Alexandra Ungureanu. „Când eram mică voiam să fiu Angela Similea. Mi se părea că mai bine de atât nu poți să fii în viață”

Alexandra Ungureanu este una dintre cele mai bune voci românești. Nu o spun eu, au spus-o alții care chiar se pricep, la începutul anilor 2000 când, fără să-i vedem fața, o ascultam pe ,,repet” cântând alături de băieții de la Sistem.

La vremea respectivă, Marius Moga a chemat-o să tragă voce pentru proiectul Sistem. Apoi casa de discuri i-a dat un contract de confidențialitate prin care nu avea voie să iasă în presă și să spună că ea e vocea din spatele lor. Acest mister a ajutat-o mult, recunoaște și ea, însă bine că a fost neascultătoare și s-a deconspirat. Altfel, cine știe dacă am fi știut de ea, deși se afirmase la Festivalul Mamaia și Cerbul de aur. Însă, cum bine știm, dacă nu ajungi ,,pe radio” , greu supraviețuiești în industrie, mai ales într-o perioadă în care apăruseră cântăreți „la fiecare scară de bloc”.

Cântă de pe la 6 ani cu mare pasiune și era fascinată de Angela Similea. Mai târziu, a intrat în proiectul Crush și orice piesă a scos cu cei doi băieți a ajuns pe radio, unele ocupând chiar primele poziții ale topurilor.

După Crush, nu am mai auzit-o foarte des, asta pentru că nu am fost fani adevărați, aș spune din discuția pe care am avut-o cu ea, pentru că ea nu a încetat niciodată să cânte.

De la începutul anului a apărut din nou în atenția presei. În primăvară a lansat piesa „Bate, Bate” împreună cu Marius Moga, iar acum câteva săptămâni, piesa „Vântule”.

Spune că în toată această perioadă a reușit să-și aducă la un numitor comun toate piesele, are un repertoriu de care e mândră și cu care se simte bine pe scenă și lucrează asiduu la alte piese. Noul ei proiect care se va întinde pe o perioadă mai lungă de timp este unul electro-pop&neotraditional deoarece aici simte ea că vocea ei sună cel mai bine. Iar pentru asta a lucrat și lucrează foarte mult. A început să adune folclor, să înregistreze rapsozi și toate aceste teme populare, curate și nealterate o inspiră pentru ceea ce urmează în viitor.

Am povestit cu ea la o cafea și, chiar dacă acum ne-am cunoscut pentru prima dată, la final am sfârșit prin a ne da muzică una alteia, ca și cum am fi fost prietene de mult timp.

Ce face acum Alexandra Ungureanu?

În perioada asta de oarecare nesomn, promovez un single nou și, chiar dacă am foarte multe de făcut, mai important este că a venit și inspirația. Am în pregătire și următoarele single-uri și sper să apuc să pregătesc și ceva de Sărbători.

Povestește-mi despre piesa „Vântule„

E o piesă foarte frumoasă în care am pus foarte mult suflet. Toată lumea, cu fiecare piesă nouă pare că a descoperit formula apei, dar nu e doar de dragul de a spune, ci chiar așa este. Am pus final tuturor celorlalte proiecte pe care le desfășuram în paralel, proiecte care au fost foarte frumoase, dar care cred că mi-ar fi stricat puțin coerența pe piața muzicală. Am cântat în mai multe variante de acompaniament cu instrumentiști. Acum am zis să-mi reamintesc care este punctul meu forte, să croșetez în jurul lui aducând valențe noi, să fac un proiect al meu despre care să vorbesc cu drag și în care să mă regăsesc. Am pornit la drum la începutul anului când am lansat prima piesă, „Bate, Bate” împreună cu Moga.  A fost o colaborare frumoasă, noi am mai încercat să lucrăm împreună și în trecut, iar acum sper să mă mai reîntâlnesc cu el în studio și cu altă ocazie.

Contează mult imaginea, la noi, pe piața muzicală?

Contează pe orice piață. Contează imaginea produsului ambalat, cu fundiță, gata de predat, fie că e vorba de un obiect, de o piesă sau orice. Și eu lucrez la imagine și de aceea colaborez cu o echipă de mulți ani de zile. Lumea are nevoie de o imagine în care să se și regăsească, dar de care să rămână și surprinsă. Ești artist, trebuie să vii cu lucruri inedite mereu. Imaginea mea s-a dus în ultima vreme de la o extravaganță pe care am avut-o mult timp, la chestii cât mai naturale, cât mai minimaliste, m-am dezbrăcat de accesorii, make-up-ul e aproape inexistent. E ceva diferit.

