Andreea Alexandru, femeia care a lăsat Bucureștiul pentru „un cal de la Letea” ce a făcut-o să descopere sensul iubirii, al toxicității relațiilor și al femeii Alpha și a învățat-o să renască

Andreea Alexandru: „Am 50 ani, dar arăt de începuturi de 40, că-i puternic ozonat aerul din Slănic și-mi priește”

Am terminat horticultura, sunt inginer oenolog și imediat după facultate am cârmit-o spre turism. Mi-am dat seama că, deși mi-e drag sentimentul bulgărelui de pământ strâns în palmă, îmi place mult să călătoresc, să cunosc, să văd alte lumi, să descopăr alte culturi.

Pentru că în final singura avere pe care o poți strânge sunt fotografii și amintiri din locurile unde ai fost. Am o agenție de turism, nu-i dau numele că nu-i relevant și pentru 20 de ani am jucat în partea din față a recepției, însă, fascinația pentru lumea din spatele acesteia a continuat să crească și apoi a venit momentul când universul a considerat că-s pregătită să schimb direcția.

Oh, ce-mi place că vorbești frumos, așezat, pe etape chiar. Ție ce-ți place la tine?

Hmmm, nu prea multe, mai curând o să răspund la ce nu-mi place. Îmi place capacitatea mea de a mă ridica, anduranța de a căuta și credința că undeva, cumva, voi găsi calea. Îmi place că-s locomotivă și asta mă ține vie în interior.  Îmi place nebunia mea, îmi plac credințele mele, îmi plac valorile mele. Îmi place faptul că sunt o bulă plutind deasupra unei lumi de statui. Se întâmplă să mă așez uneori, dar găsesc puterea să mă smulg și uneori să dau viață unora dintre statui, să le transform în bule. Îmi place mintea mea, îmi plac căile uluitoare pe care reușește să meargă.

Andreea Alexandru: „Sunt din generația care n-a auzit de depresie, anxietate, apatie, puteam cel mult să fim triști”

Din ce generație faci tu parte?

Fac parte din generația care a văzut Mihaela la TV, care știe ce înseamnă raționalizarea, care n-a trăit cu parenting, care n-a luat prea multe medicamente, care fuma în cel mai întunecat colț al terenului de fotbal, care a dat și treapta 1 și treapta a 2-a, care a fost pe rând șoim, șef de clasă cu șnururile vieții în culori, cu uniformă și bentiță pe cap, sunt din generația care a vorbit la telefonul cu fir mult prea scurt, strategic poziționat pe măsuța din hol, astfel încât să-ți asigure orice, mai puțin intimitate. Sunt din generația care mergea în tabere și stătea seara la cântece de chitară sau asculta magnetofonul. Sunt din generația care rula banda casetei cu creionul. Sunt din generația căreia i s-a spus prea des că dacă nu ajungi mai bun ca ceilalți, ești un ratat. O competitivitate crâncenă. Sunt din generația care n-a auzit de depresie, anxietate, apatie, puteam cel mult să fim triști. Sunt din generația care a fost crescută lipsită de speranță, pentru ca apoi să i se pună pe tavă un paletar extrem de mare de speranță. Și ghici ce-am făcut? Am ales în continuare competitivitatea, drumul greu, munca și câștigarea corectă a fiecărei trepte pentru că educația este ca bătaia, cu cât primeșți mai multă cu atât mai bine se sedimentează informația. Sunt din generația legată de glie, de rigori, de disciplină, de nimic spiritual. Totul material, o generație a supraviețuirii bazice.

Cine sunt cei care te-au crescut?

Nu-mi aduc aminte prea bine de bunici. Mama mea a murit când aveam 19 ani și am avut la acel moment o resetare a memoriei. Singurul care mi-a rămas a fost tatăl mamei, bunicul de la țară, cel care ne spunea poveșți uluitoare de pe vremea când fusese legionar, cel care ne acoperea când făceam tâmpenii, cel care avea o relație uluitoare cu toată natura și animalele din jurul lui, cel care purta atât de natural ițarii și ia românescă, cel care suduia printre dinți. S-a stins la puțin timp după mama,… n-a putut duce durerea deși avea 13 alți copii.

Am un frate, plecat de mulți ani din țară. Nu ne-am înțeles bine, până la momentul morții mamei, când cumva ne-am găsit. În rest a fost mereu favoritul familiei pentru că era calm, eu vulcanică; era deștept, eu aparent nu prea arătam asta; era tocilar, mie îmi plăceau găștile mai rele. În fine, mi-am căpătat multe prescripții disciplinare datorită și din cauza lui lui pentru că era pârâcios maxim.