Când dragostea pentru predat întâlnește forța de a învinge cancerul. Marcela Stanciu, profa de franceză ce nu s-a lăsat învinsă de boală și și-a ținut promisiunea făcută elevilor

Ascultându-vă, îmi dau seama că sunteți primul profesor pe care îl întâlnesc ce a prins sistemul atât în anii ‘80, cât și în anii ‘90, dar și azi. Ați putea face o comparație? Când era mai bine? Întreb asta pentru că în zilele noastre toată lumea se plânge că suferim teribil la capitolele educație și sănătate în România…

Așa este. Dacă mă gândesc la anii ’80, ceea ce pot să spun că a fost bun ar fi sistematizarea, în sensul că se ofereau lucruri esențiale, necesare pentru a construi mai departe, iar aici vorbesc de programele de manuale. Nu sunt o specialistă în manuale, dar lucrând pe mai multe manuale, am văzut diferența.

Sunt manuale bune și acum, însă sunt foarte încărcate, iar atunci mi se părea că lucrurile erau mai structurate: se dădeau lucruri de bază cu care elevul putea să meargă la liceu și mai departe. Și alt lucru bun erau cursurile de perfecționare pentru profesori.

Și acum se fac multe perfecționări, în special pe digital, dar se fac și cele care lipseau atunci, de psihologie. Atunci nu exista așa ceva, facultatea de psihologie fiind închisă prin 1976. Sunt foarte bune aceste cursuri, însă sunt în defavoarea unor cursuri de specialitate.

În anii ’90 mi s-a părut o situație destul de tulbure.

Abia în anii 2000 am reușit să merg cu o bursă în Franța și am putut să vin în contact cu foarte mulți profesori din toată lumea și am mai putut să particip la Institutul Cultural Francez unde am întâlnit formatori francezi de la care am învățat foarte multe metode de folosit la clasă.

Dar învățământul de azi cum vi se pare? E așa o problemă cum spune toată lumea?

Problema pe care am văzut-o uneori a fost lipsa de disciplină a elevilor. E o muncă întreagă de a-l atrage pe copil și uneori i se pare că nu mai are importanță ceea ce învață. Acum nu știu unde e vina aici. Eu, ca profesor, am făcut tot ce a ținut de mine, dar am văzut că sunt alte priorități pentru ei și atunci, învățătura cade pe alt plan.

Probabil că sunt și problemele economice ce influențează viziunea aceasta și probabil că e și incapacitatea de orientare în sensul învățării atât din partea familiei, cât și a școlii.

Eu nu pot să generalizez pentru că am întâlnit copii foarte interesați, copii care învață, copii extraordinari care au fost la olimpiadă și au avut rezultate foarte bune. Lucrurile sunt cumva împărțite.

Cred că lipsește rigurozitatea în elaborarea unor programe, să nu mai schimbăm din mers anumite lucruri…

Și să nu schimbăm legile educației la fiecare 4 ani?

Exact! Până și ștampila se schimbă… Probabil că în alte țări există un minister al educației și atât. La noi, dacă te uiți pe nomenclaturi și pe legi, observi foarte multe schimbări de genul acesta care sunt doar formale, fondul nu s-a schimbat.