Când e nevoie să mergi la psiholog? 8 semne care ar trebui să te îndrepte către un terapeut - LIFE.ro
Sari la conținut

Cu toții trecem prin perioade de stres, stări de tristețe sau conflicte interioare, însă, cu toate acestea, trebuie să știi când e nevoie să mergi la psiholog.

Atunci când este cazul, cu cât ceri ajutorul unui psihoterapeut mai devreme, cu atât poți depăși mai repede problemele.

Se fac pași mari către acceptarea situației în care avem nevoie de psiholog, deși terapia reprezintă încă un subiect tabu în rândul societății. Sunt oameni care nu privesc psihoterapia cu ochi buni, oameni care încă mai cred că este dedicată „nebunilor”. Psihologii din România, dar și din alte țări mai dezvoltate se confruntă cu această problemă, deși recunosc că lucrurile stau mult mai bine față de acum 20 de ani.

Pe de altă parte, unii dintre cei care conștientizează necesitatea terapiei în viața lor se plâng că ședințele la psiholog sunt destul de costisitoare. Un lucru însă trebuie reținut: nu trebuie să-ți faci un program săptămânal pentru a merge la psiholog, poți merge doar atunci când simți nevoia și sunt mulți psihologi care percep tarife mai mici fiind foarte buni profesioniști, dar nu de așa mare notorietate.

Dar să aflăm când e nevoie să mergi la psiholog.

Când toate sentimentele tale sunt foarte intense, e nevoie să mergi la psiholog

Cu toții ne enervăm sau avem zile triste. Important e cât de des și cât de intens simți asta. Aceste sentimente îți afectează sau modifică semnificativ capacitatea de a funcționa? Sentimentele dese de furie sau tristețe pot reprezenta o problemă, însă mai e ceva ce ar trebui să verifici: capacitatea de a transforma totul într-un dezastru. Atunci când se întâmplă ceva neprevăzut, te gândești imediat la cel mai rău lucru posibil? Această formă intensă de anxietate în cadrul căreia fiecare grijă capătă valențe supraponderale, poate necesita rapid un tratament psihologic. Aceste frici pot fi paralizatoare, pot duce la atacuri de panică și la evitarea anumitor situații. Iar când viața ta devine constrânsă din cauză că eviți să faci anumite lucruri, trebuie să ceri ajutorul unui psiholog.

Când e nevoie să mergi la psiholog? Când ai suferit o traumă și te gândești doar la asta

Durerea unei morți în familie, o despărțire sau pierderea unui job sunt suficiente pentru a căuta consiliere. Avem tendința să credem că aceste sentimente vor dispărea de la sine, însă nu se întâmplă mereu așa. O astfel de pierdere îți poate afecta ritmul de funcționare la job sau te poate îndepărta de prieteni. Dacă simți că pierzi din intensitatea vieții sociale gândindu-te numai la pierderea ta, e timpul să mergi la psiholog.

Pe de altă parte, sunt unii care răspund unei astfel de dureri cu o hiperactivitate în viața socială sau prin incapacitatea de a dormi. Și în acest caz trebuie să cauți ajutor specializat.

Citește și:

Cum faci față unei despărțiri, din perspectiva psihologului Miruna Stănculescu: „ Cea mai bună pedeapsă pentru un trecut care nu-ți convine este să îl lași fără consecințe”

Suferi de dureri inexplicabile de cap sau de stomac sau ai probleme cu sistemul imunitar

Suferințele emoționale îți pot afecta organismul. Cercetările demonstrează că stresul se poate manifesta sub forma unor dureri fizice, de la dureri cronice de stomac, la dureri de cap, răceli frecvente sau chiar diminuarea apetitului sexual. Majoritatea celor care se plâng de astfel de dureri pe bază de stres, susțin că ele apar de nicăieri.

Când e nevoie să mergi la psiholog? Atunci când ai nevoie de anumite substanțe pentru a face față

Dacă realizezi că ajungi să bei alcool sau să consumi droguri în cantități din ce în ce mai mari sau tot mai des, acestea ar putea fi semnele că încerci să înăbuși anumite sentimente. Aceste substanțe se pot traduce și în mâncare, de unde și mâncatul emoțional, sau în medicamente.

Primești mereu feedback negativ la lucru

Modificările apărute în cazul performanței la job sunt des întâlnite în rândul celor care suferă de probleme emoționale sau psihice. În afară de schimbări de concentrare și atenție, ai putea primi feedback-uri negative din partea șefilor sau a colegilor de serviciu legate de calitatea slabă a muncii tale. Acestea ar putea fi semnele că ai avea nevoie de un specialist.

Când e nevoie să mergi la psiholog? Când nu mai ești interesat de activitățile tale preferate

Atunci când cluburile, întâlnirile cu familia sau pasiunile tale își pierd farmecul, este un semn că ceva nu este în regulă cu tine. Dacă te simți deziluzionat, că nu ai un scop sau un țel sau ai un sentiment general de nefericire, psihoterapia te poate ajuta să privești mai clar lucrurile sau să cauți o nouă direcție.

Relațiile tale sunt încordate

Simți că întâmpini probleme atunci când vrei să le comunici celorlalți starea ta?  Dacă te simți nefericit în timpul interacțiunilor cu cei dragi, ai putea fi un bun candidat pentru terapia de cuplu sau de familie. Un psiholog te poate ajuta să alegi forma cea mai bună atunci când vrei să comunici ceva celor dragi, iar aici nu e vorba doar de alegerea cuvintelor, ci și de celelalte forme de comunicare.

Când e nevoie să mergi la psiholog? Atunci când prietenii ți-au spus deja că sunt îngrijorați din cauza ta

Uneori prietenii pot observa situații greu de văzut din interior, așa că merită să iei în considerare părerea celor din jurul tău. Dacă măcar unul dintre prieteni ți-a spus vreodată: „Ai vorbit cu cineva despre asta?” sau ”ești bine? Sunt îngrijorat în privința ta”, atunci acesta este semnul că ar trebui să iei în considerare sfatul lui.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora