Câte sacrificii sunt în spatele unui influencer de succes? Și cum a ajuns Codrina Apostol, muza online-ului? „Instagramul este a doua mea casă și, de ce nu, familie!” - LIFE.ro
Sari la conținut

Codrina Apostol este unul dintre cei mai urmăriți influenceri din România. Publicul ei nu se oprește la granițele țării, ea având urmăritori din toată lumea. Cu toate acestea, mesajele ei sunt întotdeauna în limba română, deși vorbește greaca foarte bine, engleza și franceza. A intrat relativ târziu în sfera social media, dar a preferat creșterea organică. Apreciază onestitatea, respectul și a fost cucerită de soțul ei cu un gest făcut de acesta către o altă femeie. Își face timp să răspundă tuturor celor care îi adresează întrebări și cu siguranță ar găsi ce să facă, în eventualitatea în care ziua ar avea 30 de ore.

Pozele pe care le urcă pe Instagram adună mii de Like-uri în câteva minute. Oamenii nu apreciază doar omul Codrina, ci și arta din spatele fiecărei poze. Unele sunt făcute de ea, altele de fotografi profesioniști, iar cele în care ea apare zâmbind cu ochii, sunt făcute de către Tudor, soțul ei.

Susținerea necondiționată primită încă de mic copil au determinat-o să-și ia inima în dinți și să studieze facultatea în Grecia. Se întoarce cu drag acolo, aproape în fiecare an, însă doar pentru concedii.

În ultimii ani a fost apreciată de reviste de profil, prin prisma aparițiilor sale la diferite evenimente de modă de amploare.

Codrina Apostol: „Știu să plâng, iar asta nu înseamnă că sunt slabă”

Codrina, cine ești tu?

Codrina este un om simplu care iubește viața și se bucură de lucrurile mărunte. Sunt mamă, soție, soră, fiică, prietenă. Nu neapărat în această ordine, de fapt, nici nu există o ordine. Trăiesc acum și aici, dar sunt atentă la ce trăiesc și cum, pentru că acum mi se construiesc amintirile pentru viitor. Știu să plâng, iar asta nu înseamnă că sunt slabă pentru că mă las foarte greu dărâmată, sunt o luptătoare.

Codrina Apostol: „Diploma „Magna cum Laude” mi-a oferit multe privilegii în domeniul meu de activitate, științe politice, economice și analiză electorală”

Codrina descrisă acum este și Codrina din copilărie? Unde ai copilărit?

În Pașcani am copilărit până la vârsta de 14 când am luat decizia de a merge la liceu, în Iași. Mereu mi-am pus obiective greu de atins, dar acest lucru este și “acel ceva”, care mi-a dat putere și satisfacție în același timp. La fel funcționez și acum. În primul an de facultate, am căutat să obțin o bursă și să învăț o limbă de circulație rară, iar Grecia a fost destinația câștigătoare. Bursa guvernamentală, obținută în urma unui concurs, a acoperit cei cinci ani de studiu, iar după absolvire am avut ocazia să muncesc în cercetare, alături de câțiva profesori, din cadrul “Universității Aristotel”. Diploma „Magna cum Laude” mi-a oferit multe privilegii în domeniul meu de activitate, științe politice, economice și analiză electorală. Au urmat multe alte etape și fiecare dintre ele a pus o cărămidă la ceea ce reprezint eu, în momentul actual.

Codrina acasă
Codrina acasă

Și totuși, de la cercetare, la make-up. De ce make-up?

Pentru că, din păcate, pictura nu putea fi o opțiune. Am pierdut prea mulți ani din viață, îndreptându-mă spre o altă direcție, iar când am avut în sfârșit, șansa să mă întorc la ceea ce am iubit de când eram copil, am vrut să îmi aducă și beneficii materiale. Cu toții știm cât este de greu să trăiești din pictură, așa că am ales machiajul. Pentru mine este o altă ramură a desenului, doar că vine la pachet cu un bonus: interacțiunea umană. Am ales această meserie, pentru că ador să stau de vorbă cu femeile, pentru că reușesc să țin pensula în mână și să trăiesc mai mult decât decent, din ceea ce fac.

Codrina Apostol: „Viața este prea scurtă ca să fim zi de zi nemulțumite”

Machiajul ne face mai frumoase, sau și o mică intervenție?

Nu sunt contra operațiilor estetice și nu condamn femeile care au apelat la bisturiul esteticianului. Sunt sigură că toate au făcut acest pas din dorința de a căpăta mai multă siguranță în propria persoană. Nimeni nu suportă atâta durere, decât dacă imaginea din oglindă îl dezamăgește cu adevărat. Noi, femeile, suntem dușmanii noștri, criticii noștri cei mai mari. Noi ne arătăm pe stradă cu degetul, noi ne comparăm cu imagini din online și tot noi ducem această luptă cu fizicul, toată viața. Cine nu ar vrea să arate impecabil, fără riduri, fără celulită, fără vergeturi și multe altele. Ce trebuie să conștientizăm este că nimeni, nici măcar celebrele figuri feminine de peste hotare nu sunt perfecte. Viața este prea scurtă ca să fim zi de zi nemulțumite. Și eu am vergeturi, și eu am celulită, dar mă simt sexy pentru vârsta pe care o am. În ochii mamei mele, a copilului meu sau a soțului meu sunt perfectă, și pentru că zi de zi aud asta, mi-am dat seama că doar eu mă pedepseam pentru micile imperfecțiuni estetice. Acceptă dacă cineva te laudă și încearcă să te răsplătești pentru toată munca, pe care o depui zilnic și nu doar să te critici.

Codrina Apostol
Codrina Apostol

Codrina Apostol: „Copiii sunt oglinda noastră”

Ai amintit de copil. Victor este crescut armonios, se vede asta. Ce valori morale i-ai insuflat?

Respectul, sinceritatea, generozitatea și empatia. Sunt patru valori de bază la noi, în familie, valori după care noi ne ghidăm. Nu aș putea să îi cer lui Victor să facă ceva care noi nu facem, să mănânce ceva care noi nu mâncam, să ofere ceva unui copil, când noi uităm să fim oameni. Copiii sunt oglinda noastră. Când îți privești piticul și ești mulțumit, înseamnă că ai fost un exemplu bun de urmat. Ce rost ar avea să ne apostrofăm constant copiii pentru comportamentul lor, când al nostru lasă de dorit? Acesta este crezul meu.

Codrina la birou
Codrina la birou

Crez…ești credincioasă?

…Credința este în suflet, nu în minte! Nu mi-am impus să fiu credincioasă, pentru că așa am văzut la noi în familie, dar diferite momente importante din viața mea mi-au demonstrat că pot răzbi, dacă am credință. Nu contează religia în care ai fost născut sau botezat, nici prezența unei instituții ca să fii un om credincios!

Codrina Apostol: „Viața este mereu despre alegeri!”

Codrina Concepto-Campanie
Codrina Concepto-Campanie

Ce înseamnă să fii influencer? Câte sacrificii sunt în spate?

Nu simt că am făcut sacrificii… viața este mereu despre alegeri! Am avut de ales și cu toții avem, zi de zi. De la alegeri banale, precum să stau la televizor, să văd un serial sau mă joc cu cel mic, să gătesc pentru familia mea sau să comand repede ceva, până la opțiuni care îți pot schimba viața. Într-adevăr, naveta mea săptămânală la București nu este ușoară, dar este o alegere, una făcută conștient, care în ciuda oboselii îmi aduce multe alte beneficii. Atunci când am decis să fac acest lucru, am avut sprijinul total al soțului, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Acolo îmi desfășor meseria, iar acasă sunt 100% dedicată familiei.

Codrina Apostol shooting
Codrina Apostol shooting

Ai amintit de București, aici se dă ora exactă. Ai un loc de suflet în lumea asta?

Două chiar. Pașcani și Salonic. În Pașcani am copilărit și fiecare clădire, fiecare străduță este plină de amintiri. Îmi este dor de acele vremuri, când mergeai până la magazinul din colț și stăteai de vorbă cu toți vecinii, copiii alergau cu cheia la gât, iar gospodinele se lăudau care mai de care cu rețete nou descoperite. În Salonic, a început procesul de dezvoltare personală. Putea fi oricare alt oraș, dar acolo am mers la facultate și acolo mi-am luat pentru prima dată viața în mâini.

Codrina shooting
Codrina shooting

Ce înseamnă pentru tine social media?

Nimic din ce vă așteptați! Social media, și mă refer strict la Instagram, este platforma pe care eu îmi desfășor o parte din activitate, dar și locul unde am dezvoltat prietenii, care s-au mutat ulterior în viața reală. Este a doua mea casă si, de ce nu, familie! Este locul în care dau frâu liber creativității mele și primesc răsplata cea mai de preț: aprecierea celor care îmi sunt alături. Au fost zile grele, iar oamenii din online, fără să știe, mi-au fost alături cu un mesaj de bună dimineața sau cu o vorbă frumoasă.

Codrina Apostol: „Creșterea organică nu este calea ușoară și poți fi tentat să folosești tertipuri”

Ești o apariție în social media? Definești influencingul, iar multe sunt ceva care te văd un reper. Cum ai crescut în ochii celor care te urmăresc?

