Anda Icleanu: Elevii mei „îmi doresc să învețe cum să se susțină reciproc, să accepte înfrângerile cu aceeași demnitate cu care îmbrățișează câștigurile, îmi doresc să învețe că visele se pot îndeplini”. De ce a ales un cuplu de profesori din Timișoara să se mute la țară și cum au ajuns să-și construiască singuri casa în care stau acum

Anda Icleanu: „Cea mai mare provocare pe care a trebuit să o depășim împreună a fost moartea tatălui lui Alexandru. Au urmat câteva luni în care ne-am sprijinit reciproc și ne-am afundat intens în amenajarea casei pe care socrul meu nu a mai apucat să o vadă finisată”

Care a fost cea mai mare provocare pe care a trebuit să o depășiți împreună, în familie?

Cea mai mare provocare pe care a trebuit să o depășim împreună a fost moartea tatălui lui Alexandru. S-a întâmplat subit, în iarna lui 2021, iar înmormântarea a avut loc de ziua mea. Au urmat câteva luni în care ne-am sprijinit reciproc și ne-am afundat intens în amenajarea casei pe care socrul meu nu a mai apucat să o vadă finisată.

După acest moment foarte greu pentru voi, ați început o călătorie foarte interesantă și, de ce nu, solicitantă, atunci când ați vrut să vă mutați la casă. Și asta a început cu o lungă aventură și cu multe provocări. Cum ați făcut față șantierului atunci când v-ați apucat să modernizați casa în care stați acum în cartierul Fabric, Timișoara?

A fost o perioadă de renovări care s-a desfășurat în decursul unui an de zile, în care aveam doar praf de moloz pe tălpile pantofilor, în care am spălat zilnic pe jos în dormitoare, am stat fără balustradă la mansardă și alteori chiar și fără căldură la parter din cauză că trebuia să demontăm caloriferele ca să zugrăvim. Am reușit să facem față fără discuții aprinse pentru că am luat fiecare zi pe rând. Ne-am făcut un orar al lucrărilor pe care urma să le facem, cum ar fi: mâine punem parchetul în dormitorul mare, următoarele două zile vom vărui livingul, săptămâna viitoare vine meșterul să monteze scările și tot așa, până am terminat cu toate. Ne-am înarmat cu răbdare îndelungă.

Anda Icleanu: „Casa noastră a fost de fapt, casa tatălui lui Alexandru. A cumpărat-o acum 40 de ani, când era într-un stadiu avansat de degradare. A trebuit reconstruită de la zero.”

Care este povestea casei voastre, cum ați ajuns să stați în ea?

Casa noastră a fost de fapt, casa tatălui lui Alexandru. A cumpărat-o acum 40 de ani, când era într-un stadiu avansat de degradare. A trebuit reconstruită de la zero. Amprenta originală a casei datează din anul 1875. Parterul are tavanul înalt, iar mansarda actuală se află în vechiul pod al casei. Noi am hotărât să ne mutăm aici, tocmai ca să îl ajutăm pe socrul meu cu întreținerea casei. 

Citește și: „Orașul îți oferă multe posibilități, dar și tot atâta stres”. De ce s-au mutat doi tineri de la București într-un cătun de la poalele munților Făgăraș

Dar de ce v-ați dorit să vă ocupați voi de renovarea casei?

Socrul meu se mutase de 2 ani la sat și venea ocazional în oraș. Mansarda casei o închiriase, însă parterul era încă la gri și reușise să îl compartimenteze și să îl finiseze. După ce a hotărât să renunțe la chiriași, am știut că va trebui să renovăm complet totul. Din păcate, aceștia nu au întreținut cum se cuvine mansarda în care locuiau, astfel că în afară de gresie, pe care am reușit să o salvez cu soluții chimice, am scos tot afară: am înlocuit rigipsul de pe pereți și tavane, parchetul, faianța și bineînțeles, mobila și obiectele sanitare 

Am dorit să ne ocupăm singuri de renovare pentru că nu am considerat că ar fi greu să o ducem la bun sfârșit. Având deja experiența renovării apartamentului în care locuiam de 10 ani, am fost încrezători. Din fericire, avem un prieten care se ocupă cu montatul faianței, gresiei, iar el ne-a ajutat în direcția asta. 

Un alt motiv a fost faptul că am început renovarea casei în primele luni ale pandemiei, când totul era neclar și încercam să luăm contact cât mai puțin cu persoane necunoscute, așa că am preferat să ne ocupăm personal.

Am văzut pe profilul tău de Instagram că ești pasionată de design interior. Voi v-ați ocupat de amenajarea casei, nu? 

Pasiunea pentru amenajări o moștenesc de la părinții mei, care schimbau întotdeauna culorile pereților în casă sau mobila. Nu de puține ori îmi amintesc că mă întorceam acasă de la facultate împreună cu sora mea și bucătăria sau baia erau relocate. Mamei mele îi plac colecțiile de porțelanuri, fețe de masă, sau covoarele persane. Datorită ei am deprins și eu drag de obiectele vintage și design interior. De asemenea, socrii mei au păstrat multe obiecte tradiționale de la bunicii lui Alexandru, care au valoare sentimentală. 

Noi doi ne-am ocupat de amenajarea casei pentru că am vrut să o facem în ritmul nostru. Nu ne-am dorit o amenajare rapidă, doar de dragul de a avea casa plină, ci am vrut să descoperim personal care sunt colțurile casei care au nevoie de mobilă, ținând cont de nevoile noastre. Am preferat să alegem mobila din magazinele fizice ca să simțim texturile și materialele, să vedem culorile pe viu, să nu avem surprize neplăcute. 

De unde v-ați găsit inspirația pentru toate alegerile și de ce ești cel mai mândră?

Inspirația a venit și din experiența renovării apartamentului în urmă cu 4 ani, pentru că îmi doream aici ceea ce nu am considerat că s-ar potrivi în apartament: stilul farmhouse cu influențe tradițional românești. M-am inspirat și de pe diferite profile de design interior de pe Instagram, însă cel mai des mă găsiți holbându-mă la un perete gol, imaginându-mi ce mi-ar plăcea să văd acolo, sau ce m-ar ajuta în spațiul respectiv. Uneori pot trece luni de zile până să fiu cu adevărat hotărâtă de ceea ce îmi doresc în materie de amenajare a unui spațiu. Prefer să dureze mai mult procesul de gândire și cercetare, pentru că astfel sigur nu voi regreta alegerea. 

Cea mai mândră sunt de faptul că am reușit să integrez toate obiectele vintage moștenite, în amenajare pentru că astfel avem acces mai des la amintirile cu cei dragi.

În tot acest proces ați învățat să zugrăviți, v-ați montat singuri parchetul, v-ați asamblat singuri mobila. Care a fost cel mai greu moment din toată această experiență?

În timpul renovării, cel mai greu a fost lupta cu praful și sacii de moloz. Trebuia să îmi spăl pantofii în fiecare dimineață, mâncarea parcă avea gust de moloz, hainele mi se părea că miros a tiffel… o nebunie. 

A fost interesant și momentul de final, pentru că totul era alb, curat în sfârșit, dar gol…A fost copleșitor până să ne dăm seama cu ce să începem pentru că nu aveam nimic și totodată aveam nevoie de tot: mobilă de bucătărie, canapea, obiecte sanitare, televizor. A fost o perioadă covârșitoare, în care spălam vasele în chiuveta de la baie, sau mâncam pe pat pentru că un aveam masă în bucătărie.

Am avut parte și de adiții la propria noastră muncă pentru că neavând experiență la montajul parchetului, nu ne-am documentat suficient și nu am lăsat suficient de mare rostul de dilatație, astfel că după ceva timp ne-am trezit că a făcut burtă parchetul. A trebuit să scoatem colțarul din cameră, să demontăm plintele și să tăiem cu flexul capetele în plus ale parchetului, ca să se descongestioneze. Asta a fost așa, ca să nu uităm cum obișnuiam să locuim cu praful în casă.