Ambele bunici au suferit de cancer, iar asta l-a motivat să înțeleagă această boală și să încerce să o oprească. Cine este românul Michael Bogdan Mărgineanu care, la nici 30 de ani, este recunoscut și admirat în toată lumea, din Germania, în America și Arabia Saudită

Michael Bogdan Mărgineanu este cercetător postdoctoral la Institutul Francis Crick din Londra și șef de lucrări în cadrul Facultății de Medicină, UMF „Victor Babeș” Timișoara. A absolvit studiile doctorale în neuroștiință moleculară la KAUST în Arabia Saudită și a fondat Biomentorhub în 2020. A participat la proiecte de cercetare în Elveția, SUA, Marea Britanie, Irlanda, Austria, Germania și România. Este alumnus al Lindau Nobel Laureate Meetings (2018). Și are sub 30 de ani.

M-am întrebat ce mănâncă astfel de oameni în copilărie, de unde pasiunea asta și dedicarea față de cunoaștere, de descoperire?

Michael Bogdan Mărgineanu a ales această cale marcat fiind de faptul că ambele bunici au suferit de cancer, iar la 17 ani deja știa că vrea să facă cercetare. A ales astfel cea mai potrivită universitate care l-ar fi trimis în laboratorul de cercetare încă din primul trimestru și după un an de studiu în timpul liceului în SUA, a plecat fără ezitare la facultate în Germania. Azi e cercetător în Londra, însă visul lui e să revină acasă și, mai mult decât atât, să formeze un nucleu de cercetători români ce să atragă spre România cele mai luminate minți, care altfel, poate ar alege să-și aducă contribuția în străinătate.

Te-aș întreba cu ce te ocupi, care e job-ul tău de zi cu zi?

Am trei roluri, să spun așa. În momentul de față job-ul de zi cu zi este cel de cercetător în domeniul bio-medical, mai specific în neuroștiința cancerului – o nișă de cercetare care s-a dezvoltat în ultimii 4 ani de zile foarte mult și care este văzută acum probabil ca următoarea mare frontieră în înțelegerea cancerului și dezvoltarea unor noi oportunități de a-l trata.

Pe lângă acest rol, în timpul pe care îl pot numi liber mă ocup de o asociație pe care am fondat-o în 2020, Bio Mentor Hub, un ONG care este menit să conecteze tineri cercetători români din diaspora, dar și din România care sunt interesați să ofere următoarelor generații un sprijin prin mentorat și, la rândul lor să se conecteze cu oameni cu mai multă experiență care îi pot îndruma și susține în cariera de cercetător.

Al treilea rol este cel de cadru universitar, sunt șef de lucrări în cadrul Facultății de Medicină de la Timișoara, rol pe care l-am pus acum pe o mică pauză, cât timp îmi desfășor activitatea de cercetare la Londra.

Povestea tânărului Michael Bogdan Mărgineanu, recunoscut și admirat în toată lumea, din Germania, în America și Arabia Saudită

A fi cercetător, pentru mine sună că e treaba cu care se ocupă cei mai deștepți oameni din lume 😊. În România, însă, cercetarea e atât de slab finanțată încât parcă îți taie toate aripile. Ce ai de zis aici?

În ceea ce privește finanțările pentru cercetare putem spune că ele există, mai ales la nivel european, iar faptul că suntem în UE ne oferă acces la multe linii de finanțare. Însă, se absorb într-adevăr puține astfel de fonduri pentru proiecte. Un motiv ar fi că sunt extrem de competitive aceste concursuri pentru finanțare și criteriile, de cele mai multe ori se bazează foarte mult pe ce s-a realizat anterior în acele grupuri de cercetare, iar aici aproape întotdeauna vom avea un mic dezavantaj în comparație cu alte țări din vestul Europei care au decenii de cercetare în față cu factor de impact mare. Acest trecut științific nu ne avantajează foarte mult. Tot pe plan de finanțări există puține posibilități pentru tineri cercetători care doresc să facă tranziția către a deveni ei lideri de grup de cercetare sau doresc să atragă finanțări ca cercetători post doctorali.

Pe de altă parte, în România, cel puțin prin intermediul asociației ne-am conectat cu cercetători cu experiență care au reușit să atragă fonduri și încercăm să învățăm de la ei și cred că marea oportunitate este de a susține acest efort de cercetare prin colaborare. Pentru mine asta a fost una din speranțe, să putem acoperi acest deficit și prin această mentalitate colaborativă.

Cu alte cuvinte: trebuie să fii deștept și să vrei să faci cercetare pentru că bani se găsesc până la urmă 😊

😊 Într-un fel aș spune că trebuie să perseverezi, să nu renunți, să cauți toate mijloacele pentru a-ți finanța cercetarea, să ai o mentalitate deschisă pentru a colabora atât pe plan național, cât și internațional.

Și așa ajungem la Londra unde tu îți desfășori munca de cercetare. Aș vrea să spui de ce Londra și care e proiectul în care ești implicat.

De ce Londra. În cazul meu alegerea a fost determinată nu neapărat de orașul în sine care este unul dintre cele mai bune locuri în care te poți afla pentru cercetare științifică, ci de aria de cercetare. La nivelul la care sunt în carieră m-a interesat să aleg o nișă care mă pasionează și unde am și o experiență anterioară care să-mi permită să o abordez. Anterior, cercetătile mele s-au axat atât pe neuroștiințe moleculare, cât și pe cancer, am menținut un interes dual în cele două zone și atunci când am aflat de existența unei direcții de cercetare specializate care le îmbină, am simțit că este aria de cercetare către care doresc să mă îndrept.

Cum ai ajuns acolo?

Există puține grupuri de cercetare la nivel mondial care se axează doar pe această arie de cercetare. În Europa, la momentul la care studiam aceste oportunități existau doar două posibilități: una în Germania și cealaltă la Londra. Am ajuns la Londra printr-un concurs de împrejurări mai aparte. Am descoperit că grupul de cercetare de acolo lucra pe un proiect foarte bine conectat la ceea ce făcusem eu la doctorat și căutau pe cineva care să aibă expertiza mea în grupul de cercetare. Astfel s-a creat această oportunitate de a merge acolo, adică nu a fost doar pentru a merge și a lucra și învăța de la ei, ci și despre a da și din expertiza mea.

Adică te și plătesc 😊

Da. Sigur. E o poziție plătită și cam așa se procedează în grupurile de cercetare din vest: se uită la ce expertiză poți aduce tu. Evident, interesul meu a fost să intru în această nișă, să învăț foarte multe lucruri. Institutul m-a impresionat de asemenea, este un institut fanion al Marii Britanii, un institut aproape nou, considerat cel mai mare laborator biomedical din Europa.

Tu ai terminat facultatea în România?

Nu. Am terminat facultatea în Germania. După terminarea liceului am plecat în Germania, motivul fiind că mi-am dorit să fac cercetare, știam de atunci și am căutat un program care să-mi permită să mă dezvolt în direcția aceasta de la bun început. Acest program l-am găsit în Bremen, unde am făcut o specializare dublă în biochimie și biologie moleculară cu foarte multe cursuri practice de laborator și cu posibilitatea de a mă implica într-un grup de cercetare chiar din primul semestru.

La 17-18 ani tu știai că vrei să te implici în cercetare? Oare ce ți-au dat să mănânci când erai mic? 😊 Erai genul acela de copil care schia și socotea de la 4 ani?

😊 M-au pasionat foarte mult științele încă din timpul școlii, atât biologia, cât și chimia și matematica și am mers cu un interes comun în toate cele trei direcții. Sigur, le datorez multe părinților și profesorilor pentru că mi-au stimulat interesul de a citi mai mult decât era în programa școlară obișnuită și de a descoperi mai mult. De mic am fost foarte curios și cred că asta m-a împins spre cercetare.

