Brio, platforma care testează real și corect cunoștințele copiilor noștri. Cu Gabi Bartic despre ce înseamnă digital în învățământ, despre fondul clasei, sistemul de notare și necesitatea de a construi viitori adulți educați

Gabi Bartic este CEO Brio, singura platformă de testare standardizată din România, ce evaluează competențele școlare ale copiilor, de la clasa I la clasa a XII-a.

Am cunoscut-o pe Gabi acum mai bine de 15 ani, când, trustul de presă Realitatea Cațavencu crea un departament de online. Cu toții credeam că oamenii care lucrează acolo sunt un fel de IT-iști la care putem apela atunci când ni se strică computerele. Am realizat ce fac ei abia într-o ședință în care Gabi și colegii ei ne spuneau că e vital să ne îndreptăm atenția către online deoarece revistele și ziarele nu au viitor.

Am reîntâlnit-o după atâta timp pe Gabi, în poziția de CEO al Brio. Mi-a spus că și în momentul în care s-a dedicat domeniului educației a prevestit că fără digitalizare nu se poate. A venit pandemia și i s-a dat din nou dreptate.

Dar înainte de a-mi imagina unde ar mai fi nevoie de prezicerile ei, am povestit despre ce înseamnă Brio și de ce avem nevoie de acest instrument.

Cei care sunteți părinți, poate nu o dată v-ați lovit de expresiile: „Am luat notă mică la școală că a fost profesorul în toane proaste” sau „Doamna ne dă tuturor FB”, sau „Toți am luat note mici că am vorbit în timpul orei”. V-ați pus vreodată întrebarea: „Oare, cât știe în mod real copilul meu?”.

Gabi Bartic e de părere că lucrul acesta ar trebui să ne intereseze deoarece copiii noștri vor ajunge la un moment dat la o cotitură, un turning point, unde și noi, și ei, vom constata că tot ceea ce am știut până atunci nu are valoare. E bine că ne evaluăm copiii, să știm unde au probleme și la ce excelează, să punem un diagnostic corect asupra cunoștințelor lor.

Cum se întâmplă asta, cine a inventat Brio și de ce e nevoie de el, aflați mai jos, într-o discuție extrem de interesantă, încărcată de mult dramatism și colorată de frustrările ce ne încearcă pe fiecare dintre noi atunci când ne lovim de acest subiect al educației.

„Dacă ai cumva senzația că are note prea mari pentru cunoștințele lui poți să afli de pe BRIO care e nivelul lui.”

Ce e Brio și la ce ne folosește? De ce nu putem fără?

Putem fără în mod absolut evident, la fel cum putem și fără analize medicale, la fel cum putem și fără medic. Ce e Brio și e special la el este că reprezintă un diagnostic complet și corect, extern și nedistorsionat al cunoștințelor copilului. Dacă ne interesează nu ce notă ia copilul la școală, ci cât știe în mod real din ce ar trebui să știe, teoretic noi nu avem un instrument de măsură. Nu aveam până la Brio.

Ce face Brio? Este testare standardizată. Testare standardizată înseamnă un model similar cu ce știm noi de prin filme, precum GMAT, SAT, TOEFL, teste atât de mari care funcționează de aproape 100 de ani în zone cu educație cât de cât ieșită din comuna primitivă. Testele acestea, în toate zonele în care ele au apărut, au apărut ca urmare a necesității validării notelor. În toate sistemele de educație s-au născut la un moment dat fie o decizie guvernamentală, fie foarte multe procese – așa cum e în cazul SUA – care spuneau că nota pe care copilul o ia la clasă nu reflectă cunoștințele. Nota poate fi influențată de foarte mulți factori subiectivi, precum faptul că al meu copil zâmbește întotdeauna și nu-i face probleme profesorului, sau că-și ajută colegii și tot restul arsenalului de generatoare de subiectivități pe care îl poate avea în jurul ei o notă.

Citește și: Narada, „unitatea de primiri urgențe pentru educație” care oferă tablete și internet copiilor pentru școala din timpul pandemiei. Și povestea copilului desculț, de la țară, care azi ajută alți copii

Adică, dacă eu consider că al meu copil primește note prea mici și el știe mai mult, pot să aflu pe BRIO care e valoarea lui reală, de câți bani e 😀

Da. Și o să-ți mai spun ceva. Dacă ai cumva senzația că are note prea mari pentru cunoștințele lui poți să afli de pe BRIO care e nivelul lui. Noi, părinții suntem dependenți de vești bune și profesorii se simt cumva responsabili să ni le livreze. Foarte mulți profesori, ca să scape de efortul de a explica părintelui ce nu știe copilul și unde trebuie lucrat și de ce nu trebuie doar el să lucreze cu copilul și e nevoie și de sprijin de acasă, au tendința să supraevalueze copilul. Și atunci părintele este într-o zonă de confort, copilul la 10 sau FB pe linie, nu-i trebuie meditații, nu-i trebuie remediale, nu-i trebuie nimic și ajunge la un moment dat la un examen sau la o schimbare de școală sau de  profesor, unde are un reality check și se trezește că din 10, copilul ajunge la 7. Și atunci se întreabă: „În toți anii aceștia eu unde am fost? De ce nu am știut toate problemele astea?”. Și, de obicei, când cazi, cazi de sus.

Brio este un instrument care te ajută să știi, pe tot parcursul școlar al copilului, cât știe la materiile principale. Mai mult, cu ajutorul BRIO afli și unde anume trebuie să intervii. Mai exact, metoda asta pe care o folosește BRIO împarte programa sau cunoștințele pe care trebuie să le aibă copilul pe capitole mici, testează pe toate gradele de dificultate fiecare dintre aceste capitole și la final îți spune: copilul știe aritmetică 96%, în schimb știe fracții de 45% și acolo trebuie să lucrezi. Sau știe geometrie de 76% și îți mai trebuie 8 ore ca să ajungă la geometrie de 90%. Primești tot felul de informații care te ajută.

Analogia pe care am făcut-o la început cu analizele medicale este foarte corectă: tu primești la sfârșitul testării Brio un cearșaf cu analiza materiei care îți spune cât la sută este acoperit de copil și cât mai are de lucru la fiecare bucățică. Face intervenții, exact ca în cazul analizelor medicale. Acolo când îți iese calciu scăzut te apuci să iei calciu, la noi când îți iese un rezultat mic la fracții, te apuci să „iei fracții”, să exersezi cu copilul la fracții. După o vreme te întorci pe Brio și repetăm analiza.

„Plătești un abonament lunar ca la Netflix, mai mic, mai mare, în funcție de ce dorești tu. Cel mai mic abonament lunar este de 24 de lei și cel mai mare este 49 de lei și înseamnă teste nelimitate”

Brio este pentru copii de la clasa 0 la?

De la clasa I la clasa a XII-a. Nu testăm pentru clasa 0 pentru că nu există o programă serioasă acolo.

Și care sunt considerate materiile de bază?

Mate și română. Începând din toamnă o să avem și istorie și o să lucrăm pe teste de științe pe care o să le lansăm fie împreună, fie atomizat, chimie, biologie, fizică, așa cum se studiază ele acum la școală.

Mai avem în plus, gratuit pe platforma Brio, un test de literație care testează de fapt analfabetismul funcțional, adică capacitatea de a înțelege ce citește și de a opera cu conceptele din textele pe care le citește la prima vedere.

Spune-mi în pași simpli, ce trebuie să fac, eu, părinte? Intru pe platformă și în funcție de vârsta copilului sau de clasa în care e, platforma știe să genereze testul astfel încât să acopere materia?

Începem cu partea simpatică: îți faci cont, primești o săptămână gratuit în care testezi produsul, apoi plătești un abonament lunar ca la Netflix, mai mic, mai mare, în funcție de ce dorești tu. Cel mai mic abonament lunar este de 24 de lei și cel mai mare este 49 de lei și înseamnă teste nelimitate. Apoi intri într-un loc unde afli ce tipuri de teste sunt disponibile, tu alegi mate, română sau niște teste vocaționale, psihologice pentru copii mai mari, alegi ce clasă vrei să testezi și ce anume capitole.

De unde știe părintele ce să aleagă?

Teoretic, părintele ar trebui să știe ce a făcut copilul la clasă. Practic, în toate tratatele de pedagogie, succesul școlar al copilului e dat de trei factori: părinte, copil, școală și de cât de bine colaborează ele între ele. La noi, legătura asta între școală și părinte este foarte fragmentată, de multe ori inexistentă. Feedback-ul pe care îl primește în mod real părintele de la școală sunt notele copilului. Noi pornim de la un moment dat că părintele trebuie să afle mai mult.