Am crescut organic. Am început partea de online foarte târziu…prea târziu aș spune, dar acest lucru nu m-a speriat! Sunt o persoană tare ambițioasă, iar lucrurile, care sunt dificile, sunt pentru mine mici provocări, care îmi hrănesc mintea și sufletul. Creșterea organică nu este calea ușoară și poți fi tentat să folosești tertipuri. Am ales să muncesc și să investesc în mii de ore petrecute în online, ca să învăț regulile jocului. Nu am avut o creștere rapidă, din contra, dar am avut răbdare și siguranța că ce este al meu este pus deoparte. În online este loc pentru toată lumea și tot ce trebuie să faci este să fii tu însăți. Aș putea vorbi ore întregi despre asta.

Codrina ședință foto
Codrina ședință foto

Codrina Apostol: „O mamă muncește 24 de ore din 24″

Codrina, tu chiar trebuie să mai lucrezi?

Da, zilnic, pentru tot restul vieții. Cum aș putea să nu muncesc?! O mamă muncește 24 de ore din 24, o soție la fel și o bunică cu atât mai mult. Deocamdată le-am bifat pe primele două, dar anii trec și eu sper să mă joc, la un moment dat, cu nepoții. Pe lângă toate acestea, am nevoie să continui munca pe care am început-o și care îmi aduce atâtea beneficii. Sincer, atunci când nu muncesc, nu sunt fericită…mă împlinește munca, iar rezultatele activităților mele îmi dau energia de care am nevoie zi de zi!

Codrina Apostol: „Cel mai greu este să încerci să descrii în cuvinte iubirea”

Familia Apostol
Familia Apostol

Haide să vorbim și despre iubire, pentru că tu o scrii zilnic. Cum l-ai cunoscut pe Tudor, soțul tău și ce menține iubirea voastră?

Amândoi suntem născuți în Pașcani, am urmat aceeași școală (Școala Iordachi Cantacuzino) și cu toate acestea, noi doi, nu ne-am întâlnit nici măcar în treacăt. Tudor era prieten cu unul dintre verișorii mei și am aflat ulterior cum toți copacii din curtea bunicii au fost plantați de ei doi. Părinții noștri se știau de când noi nici nu existam, dar cu toate acestea eu și Tudor ne-am văzut prima dată într-o vacanță de iarnă, întâmplător, în jurul vârstei de 28 de ani. Viața mea pare un cerc: am plecat dintr-un punct, orașul Pașcani, am colindat lumea și am ajuns să cunosc iubirea și să mă reîntorc să locuiesc tot acolo, după căsătorie. Cu alte cuvinte, da, cred în aceste vorbe…indiferent unde m-a dus viața profesională, iubirea a câștigat și eu m-am întors acasă! Puteam să ne întâlnim oriunde, oricând, dar atunci a ales soarta să ne pună față în față.

Cel mai greu este să încerci să descrii în cuvinte iubirea. Pot să vă spun de ce nu s-a schimbat nimic în sentimentele mele față de acest om, după atâția ani, dar iarăși mi se pare insuficient. Tastând aceste cuvinte, mi se pare că nu au forța sentimentelor care zac în mine. Mi-ar fi prins bine să am un buton pe care să îl pot apăsa și să vă povestesc cu voce tare iubirea mea pentru el. Am fost cucerită cu un gest mărunt pe care l-a făcut și pe care nu îl voi uita – a deschis ușa unei doamne care făcea curat în scara blocului și a zis “săru’mâna”! Pe loc, am înțeles că este acel tip de bărbat, care respectă femeia și mai ales femeia care muncește…intre timp nimic nu s-a schimbat! De la Tudor am învățat să dau și să nu am așteptări, am învățat că totul va fi bine și am învățat că viața este o joacă! Suntem doi copii cu un copil și, acesta, este purul adevăr. Am arătat de multe ori în online cum este viața noastră de familie și Tudor este de departe preferatul fetelor. Recunosc că eu sunt cea serioasă, dar și cea chinuită de ambii năzdravani din casă. Tudor este cel mai optimist om, pe care l-am întâlnit și cel mai bun. Aceste două valori, care nu s-au schimbat în anii petrecuți împreună, mă fac să îl privesc mereu cu admirație și să îi sar în brațe de câte ori intră în casă. Și, vreau să mai împărtășesc cu voi un mic secret: despărțirea de dimineață, când fiecare pleacă la muncă, este cea mai grea…ne îmbrățișam și rămânem așa minute în șir, ca să ne ajungă până ne revedem seara.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora