Catrinel Menghia, „prea frumoasă pentru un rol”: povestea unei fete din Iași care visa să devină campioană la atletism și a ajuns model la New York și Milano și actriță la Cannes
Catrinel Menghia vine dintr-o familie de sportivi. Părinții au susținut-o mereu, dar și-au dorit pentru ea și sora sa Lorena să devină două campioane la atletism. Pentru Catrinel cariera în sport s-a încheiat la 16 ani, cu 3 medalii. Lorena a fost însă, campioană balcanică la săritura în înălțime și a primit o bursă de studii în Statele Unite ale Americii, continuând atletismul până la 28 de ani. Iar dacă în copilărie nu se prea înțelegeau, acum sunt cele mai bune prietene.
Trecerea de la sport la modeling a venit dintr-o întâmplare pentru Catrinel Menghia. Părinții au fost sceptici, dar au avut încredere în ea. Așa a ajuns întâi la București, apoi la New York sau Milano. S-a îndrăgostit și s-a căsătorit foarte tânără. A suferit din dragoste, a cunoscut succesul și nu s-a ferit de noi aventuri. Așa a ajuns în cinematografie, a lucrat cu Corneliu Porumboiu, a fost la Festivalul de Film de la Cannes, iar anul acesta se pregătește să lanseze primul film din postura de producător.
Și, între familie și proiectele personale, are grijă și de ea, cu produse care îi amintesc de acasă „pentru că am crescut, practic, văzând-o pe mama mea care se demachia cu lăptișor de matcă Doina”.
Catrinel Menghia, ai plecat din Iaşi, dintr-o familie dedicată sportului. Care era atmosfera la voi în familie?
Eram foarte apropiați și ne înțelegeam bine. Părinții ne-au susținut pe mine și pe sora mea în tot ceea ce făceam și ne-au oferit multă libertate. Eram plecată tot timpul în cantonamente, eu practicând atletism de performanță și eram mai mereu cu colegii mei, alături de care mă simțeam tare bine. Părinții mei aveau încredere în mine și m-au lăsat să explorez lumea după curiozitatea mea.
Ce își doreau ai tăi pentru tine și sora ta, Lorena?
Să devenim două campioane la atletism.
Deci și Lorena a urmat același drum al sportului de performanță?
Da, eu am făcut sport de performanță și am câștigat 3 medalii: bronz la individual și două de argint cu echipa. M-am retras la 16 ani, în schimb, sora mea a urmat același parcurs și a ajuns și mai sus: a fost campioană balcanică la săritura în înălțime. Apoi, a primit o bursă de studii în Statele Unite ale Americii și a continuat cu atletismul până la 28 de ani.
Cum vă înțelegeați când erați mici? Cine era sora mai rebelă? 😊
Nu ne prea înțelegeam (râde), eu eram sora rebelă. Niciodată nu mergeam împreună la bunici, fiindcă bunica zicea că suntem prea neastâmpărate și îi era greu să ne gestioneze pe amândouă. Dar acum ne înțelegem minunat și suntem foarte apropiate. Suntem cele mai bune prietene și avem și proiecte profesionale comune.
Catrinel Menghia, trecere de la sport la modeling
Cum ai ajuns la modeling? Cum a fost trecerea de la sport la modă… și când s-a întâmplat?
Rapidă, neașteptată și neplanificată. M-a oprit cineva pe stradă și m-a invitat să prezint la festivalul de modă din Iași, după care am mers la București și am primit un contract cu o agenție de modeling. Era o lume nouă și fascinantă. Cred că m-a atras și faptul că-mi puteam păstra independența și libertatea pe care le aveam în lumea sportului: călătoream adesea și cunoșteam permanent oameni noi de la care aveam ce învăța și care mă inspirau să evoluez.
Ai tăi ce părere au avut despre modeling?
La început erau sceptici, mai ales tata. Nu vedeau în asta o activitate de perspectivă și era firesc, fiindcă nici nu aveau de unde să se informeze. Era o lume străină de ei, cu care au avut nevoie să se familiarizeze treptat.
Și cine i-a convins să te lase să intri în lumea aceasta?
Eu 😊 Eram determinată să încerc și ei aveau încredere în mine, așa că am luat-o pas cu pas: am mers întâi la prezentarea de modă din Iași, apoi la București și au văzut că este o chestiune serioasă, că nu mă influențează negativ, așa că s-au deschis tot mai mult.
Ai plecat de la Iași la București. Cum a fost să stai singură la capitală 😊
Nu am stat singură. Stăteam într-un apartament cu 2 colege care erau studente în primul an. Ele m-au ghidat și m-au ajutat să mă adaptez la viața din capitală. Eram obișnuită încă din copilărie cu cantonamentele, deci nu a fost o schimbare radicală, ca pentru un copil care nu mai fusese plecat de acasă niciodată.
Cum a fost când te-ai hotărât să te muţi definitiv în Italia? Și cât de mult ți s-a schimbat viața atunci?
Nu a fost o decizie de a mă muta definitiv, mai degrabă lucrurile au evoluat pe parcurs. Prin prisma jobului, călătoream mult la New York și în Europa. Milano era orașul de modă cel mai potrivit pentru mine, pentru profilul meu. M-a ales el pe mine. De acolo îmi era ușor să călătoresc. A reprezentat următorul nivel în cariera mea.
Inițial am mers însă la New York. Am văzut-o ca pe o provocare, mai ales că managerul meu de atunci mi-a spus că n-o să reușesc fiindcă sunt prea multe modele acolo și e prea greu să te faci remarcată. Am ajuns acolo, am participat la 8 castinguri, din care am luat 4, ceea ce era extraordinar. Mi-am dat seama că trebuie să mă diferențiez de celelalte sute de fete mai ales prin personalitate, nu doar prin frumusețea fizică. Așa că puneam și fotografii mai neobișnuite cu mine în portofoliu care să atragă atenția, sau să le povestesc despre activitatea mea sportivă. Eram dezinvoltă și glumeață – de atunci sunt convinsă că, pe lângă frumusețe, este nevoie și de un șarm aparte, care să lase o impresie. Dacă a fost ușor în New York, am zis să văd cum e piața din Italia. Aveam prieteni și o parte din familie acolo, îmi plăcea limba, mă simțeam mai aproape de casă, deci am revenit în Europa după câteva luni, la Milano.
Catrinel Menghia, drumul de la modeling la actorie
În România, ai făcut o prima trecere de la sport la modeling. În Italia ai făcut-o pe a doua – de la modeling la actorie. Cum s-a întâmplat asta?
S-a întâmplat la fel de spontan și am primit-o cu aceeași deschidere. Cariera mea în film a început într-un moment de cumpănă în viața mea și un sfârșit (al relației mele de atunci) a însemnat, la propriu, un nou început pentru mine. În mijlocul unor zile înnorate, prietena mea bună aproape m-a obligat să particip la un casting, să ies din acea lâncezeală. Nu aveam nicio pregătire, dar mi s-a potrivit rolul și l-am primit. De atunci, cariera cinematografică a evoluat firesc până într-acolo încât anul acesta voi lansa primul film produs de mine.
Te-ai căsătorit foarte devreme. La 18 ani erai deja măritată cu Massimo Brambati, cu care ai avut un mariaj de şapte ani. A fost prea devreme?
Da, acum aș spune că e prea devreme. Atunci a fost o combinație între naivitatea unei fete foarte tinere și îndrăgostite și necesitatea permisului de ședere în Italia. Eram împreună și mă ajuta să am o formă legală de locuire, așa că am făcut cununia civilă spontan. El m-a întrebat într-o zi „Când o să te măriți cu mine?” și eu i-am spus că nu știu, cândva, poate. Atunci el a propus „Hai să o facem acum!” și nu am mai stat pe gânduri.
Cât de mult te-a schimbat această experiență?
După divorț am devenit foarte nesigură și sensibilă. Atunci când se prăbușește ceva ce ai construit în atâția ani, se prăbușește o parte din tine. În plus, povestea noastră s-a consumat fix în perioada în care mă dezvoltam și-mi defineam identitatea, la 18-25 de ani. El a fost ca un stâlp pentru mine. Cred că e foarte diferit un divorț la 25 de ani de unul la 35 de ani. Dar am învățat foarte multe și au urmat multe lucruri bune în viața mea, care s-a așezat din nou.
Ai împlinit zece ani de când eşti împreună cu producătorul de film Massimiliano Di Lodovico. Ești fericită?
Normal. Parcă au zburat acești 10 ani împreună. De curând trebuia să luăm o decizie pentru următorii 10 ani. Am stat și m-am gândit: dar ce sunt 10 ani? uite cum au trecut! hai să facem pe 20 😊
Cum v-ați cunoscut?
El auzise de mine și era curios să mă cunoască. Așa că a venit la un casting. Apoi am devenit prieteni foarte buni, nici nu-mi imaginam cum e să fiu cu el. M-a curtat aproape un an de zile. Într-o zi mi-a făcut o declarație de iubire și mi-a spus că îi pare rău că nu-l iau în serios. Mi-am zis atunci „Ok, de ce nu?” și am făcut o nebunie: a doua zi m-am mutat la el, la Roma. Inițial cu un bagaj mic, fără un plan, dar am rămas. Nici nu m-am mai întors la Milano. Un prieten m-a ajutat cu mutarea și mi-a trimis toate lucrurile. Voiam să las acest oraș în urmă, ca pe o altă viață: Milano îmi dăduse mult, dar îmi și luase mult.
Știu că lucrați mult împreună. Cât de greu vă este să vă împărțiți între casă și filmări, mai ales de când este și Caroline?
Ne-am dorit foarte mult să devenim părinți, iar viața cu Caroline este mult mai frumoasă. O zi obișnuită este una în care mă împart între treburi familiale și profesionale. Mă trezesc dimineața devreme, pe la 6-7, fac câteva exerciții de stretching, după care pregătesc micul dejun pentru toată familia și duc copilul la grădiniță. Apoi, de la 10 îmi verific mailurile și lucrez la computer pentru proiectele mele. Am învățat să le prioritizez astfel încât să fiu cât mai disponibilă pentru ea. Acum accept doar proiectele mari, cu branduri cu care lucrez pe termen lung.
Cât de mult vi s-a schimbat viața odată cu Caroline?
De când o am pe Caroline, mă joc foarte mult. Nu e deloc ușor pentru un adult să dea în mintea copilului, dar, pe măsură ce mă joc, îmi amintesc de mine copil și mă transform. Bucuriile acestea mici pe care le trăiesc alături de copilul meu sunt doza mea zilnică de energie.
Filmul „La Gomera” și colaborarea cu Corneliu Porumboiu
Cum ai ajuns în filmul lui Corneliu Porumboiu, „La Gomera”?
Corneliu a venit la mine pentru casting în aceeași perioadă în care fusesem confirmată pentru un film francez. Primul meu film francez, cu un regizor star, Abdellatif Kechiche. Așa că i-am spus că nu pot lucra cu el, dar Corneliu a avut probleme cu producția și a mai amânat. Între timp, a plecat actorul principal din filmul francez, cu care eu aveam o relație în film, iar cu cel care l-a înlocuit nu eram compatibilă și s-au complicat lucrurile, s-au tergiversat filmările. În acest context, am revenit la Corneliu, am dat castingul și l-am luat. În mod paradoxal, cu filmul francez ne-am întâlnit la Cannes în competiție.
Cum a fost să lucrezi cu Porumboiu?
A fost fantastic. E o persoană care îți intră în suflet, care te ghidează foarte bine, cu multă empatie. Era prima oară pentru mine, după 16 ani, când lucram cu români la un proiect complex. Mă simțeam străină pe lângă ei. La început mi-a fost greu, mi-era teamă să nu greșesc. Dar a devenit cea mai frumoasă experiență din cariera mea. Și ceilalți au zis că a fost cel mai tare proiect din viața lor. Ne-am înțeles perfect, ne-am distrat, am fost extrem de compatibili. Am făcut și Paștele împreună și am adunat atâtea amintiri prețioase!
Și cât de mult simți că te-a ajutat apariția în „La Gomera” în carieră?
După premiera la Cannes, filmul trebuia să apară în cinematografele din România, apoi, la început de 2020, în Italia, în Franța, dar a venit pandemia. A fost prezentat doar online și nu a mai putut avea același impact. Din păcate, a pierdut mult din punct de vedere al promovării. Totuși, mi s-a întâmplat să mai primesc propuneri chiar de peste ocean pentru că m-au văzut în „La Gomera”.
Când ți-ai schimbat numele Catrinel Marlon? Și de ce ai luat această decizie?
În dialectul din sudul Italiei, Menghia este un cuvânt obscen, deci am ales să-l schimb cu un nume cu rezonanță internațională, ca să evit situații stânjenitoare.
Ai avut proiecte în Italia, în România, peste ocean. Ce îți mai dorești în carieră?
Acum mă concentrez asupra proiectelor mele: am scris o carte care va apărea curând în Italia, iar din toamnă încep filmările la propriul meu film. Sper să pot traduce și publica și în română cartea curând, fiindcă îmi doresc mult să rămân aproape de românii care m-au susținut mereu, deși am plecat din țară de aproape 20 de ani.
Visezi să lucrezi cu un regizor sau un actor anume?
