BRomania sau ce îţi trebuie pentru a avea succes în România?

Matei Dima are 30 de ani, a făcut şcoli prin SUA şi de 3 ani a venit înapoi în ţară şi a înfiinţat canalul BRomania. E tânăr, e frumos, are multe de povestit iar video-urile lui adună sute de mii de vizualizări pe YouTube. E imaginea Vodafone şi a lucrat şi lucrează cu unele dintre cele mai mari brand-uri.

Mai exact, a plecat la 18 ani în SUA unde a făcut Facultatea de Teatru, specializându-se pe Actorie şi Regie, iar apoi facultatea de PR. A culminat cu un master în Regie.

A început prin a face un videoclip pentru rapp-erul american Destorm pentru care a câştigat YouTube Music Awards. A regizat şi produs videoclipuri pentru INNA tot pe vremea când era în LA, iar apoi s-a întors în ţară cu această idee, BRomania, care a devenit imediat apreciată.

Conform Facebrands, INNA este pe locul întâi în clasament cu 12 milioane de aprecieri atât la categoria cântăreţi&trupe, cât şi în clasamentul general, în timp ce la categoria bloguri pe primul loc se află BRomania, cu 1,3 milioane de aprecieri.

În acelaşi timp, cel mai viral video de campanie de la noi din ţară este cel semnat de BRomania pentru Vodafone, „Halloween”, din 27 octombrie 2016, care a reuşit să strângă nu mai puţin de 51 de milioane de vizualizări, peste 300.000 de LIKE-uri şi 540.000 de share-uri.

Cum să nu vrei un interviu cu el? Nu numai că am vrut, dar m-am lăudat la toată lumea că o să fac interviu cu el şi l-am aşteptat de parcă ar fi venit însuşi Preşedintele. De fapt, îmi imaginam că o să mă rostogolesc pe jos de râs, când, de fapt, ce crezi? De cum a intrat mi-a părut atât de serios şi politicos că m-am speriat puţin. Chiar a mărturisit că în „real life” nu e deloc ca cel pe care l-am văzut eu în ficţiunile de pe YouTube. Acolo are un scop precis: personajele lui să-i distreze publicul. Acesta e job-ul lui.

Până la final chiar m-am distrat, căci e foarte smart, cu o minte super ascuţită şi cu un simţ al umorului atât de fin.

Eşti tânăr, eşti de succes, bănuiesc că eşti plin de bani şi ai numai femei frumoase….

Plin de bani nu am fost niciodată. Orice ban am făcut, cumva l-am cheltuit pe ceva. Plin de bani pentru mine înseamnă că îi ai undeva şi îi ţii să ai acces mereu la ei. Eu de câte ori am făcut bani ori i-am investit, ori i-am cheltuit pe familie, prieteni şi pe mine, evident.

Dar de femei nu negi, nu?

Nu, nu pot să mă plâng.

În afară de BRomania, te mai ocupi şi de altceva acum?

Da, fac mai multe, cumva adiacente. Am pus umărul la crearea Global Influencers, o agenţie dedicată online influencerilor, folosindu-mă de experienţa adunată în cei trei ani de carieră. Cum sună asta? Dar, să ştii că trei ani în online e ceva, mai ales că e un mediu nou de muncă. Am învăţat cum trebuie reprezentat un influencer, cum trebuie dezvoltat, ce decizii trebuie să ia.

Am văzut că ai lansat câţiva…

Plus asta. Am lansat câţiva şi datorită pregătirii mele de regizor, de PR, de scenarist, am învăţat să descopăr talente şi să le dezvolt.

Dar cum alegi persoana pe care o faci celebră? Adică, dacă eu vin la tine ai putea să mă faci vloggeriţă sau influenceriţă?

Şi eu învăţ în timp ce îi învăţ pe alţii şi am trecut prin mai multe etape. Am trecut printr-o etapă în care la un moment dat simţeam că aproape toată lumea poate să o facă, apoi mi-am dat seama că e o greşeală şi că trebuie să cauţi în omul respectiv un skill şi să-l dezvolţi mai departe. Tuturor oamenilor pe care i-am ajutat să devină cunoscuţi, le-am luat nişte talente şi le-am expus. Nu le-am dat eu talentul, doar l-am împachetat bine. Şi, ca orice produs, dacă e şi bun şi împachetat bine, o să se vândă.

Dar de unde alegi, cum alegi?

Pe unii îi cunoşteam, alţii au venit ei către mine şi mi-au scris. La început mi se întâmpla să stau de vorbă cu cineva şi să recunosc un skill în persoana respectivă şi o invitam să facem ceva împreună. Acum, în cele mai multe cazuri, îmi scriu ei.

În afară de asta mai faci ceva?

