Andrei Panait, copilul minune care la șapte ani zboară pe circuit. Povestea campionului național la karting electric și a celui mai mic pilot al anului - LIFE.ro
Sari la conținut

Andrei Panait are numai 7 ani și este campion național la karting, la clasa pikowatt. Mai mult decât atât, anul trecut a fost numit pilotul anului la karting electric, primind o cupă aproape de două ori cât el.

Avea cinci ani când a văzut o competiție de karting la televizor și cu puținele lui cuvinte – căci nu e mai deloc vorbăreț – Andrei i-a spus mamei sale că i-ar plăcea și lui să conducă o astfel de mașină. Pasionat de mașinuțe, ca orice băiețel, în special de cele de poliție, de cum s-a urcat într-un kart, a lăsat de-o parte toată timiditatea sa și a cucerit circuitul.

Descoperă povestea lui Andrei Panait, copilul minune care la șapte ani zboară pe circuit

Aflând de acest băiețel uimitor, într-o sâmbătă dimineața m-am dus pe circuitul de la Academia Titi Aur sa-l cunosc. Știa că venim, așa că s-a pitit timid după mama sa, aruncându-mi câte un cuvânt la milioanele de întrebări pe care i le puneam. Cel mai bine am conversat când a venit vorba de jocuri video și de ultimele recorduri pe care le-a stabilit pe consolă. Dar când a venit vremea să se urce în kart, Andrei părea alt copil. Cu o siguranță de sine cum poate mulți adulți nu au, și-a pus casca, mănușile și a apăsat accelerația. Ca într-un clișeu, părea că zboară pe circuit, iar acest lucru mi l-au confirmat și antrenorii lui, Tina și Robert Drăgan, cel din urmă mentorul lui. Robert îmi spunea că aproape un an de zile nici nu a știut cum sună vocea lui Andrei, însă acest lucru nu l-a deranjat atâta vreme cât acest copil a dat dovadă de o măiestrie și un talent extraordinar pe circuit.

Andrei Panait alături de antrenorii săi, după ce a fost desemnat pilotul anului

A fost complicat să fac un interviu coerent cu Andrei Panait, tocmai din cauza acestei timidități specifice vârstei lui, însă imaginile de pe pista de karting, dar și poveștile celor din jurul lui mi-au demonstrat că e un copil ce merită arătat lumii întregi, un copil de care vom mai auzi de aici înainte.

Când te-ai urcat tu prima dată la volan? Era kart sau era mașinuță din aceea cu vise din parcul de distracție?

Era kart.

Andrei Panait înainte de începerea orei de antrenament. Foto: Raduly Laszlo

Și câți ani aveai?

Eu aveam cinci ani.

Unde ai văzut prima dată un kart?

La televizor.

Și unde te-ai urcat prima dată într-un kart?

Aici, am venit aici.

Andrei Panait pasionat de motoare încă din fragedă copilărie

Și cum ai ajuns tu aici, la Academia Titi Aur?

Prima dată am văzut karting la televizor. Și apoi i-am spus mamei că vreau și eu să merg. Și mama m-a adus la Titi Aur pentru o inițiere.

Dar în mașinuțele din parcul de distracții te-ai dat vreodată?

Da.

Andrei Panait și una dintre pasiunile lui

Cum a fost prima dată când ai venit aici?

După ce am mers prima dată cu cartul, m-am dus la mama și i-am spus că-mi place la nebunie și mai vreau.

Ce ai vrea tu să faci când o să fii mare?

Când o să fiu mare aș vrea să fiu polițist. Pentru că mi-ar plăcea foarte tare să merg cu o mașină de poliție.

Foto: Raduly Laszlo

Ca cine ai vrea tu să fii? Îți place de cineva anume?

Când o să fiu mare mi-ar plăcea să conduc Ferrari roșu de la Formula 1.

De câte ori pe săptămână vii la antrenamente?

De două sau trei ori pe săptămână vin aici să fac antrenamente. Pentru mine antrenamentele sunt ca un joc. Și îmi place la nebunie să vin aici.

Ce titluri ai obținut tu până acum?

Sunt pilotul anului la e-Karting și campion național clasa pikowatt.

Cine te antrenează pe tine?

Primul meu antrenor a fost Robert. Îmi place de el pentru că e blând și pentru că mă ajută.

Cum e kartul tău?

Are foarte mult albastru.

Ce știi tu despre sportul acesta? E scump? Părinților le e greu să plătească?

Părinții mei vin cu mine la toate antrenamentele și fac un efort destul de mare ca să-mi împlinească visul.

Andrei Panait alături de antrenorii săi, Rober și Tina Drăgan

Ce înseamnă pentru tine responsabilitatea? Ești un copil responsabil?

Pentru mine responsabilitatea înseamnă să am grijă de kart și de ceilalți copii, să nu-i lovesc pe pistă și să fim toți în siguranță.

Te-ai accidentat vreodată?

Nu.

Te simți în siguranță când conduci kartul? Îți e frică?

Pentru mine siguranța înseamnă să am grijă să nu mă rănesc. Uneori mi-e frică, dar plăcerea de a conduce învinge orice teamă.

Când nu ești la antrenament, cu ce te ocupi tu în timpul liber, cu ce-ți place să te joci?

Îmi place să mă joc Forknite.

Foto: Raduly Laszlo

La școală ești tot campion?

Am adus cupa asta la școală.

Asta îmi imaginez, dar la învățătură, ești printre primii din clasă?

La școală doar la matematică sunt printre primii din clasă.

Care e materia ta preferată?

Materiile mele preferate sunt sportul și desenul, dar îmi place și matematica.

Ce spun colegii de la școală, te invidiază?

Nu.

Andrei Panait în fruntea coloanei de karturi electrice. Foto: Raduly Laszlo

Când ai câștigat cupa asta mare, învățătoarea a aflat?

Când am câștigat titlul de „Pilotul anului” i-am trimis o poză învățătoarei mele și ea a fost foarte mândră de mine.

Care e cea mai mare dorință a ta? Ce-ți dorești tu să câștigi anul acesta la karting?

Nu știu…

Vrei să fii campion național, vrei să mai fii încă o dată „Pilotul anului”?

Am fost o dată. Mi-ar plăcea să fiu campion mondial la karturi, dar pentru asta am nevoie de foarte multă muncă.

Robert Drăgan dându-i indicații lui Andrei, înainte de antrenament. Foto: Raduly Laszlo
Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora