Ovidiu Milian, deși viața l-a țintuit în scaunul rulant, a arătat de-a lungul anilor că dizabilitatea pe care o poartă o folosește ca abilitate. Trăiește pe roți și timp să se întrebe de ce tocmai lui i s-a întâmplat să poarte o boală, nu a avut. Se simte motivat de frumusețea vieții și a îmbrățișat-o așa cum a venit ea. După cum a mărturisit chiar el, ceea ce ar trebui să ne determine pe fiecare dintre noi să ne recalculăm valorile vieții, el a rămas focusat mereu pe ceea ce are și nu invers.