Ca să-ți răspund pe scurt, trebuie să te uiți în caietele copilului să vezi ce materie i s-a predat, sau să-l testezi la sfârșitul anului. Atunci vei ști sigur că a parcurs toată materia anului respectiv.

„La sănătate suntem foarte obișnuiți să căutăm problema acolo unde este. La educație nu înțeleg de ce nu facem asta.”

Și dacă aflu că e praf la fracții, platforma mă poate ajuta în vreun fel?

Da. Platforma te poate ajuta în mai multe feluri. O dată că-ți dă raportul sumativ care spune de cât studiu este nevoie de fracții. Apoi, pentru clasele I-IV am lansat ceea ce se numește teste de antrenament, teste generate de computer printr-un motor de artificial inteligence, care îți generează, de exemplu, probleme de fracții în demență. Noi știm că pe vremea noastră luam culegerea de Petrică și făceam fracții până ne săreau capacele. Asta fac și copiii pe Brio, doar că acum fac asta cu un roboțel care le spune: „aici ai greșit, aici nu”. Modulul acesta de antrenament o să-l replicăm pentru toate clasele și o să poți să faci exerciții pentru orice tip de problemă pe care nu o stăpânești.

Dar, poți să mai faci ceva: poți să te duci la școală sau la profesorul meditator și să-i spui. Ai această informație pe care de la școală nu o primești. De la școală o să primești nota 8, fără să știi ce înseamnă această notă. 8 înseamnă că nu știe matematică, sau nu știe ceva din matematică. E clar că nu are probleme peste tot, ci doar la anumite capitole. Tu știind că e de 8 la mate, te apuci să faci cu el mate, în general, fără să punctezi cu adevărat acolo unde chiar are probleme. În mod clar nu știi să localizezi problema.

Eu tot fac paralela asta cu sănătatea. Dacă te-ai duce la medic și ți-ar spune: „ești cu sănătatea așa și așa”, prima dată l-ai întreba: „bine, dar unde e problema? La cap, la inimă, la rinichi?”. La sănătate suntem foarte obișnuiți să căutăm problema acolo unde este. La educație nu înțeleg de ce nu facem asta. Ea există și poate fi localizată specific într-un anume punct.

Citește și: Drumul complicat al unui copil crescut într-o familie deloc străină de dificultăți, ce azi ajută milioane de oameni de la cârma fundației UiPath

Brio este start-up 100% românesc, o idee românească?

Brio este un start-up românesc, creat de Dragoș Iliescu, unul dintre cei mai mari specialiști în psihometrie din Europa, poate chiar din lume, împreună cu Tom Oakland care a fost părintele testării psihologice. Între timp, acesta din urmă a murit. El a fondat cele mai multe dintre sistemele de testare standardizată din lume, tot el a fost și mentorul lui Dragoș și l-a convins să facă lucrul acesta în România. Între timp Brio a devenit un start-up puțin mai mare și a primit niște runde de finanțări.

Dragoș e unul dintre cei mai mari specialiști în psihometrie, este colaboratorul OECD pe testele PISA, este fostul șef al comisiei internaționale de testare, a fondat sisteme de testare standardizată pentru foarte multe țări, în cadrul inițiativelor de stat.

„Nu ne place fondul clasei dar îl strângem cu toții, nu ne place că notele copiilor sunt subiective, dar asta e viața, nu putem să ne certăm cu profesorii, nu ne plac diverse lucruri în sistemul de educație, dar nu facem nimic să-l schimbăm.”

Iar tu ocupi funcția de?

CEO. Mă ocup de funcționarea de zi cu zi a Brio, de tot ce se întâmplă aici, Dragoș fiind foarte dedicat poziției academice și ocupând la Brio poziția de Chief scientist. Eu cumva am grijă de business.

Ești la Brio de când s-a lansat platforma?

Nu. Am aterizat la Brio acum doi ani când Dragoș și Aneta Bogdan de la Brandient – persoana care s-a alăturat imediat după fondare acestui start-up, crezând foarte mult în această idee – căutau un om care să se ocupe de zona de consumer și digital. Am ajuns să vorbesc cu ei și am fost sedusă de ideea de a face ceva pentru educație și am migrat din advertising aici, crezând foarte tare că se pot schimba lucrurile.

