Carmen Suciu, femeia îngerilor pe pământ. Sau povestea faptelor bune făcute în memoria unei fiice și a unei surori plecate la cer mult prea devreme - LIFE.ro
Sari la conținut

Carmen Suciu are azi 50 de ani și de când se știe face voluntariat. După ce am ascultat povestea ei, am avut nevoie de mult timp să-mi revin și să realizez puterea pe care o poate avea un om de a trece peste cele mai grele încercări ale vieții.

Carmen Suciu s-a născut într-o familie guvernată de iubire și multă dăruire. Părinții ei, ambii crescuți în casa de copii, au învățat-o pe ea și pe surorile ei să nu treacă niciodată prin viață fără a întinde o mănă de ajutor celor năpăstuiți. Dar probabil nici ei nu își imaginau atunci cum avea să le răsplătească viața pentru bunătatea lor.

Carmen era studentă la facultatea de studii economice de la Iași când l-a întâlnit pe cel care avea să-i devină soț, prieten, confident, omul alături de care va sta probabil toată viața. Tineri, cu multe visuri și idealuri, au dat naștere unui copil menit să le aducă numai bucurie și lumină în viață. Prima tragedie avea să lovească la scurt timp. Fiica lui Carmen Suciu a murit din cauza unui cancer la ochi, la scurt timp după ce a împlinit vârsta de doi ani. Această nenorocire avea să o condamne la o existență în care nu mai avea să audă vreodată cuvântul „mamă”. După ani de zile în care s-a luptat cu durerea, tragedia lovea din nou: soarta i-o răpea pe cea care devenise umbra ei, pe cea care și-a dedicat viața salvării ei, pe Mihaela, sora ei. Și nu la mult timp după, îi lua și pe soțul surorii ei. Astfel, copilul Mihaelei a rămas cu ea.

Lovită din toate părțile, Carmen Suciu a înțeles că singura modalitate de a depăși durerea este aceea de a-și canaliza energia spre fapte bune. A înființat o asociație non profit și s-a pus pe treabă. Azi are grijă de oricine îi cere ajutorul, gătește o masă caldă pentru bătrâni și aleargă toată ziua cu pachete cu alimente și medicamente către cei care au nevoie. Iar acestea sunt numai câteva din activitățile care îi ocupă ziua. Se trezește la 6 dimineața, însă la 11-12 noaptea când pune capul pe pernă îi mulțumește lui Dumnezeu și îngerilor care veghează asupra ei: fiica și sora sa.

Poza Mihaelei Suciu, cea pe care o poartă în piept toți voluntarii asociației

O poveste cum rar întâlnești, o poveste ce probabil te va face să lăcrimezi și, așa cum spun de fiecare dată, care, pe mine personal, m-a făcut să mă întreb: „Care e rostul meu pe pământ și cum pot face să fac mai mult?”

Carmen, cum începe o zi din viața ta?

De obicei îmi încep activitatea la 6 – 7 dimineața și termin pe la 10-11 seara. O zi din viața mea începe în bucătărie. Înainte aveam zece bătrâni, acum mai am șapte pentru care gătesc în fiecare zi, de vreo zece ani. Am locuit cu ei pe scară, i-am îndrăgit foarte tare și am zis că unde mănâncă 2-3, mai pot mânca alți 2-3 și tot așa. Le pregătesc masa calda pentru prânz, le-o duc, iar apoi îmi încep activitățile pe teren: kit-uri de supraviețuire, cu alimente pentru cei care ne cer ajutor, medicamente și consultații pentru cei bolnavi, drumuri către spitalele din Iași și de la București – sunt câțiva medici voluntari care ne ajută foarte mult- și cam acestea ar fi activitățile de bază ale noastre, în afară de cele administrative.

Mai am o emisiune pe care o moderez la un post de televiziune local, Roman TV, unde preiau cazurile sociale și le expun publicului.

Carmen Suciu, moderatoarea emisiunii ce scoate în evidență cazurile sociale din județul Neamț

De când faci tu voluntariat?

De când m-am născut.

De când ai asociația?

Asociația o am din 2016. Probabil vine următoarea întrebare: „De ce am vrut să fac această asociația?”. În primul rând să duc memoria surorii mele mai departe pentru că la baza acestei asociații stă drama mea, un iad în care am fost cândva, dar din care am învățat să accept durerea după multă vreme. După multe lucruri pe care le-am făcut, după ce devenisem un om care se lupta împotriva tuturor – de fapt eram un om care se lupta doar împotriva mea pentru că nu acceptam, iar neacceptarea m-a adus în iadul care am fost – a trebuit să cunosc iadul ca apoi să cunosc lumina.

Carmen Suciu făcând cumpărături pentru cei ce au nevoie

În momentul în care fetița mea a plecat la cer în urma unui cancer galopant la ochi, la vârsta de doi ani, am simțit că se prăbușesc și cerul și pământul și că nu am nici un sens în viața asta.

Am încercat să devin un om rău, probabil că am reușit, dar având un înger alături de mine, pe sora mea, am găsit calea către lumină. Dar a durat foarte mulți ani. Însă, când am început să întrezăresc lumina m-am trezit un om bolnav fizic și sufletește, dar și fără ea.  Ea a plecat la cer în 2009, în urma unui accident rutier. A plecat să o întâlnească pe fetița mea. Atunci din nou m-am prăbușit, însă mi-am spus că dacă aleg iadul iar, dacă aleg să mă întors acolo, înseamnă că nu am iubit-o pe sora mea.

Carmen Suciu alături de copiii pe care îi ajută necondiționat

Ce înseamnă că ai încercat să devii un om rău?

Am încercat să fac rău oamenilor cumva, prin atitudinea mea, prin faptul că nu mai vedeam nici o iubire pentru om sau pentru Dumnezeu, încercam să caut răzbunare, dar nu știam către cine. De fapt, mă răzbunam pe mine. Astfel am ajuns să fac diverse lucruri rele, în sensul că nu mai ajutam oamenii, nu mai empatizam cu nimeni, nu făceam muncă de voluntariat sub nici o formă, mă durea foarte tare când vedeam copii abandonați și simțeam ură pentru mamele care îi părăsiseră, sentiment pe care nu-l mai trăisem niciodată.

Mi-am dat seama că nu pot să continui așa, însă nu puteam, pentru că nu acceptam durerea.

Hai să ne întoarcem puțin să vedem cum ai fost tu modelată pentru viață. Unde te-ai născut?

M-am născut în Bârlad, într-o familie de cadre didactice, cu ambii părinți crescuți în casa de copii. Din cauza copilăriei lor în casa de copii, au devenit niște dascăli extraordinar de dăruiți copiilor, mai ales celor care proveneau din medii defavorizate. În momentul în care ne-am născut am învățat de la ei iubirea de Dumnezeu și de om și am realizat că fapta noastră trebuie să fie îndreptată către copilul care are nevoie, am învățat să nu râdem de acești copii, ci dimpotrivă, am trăit cu „casa de copii„ acasă. Sora mea făcuse un fel de listă pe baza căreia lua copiii de la casa de copii de la Bârlad, îi aducea la noi acasă să mâncăm împreună măcar o dată pe zi.

Carmen Suciu și Mihaela, în copilărie

Spune-mi mai multe despre părinții tăi. Unde s-au cunoscut?

S-au cunoscut la casa de copii Bârlad. Tata avea 10 ani când a ajuns acolo, în urma unei tragedii de familie în care i-au murit ambii părinți. Mama avea șapte ani când a venit în casa de copii, după ce i-a murit mama. Mama fiind mai mică, a fost colegă de clasă și de bancă cu unul din frații tatălui meu, care, la rândul lui a devenit și el profesor de sport. Așa s-au cunoscut.

Ce fel de profesori sunt ai tăi?

Tata este învățător, un învățător cu o dăruire extraordinară și pot să spun că nu am mai cunoscut până acum un alt om ca el. Mama a fost educatoare, iar apoi a urmat cursurile universitare la seral și a devenit profesor de limba și literatura română. Tata a fost director de școală foarte mulți ani de zile în mai multe localități de lângă Bârlad și în fiecare loc prin care a trecut a fost extrem de apreciat. Iar pe noi ne-au învățat de mici ce înseamnă empatia față de omul aflat în dificultate.

Părinții lui Carmen Suciu

Voi de când știți povestea lor?

Probabil dintotdeauna, nu știu exact. Nu a fost ceva de ascuns, dimpotrivă, ei chiar au îmbrățișat asta și au împărtășit oricând au avut ocazia. Ce ne-a marcat pe noi, de-a lungul copilăriei, a fost iubirea lor fantastică pentru frați. Tata mai avea șase frați, toți în casa de copii, mama mai avea un frate, dar toată viața au rămas foarte uniți și s-au ajutat, s-au iubit și au trăit cea mai închegată iubire.

Voi câți copii ați fost?

În afară de sora mea care s-a dus la ceruri, mai am o soră care este asistent medical în Italia, dar pe lângă noi trei, am mai avut niște frați adoptați de părinții mei. Nu au fost niciodată adoptați cu acte, dar au crescut la noi în casă, cu mare drag și multă iubire.

Carmen Suciu alături de cele două surori ale ei, pe vremea adolescenței

Deci casa voastră a fost tot timpul plină de copii?

Da și de oameni aflați în dificultate. Tatăl meu profesând în multe localități, fiind un director foarte tânăr, implicat în problemele comunității, a fost foarte îndrăgit de oameni și până și azi, acei oameni, copiii sau nepoții lor vin la noi în casă atunci când au probleme deoarece ei consideră că tata îi poate ajuta.

Hai să vorbim despre tine. Tu ce voiai să te faci când erai mică?

Cosmonaut 😀

Și evident că nu ți-a ieșit…

Absolut! Dar pe de-o parte aș spune că am reușit pentru că întotdeauna mi-am căutat cerul din mine și cred că l-am găsit acum, după ani de zile de luptă interioară.

Idolul copilăriei mele a fost Dumitru Prunariu căruia îi dedicam foarte multe poezii în copilărie și îmi doream nespus să ajung să plec în spațiu cu dumnealui. Viața a fost altceva.

Dar pentru ce te-ai pregătit până la urmă?

Eu fiind un copil năstrușnic, am făcut cam tot ce mi-a trecut prin cap. Văzând așa, părinții au încercat să-mi canalizeze acea energie și m-au dat la un sport destul de greu, un atletism îmbinat cu tehnică, radiogoniometrie pentru amatori, un sport mai mult de armată. Am făcut foarte mulți ani acest sport, însă m-a călit, m-a disciplinat și m-a transformat în omul care sunt azi. M-a făcut să realizez cât sunt de puternică și că limitele mi le impun singură, nu altcineva.

Dar pentru ce profesie te-ai pregătit?

Nu neapărat m-aș fi pregătit pentru profesia de economist pe care am urmat-o, pentru că nu mi-a plăcut, însă a fost o alegere de moment, o alegere influențată mai mult de mediul exterior. Am lucrat ca director economic în diferite societăți comerciale, însă nu aceasta era menirea mea, dar trebuia să trăiesc din ceva.

Acum mai fac o facultate, chiar la anii aceștia ai mei, fac Asistența Socială pentru că aici mă regăsesc, este meseria pe care mi-am dorit-o dintotdeauna. Când am avut prima dată contact cu asistența socială am pășit puțin timid pentru că știam ce înseamnă acest domeniu, însă una e legea și alta este munca de teren.

Până în 2016 când ți-ai deschis asociația, tu ai fost angajată ca economist?

Am renunțat mai devreme pentru că nu mai puteam să fac față serviciului din cauza problemelor cu care mă confruntam după plecarea la cer a surorii mele. Dar poate motivul principal a fost copilul surorii mele care a rămas la mine, care avea 15 ani atunci și cu care a trebuit să trec printr-un alt iad, acela al neacceptării lui. Am intrat în diverse lumi, a etnobotanicelor, a jocurilor de noroc, a anturajelor de proastă factură, dar până la urmă am reușit să-l scot de acolo. Acum este un om extraordinar pe care mă pot baza, este un alt voluntar al îngerilor, așa cum îi numesc pe toți voluntarii din asociație, un om care muncește și un om care învață.

Fiul Mihaelei, azi voluntar în asociația dedicată mamei sale, alături de fiica lui

Câți ani aveai când ai rămas însărcinată?

Aveam 19 ani. Eram încă studentă când am rămas însărcinată, dar am reușit să termin facultatea. Una an mai târziu după ce am născut a apărut problema copilului.

Acea problemă de ordin medical nu avea leac?

Nu am putut să fac absolut nimic pentru ea.

Dar astăzi s-ar putea face ceva?

Și da, și nu. Am avut un caz de retinoblastom  – m-am implicat foarte tare în cazurile copiilor bolnavi de cancer pentru că am considerat că în fiecare viață salvată este și viața fiicei mele – care, din păcate, nici acela nu a putut fi salvat. Este un cancer foarte agresiv, un cancer cu metastaze ce este foarte greu de tratat. Fetița mea a făcut două metastaze cerebrale la vârsta de doi ani și deja era prea mult.

Carmen Suciu alături de părinții ei

Ai rămas cu tatăl copilului?

Da, suntem și azi împreună.

Nu ați mai avut copii?

Nu. Am încercat, m-am și îmbolnăvit din cauza asta, am avut o problemă la rinichi care nu mi-a mai permis să fac copii.

Câți ani au trecut până ți-ai revenit?

Vreo 8-9 ani…

Când a apărut tragedia cu sora ta?

Pe 24 decembrie, în ajunul Crăciunului, în 2009. După moartea fetiței mele, sora mea devenise copilul meu, prietena mea, cea mai apropiată persoană din viața mea. Pe de altă parte, ea devenise și umbra mea.

Fiul Mihaelei, azi voluntar în asociație

Și-a dedicat viața salvării tale…

Da, dar și a altor oameni. Iubea foarte mult oamenii străzii, încerca să-i ajute tot timpul și mereu spunea: „Îl vei găsi pe Dumnezeu în momentul în care vei putea îmbrățișa un cerșetor, fără să ai repulsii”.

Ea ce lucra?