Când ai început tu să cânți?

Mi-am dat seama că îmi place muzica și că e un lucru mai serios, pe la 6 ani. Cântam foarte mult, cântam prin casă. Ai mei erau mari iubitori de muzică, mama are o voce foarte bună, este învățătoare și mereu le-a cântat copiilor, dar uite că nu am întrebat-o niciodată dacă și-ar fi dorit să fi cântat. Ascultam multă muzică românească, la pickup, pe plăci, iar pe magnetofon am avut primele instrumentale ale pieselor mele de copil și cu ele mă duceam la Casa de Cultură.

Părinții te-au îndrumat?

Ei m-au văzut că mă preocupă muzica, eram foarte „cântăcioasă” și foarte dezinvoltă pe vremea aia. Nu am amintirea acestei stări pe care mi-am dorit să o regăsesc: ideea de a fi pe scenă ca la tine acasă și de–a te juca, fără să te gândești ce spun ceilalți. A venit perioada adolescenței în care mi-am pus o mulțime de întrebări despre cine sunt, cum sunt și pentru că nu am știut să-mi răspund, nu am mai pus pasul cu atâta siguranță pe scenă și m-am trezit copleșită de emoții și de trac. Am cântat foarte mult în festivaluri concurs, în fața juriilor, iar atunci cântatul era ceva cu care trebuia să performez vocal, tehnic vorbind, iar emoția am lăsat-o cumva pe plan secund. Am recuperat-o mult mai târziu când am avut un moment de declic și am început să resimt plăcerea de a fi pe scenă și de-a împărtăși oamenilor trăirile mele.

Care a fost parcursul tău? Cunoscută ai devenit odată cu Sistem?

Se mai scrisese la festivalurile Mamaia, Cerbul de Aur pentru că erau evenimente de interes maxim și foarte expuse. Erau câteva trupe atunci prin 1998-2000, iar apoi a venit explozia aceea când la fiecare scară de bloc era câte o trupă de fete și una de hip-hop-eri.

Dar ce ai câștigat la Mamaia și la Cerbul de aur?

La Cerbul de aur, faptul că am fost reprezentanta României, eram unul din cei trei oameni, după o selecție destul de riguroasă. Nu am câștigat nimic, doar simplul fapt că am fost acolo.

 

Dar odată cu Sistem ai început să apari pe radio, nu?

Da, prima mea piesă cu vocea mea a fost „Emoții” cu Sistem. Apoi a urmat o altă piesă despre care s-a vorbit foarte puțin la momentul lansării, dar care mă urmărește și acum și este considerată unul dintre high-light-urile din cariera mea: „Lumea visează”. A fost făcută în colaborare cu proiectul UNU’. UNU’ a fost un proiect electro, mai spre underground, format dintr-o mână de oameni pe care nu prea se înghesuia nimeni să-i promoveze. Atunci, în 2000, nu exista un radio Guerrilla sau un Tanana care să-i promoveze. Guerrilla și acum difuzează „Lumea Visează”.

Dar cum sună muzica pe care o faci tu acum?

Când am trecut eu din zona de muzică ușoară spre dance, odată cu întâlnirea cu Marius Moga, am trecut la proiectul cu Crush unde am îmbrățișat stilul acesta electro-dance, despre care nu știam foarte mult. Îmi doream să cânt piese pop de linie, Celine Dion, Mariah Carrey. Când i-am întâlnit pe băieții de la Crush și am început să cânt, mi s-a părut că vocea mea, armonicele mele sună cel mai bine pe zona asta de instrumental-electro, puțin trance, progressive. Am rămas pe sound-ul acesta la care am adăugat acum, acest proiect al meu, inspirația din folclorul tradiționalul.

Revelația asta cu folclorul nu s-a întâmplat peste noapte, s-a insinuat ușor. Am fost și în niște emisiuni în care am cântat muzică populară, eu fiind ferm convinsă că nu pot pentru că e o tehnică total diferită.

Am descoperit un repertoriu foarte fain și pot să spun acum că zonele mele preferate sunt Banatul și Maramureșul, culmea, nu Moldova de unde eu vin.

De unde ești?

Din Onești, dar nu sunt deloc iute ca moldovenii și toți cei care nu mă cunosc și nu știu de unde vin, cred că sunt ardeleancă. Și se poate să am ceva sânge de ardelean în familie. La sat sunt porecle și familiei mele i se spunea „ai lui Neamțu”.

