Andreea Alexandru, femeia care a lăsat Bucureștiul pentru „un cal de la Letea” ce a făcut-o să descopere sensul iubirii, al toxicității relațiilor și al femeii Alpha și a învățat-o să renască

Andreea Alexandru: „Am început să privesc moartea mai cu atenție, odată cu trecerea anilor”

Ce-ți mai place să faci?

Îmi place primăvara, îmi place ideea de renaștere, îmi plac florile ei, lalele, liliac, lăcrămioare, frezii, zambile, flori de cireș. Sunt atât de fragile și totuși atât de rezistente, e cea mai feminină combinație ever. Îmi place arta și iubesc creativitatea, este o formă extraordinară de libertate dar și de liniște interioară. Îmi place muzica veche, muzica anilor mei și filmele vechi pentru că au o calitate inestimabilă, sunt autentice. Îmi caut locul în lumea de azi, și mi-l găsesc în cea de ieri. Mai știi ceva? Ed Sheeran a dat cea mai pe gustul meu definiție a norocului. Este întâlnirea între muncă și oportunitate. Și de aici ideea că norocul ți-l faci, pentru că da, trebuie să ai capacitatea de a vedea când munca și oportunitatea se întâlnesc.

Ce semnifică tatuajele tale și când sunt făcute?

Întotdeauna mi-au plăcut tauajele, îmi par o prelungire a personalității. Primul a fost o întâmplare. Fata mea primise un set de ștampile haioase, printre care o șopârlă, ne-am jucat, am ajuns să mă ștampilez și am găsit cu greu un tatuator, nu prea existau atunci. A fost un chin, cu infecție, cu probleme. Al doilea, păsările, le-am văzut pe un site de modele și erau extrem de puțin evidente, dar mi-au dat un sentiment de libertate, pe care mi-am dorit să-l păstrez în și pe mine. Al treilea, un cal, un prieten pictor mi-a schițat pe o foaie un cal, schiță cadou și s-a întâmplat să-mi și placă. Ultimul este ceea ce simt – anywhere – e despre deschidere și renunțare la control. Urmează și altele, odată pornit printre tatuaje cu greu te oprești. Nu doar tatuajele vor rămâne, ci și o o carte despre hotelărie, undeva, cândva pentru că sunt atâtea povești de spus.

Îți este moartea prietenă și dușman?

Am început să privesc moartea mai cu atenție, odată cu trecerea anilor. Este cu adevărat singura certitudine din viață, este o destinație. Accept că voi ajunge acolo, dar mă bucur de drum. Nu îmi mai este dușman, este parte din drum.