Băieți care cos. Povestea lui Alexandru Andrei, etnologul de 22 de ani care își coase propriile cămăși populare

Sunt aproape 4 ani de când lumea a aflat despre Vladimir Andrei, tânărul din Bârlad care și-a făcut o afacere din războiul de țesut al bunicii. Părea un caz exotic, de nerepetat. Iată că lucrurile nu sunt așa. Am stat de vorbă cu Alexandru Andrei, un  specialist etnolog de 22 de ani, care coase cămăși populare.

Iată povestea lui.

De unde pasiunea pentru broderie?

Este o poveste nu neapărat lungă, dar legată de specializarea de la facultate. Atunci am ales să fac etnologie, am descoperit cărțile de port popular și am fost fascinat de cămășile cusute.

Așa că mi-am cusut singur o cămașă.

Am început să caut pe internet, pe youtube, să văd tehnicile de coasere, apoi am dat de șezătorile de pe facebook. Și cred că cel mai mare noroc al meu este că la facultate am o colegă, Lucia Bradu, care are un atelier și care, când a auzit că vreau să fac acest lucru, mi-a adus în dar o bucată de pânză, ață și un ac.

Îmi aduc aminte că am găsit pe net un model de floare. Am și acum bucata aceea de pânză. Bineînțeles, floarea mi-a ieșit strâmbă, stângace, nu știam mai nimic despre cusut la acel moment 

A fost destul de complicat, mai ales că era prima dată când țineam acul în mână. Coseam jumătate de floare, apoi mergeam la facultate și îi arătam colegei mele. Și mai interesant este că ea îmi explica într-un fel, în vreme ce eu știam cu totul altceva de pe internet. Dar mi-am găsit, până la urmă, stilul.

De ce ai ales să faci etnologie?

Admiterea la etnologie este din doi în doi ani. Eu am aflat de această facultate când eram în clasa a XI-a, de la o prietenă care terminase specializarea. Ea terminase facultatea, dar mi-a recomandat să nu fac și eu asta, pentru că nu se caută specialiști în domeniu. Și totuși m-a prins ideea asta și am început să caut pe internet.

Ce anume din poveștile ei ți-a atras atenția?

Numele cursurilor erau fascinante pentru cineva care venea din exterior: antropologia corpului, relații de rudenie, etnomuzicologie, etno-coreologie, adică lucruri noi pentru cineva care venea dintr-un liceu ca al meu.

Întâi am dat admitere la Jurnalism, pentru că nu voiam să stau acasă un an. Dar nu am intrat, lucru pe care l-am luat ca pe un semn. Și am așteptat să intru la etnologie.

Ce este antropologia corpului?

În mare, acest domeniu vorbește despre pacient, șidespre cum boala afectează corpul.

Care este relevanța bolii în ceea ce faci tu ca etnolog?

Este legată de credința că anumite boli puteau fi anihilate de niște piese de port popular.

De pildă cămașa ciumei, pe care o purta bolnavul de ciumă. Era una specială, cusută de o femeie într-o singură noapte și care se îngropa la o răscruce de drum, iar credința era că acolo, în pământ, va ajunge boala.

Care implicarea bunicilor în pasiunea ta?

Aș zice că nu foarte mare, câtă vreme bunicii mei trăiau la oraș, în Ploiești. Cu toate astea, una dintre bunici, de care eram mai apropiat, m-a ghidat un pic.

Era croitoreasă, cânta și asculta muzică populară.

Eu spun mereu că am crescut sub masa ei de croitorie. Am imaginea aceea în care eu stăteam sub masă, iar ea lucra și cânta cântece compuse de ea.

Bunica venea dintr-un sat de lângă Ploiești, de la Strejnic. Povestea ei s-a schimbat radical când a fost repartizată cu munca la Piatra-Neamț. A stat acolo vreo 14 ani și, probabil, când s-a întors a adus cu ea și niște influențe muzicale moldovenești. Ulterior, s-a întors în Ploiești și a muncit la Fabrica de Fire.

Ce vrei să fac mai departe? Să coși sau să cercetezi?

Vreau să le fac pe amândouă. Cercetarea îmi place foarte mult, iar cusutul mă relaxează. Este momentul acela în care mă rup de tot și sunt în altă lume, nu aud pe nimeni în jur și mă concentrez la ce fac.

Nu se găsesc băieți care să facă mișto?

Ba da. Chiar am un prieten care îmi spune că băieții nu cos, cosesc. Niciodată nu i-am răspuns, dar cred că repartizarea asta pe genuri nu este relevantă.

Mai există băieți care cos. Am și un coleg la facultate care coase pentru el cămăși. Deocamdată și eu fac același lucru, nu am vândut nimic. 

Am terminat trei cămăși până acum. Mă mișc mai greu și mai timid, pentru că nu am căpătat încă îndemânarea pe care o au femeile. Dar nu abandonez. (râde)