Depresia nu înseamnă slăbiciune. Alex Andronic vorbește deschis despre lupta sa de 8 ani cu această boală încă neînțeleasă de mulți

N-ai avut şi tu acele rezerve pe care încă le au foarte mulţi oameni faţă de terapie? Nu te-ai temut că va zice lumea despre tine că eşti nebun, cum susţineau alţii?

Nu, n-am avut aceste rezerve, poate şi pentru că la momentul acela trăiam într-o ţară mult mai civilizată şi mult mai conştientă de problemele mintale decât era situaţia la noi. Pe lângă asta, mie nu mi-a păsat niciodată ce spun oamenii. Să spună fiecare ce vrea. Eu tot nebun rămân (n.r.: râde), dar trebuie să mă tratez.

Dar, din păcate, ştiu foarte bine că, iată, suntem în 2023 şi noi încă avem o problemă în ţară, legată de psihologi, psihiatri şi aşa mai departe. Stăteam zilele trecute şi mă gândeam cam ce ar trebui făcut, ce campanii de conştientizare ar trebui să existe şi la ce nivel astfel încât oamenii să înţeleagă că depresia chiar este o boală, este o problemă reală.

Sunt oameni care nu înţeleg pentru că nu au trăit-o, dar sunt empatici, conştientizează că e vorba de o boală şi mai sunt oamenii aceia care cred că depresia este o fiţă, că ai prea mult timp liber, n-ai ce să faci cu viaţa ta, ai prea mulţi bani…

Nu munceşti suficient de mult.

Exact! Şi mai fac şi comparaţii. Am primit o grămadă de mesaje de la oameni care nu înţeleg ce e depresia şi nici nu o acceptă, care făceau comparaţii cu oamenii care sunt bolnavi de cancer, cu copiii care nu au ce mânca, cu copiii din centrele de plasament.

Nu poţi să compari 2 boli diferite. Mai mult, şi unii dintre oamenii bolnavi de cancer ajung să aibă şi depresie. Sunt 2 lucruri total diferite şi mi-aş dori să înţelegem că doar pentru că nu putem să punem mâna pe ceva – nu e ca şi cum mergem la medic, facem un CT şi se vede că ai depresie – din păcate depresia nu se vede la modul ăsta, dar doar pentru că nu se vede nu înseamnă că nu este o boală cât se poate de reală.

Nu ştiu ce ar trebui să facem ca să ajungă lumea să înţeleagă că depresia există.

Educaţie? Autoeducaţie?

Pentru partea de autoeducaţie trebuie să vrei. Când vrei să fii Gică Contra şi nu vrei să accepţi, vrei să fii tu mai presus decât alţii nu cred că autoeducaţia este o soluţie.

Cred că şi furia asta a lor, faptul că sunt atât de vehemenţi în „argumentele” pe care cred că le au contra bolilor psihice, vine tot din nişte probleme pe care ei nu le conştientizează. Când nu le conştientizezi şi nu le accepţi la tine nu ai cum să le accepţi nici la ceilalţi. Eu am văzut asta la mine. Până când nu am acceptat că e o problemă reală şi că trebuie să fac ceva am avut tot felul de gânduri: „stai, că poate nu e chiar aşa”, „poate nu sunt depresiv, poate chiar sunt leneş”, „poate chiar nu ştiu să fac nimic.” Am avut perioade în care am crezut despre mine că nu sunt capabil să fac ceva bine, că m-am născut fără chef de muncă. (n.r.: râde)