Aș vrea să lucrez cu cei mai buni regizori 😊 Dar mai ales cu Abdellatif Kechiche, cu care știu că tot voi ajunge să lucrez cândva, să „finalizăm” acel proiect pe care l-am întrerupt, dar de-a lungul căruia ne-am apropiat și apreciat reciproc foarte mult. Știu că va apărea o nouă ocazie în care ne vom potrivi să lucrăm împreună.
Catrinel Menghia, ambasadoare Gerovital H3 Evolution Perfect Look
Ți s-a întâmplat să îți spună cineva că ești prea frumoasă pentru un rol?
Da, mi-a zis Cristian Mungiu: „Încă ești prea tânără și frumoasă pentru proiectele mele” 😊 Dincolo de asta, avem o relație foarte bună și știu că, de fapt, încă nu a avut un rol care să se potrivească personalității mele. Cred că atunci când te vor, din make-up se poate face orice. „Prea frumoasă pentru un rol” poate fi o scuză bună.
Care este ritualul tău de îngrijire?
Sunt adepta principiului less is more și de aceea folosesc trei produse esențiale: apa micelară, o cremă hidratantă sau nutritivă, în funcție de nevoile de moment ale tenului și crema de ochi. Dimineața, după ce mă spăl pe față, obișnuiesc să-mi curăț pielea cu o soluție micelară după care aplic crema de față și, uneori, un CC cream cu factor de protecție solară. Pentru că la evenimente și shooting-uri port mult machiaj, în timpul liber nu mă machiez deloc. Seara, mă demachiez, aplic o cremă pe față și folosesc și cremă antirid pentru ochi.
De când am devenit imaginea Gerovital Evolution, folosesc produsele din gama Perfect Look: apa micelară, crema ultraactivă și crema de ochi, iar, o dată pe lună, fac tratamentul de 10 zile cu fiolele cu acid hialuronic de 5%.
Apropo de Gerovital, recent ai fost numită ambasadoarea Gerovital H3 Evolution Perfect Look. Cum a fost această experiență pentru tine?
Propunerea echipei Farmec a venit la momentul potrivit, într-o etapă nouă a vieții mele, după nașterea lui Caroline, când am simțit că trebuie să am mai multă grijă de mine, că trebuie să-mi ajut corpul să lupte împotriva efectelor trecerii timpului. Totodată, mi-am dorit de mult timp o colaborare cu un brand românesc de tradiție și am descoperit atât produse parcă create pentru mine, pentru nevoile mele, cât și un sistem de valori comune: autenticitate, calitate, profesionalism.
Care este prima amintire pe care o ai cu produsele Farmec?
Am îndrăgit întotdeauna aceste produse, pentru că am crescut, practic, văzând-o pe mama care se demachia cu lăptișor de matcă Doina. Am o legătură emoțională profundă cu acest brand. Când derulez amintirile din copilăria mea, o văd pe mama folosind produsele Farmec. După atâția ani, am ajuns să le folosesc și eu și, mai mult decât atât, să fiu ambasadorul mărcii Gerovital H3 Evolution în lume.
Ce îți dorești prin această colaborare cu Farmec?
În modeling, dar și în film (deși într-o măsură mai mică), fizicul este foarte important, iar pentru că timpul nu este cel mai prietenos cu noi din această perspectivă, trebuie să căutăm soluții în exterior, care să ne ajute să rezistăm cât mai mult într-o lume concurențială. Aici, intervine Gerovital, un brand recunoscut pentru faptul că inovează continuu și se adaptează foarte bine nevoilor femeilor moderne. Iar relația este de prieten care se cunoaște la nevoie. 😊
Prin prisma meseriei mele, am lucrat cu multe branduri și înțeleg foarte bine cât din valoarea unui produs înseamnă investiții în marketing și cât eficiența acestuia. Eu mă bucur că mai există branduri autentice, care preferă să investească mai mult în cercetare, în calitatea produsului, pentru că aceasta este misiunea pe care și-au asumat-o. Gerovital este un astfel de brand și, așa cum o spune, ne susține pe noi, femeile, în evoluția spre o versiune mai bună a noastră. Acestea nu sunt niște vorbe simple, ci o promisiune de care se ține de mai bine de 50 de ani.
Și, ultima întrebare, Catrinel Menghia care este mesajul tău pentru femeile care își doresc să evolueze constant spre versiunea lor mai bună?
Evoluția spre cea mai bună versiune a noastră este un proces constant de autodescoperire, de-a lungul căruia trebuie să ne păstrăm autenticitatea și să rămânem fideli valorilor noastre. Evoluția implică totodată și eșec, momente de îndoială, pe care trebuie să învățăm să le acceptăm, fiindcă doar așa ne putem autodepăși.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
