Ce înseamnă voce perfectă? Carmen Ivanov, jurnalist de radio și profesoară de dicție: „Am sunat la o instituție publică și mi-am răspuns chiar eu: „Bună ziua! Ați sunat la Primăria Sectorului 3. Cu ce vă putem ajuta?”

Carmen Ivanov este jurnalist de radio, profesoară de dicție, autoare de cărți pentru copii, dar și singura voce din lume aleasă pentru a forma răspunsurile audio automate din sintetizatoarele audio.

Și-a dorit să devină magistrat, dar după ce a finalizat studiile de master în științe penale, calea a dus-o către radio și către o cu totul altă profesie.

Carmen este un cititor de cursă lungă, a învățat literele și a citit primele propoziții la puțin peste 3 ani, dar și un scriitor prolific, iar acum lucrează la o nouă carte pentru copii, de data aceasta fără legătură cu dicția, conduce o școală de dicție, organizează o tabără de dicție, iar eforturile ei merg în direcția lecturilor și pronunției corecte.

De ce este nevoie de un exerciuțiu ca acesta: „șase sași în șase saci…” pentru o dicție bună, fiindcă vorbirea este o funcție a creierului, nu? Explică-mi puțin!

Carmen Ivanov: Este o chestiune a creierului vorbirea, dar mușchii implicați în fonație trebuie antrenați, fiindcă până la urmă ei fac ce spune creierul, dar creierul trebuie să transmită niște lucruri foarte coerente. Dacă noi vrem să pronunțăm sunetul final al unui cuvânt. Sunt mulți oameni care nu articulează cuvintele până la capăt și taie „t”-ul sau „l”-ul final. Or, noi trebuie să îi comandăm limbii să îl articuleze: vârful, bobul, vânt și așa mai departe, iar dacă nu facem acest efort, nu se va auzi sunetul final al cuvântului.

Deci tu-mi spui că dacă exersez mult aceste fraze încurcate de limbă nu mă voi mai bâlbâi atunci când le pronunț.

Carmen Ivanov: Exact. Dacă noi facem cele mai simple exerciții de „încurcă limba” și le repetăm suficient de mult vei vedea că acest exercițiu „șase sași în șase saci…” își va reuși cu ușurință și te vei întreba de ce nu o fi reușit de la început.

Pe de altă parte,  un alt exercițiu, care implică în combinație consoanele „t” și „ș” s-ar putea să-ți dea bătăi de cap până vei încerca și cu el de mai multe ori.

Practic, ce facem noi când repetăm aceste exerciții, cu niște combinații provocatoare de consoane, este să ne pregătim pentru viața reală, care ne poate pune în situația de a susține o prezentare sau a povesti o temă în fața clasei. În momentul în care apar și emoțiile, lucrurile se schimbă puțin. Putem avea discursul foarte bine pregătit, inclusiv din punctul de vedere al dicției și nu mai contează că vorbim despre o prezentare, o ședință, o apariție în fața clasei sau un jurnal de televiziune, dacă apar emoțiile lucrurile scapă de sub control, iar unii dintre mușchii feței pot să-ți joace feste, așa cum se petrece cu unele dintre persoanele emotive când își frământă mâinile sau își pierd suflul.

Tu de ce te-ai înhămat la acest efort? De ce ți-ai deschis o școală de dicție, lucrezi în continuare cu televiziuni și radiouri interesate de ce ai tu de oferit? De ce?

Carmen Ivanov: Să știi că eu nu am decis că vreau să devin profesor de dicție sau că vreau să scriu o carte. Lucrurile au venit firesc.

Eu vin din vestul țării, am ajuns la București și am început să lucrez la un radio din cadrul Radiodifuziunii Române. Această zonă de unde vin eu, Reșița, dar și Timișoara, unde am locuit o perioadă, au niște particularități de vorbire. De exemplu, cafeaua de dimineață este cafiaua de dimineață. Iar noi, la Reșița, mergem pe djialnu pe deal. Spun particularități fiindcă toată lumea vorbește așa acolo, nu era doar un fel de exprimare al meu sau al tinerilor din oraș. Când am ajuns la București mi s-a atras atenția că nu vorbesc corect, dar eu nu îmi dădusem seama de acest lucru.

Am avut la dispoziție două săptămâni să scap de accentul de acasă. Nici nu știam ce înseamnă asta, dar am început să mă ascult pe diferite înregistrări, să îmi ascult colegii pentru a detecta aceste particularități ale zonei. După ce am identificat „problemele”, fiindcă nu existau cărți de specialitate, mi-am construit singură niște exerciții. Ușor, ușor mi-am dat seama că oamenii din jur, fiindcă au și alte particularități de vorbire, au nevoie de ajutor. La un moment dat, unul dintre șefii din radio, a venit la mine și mi-a spus că jurnaliștii de la CJI au nevoie de cursuri de dicție, iar eu aș fi cel mai potrivit om care să îi ghideze în acest proces de învățare.

Așa că m-am apucat de treabă: am construit un suport de curs și m-am așezat, tremurând de frică, în fața acestor jurnaliști și am început să le explic cum ar trebui să vorbească corect la microfon, bazându-mă pe experiența mea de jurnalist de radio.

