Tamara Buciuceanu-Botez o viață dedicată scenei. Povești din copilăria zdruncinată de război, declarații de dragoste și moșteniri
Dacă ar fi să descriem talentul actriței Tamara Buciuceanu-Botez, am putea-o numi sclipirea de geniu a scenei românești, însă dacă ar fi să descriem emoția pe care am simțit-o de fiecare dată când ne-a bucurat cu interpretarea sa, cuvintele ar fi de prisos.
Îmi amintesc și acum momentele din copilărie când eram absolut fermecată de personajele ei și de multe ori îi spuneam mamei mele, ființa cea mai dragă mie pe lume: „Tu ești ca Tamara Buciuceanu-Botez!”.
Este actrița generației de aur a teatrului și filmului românesc, iar cariera ei nu trece nici azi în obscuritate.
Cine a fost Tamara Buciuceanu-Botez?
Cu peste 25 de filme în cariera sa și nenumărate piese de teatru și scenete de televiziune sau radiofonice, Tamara Buciuceanu-Botez a avut o carieră de peste 70 de ani de actorie.
A debutat chiar din timpul facultății și s-a retras spunând că e timpul să lase locul celor tineri.
“ Orice început are și un sfârșit. M-am retras discret pentru că “lămpița” mea arde mai puțin și trebuie să fiu atentă și liniștită, să nu se ardă de tot. Mi-am facut datoria 74 de ani pe scenă. Dumnezeu m-a ajutat să fac ceea ce mi-am dorit cel mai mult în viață, iar acum îmi păstrez ultimul strop de energie. Consider că mi-am facut datoria ”, a spus Tamara Buciuceanu, într-un interviu telefonic tulburător, cu ocazia zilei Ilenei Stana-Ionescu.
În urma ei rămân și azi zecile de filme și roluri memorabile, personaje cu care mulți dintre noi am crescut și pe care ne este imposibil să le uităm, așa cum se întâmplă cu profesoara Isoscel din filmul ”Liceenii”.
Copilăria într-o familie excepțională
Tamara Buciuceanu-Botez s-a născut în 1929 la Tighina, o localitate ce azi aparține teritoriului Republicii Moldova, într-o familie cu patru frați. A avut o copilărie grea, pentru că a trăit infernul în Al Doilea Război Mondial.
„Am avut niște părinți extraordinari care ne-au alimentat de mici dragostea pentru artă. Eram cinci copii, trei fete și doi băieți și am avut o viață îmbelșugată până într-o zi… În 1940 am plecat în refugiu și am lăsat tot ce agonisiseră mama și tata o viață întreagă. Am ajuns la bunica, la Iași, într-un vagon deschis și au urmat ani grei. Când aveam 17 ani, săracul tata a fost reținut. Am venit la București și i-am spus ministrului justiției: „Suntem cinci copii acasă, cu o mamă bolnavă, iar tata e nevinovat. Vă rog frumos, dacă e nevoie, împușcați-mă pe mine, pentru că mai sunt patru copii de crescut”. Foarte tare l-a impresionat și, după câteva ore mi-a zis: „Fată, du-te acasă că în trei zile vine și tatăl tău!”. S-a întors bolnav, dar cu ajutorul unor oameni sufletiști a luat un post de profesor la Liceul Ștefan cel Mare din Suceava, unde a educat 13 generații de elevi, care l-au iubit enorm. Mama trebuia să devină soprană, însă visul nu i s-a mai împlinit din cauza războiului. A fost o soție și o mamă extraordinară!”.
La împlinirea vârstei de 90 de ani, Tamara Buciuceanu-Botez spunea: „Când m-am născut eu, noaptea, doctorul i-a spus mamei: doamnă, e o lumină afară…ca ziua…fetiţa asta o să aibă noroc…o sa aibă o stea!„, povestește Tamara Buciuceanu-Botez, în volumul monografic „O viaţă închinată scenei”, de Bogdana Darie.
Tatăl său a fost avocat de meserie, dar a făcut şi Conservatorul, iar mama sa a terminat şi ea Conservatorul şi, deşi putea să plece cu bursă la Milano, s-a îndrăgostit, s-a căsătorit şi a adus pe lume trei fete şi doi băieţi – Tamara, Nicuşor, Costică, Lizon şi Iulia. Tatăl Tamarei a fost dirijorul corului Basarabiei, în care cântau 200 de persoane, iar mama sa era solistă. În copilărie a luat lecţii de pian, interpretând acasă, în duet cu sora sa, Iulia.
Iulia a urmat și ea o carieră artistică și a fost una dintre cele mai cunoscute și remarcabile mezzosoprane ale României. Din păcate, zilele trecute s-a stins și ea din viață.
Tamara Buciuceanu-Botez, o viață dedicată scenei
Între 1948-1951, Tamara Buciuceanu-Botez a frecventat Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași, însă în anul IV de studii se transferă la București, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică la clasa profesorului Nicolae Bălțățeanu (asistentă Sorana Coroamă-Stanca). Tamara Buciuceanu-Botez termină studiile în 1952.
Tot în 1952 a debutat pe scena Teatrului Giuleşti, cu piesa „Marfă din Makkar”, iar anii următori o vedem, tot la acelaşi teatru.
A jucat pe scenele marilor teatre ale capitalei precum: Bulandra, Național, Teatrul de comedie etc. A interpretat-o pe Coana Chirița pe scena Teatrului Național din Iași.
A avut roluri importante în teatru, în piese precum „Coana Chirița”, „Romeo și Julieta la început de noiembrie”, „Scaunele”, „Cumetrele”, „Doctor fără voie”, „Nepotul”, „Așteptând la arlechin”, „Domnișoara Nastasia”, „Mamouret” etc. Cartea de vizită a carierei sale rămâne fără îndoială personajul Vicăi Delcă din piesa „Dimineață pierdută” după Gabriela Adameșteanu. De asemenea Tamara Buciuceanu a făcut o carieră impresionantă și în Televiziune, memorabile fiind cupletele sale din programele de Revelion. TVR Media a lansat în 2006 DVD-ul „Tamara Buciuceanu” ce cuprinde o selecție din aparițiile sale memorabile în programele de divertisment ale Televiziunii Române.
Dragostea și familia
Poate marele regret al actriței Tamara Buciuceanu-Botez a fost acela că nu a avut moștenitori. Numele Botez este cel pe care și l-a însușit după căsătoria cu medicul anestezist de renume, Alexandru Botez, alături de care a trăit peste 30 de ani, până când moartea i-a despărțit.
”Ne-am căsătorit în 1962 şi am rămas împreună 33 de ani, până când el a plecat la Ceruri. Am fost o femeie de casă şi gospodină. Alexandru mi-a respectat şi mi-a iubit foarte mult cariera. La un moment dat mi-a spus: «Dragă, eu mă mulţumesc şi cu titlul de prinţ consort». Era un doctor excelent, un om serios, care mi-a înţeles destinul”, povestea ea, pentru ”Taifasuri”.
Dar chiar dacă nu a avut copii, puțină lume știe că și-a iubit enorm nepotul, „Ionică”, din „Liceenii”, adică actorul Mihai Constantin, fiul surorii sale, mezzosoprana Iulia Buciuceanu. Nepotului său i-a lăsat moștenire întreaga avere, un apartament într-o casă veche din Dorobanți.
Tamara Buciuceanu Botez, o amintire ce va dăinui o eternitate
Tamara Buciuceanu-Botez a murit aproape singură, la Spitalul Elias, după ce în ultimii ani a suferit tot felul de probleme de sănătate.
“E greu la deal, e foarte greu, dar dacă trăim, trebuie să trăim ca și cum am fi nemuritori”, a spus actrița. “Sunt mândră că sunt româncă, îmi iubesc țara și neamul și mulțumesc lui Dumnezeu că mai trăiesc”, a spus actrița.
„Am zile mai bune și zile mai proaste. Sunt zile în care nu mă simt așa bine, am și eu o vârstă, am și eu problemele mele de sănătate, ca orice om. Aș vrea să ies din casă, dar nu pot pentru că e frig. Eu m-am retras din activitate ca să-mi văd liniștită de bătrânețea mea. M-am retras pentru că am obosit, nu mai pot. Vreau sa să stau și eu liniștită și să am grijă de sănătatea mea”
Pe 15 iunie 2013, a apărut volumul „Tamara Buciuceanu. O viaţă închinată scenei”, de Bogdana Darie, o carte despre viaţa şi cariera actriţei, în descrierea căruia acad. Răzvan Theodorescu remarcă: „Cu siguranţă că Tamara Buciuceanu-Botez, cea pe care o iubim cu toţii, pe care am aplaudat-o de atâtea ori, profesoara „Isoscel“ pentru generaţii de cinefili, eroina a zeci de piese unde inteligenţa, subtilitatea şi umorul smulg admiraţia unui popor întreg, este imaginea însăşi a firescului, a agerimii, a bunăcuviinţei aceluiaşi popor. Pentru doamna Tamara, sigur este că viaţa i-a fost teatrul, iar teatrul i-a fost viaţa. Aşa cum poate i-a menit-o de mult, de mult de tot „îngerul vestitor“ de la Tighina”.
„Mi-am făcut meseria cu cel mai mare drag. Dacă m-aţi aplaudat 65 de ani, înseamnă că aţi înţeles ce am vrut să spun pe scenă. Pentru mine, viaţa a fost cultură, cinste şi demnitate”, spunea marea actriţă.
Dar poate cel mai frumos a descris-o Horațiu Mălăele: „Robustă ca o locomotivă germană, puternică şi violentă ca bomba de la Los Alamos, mieroasă sau mieunată ca pisicile desenelor animate, frumoasă cât s-a putut, sperioasă şi piţigăiată, melancolică sau tandră ca filmele indiene, dansantă şi ţopăitoare, când cele de vârsta ei s-au vândut de mult resemnării, cântând în falset ca mine sau «pe bune» ca Frank Sinatra, imprevizibilă ca ziua de mâine, Tamara Buciuceanu este o imensă uzină plutitoare pe oceanul artelor atât de dramatice, o minune singulară, născută anume să ne uluiască.”