Proiectul acesta nou al tău are un nume?

Electro-pop&neotraditional. O denumire mai lungă. Din care avem două single-uri și urmează multe altele anul viitor.

Fusion-ul acesta dintre folclor și muzica pop în general, e foarte dificil de realizat și se lucrează mult ca să potrivești unele cu altele și să nu sune ca acel etno dance. Procesul de creație e destul de anevoios, dar e și foarte frumos. Sunt piese de la care pornim și luăm doar un singur vers sau o temă. Sau plecăm de la o piesă pop unde inserăm o influență folclorică.

Am și un material acum de lucru, sunt niște înregistrări pe care le-am făcut cu rapsozi. În Bistrița, în satul Agrieș, am fost la ei acasă, unde sunt femeile Purja, cea mai bătrână dintre ele are 83 de ani și este rapsod de o viață, iar recent a fost recunoscută și monument viu Unesco. Are o voce răscolitoare și are un repertoriu vechi, curat. Am fost la ei acasă, am stat la o poveste, la o palincă, la un colac și am vorbit, ele au cântat și eu le-am înregistrat. Bătrâna nu este cântăreț de scenă și de asta i-a rămas nealterat repertoriul. Ea cântă în funcție de situație și de stare, natural și autentic.

Fiica ei este cântăreață, are nenumărate premii la festivaluri naționale și internaționale. Eu am descoperit-o pe Lenuța Purja la emisiunea Iulianei Tudor.

A fost totuși o perioadă destul de liniște. Nu te-am auzit la radio…

Nu te uita la mine, eu am cântat tot timpul acesta.

E greu să ajungi pe radio?

Cred că da, dacă foarte mulți artiști se plâng de asta. Radioul a devenit un fel de bau bau.

E important să fii pe radio?

În momentul în care poți să faci separare între main stream și underground, este. Pentru main stream e foarte important să fii pe radio pentru că vizibilitatea e mare și vin mult mai ușor concertele. Trebuie să recunoaștem că toți artiștii main stream primesc acces la acele concerte organizate de primării, concerte fără bilete. Mai sunt party-uri, baluri de boboci, nu sunt concerte la care oamenii să plătească bilet pentru tine. E o zonă mai de consum și deși ești foarte cunoscut, lumea te știe, faptul că poate consuma muzica ta gratuit, ai un fan base destul de mare, dar care mi se pare că nu este real. Întrebarea este: câți din oamenii aceia chiar scot bani din buzunar să te asculte.

Dar, de ceva vreme încoace cred că s-au întâmplat niște schimbări în bine în muzică, s-au schimbat puțin rețetele.

Cumva s-a cultivat gustul consumatorului…

Da. Au venit artiști care cântă și compun și care sunt valoroși…

Din Republica Moldova?

Da, majoritatea. Dar poți să mai auzi un distors chitară și să nu se mai sperie lumea. Înainte, dacă auzeai o chitară pe radio, era agresiv. Cred că s-a mai renunțat puțin la delimitări, la clasamente, la sertărașe.

În continuare nu știu să-ți spun ce fel de piese trebuie să cânți ca să fii pe radio. A fost o vreme când orice single pe care îl scoteam cu proiectul Crush, era pe radio. După care am avut noi o perioadă mai lungă de lene în care muzica nu a mai venit așa de natural și cursiv, am avut niște pauze, lucru care a și dus la destrămarea proiectului.

Dar ați rămas prieteni?

Nu am idee. În momentul acesta colegii mei sunt supărați pe mine pentru că eu, cumva, am pus punct. Doar că din punctul meu de vedere situația era una foarte clară, dar care trebuia numai acceptată.

Pentru că nu se lucra în ritmul în care eu mi-aș fi dorit, am pornit în paralel cu acest proiect. Nu știm ce o să fie, posibil ca în următoarea perioadă să se întâmple ceva cu noi care să ne facă să ne dorim să cântăm iar împreună și să facem treabă. Deocamdată eu mă focusez doar pe ce ți-am povestit până acum.

Tu mai faci și altceva în afară de muzică?

Nu. De ani buni, trăiesc din muzică. De când am dat play prima dată, de la Sistem, de când am apărut prima dată pe radio, eu mereu am lucrat în muzică, am scos piese în fiecare an și am avut mereu concerte. Dacă nu am fost pe radio sau nu am fost promovată, asta nu înseamnă că nu am făcut muzică. Pentru mine nu a fost niciodată o pauză.

Mă bucur foarte mult că am un repertoriu foarte fain și solid și că am adus la un numitor comun aproape toate piesele pe care le-am cântat, le-am reorchestrat și îmi place să le cânt. Iar acest repertoriu îmi dă o siguranță pe scenă, sunt mândră de el și sunt convinsă că mereu vor fi oameni care vor asculta ce am eu de spus, indiferent dacă am sau nu expunere pe radio. Evident, ar ajuta, dar, din punctul meu de vedere nu mai sunt, sau poate nu am fost niciodată main stream.

Îmi amintesc reacția „wow! ce voce!” atunci când te-am auzit pentru prima dată cu Sistem…

Într-adevăr, a fost o revelație vocea mea, în momentul respectiv. Atunci au venit mulți din zona muzicii ușoare, iar mie îmi place să cred că emisia mea suna puțin de afară, nu era acea emisie românească. În plus, m-a ajutat și timbrul. Moga m-a folosit în multe proiecte de-ale lui, în multe nu am apărut, dar ca voce, era și el surprins. La festivalul de la Mamaia ne-am întâlnit prima dată.

În 2001 m-a chemat să trag voci pentru Sistem, știam că nu voi apărea împreună cu trupa. Ulterior am semnat un contract de confidențialitate. Se dorea un proiect instrumental fără un solist oficial care ar fi putut să iasă în față. Dar eu nu am fost foarte ascultătoare și am ieșit și am spus. Acel mister m-a ajutat mult mai mult pentru că lumea se întreba cine e vocea. M-a ajutat mult mai mul decât dacă aș fi apărut din prima. Iar „una dintre cele mai bune voci românești” m-a urmărit destul de mult, deși recunosc că mai am de învățat, motiv pentru care m-am reapucat de canto. Vocea e și ea un instrument și trebuie antrenat, la fel cum fac și sportivii. Nu te naști cu vocea și gata, aia e.

Vreau să revin și la instrument, vreau să revin și la armonie pentru că munca de fapt e mult mai complexă, nu doar cele 3 minute în care trebuie să performezi la o piesă.

Care crezi că e piesa pentru care te știe lumea cel mai mult? Când spui Alexandra Ungureanu?

„Aprinde dragostea” aș spune.

Ce ascultai când erai mică?

Angela Similea și Savoi?

Și cine voiai să te faci?

Angela Similea. Mi se părea că mai bine de atât nu poți să fii în viață. Nu doar vocea și repertoriul ei m-au fascinat. Mă gândeam: oare ce face ea la ea acasă, eram foarte interesată de ea. O vedeam ca un soi de regină în palatul ei de cleștar, vedeam cum apar pe ea hainele alea minunate. Acum îmi dau seama și mi se pare normal ca oamenii să fie interesați și de aceste aspecte: cum ești tu ca om. Și pot să fie dezamăgiți sau nu.

Ce înseamnă să ai succes în România? Consideri că ai succes?

Cred că nu o să mai am succes în momentul în care nu o să mai trăiesc din muzică. Dacă mă întrețin de atâția ani din muzică înseamnă că cineva vrea să mă asculte, vrea să mă vadă la față.

Dacă vreau să vin la un concert de-al tău, cum fac?

Îmi scrii pe Facebook și eu îți răspund J Îmi dau seama că nu prea am anunțat concertele mele, dar sunt destul de activă pe social media.

Unde cânți de Revelion?

La Curtea de Argeș, la Pitești și la București.

Ce-ți dorești de la Moș Crăciun?

Niciodată nu știu să răspund pe loc și apoi, pe parcurs, îmi dau seama că asta mi-ar trebui, sau asta. O să fie o perioadă în care sigur voi primi atenție, mai ales că pe 28 decembrie este și ziua mea.

Mai greu îmi e mie cu cadourile pentru alții pentru că mi-e greu să fiu spontană și că îmi doresc foarte mult să fie pe placul omului. Cel mai greu îmi e să aleg pentru mama.

Care e melodia pe care o asculți pe repeat acum? Să nu spui că e „Vântule”

Nu-mi ascult piesele. Am avut o perioadă când îmi ascultam piesele. De obicei le ascult în perioada de lucru că sunt proaspete, sunt entuziasmată și că-mi plac, dar și ca să îmi dau seama dacă mai trebuie ceva la partea tehnică.

Pe spotify mi-am pus și ascult în mașină ultimul album Rosalia, „El Mal querer”. Este o puștoaică care face o muzică foarte nouă ca sound, dar cu influențe flamenco. E superbă. Tu ce asculți?