Îmi place mult să mă implic şi în formarea de noi influenceri, în special pentru că simt că putem să îmbunătăţim foarte mult domeniul online şi e cumva responsabilitatea mea, având o poziţie de lider de opinie.

Ziua mea e limitată: BRomania îmi ocupă 90% din timp, iar restul de 10% îl împart în celelate proiecte. Şi pentru că îmi place foarte mult rolul de producător, încerc să dezvolt cu diverşi oameni, influenceri, chiar şi actori, emisiuni şi seriale. Sunt în lucru, filmăm la ele.

Ca să ai succes, trebuie să urci un număr pe lună sau poţi şi cu 3 videouri pe lună?

Depinde foarte mult de ce faci tu în mediul online …

Tu! Adică dacă ai apărea cu 3 pe lună ar fi suficient?

Da, dacă sunt bune. Şi aici trec şi eu printr-un proces în care încerc să mă îmbunătăţesc. La început puneam şi una pe zi: luni, marţi, miercuri, joi şi duminică (vineri şi sâmbătă sunt zile mai moarte în online). Le făceam super rapid, erau multe idei nefăcute, se consumau rapid. Acum oamenii vor să consume un conţinut mai lung. Şi tu vrei să te reinventezi. Am făcut aproape 1000 de video-uri în trei ani. Acum deja mă gândesc mai mult la ele, scriu mai mult, vreau să fie din ce în ce mai bune.

Sunteţi mulţi în echipă?

Întotdeauna am fost singur. Dar mereu am colaborat cu foarte mulţi oameni pentru că sunt conştient că nu pot să fiu eu cel mai bun la toate. Dacă simt că sunt într-o perioadă mai proastă cu ideile, merg către un scenarist, de exemplu. Şi aşa mi-am făcut o echipă cu care lucrez mai mult pe freelancing. Am echipă de filmare angajată non stop, am scenarist, am firmă de PR. Echipa BRomania e destul de mare.

Dar cum câştigi bani din BRomania?

În niciun caz din YouTube, că multă lume crede că noi facem bani din YouTube. Trebuie să ai un tip de conţinut care îţi aduce extrem de multe vizualizări, lucru care nu e posibil în România. Faci însă bani din promovări, imagine, product placement, evenimente. Depinde şi de produsul tău şi unde se situează el. Eu tot încerc să vorbesc din perspectiva industriei, dar în cazul meu eu nu am făcut niciun ban timp de vreo doi ani. Iar asta intenţionat. Pentru că se ofereau bugete foarte mici şi am înţeles că nu merită, iar odată ce începi să faci bani, omul începe să creadă că te vinzi, că nu mai eşti acela care face video-uri pentru ei. Am evitat timp de doi ani să iau bani în ideea că atunci când voi începe să o fac, să o fac în termenii mei.

Care e mecanismul? Ei bine, de obicei vin clienţii la mine: ca sa dau un exemplu, sa zicem ca vine Coca Cola care îmi spune că ar vrea să apară dopul sticlei de Coca Cola. Eu încep să mă gândesc cum să folosesc dopul acela într-o glumă haioasă, să se înţeleagă şi campania, oamenii să aprecieze gluma şi reclama şi campania lor să aibă şi succes.

În acelaşi timp, eu consider că prin strategia pe care am aplicat-o, am ajuns să fiu imaginea Vodafone. Am încercat să rămân un brand premium, cât mai curat (nu ca vorbe J), nu am făcut gafe de PR, nu m-am implicat în scandaluri, am rămas un creator de conţinut. Eu atât am vrut să fiu, un entertainer care încearcă să-i facă pe oameni să râdă noaptea înainte să se culce. Cred că tocmai şi de asta am avut succes cu campanii mai mari.

Există brand-uri cu care nu ai lucra niciodată sau asta nu o să-mi spui?

Nu că nu-ţi spun. Pentru mine trebuie să fie un brand care îmi place şi pe care îl folosesc. Coca Cola am băut toată viaţa, eram abonat Vodafone… Nu pot să spun că eu iubeam brand-urile respective, dar făceau cumva parte din viaţa mea.

Şi dacă vine fabrica de mezeluri…

Crezi că nu mănânc salam? 🙂 Ar fi o fericire pentru mine. Chiar am avut cu Cris Tim o mini colaborare.

Ai nişte nume din afară sau din România cu care ţi-ar plăcea să lucrezi şi nu ai făcut-o până acum?

Sunt multe în afară. În România mi-ar plăcea să lucrez cu oameni de teatru, de exemplu. Dar vorbim de lumi atât de diferite. În primul rând din partea lor către online există un disconfort: „cine sunt şi ăştia cu online-ul lor? Nu creează arta pe care o facem noi pe scenă”.

Poate se schimbă lucrurile…

Există hate-ul acesta în toate industriile. Ăia din film vorbesc de ăia din teatru, ăia din teatru vorbesc de ăia din online, ăia din online vorbesc de ăia de stand up, ăia de stand up vorbesc de toţi. Aşa a fost dintotdeuna. Foarte mult la mine a contat faptul că am fost deschis şi am vrut să învăţ de la toată lumea. Eu m-am dus către cei din stand up să mă înveţe câte ceva înainte să fac un turneu de stand up.

Vreau să merg către actori de film, pentru că ştiu că sunt mai buni ca mine şi am ce învăţa de la ei, dacă e să filmăm ceva. Sunt foarte deschis la chestia asta.

Cu BRomania ai concurenţă aici?

Concurenţă. Hahaha! Ce e aia?

Deci n-ai!

Motivul pentru care eu plusez pentru a aduce talente noi este pentru că mi se pare că e foarte mult loc. Mai sunt alţi influenceri care crează conţinut ok, dar mai e atâta loc în online şi pe partea de branding şi pe partea de postări şi pe tot ce vrei tu. E loc în entertainment, oamenii abia aşteaptă să consume ceva fun, încât pot spune că nu avem concurenţă. Văd asta la alţi influenceri care sunt praf, care fac cele mai mari greşeli posibile, care sunt cei mai falşi oameni posibili şi încă există şi le merge, tocmai pentru că există loc.

Ai făcut la început video-uri cu Gina Pistol, cu Smiley… Crezi că te-au ajutat? Te-au împins în faţă?

Cum să nu! Eu cunoşteam vedete dinainte să mă apuc de chestia asta deoarece am regizat videoclipuri muzicale. Cumva, când m-am apucat, am făcut câteva singur, multe vedete m-au urmărit şi au zis „mamă ce tare e ideea asta! Hai să facem şi noi o caterincă”. Ei au venit către mine de la început, nu am fost nevoit să alerg eu după nimeni niciodată. La început era o caterincă, ulterior a devenit încet, încet un job. A ajutat, evident.

Dar cum ai ajuns tu să faci videoclipuri? Tu erai în America atunci…

Am fost la o petrecere pe care o dădea INNA cu managerul ei, Lucian. Acolo i-am cunoscut şi ne-am înţeles foarte bine de la început. Eu aveam mai multe cunoştinţe prin LA, aveam şi cunoştinţele mele de producţie şi aşa am stabilit că o să-i produc câteva videoclipuri. Am filmat pentru ea două, trei videoclipuri, ne-am înţeles foarte bine, a ieşit totul perfect. Aşa a început prietenia, dar şi colaborarea noastră, iar acum muncim împreună pentru ceea ce înseamnă Global Influencers.

Te vezi într-un show tv?

Da.

Să vină ofertele, nu?

Ofertele nu prea vin pentru că şi în TV există mentalitatea că ăia din online nu sunt ceea ce trebuie. Noi, toţi ăştia din online, suntem o ameninţare foarte mare pentru celelalte industrii. Pentru că am apărut de nicăieri şi ne-am „făcut” singuri. În TV mecanismul e mai greoi, trebuie să te vezi cu foarte mulţi oameni, să baţi la foarte multe uşi, să mergi la foarte multe audiţii, să fii respins. Noi, cei din online, ne-am creat efectiv singuri şi am avut doar ajutorul oamenilor care au preferat să ne urmărească. De aceea, pentru ei, noi părem aşa… apăruţi peste noapte, chiar dacă eu nu sunt apărut peste noapte. De la 18 ani am plecat din ţară şi am început să muncesc. Am studiat teatru, regie, am muncit foarte mult să ajung aici. Deci nu poţi să spui că am apărut deodată în online! Nu e adevărat. Ca în orice industrie sunt categorii: cei cu idei, scenarişti foarte buni, regizori foarte buni. E adevărat că unii fac conţinut mai bun, alţii mai prost, dar există o audienţă pentru fiecare. E ca şi la TV: ai Las Fierbinţi, dar îl ai şi pe Capatos. În plus, nu sunt produse pe filonul meu pe TV. Câte seriale ştii pe TV? În afară de Las Fierbinţi şi încă două alte încercări pe Pro TV şi Bendeac cu „Băieţi de oraş”, altele nu prea mai sunt. Deci, din câte locuri pot să-mi vină oferte? Nu avem o industrie unde să te poţi duce. Nu ai un Netflix, nu ai un HBO. „Umbre” se face o dată la trei ani, cu 10 episoade. Cu cine te baţi ca să intri?

Aşa, îmi fac eu. Nu am cu cine să mă bat şi îmi fac eu serialul meu.

De la TV eu am primit multe oferte. Să merg în emisiuni de reality, să mănânc insecte, să mă sperie… Pe TV puteam să fiu de mult, dar nu cred că mă reprezintă. Oamenii mă văd, poate cum aveai şi tu aşteptări, pe genul caterincă. În capul lor, oamenii cred că dacă îl luăm pe ăsta în emisiunea noastră o să avem super audienţă. Dar eu nu sunt ăla. Eu creez personaje, eu nu sunt un personaj. Tu când mă chemi într-o emisiune de reality, mă chemi ca Matei, nu? BRomania este un canal unde sunt tot felul de personaje. Dacă te uiţi la un vlogg de-al meu, acela sunt eu. Mă vrei aşa? Nu ştiu ce-şi imaginează, că vin cu portocale după mine, cu peruca mea blondă… Am refuzat de fiecare dată şi am refuzat mulţi bani pe chestia asta.

Dar ca să revenim, aş vrea să fac un serial pe care aş vrea să-l las în urma mea, ca influencer, oamenilor care consumă genul acesta de umor. Dacă e pe TV, pe online sau în altă parte, asta nu ştiu.

Te simţi vedetă în România?

Mă simt vedetă…, stai să mă gândesc ce înseamnă să fii vedetă. Nu am cum să nu mă simt când atât de mulţi oameni vin către mine şi mă recunosc şi îmi fac loc în trafic şi îmi dau masă la restaurant chiar dacă nu am făcut rezervare…

Pe bune?

Da, dar asta nu înseamnă că profit de chestia asta. Mi s-a întâmplat în Londra, în Amsterdam, unde merg foarte mulţi români care, vrând să rămână conectaţi cu ce e acasă, mă urmăresc. În plus, eu mergând mult pe-afară, par cumva un străin care ştie foarte bine România. În Amsterdam m-a recunoscut un bucătar român şi ne-a făcut o masăăăă, de nu cred că a mai făcut aşa ceva pentru altcineva, aşa de mult s-a implicat.

În astfel de momente, te simţi vedetă. La noi, mi se pare că vedeta are un statut foarte diferit de ce e afară, pentru că la noi vedetele sunt tangibile. În SUA, de exemplu, pe cel mai mare al lor nu-l vezi niciodată.

În plus, noi ăştia din online părem mai apropiaţi de oameni. Dacă sunt la o masă cu Smiley, oamenii vin mai uşor la mine decât la el. Cu mine parcă au crescut, eu mă adresez direct lor prin video-urile mele. La Smiley se duc mai greu că el e ăla de la TV, de la Vocea României. La mine vin şi spun „Ce faci, băi Bro? Cum mai merge dieta, nu ai mai prins şi tu nimic?”. La Festivaluri nu prea mai merg sau dacă merg sunt bine pregătit psihic şi îmi asum că nu o să mă distrez. Imaginează-ţi tot tineretul României, ameţiţi toţi, uită toţi de inhibiţii, unii chiar de buni simţ, iar eu să încerc să traversez o zonă de la o scenă la alta….

Nu refuz niciodată o poză. De fapt, o singură dată am refuzat, mai exact i-am spus omului să aştepte o secundă să termin de mâncat, iar el a decis că „m-am ajuns”. Asta mă enervează.

La fel cum mi se pare că a sta pe lângă grammar nazi nu e fun, motiv pentru care am anunţat că cei care corectează postările vor fi blocaţi. Eu ştiu că e bine să ştii gramatică, eu nu sunt agramat, dar mai fac greşeli. Pentru că postez repede, scriu repede şi nici nu sunt cel mai bun la asta. Şi nu corecţia în sine mă enervează, ci felul în care o fac. Şi aici şi la poze e foarte important cum pui problema. Dacă vine un om la mine şi îmi spune „nu te supăra, aş aprecia dacă ai face o poză cu mine”, păi stau cu omul ăla şi o oră la poze. Când vine cineva la mine şi îmi cere un lucru, îi dau de zece ori mai mult. Dar când vine unul şi mă trage de mână, asta nu suport.

De ce ai nevoie ca să fii vlogger?

Hm, de Global Influencers (glumesc :)). Sunt multe, dar, primele trei lucruri cele mai importante ar fi:

Trebuie să munceşti super mult. Să editezi, să postezi, să faci research.

Trebuie să o faci din pasiune. Trebuie să o faci în ideea în care tu nu o să faci niciodată bani din asta.

A treia: trebuie să ai sunet bun. Dacă ai sunet bun eşti deja mai bun decât 80% din piaţă.

Care e diferenţa dintre shobizz-ul american şi cel de la noi?

Nişa e cea mai mare diferenţă. În SUA poţi crea conţinut de nişă şi să ai super mare succes, iar la noi, dacă faci asta, e aproape imposibil să te susţii.

De cât timp ai avea nevoie ca să ai un vlogg de succes în România?

De cinci ani. Să nu creadă oamenii că e uşor.