Am avut șansa de a pleca pentru un an de liceu în Statele Unite și cred că și acesta a fost un factor decident.

Citește și: Gianina Popescu-Pelin și drumul unei cercetătoare în România: De la pasiunea pentru matematică și fizică, până la tânăra care vrea să îmbunătățească implanturile ce vor salva viețile bolnavilor de cancer osos

Ce sunt părinții tăi?

Tatăl meu este ofițer de carieră, iar mama este farmacist, dar și fitoterapeut. Părinții mei, prin anii 1990 au devenit foarte interesați de fitoterapie – tot ce înseamnă terapie cu plante medicinale – și la momentul respectiv chiar au fondat o asociație dedicată celor preocupați de asta și care promova produse din România pe bază de plante. De mic am fost expus la conferințe, prelegeri pe teme de sănătate și probabil și asta mi-a alimentat curiozitatea.

Te puneau să înveți?

Nu neapărat. Ca orice părinte se asigurau că îmi fac temele și merg la școală, însă le-a fost ușor.

Nu era o corvoadă să înveți?

Nu, chiar îmi plăcea să învăț, să citesc…

Știi că tu ești excepția de la regulă. Copiilor, în general nu le place să meargă la școală 😊

Poate am prins și alte timpuri când, în absența tehnologiei probabil nu aveam de ales decât să citesc. Nu am citit doar cărți școlare, mi-a plăcut foarte mult să citesc în afara listelor de la școală.

Din ce oraș vii?

Sunt născut în Reșița, dar când aveam șase ani părinții s-au mutat la Timișoara așa că mă consider timișorean cu origini bănățene.

Citește și: Întrebările Adrianei Săftoiu: Cum trăiesc românii cu diabet cu o franzelă și un pachet de biscuiți? De ce pleacă în străinătate? Și cum putem schimba o societate care nu îi ia în seamă pe deficienții de auz

Un alt motiv pentru care ai ales Germania a fost că știai limba? Știu că în zonă se învață germana la școală…

E adevărat că aici e o deschidere foarte mare pentru a pleca la studii în Germania, însă eu nu am fost la un liceu cu predare în limba germană. Motivul a fost universitatea pe care am găsit-o acolo, ce combina elemente din sistemul american cu elemente din sistemul german și era o oază de universitate americană în Germania.

Am aplicat și la universități din SUA, însă din punct de vedere financiar mi-a fost greu să-mi permit să continui studiile acolo.

Nu că nu te-ar fi acceptat 😊

Am fost admis, dar ar fi trebuit să iau un împrumut destul de mare și am ezitat. Mai era și distanța față de țară.

Am înțeles expunerea ta către domeniul sănătății, dar aș întreba de unde interesul acesta pentru cancer?

Cred că în foarte multe cazuri, cei care fac cercetare în domeniul cancerului au avut și în familie persoane bolnave de cancer, lucru ce i-a motivat să studieze. În cazul meu acesta este un factor motivațional puternic. Ambele bunici au suferit de cancer, iar una dintre ele a decedat din cauza unui tip de cancer foarte agresiv și dureros.

Te-aș întreba la ce lucrezi acum. Ai putea să explici în termeni cât mai simpli?

Sigur. În grupul de cercetare ne axăm în principal pe două tipuri de cancer foarte agresive pentru care, în momentul de față nu există soluții eficiente de tratament. Vorbim de cancerul pulmonar cu celule mici – cea mai agresivă formă de cancer pulmonar cu o rată de supraviețuire de 7% la cinci ani și cancerul pancreatic de tip neuroendocrin. În cazul meu, în mod particular mă axez pe a înțelege un tip de comunicare folosit în tumori, o comunicare de tip rețea care se aseamănă rețelelor neuronale din creier și am descoperit foarte multe similitudini cu celulele nervoase din creier în cancerul pulmonar cu celule mici. Încercăm să descifrăm acest limbaj, să înțelegem cum el contribuie la agresivitatea tumorilor și cum l-am putea ținti din punct de vedere terapeutic. Practic învățăm din modele neuronale, învățăm din ceea ce este cunoscut despre creier și încercăm să ne bazăm pe aceste cunoștințe pentru a descifra acest tip de tumoră foarte agresivă și a o putea încetini și chiar distruge.

Tu vrei să te mai întorci în țară? Vrei să aduci descoperirile tale și în România?

Este adevărat că ecosistemul de cercetare din occident este cel mai avansat și pregătit să preia aceste descoperiri să te ajute să dezvolți mai departe noi direcții, noi proiecte, să obții rezultate mai rapid. Pe de altă parte, cumva în mod firesc, dacă ar fi să mă gândesc din această perspectivă, logic ar fi să continui în străinătate, însă am o motivație puternică de a reveni aici, în România pentru că sunt foarte multe de făcut, foarte multe oportunități de creat și impactul pe care îl pot avea este mult mai mare. Ceea ce consider eu că este șansa de a face cercetare la un nivel cât mai înalt în România este această posibilitate de a lucra cu alți cercetători care, la rândul lor vin cu o mentalitate și o pregătire asemănătoare. Cred că șansa este de a crea o masă critică de cercetători din România care să lucreze împreună. Dacă aceste întoarceri sunt singulare, șansele de a continua la un nivel mare sunt foarte mici.

Așa ajungem la asociație… Tu ești fondatorul?

Da.

Citește și: O liceană olimpică, instruită la Universitatea din Maastricht, s-a întors în țară pentru a ne ajuta să facem ordine în viața ușor haotică din București. Care este visul care a adus-o pe Ana Rubeli, fondatoarea Aici a stat, înapoi în România: „Eu cred că dacă înveți și obții ceva în străinătate, ești dator să îl aduci în țara ta”

Până acum câți beneficiari ai numărat? Cum funcționează?

Până acum asociația s-a axat pe o comunitate de cercetători aflați în diferite etape ale carierei. Ne-am axat pe cercetători care au avut și o experiență de cercetare în străinătate și înțeleg mediul de cercetare de acolo și sunt familiari cu tehnologiile și tehnicile folosite în prezent. Ceea ce am reușit anterior a fost să ne conectăm cu generații de studenți și elevi din România pe care să-i consiliem în alegerea studiilor sau stagiilor de pregătire și să le spunem: „Puteți face cercetare chiar dacă posibilitățile de a vă pregăti în România sunt mai limitate. Există oportunități în străinătate și chiar recomandăm să le alegeți”.

Pe cealaltă parte, unul din obiectivele noastre principale este să-i readucem în România, să îi conectăm cu oportunitățile existente aici. O mare parte dintre cei care au plecat la studii, din generația mea, au devenit deconectați, nu mai cunosc ce oportunități există în momentul de față.

La Londra, anul acesta, am organizat două evenimente care tocmai asta și-a propus: să-i conecteze cu astfel de oportunități în România. Am avut invitați și de la Ministerul cercetării și digitalizări, am avut invitați cercetători care s-au întors în România după mulți ani de Statele Unite.

În ceea ce privește această întoarcere acasă, am realizat că foarte mulți dintre cei cu care am interacționat în diaspora sunt atrași și de cercetarea aplicativă, de mediul antreprenorial sau industrial care, în acest domeniu în România este foarte slab dezvoltat. Ultimul eveniment din septembrie și-a propus să aducă împreună diferite organizații partenere care susțin antreprenoriatul și susțin tinerii care vor să dezvolte idei antreprenoriale în zona healthcare, math-tech, bio-tech.

Cred că ai tăi sunt tare mândri de tine. Umblă mama ta cu fotografia ta în poșetă? 😊

Da, mama are o fotografie, dar cred că motivul e că am locuit foarte mult timp departe de ea. Însă, da, sper că sunt mândri😊