Sesizez o urmă de nemulțumire în glasul tău legată de zona educației…

E o nebuloasă pentru că atunci când se fac toate reaserch-urile din univers, oamenii spun care sunt domeniile prioritare pentru România și inevitabil o să auzi educație, în primele două mențiuni. Tot vrutul acesta de a schimba România se oprește la „cine să facă”. Rămânem la „să se facă”. Nu ne place fondul clasei dar îl strângem cu toții, nu ne place că notele copiilor sunt subiective, dar asta e viața, nu putem să ne certăm cu profesorii, nu ne plac diverse lucruri în sistemul de educație, dar nu facem nimic să-l schimbăm. Sigur că e foarte important și factorul politic, dar, peste tot în universul acesta, când vrei să schimbi ceva, pui mâna și faci ceva. E foarte simplu să stai să-ți contempli neputința și foarte ușor să te apuci să faci ceva. Brio este „un apucat să facem ceva” și am început să spunem diverse lucruri, cum ar fi că evaluările la clasă sunt semi-inutile, că un 7 la Vianu nu o să echivaleze niciodată cu un 7 dat la Liceul din Videle și atunci nu vom putea niciodată să comparăm copiii din țara asta unii cu alții și că întotdeauna ar trebui să avem admitere și examene peste tot pentru că istoricul școlar al copilului nu spune de fapt nimic. Noi am început să vorbim despre lucrurile acestea, dar na, noi suntem doar un start-up, până la urma urmei.

Adică nici măcar nu deranjați când vorbiți despre aceste probleme?

Cam așa. Uite a apărut și doamna asta de la Brio și spune că rezultatele de la PISA ar trebui să ne îngrijoreze pentru că, ce să vezi, peste 10 ani, copilul acela care acum are 15 ani, o să fie angajatul tău și îi vei da un email, iar el nu va fi capabil să-l înțeleagă și nu o să poată să performeze în job-ul pentru care l-ai angajat. Atunci o să-ți dai seama că de fapt, în momentul în care puteai să faci ceva, acum 10 ani, nu ai făcut nimic. Acum stai și contempli o țară întreagă de adulți care nu înțeleg ce li se spune, care nu știu să citească un contract, care nu înțeleg lucruri simple la job.

Acum noi suntem doi oameni, domnul Iliescu și cu doamna Bartic care mai apar din când în când prin presă și mai spun lucruri: „E cazul să facem ceva acum pentru că nu o să putem să așteptăm la nesfârșit să se întâmple ceva de sus până jos. Fiecare trebuie să facă ceva în pătrățelul acela în care suntem noi”. Dacă, de exemplu, eu și cu tine ne-am strădui într-o zi, am adopta o clasă și am spune: „Hai să dăm clasei acesteia tot ce se poate să performeze mai bine”, nu ar costa prea mult. Astfel, din tone de inițiative, noi am reuși să mai salvăm 30 de copii. Aceste mici bune practici pot să devină și politici publice. Altfel o să stăm întotdeauna să așteptăm să facă cineva ceva și o să ne lamentăm că nu s-a făcut.

„Acum stai și contempli o țară întreagă de adulți care nu înțeleg ce li se spune, care nu știu să citească un contract, care nu înțeleg lucruri simple la job.”

Copilul tău e în sistemul public?

Da, dar e la o școală germană.

Și cum stă pe testele Brio?

Testele Brio sunt în limba română și el are întotdeauna scuza că el face mate în limba germană. Dar face teste Brio și îi plac foarte tare, însă dacă testele la mate le cere singur, pe cele la română nu prea. E foarte fericit când e validat de un sistem. Îmi spune mereu: „Dacă fac Brio și iau 100%, nu-i așa că nu o să mă mai bați la cap?”. Așa că face teste până ia 100 și el e mulțumit, și eu sunt mulțumită. Dar mulțumirea mea e prea puțin importantă pentru că nu eu mă duc la școală și nu eu trebuie să știu mate de clasa a II-a. Noi, părinții, suntem în business-ul acesta de a-i ajuta pe copiii noștri și să le dăm toate șansele posibile ca ei să ajungă the best they can.

Gabi, tu ești din București?

Nu. Sunt născută în Iași, crescută în Suceava, învățată în Iași și apoi mutată în București.

Ce ai învățat în Iași? Mai exact, care ar fi trebuit să fie traseul tău? Și când ai virat spre digital?

În Iași am făcut Sociologie-Politologie și după ce am terminat asta, am aterizat în departamentul de marketing al editurii Polirom. Am făcut un master în Comunicare și pentru că am învățat în secolul trecut, acesta m-a determinat să-mi fac o lucrare de disertație cu titlul „Diferențe gender în comunicarea mediată electronică”. Comunicarea mediată electronică era de fapt internetul, dar ca să-ți dai seama la ce epocă ne referim, vorbim despre Mirc, Yahoo Messenger, ce era atunci. Am făcut un studiu despre cum comunică diferit, pe genuri, oamenii în online.

Dintr-o răzvrătire semi-adolescentină, pentru că am vrut să fiu complet diferită de colegii mei, am ales tema asta. Nu exista nici un profesor care să ia lucrarea asta. Până la urmă am găsit o doamnă care a acceptat să fie îndrumătorul meu. Atunci mi-am dat seama că acesta e drumul pe care vreau eu să merg. Am mai făcut o vreme marketing de carte, însă știam foarte clar ce mă pasionează.

Citește și: Clara Grecu, învățătoarea ce folosește tehnologia la o școală de la țară, cu mult înainte de pandemie: „Copiii vin oricum cu telefonul la școală. De ce să le interzic telefoanele când pot să mă folosesc de ele pentru ceva bun?”

După ce am venit în București, am mai făcut o vreme marketing la editura RAO, după care am plecat la Realitatea Cațavencu unde am fost printre primii dinozauri ai online-ului, pe care oamenii îi chemau când li se stricau computerele. Mi s-a întâmplat de zeci de ori să mă întrebe lumea cum restartează calculatorul sau cum reinstalează Windows-ul. Evident că nu știam. Eram niște ciudați ai grupului care spuneau că printul o să moară și că viitorul e online-ul. Nu spun acum că istoria mi-a dat dreptate pentru că și eu aș vrea ca printul să trăiască veșnic că și eu citesc în continuare pe hârtie.

„Educația nu se va mai putea întoarce niciodată la metodele de acum un an și jumătate pentru că s-a văzut că se poate cu device-uri.”

Și după Realitatea Cațavencu ce ai făcut? Că sunt vreo 10 ani de atunci…

Împreună cu Dragoș Stanca, fostul fondator al diviziei de online al grupului de presă, am plecat către online advertising și am făcut regie de vânzări în online. Apoi am mai luat niște job-uri de digital, însă până la urmă am venit la Brio.

În principiu am făcut advertising și media aproape toată cariera mea, chiar dacă nu sunt nativ digital.

Și cumva implicarea în educație ți-a pus capac…

Nu, nu mi-a pus capac. A venit pandemia și s-a dovedit încă o dată că am avut dreptate. Digitalizarea în educație semăna cumva cu ceea ce predicam noi când lucram în media, când dezvoltam divizia de online. Atunci toată lumea ne spunea că digitalul e ceva suplimentar produsului de media, că site-ul unei reviste era ceva frumos de avut, nu ceva obligatoriu. Exact așa era digitalul în educație acum un an și ceva, înainte să apară pandemia. Toată lumea spunea că ar fi bine să integrăm metode moderne de predare. A venit pandemia și ne-am dat seama că digitalul nu e ceva „nice to have” ci „The only way”. Educația nu se va mai putea întoarce niciodată la metodele de acum un an și jumătate pentru că s-a văzut că se poate cu device-uri.

Cum în industria de media s-a văzut că fără internet nu se poate, la fel și în educație s-a văzut că fără digital nu se poate. Pentru mine e foarte clar că nu mai e cale de întors și, la un moment dat, mediul acesta digital o să fie integrat în educație, la fel cum a fost integrat în medicină, în media și în toate celelalte domenii.

Mai e undeva de integrat?

Aș zice că în administrația publică din România.

Atunci nici nu știu ce să zic: să-mi doresc să te găsesc peste câțiva ani acolo sau nu? 😀

Se pare că duc cu mine cumva acest har, al prezicerii digitale 😀