Ea a fost medic, însă nu a profesat foarte mult, s-a canalizat în domeniul afacerilor. În schimb iubea extraordinar de mult oamenii.

Dar nu avea o asociație…

Nu. Ne doream să facem o asociație, nu am mai apucat să o facem împreună, însă am făcut-o eu în memoria ei.

Cum s-a întâmplat?

A fost un accident rutier. Venea de la București, iar la Buzău cineva a intrat într-o depășire riscantă, nu a avut unde să se ducă și a intrat în mașina surorii mele. A fost impact mortal pe loc, cinci victime, printre care și ea.

Și în urma accidentului a rămas fiul ei?

Da.

Și soțul ei?

Ceva mai târziu a plecat și el la cer, tot într-un accident stupid. Copilul a rămas la noi, din prima clipă de după accident.

Mama ta cum a primit aceste vești?

A rămas într-o lume a ei. Mama are o lume în care o așteaptă pe sora mea să vină acasă.

Voluntarii asociației „Născută Înger„

Doamne câte tragedii! Pe care le-ai dus singură…

A trebuit să canalizez aceste tragedii în ceva constructiv. Așa am ales să transform toată durerea asta într-o punte de iubire, într-o punte între Dumnezeu și om, între noi, voluntari și oameni, între mine și asociația asta. Nu aș putea să spun că asociația asta am făcut-o pentru mine, ci pentru Dumnezeu și îngeri.

Aveam o prietenă foarte bună la Iași căreia îi povesteam mereu ce aș dori să fac. Împreună cu ea am construit această asociație, într-o noapte. Stând de vorbă, ea mi-a propus să facem asta, iar când i-am spus că nu avem bani, a venit cu următoarea idee: „Hai să scriem cartea pe care o ai tu în minte și pe care mi-o povestești, iar fondurile pe care le obținem le folosim în asociație”. Ca să scrii o carte, îți ia ceva timp, iar eu habar nu am ce înseamnă să fii scriitor. Atunci prietena mea, Angelica, mi-a propus să i-o povestesc, ea o transcrie pe calculator și apoi o trimitem la o editură. Am povestit până pe la 4 dimineața și așa a apărut cartea „Născută Înger”. Cartea începe cu drama vieții mele, iar apoi povestește cum am încercat eu să-mi revin. A fost cumva și un mesaj către părinții de îngeri.

Dumnezeu cred că a vrut să fie așa, cartea a fost un fenomen, s-a vândut foarte bine. Noi nu i-am pus un preț, fiecare a dat pe ea cât a considerat de cuviință, sub formă de donații. În prima lună s-au distribuit cred că peste 700 de exemplare.

Cartea scrisă de Carmen Suciu

Cu banii respectivi și cu publicitatea generată de carte, am reușit să constituim asociația.

Consideri că ai un înger acolo atunci când vine vorba de bani? Cu alte cuvinte, îți e greu să faci rost de bani pentru nevoile oamenilor și ale asociației?

Nu știu cum se întâmplă, dar Dumnezeu îmi trimite omul acela. Mai am un om înger care atunci când nu fac față, mă ajută. Este Mihai Tărâțe, un om de afaceri din Piatra Neamț care sare la orice oră din zi și din noapte. Nu a zis niciodată nu.

Aveam în starea de urgență cazul unui copil care trebuia să ajungă în Turcia la tratament și pentru care aveam nevoie de ambulanță. Nu ne primeau nici bulgarii, nici turcii fără ambulanță cu tot echipamentul necesar și fără culoar creat. Am rezolvat culoarul, dar prețul ambulanței era foarte mare. I-am scris acestui om care a trezit contabilul la miezul nopții ca să facă transferul de bani către ambulanță, astfel încât dimineața, la ora cinci, copila să fie deja pe drum.

În toată activitatea ta de voluntar, poți spune că ai cunoscut vreo viață mai năpăstuită ca a ta?

Orice om are povestea lui în spate și niciodată nu am considerat că tragedia mea e mai mare ca a altuia. Fiecare avem propria tragedie sau dramă. Astfel am luat cazul sau omul ca atare. Poate omul respectiv se plângea mai mult decât m-aș fi plâns eu, însă am considerat că poate el are nevoie de mai multă iubire decât aș fi avut eu, sau de mai multă putere decât am eu. Nu aș putea să spun că cineva e mai lovit de soartă ca mine sau eu mai năpăstuită ca altcineva.

Dar tu te consideri lovită de soartă? Sau norocoasă?

Nu. Mă consider un om care a trebuit să învețe niște lecții aici, pe Pământ, care a venit cu o misiune clară, dar care s-a rătăcit la un moment dat. Lecția mea a fost să învăț acceptarea neacceptării și să învăț iubirea necondiționată, altruistă.

Carmen Suciu alături de copiii pe care îi ajută necondiționat
Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora