Care sunt cele mai bune restaurante ale anului 2018: Le Bistrot Francais, marele câștigător! L'Atelier (Chef Samuel le Torriellec), desemnat cel mai bun restaurant franțuzesc
Căutăm de fiecare dată locuri de ieșit în oraș. Ne gândim mai mereu unde mergem să mâncăm ceva cu adevărat gustos. Unde găsim un loc cu o atmosferă faină în care să ne simțim bine. Și asta pentru că, deși am avea locurile noastre preferate din oraș, ne dorim să descoperim și alte locuri faine din București. Și vestea bună este că sunt din ce în ce mai multe astfel de locuri.
Așa că, datorită prietenilor noștri de la Restocracy, încercăm astăzi să aflăm care sunt cele mai bune restaurante din capitală. Și asta pentru că la început de an, se acordă premiile Restocracy pentru cele mai bune restaurante din București pe anul care a trecut. Așadar, vă invităm să descoperim împreună în acest articol care sunt cele mai importante bucătării, precum și cei mai buni bucătari, din cele mai interesante locuri din capitală.
Înainte să aflăm care sunt premiile de anul acesta, câteva observații despre lumea restaurantelor din București
Bucătăria italiană și cea franțuzească, cele mai promovate
Dacă nici francezii nu știu să ne facă poftă de mâncare, atunci nu știu ce să mai zic. De la deserturi incredibil de gustoase, la preparate gustate cu vinuri alese. Și dacă vrei să mănânci în cel mai bun restaurant de profil din București, atunci trebuie să le faci o vizită celor de la L’Atelier. Noi putem să vă asigurăm că o să vă placă tot ce mâncați și asta pentru că totul este făcut exact ca în Franța. Poate s-a îndrăgostit Chef Samuel Le Torriellec de România, însă mâncărurile lui franțuzești te vor face să te gândești imediat de țara vinului și a brânzeturilor.
La fel de căutată și de promovată, restaurantele cu bucătărie italiană de la noi dau mari bătăi de cap specialiștilor. Și asta pentru că pare să fie greu de departajat restaurantele cu specific italian tradițional, popular de cele cu bucătărie fină. Însă, în acordarea premiului pentru această categorie cei de la Restocracy le-au luat în considerare doar pe cele din a doua categorie, în ciuda protestelor multor italieni care le acuză de adevărate “blasfemii” și nici măcar nu le consideră “restaurante italienești”. Până la urmă aceasta este veșnica dispută atunci când vine vorba despre mâncarea Italia, problemă cu care s-a confruntat la început și marele chef Massimiliano Bottura (iar el astăzi este atât de apreciat în toată lumea).
Ce bucătării noi putem descoperi în București? Și ce ne-am dori să găsim mai mult?
În premieră anul acesta a fost introdusă și o categorie specială pentru bucătăriile mediteraneene și asta pentru că există deja multe restaurante care își declară acest specific. Ceea ce nu poate să fie decât minunat pentru noi.
Pe de altă parte, bucătării foarte interesante, precum cea indiană sau cea thailandeză nu sunt mai deloc reprezentate în București. Și este mare păcat. De asemenea, site-ul nu a avut nici anul acesta o categorie pentru noile bucătarii creative fine, nouvelles cuisines, moleculare și asta tot pentru că încă sunt puține restaurante de acest tip în Bucureşti. Însă Restocracy este la sentimentul nostru sperând ca în viitor să fie din ce în ce mai multe astfel de locuri și în capitala noastră. Cine știe, poate anul viitor!
Și acum să se audă bătăile de tobeeeee … care sunt restaurantele premiate anul acesta de Restocracy?
- Cel mai bun restaurant românesc boieresc din Bucureşti în 2018 – Zexe
- Cel mai bun restaurant cu bucătărie românească fină din Bucureşti în 2018 – MAIZE
- Cel mai bun restaurant românesc tradițional din Bucureşti în 2018 – Caru’ cu Bere
- Cel mai bun restaurant cu specific internațional din Bucureşti în 2018 – Joseph by Joseph Hadad
- Cel mai bun restaurant italian din Bucureşti în 2018 – Poesia
- Cel mai bun restaurant franțuzesc din Bucureşti in 2018 – L’Atelier
- Cel mai bun restaurant japonez din Bucureşti in 2018 – Yuki
- Cel mai bun restaurant nord-vest mediteranean (european) din Bucureşti în 2018 – Corto Maltese
- Cel mai bun restaurant sud-est mediteranean (bucătărie orientală și nord-africană) din Bucureşti în 2018 – Sharkia
- Cel mai bun restaurant grecesc din Bucureşti în 2018 – Amvrosia
- Cel mai bun restaurant spaniol din Bucureşti în 2018 – Pata Negra
- Cel mai bun restaurant libanez din Bucureşti în 2018 – Four Seasons
- Cel mai bun restaurant chinezesc din Bucureşti în 2018 – Zen Garden
- Cea mai buna bucătărie urbana din Bucureşti în 2018 – MA Bistro
- Cel mai bun sushi bar din Bucureşti în 2018 – Ginger
- Cel mai bun oister & caviar bar din Bucureşti în 2018 – Le Vivier
- Cel mai bun steakhouse din Bucureşti în 2018 – Red Angus
Și la final, marele câștigător al Premiilor Restocracy
Cel mai bun restaurant din Bucureşti în 2018 – Le Bistrot Francais