Dacă acel curs ar fi fost unul banal sau feed-back-ul ar fi fost mediocru, nu aș mai fi făcut niciodată acest lucru, dar oamenii de acolo, primii cursanți au fost foarte încântați și mi-au spus că au aplicat ce le-am povestit că fac eu la microfon și au reușit să scape de spaima de a greși. Asta pentru că eu am venit cu experiența mea, cu tot ce am învățat în fața microfonului; eu am trăit sentimentul că nu știi ce să faci când rămâi fără aer dar mai ai încă două propoziții de articulat, așa încât pot să povestesc celor din fața mea ce este de făcut într-o atare situație.

Explică-mi puțin de ce vocea ta este singura aleasă pentru a sintetiza mesajele automate din „roboții” audio actuali?

Carmen Ivanov: La un moment dat, acum vreo 12 sau 13 ani, am participat la un casting pentru un sintetizator vocal, creat de o companie din Polonia. Nici acum oamenii nu înțeleg exact conceptul, atunci cu atât mai puțin. Care este ideea? Acest sintetizator vocal este un text citit, adică, oamenii vor putea scrie texte, iar ele vor fi citite de un robot, de acest sintetizator, cu vocea pe care noi o alegem. La acel casting cred că au participat vreo 500 de oameni, cei care ne-au audiat ne-au ascultat și, în funcție de modul în care noi am pronunțat, ei au ales o voce.

Și m-au ales pe mine pentru că mi-au spus că vocea mea pare una dintre vocile perfecte, adică eu pronunț același sunet în contexte diferite pe aceeași tonalitate, în așa fel încât ei să poată extrage sunetele necesare. Fiindcă acest sintetizator extrage sunetele și recompune cuvinte, în așa fel încât el să poată forma cuvinte pe care eu nu le-am citit atunci. De pildă, eu nu am citit Eco Provocarea atunci când am tras vocile, dar dacă tu, acum, scrii cuvântul în sintetizator, el îl va citi cu vocea mea și cu intonația necesară.

Așa mi-au spus ei, eu nu am contestat, ba chiar mi-a convenit. Eram obișnuită să înregistrez, deci am înregistrat într-un timp record pentru că cei care au făcut înregistrări pentru alte limbi au rămas încă vreo 4 sau 5 ore peste timpul pe care l-am petrecut eu acolo. Este drept că m-am și grăbit foarte mult, fiindcă eram într-o perioadă în care munceam foarte mult și, după patru weekend-uri muncite, prinsesem unul liber. Și nici acela nu mai părea a fi doar al meu.

Acum, când mă aud, mă amuz. Într-un weekend la munte am fost nevoiți să sunăm la booking.com pentru a rezolva o situație cu cazarea. Ei bine, mi-am răspuns eu, la celălalt capăt al conversației. Pentru un moment m-am blocat, după care am continuat. Prietenii mei râdeau de nu mai puteau, evident. (râde)

Am sunat la Primăria Sectorului 3 și mi-am răspuns: „Bună ziua! Ați sunat la Primăria Sectorului 3. Cu ce vă putem ajuta?”. Sunt niște situații foarte amuzante.

Care erau șansele ca atunci când ai venit la radio, în București, să te gândești că îți vei construi o carieră în dicție? Așa că te întreb, cine este Carmen, dincolo de rolul ei de vorbitor?

Carmen Ivanov: Este o întrebare la care nu am reflectat foarte mult. După facultatea de Drept și masterul în științe penale pe care le-am dus la bun sfârșit dar nu am reușit să continuu în acea zonă, fiindcă au apărut tot felul de obstacole care nu au ținut de mine, de faptul că am făcut toate eforturile să merg în acea direcție, mi-am propus să nu-mi mai propun, adică să mă las dusă de realitate, așa cum se arată ea. De pildă, faptul că am scris mai multe cărți a venit în urma nevoii unui suport de curs pentru mine, întâi de toate. Faptul că acum cărțile mele sunt folosite de logopezi din toată țara sau de profesorii de comunicare de prin facultățile de Jurnalism. Acest lucru este onorant pentru mine și mă bucur că se întâmplă, dar ce mi-am propus eu a fost să am un suport de curs, așa încât să nu mă duc în fața studenților cu foi printate.

Cine sunt eu? Cu siguranță sunt o voce faină, care poate să îmbrace povești sau reclame, care poate să îmbrace imaginația oamenilor care ascultă emisiuni de radio, sunt un om de televiziune, iar atunci când m-am aflat în fața camerelor nu am experimentat senzații de teamă sau emoție. Eu m-am simțit confortabil. Cu siguranță, fiindcă eu am citit de foarte mică, undeva pe la 3 ani și jumătate știam literele și puteam citi propoziții, deci am citit foarte mult în viața mea, sunt un om căruia îi plac poveștile. Tocmai de aceea mi-am dat seama că pot să fac, să scriu și să spun povești.

Acum am câteva proiecte în desfășurare, iar unul dintre ele este o carte de povești pentru copii, care nu are nicio legătură cu dicția.

De ce ai făcut-o?

Carmen Ivanov: Pentru că mi se pare minunat să te duci cu mintea în lumea aceea, să încerci să afli, cu mintea de adult, ce l-ar încânta sau stimula pe un copil sau pe un adolescent, apoi să o construiești și să afli dacă ce ai făcut are un impact.

Am avut mari dubii în ce privește poveștile din Străfurnica, mi-am luat și o perioadă și o metodă de a verifica aceste povești, așa încât o parte dintre ele au ajuns la foarte mulți copii, înainte de lansare, părinții le citeau copiilor și notau reacțiile copiilor, dacă s-au plictisit, dacă s-au implicat, dacă au fost atenți, iar în funcție de aceeste reacții  eu remodelam povestea, o lungeam sau o scurtam.