era ceva contra tendinței generale de a-ți crește veniturile și confortul. Dar pentru mine a fost foarte ok, având determinarea respectivă nu am simțit nicio frustrare, m-am detașat instantaneu.
Din ce familie vii? Ce profesie au ai tăi?
Mama a fost farmacistă în Sfântu Gheorghe, sora mea e tot farmacistă și tatăl meu lucra la teatru, pe o poziție administrativă. Provin cumva dintr-o familie destrămată pentru că părinții mei au divorțat când eram destul de mic. Tatăl meu nu mai e dar am avut tot timpul suportul mamei. Ea a fost foarte bucuroasă că-mi croiesc o viață a mea și că am parte de un job bun și o situație materială bună
Asta e foarte important pentru că dacă eu m-aș fi dus la părinți și le-aș fi spus că am un super job, cu carte de muncă – ce e important pentru generația lor – și vreau să las totul pentru sectorul non profit, m-ar fi zguduit puțin, indiferent ce vârstă aș fi avut 😊
Corect! Eu aveam atunci 30 de ani, eram om în toată firea, dar îmi amintesc o chestie foarte importantă: în perioada aceea de tranziție îmi era foarte greu și la un moment dat m-am dus acasă la Sfântu Gheorghe și efectiv eram trist. Într-o discuție cu mama, ea mi-a spus: „Din punctul meu de vedere poți să faci ce vrei tu, cu condiția să fii fericit”. A contat foarte mult că ea a înțeles și m-a susținut.
Citește și
Aplecarea asta a ta către îngrijirea paleativă vine din ceva ce ai văzut sau ai trăit? Mi-e greu să înțeleg de ce te-ai duce tocmai la Hospice unde vezi chiar ultimul drum al oamenilor, o situație extrem de dureroasă…
Am avut noroc că nu am avut în familie cazuri de cancer. Pur și simplu m-a impresionat că există un tip de îngrijire, foarte specializat, dedicat acestor oameni care sunt în ultima parte a vieții lor și care înseamnă un sprijin care face o diferență enormă.
După 12 ani de ONG, cum ți se pare că arată piața non profit de la noi? Există bani de dat?
Da, există. Sunt optimist din fire și asta cred că mă ajută. Există legea sponsorizării care permite companiilor să dea bani fără niciun cost pentru ele. Eu am făcut calcule pentru a vedea care e potențialul maxim al acestei facilități și am constatat că este utilizat la jumătate din valoare.
Și ce am învățat pe tot parcursul meu în fundraising a fost că oamenii își doresc să contribuie, dar trebuie să ajungi la ei cu un mesaj potrivit.
Ce scrie pe contractul tău de muncă? 😊
Există, să știi două poziții legate de fundraisig în COR 😊
Vrei să ieși la pensie din asta?
Sincer, mă văd în zona asta până la capăt. Acum am venit în America să studiez nonprofit management, ce face parte din povestea asta. Am avut o motivație puternică, am făcut o schimbare, am învățat foarte mult, am niște certificări, am investit mult în formarea mea. La un moment dat am luat un credit ca să fac o certificare, deși, din punct de vedere financiar eram dezastru.
Adică te-a costat prea mult, ai investit prea mult ca să mai renunți la asta 😊
Da, am investit destul de mult. Dar dincolo de această investiție, cred că cel mai important este că mi-am descoperit vocația.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
