Căutare

Share this article

Raul Stancu desenează. Dar nu folosește acuarele sau creioane, ci spray-uri. Fascinat de desenele pe care le vedea pe zidurile din București atunci când era mic, a început să experimenteze. A desenat pe caiet până când părinții au fost convinși că nu e doar un moft și i-au luat spray-uri de graffiti. Iar acum pasiunea îl face să își dorească să devină din ce în ce mai bun. Îl disciplinează și îl responsabilizează. Strânge bani pentru a-și cumpăra următoarele spray-uri. Vorbește cu prietenii despre ce ar trebui să facă mai bine în desenele sale. Se inspiră de la cum fac alții pe Internet. Și își urmează pasiunea.

Dar nu se oprește la graffiti. Tatăl, fan înrăit al echipei Rapid, și-ar fi dorit să facă fotbal, dar drumul lui Raul era către alt sport … mai extravagant. Joacă pe stradă tenis de picior și îi place să meargă pe stadion. Dar fotbalul sau sporturile tradiționale nu au fost pentru el. Așa că Raul a ales să facă parkour. Inventat de francezul David Belle în anii ’90, parkour-ul, adică străbaterea unui traseu cât mai eficient posibil, a strâns deja adepţi şi la noi. Iar doi dintre ei sunt Raul și mama sa. Pasiunea pentru sport vine evident din familie – tatăl a făcut fotbal, iar mama volei. Însă alegerile originale ale lui Raul îi aparțin în totalitate. Internetul îl inspiră, iar curiozitatea îl îndeamnă să încerce. Așa a ajuns la parkour și tot așa a început să deseneze cu spray-urile pe pereți.

Astăzi, Raul este un puști căruia nu îi este teamă să încerce lucruri noi. Înțelege responsabilitatea care vine o dată cu alegerile pe care le face. Își cunoaște limitele și muncește pentru a le depăși. Are pasiuni altfel decât cele obișnuite și ne ajută să cunoaștem două lumi pe cât de interesante, pe atât de frumoase: graffiti și parkour. Dar ce înseamnă cele două? Și cum ajunge un puști din România să le urmeze? Aflăm din povestea lui Raul Stancu:

Raul, cum a pornit aventura ta cu graffiti-ul?

Totul a început când aveam 8-9 ani și mergeam prin parc sau pe stradă cu părinții mei și vedeam desene pe pereți și nu știam ce sunt. Mai târziu, atunci când am început să înțeleg ce înseamnă, am încercat să desenez și eu. Iar, spre uimirea mea, primul desen mi-a ieșit ceva de care am fost chiar mândru. Iar acum îmi place enorm ce fac.

Cum arată visurile atunci când ai doar 13 ani? Și cum alegi să faci parkour sau graffiti în România?

Mai ții minte când și unde ai desenat prima dată?

Prima dată am desenat pe Lacul Morii. Aveam doar două culori – negru și roșu. După primul desen am crezut că sunt super tare, îmi ziceam „cât de șmecher sunt” (râde). Iar când au trecut și câteva persoane pe lângă mine pe care le-am auzit spunându-și „uite-l și pe puștiul ăsta, face graffiti”, am crezut că sunt vreun zeu. Atunci nu doar că mă simțeam incredibil, dar mi-am dat seama și că asta vreau să fac.

Și ce ai desenat?

Am scris „DEB”.

Ce însemna asta?

Nu însemna nimic, era pe vremea aceea o semnătură a cuiva „DES” pe care am copiat-o. Și am schimbat S cu B pentru că nu puteam în niciun fel să fac S-ul (râde). Așa am început, îmi plăcea să scriu asta și să încerc să o fac de fiecare dată diferit.

Raul Stancu

Te-a învățat cineva?

Nu. Am învățat singur. Primul spray pe care mi l-am cumpărat a fost unul auto, dintr-un hipermarket. Îmi amintesc și acum, a costat șapte lei. Îți dai seama că nu era mare brânză de el. Dar a fost suficient cât să mă joc puțin – am desenat un cub și o față.

Dar inspirație de unde îți iei?

De pe Internet. Mă uit la tutoriale și încerc să copiez ce fac alții. Cred că așa îmi pot forma mâna, cel puțin deocamdată. De exemplu, e un tip din Slovacia, Doke, care desenează super frumos deja de foarte mult timp, peste zece ani. A început pe când avea vreo 12-13 ani, iar acum cred că are peste 25 de ani. Are un cont de Youtube în care vobește despre ce face și, mai ales, cum face. Iar el este o sursă de inspirație pentru mine, în special pentru că desenează doar în locuri autorizate – pereți, clădiri abandonate, spații private.

Acesta mi se pare că e un subiect destul de sensibil, mai ales la noi, pentru că atunci când spui graffiti te gândești automat la desene în spații ilegale, în special pentru că nu există zone special amenajate pentru acest lucru. Tu cum te descurci? În ce locuri desenezi de cele mai multe ori?

De cele mai multe ori desenez în locuri abandonate. În București este mai greu să găsești astfel de zone, este adevărat. Avem un tunel la Lujerului unde merg împreună cu câțiva prieteni și desenăm. Și mai mergem pe Lacul Morii.

Însă lipsa spațiilor este o problemă reală pentru noi. Am căutat și nu prea găsești astfel de zone nu doar în București, ci în toată țara. Poate doar câțiva pereți de lemn unde nu prea are sens să desenezi pentru că, de cele mai multe ori, se dărâmă de la vânt. Ar fi foarte fain dacă cineva ar construi zone special dedicate pentru așa ceva. De exemplu, dacă primăriile ar face pereți în parcuri sau dacă parapeții de pe drumurile naționale ar fi declarate spații legale. Să avem evenimente sau festivaluri dedicate. Ar fi extraordinar, dar nu avem.

Raul Stancu
Foto: Raduly Laszlo

Ai vreun graffiti din București care îți place?

Sunt destul de multe care îmi plac. Problema aici este că vin alți oameni și încep să deseneze peste ele și atunci nu mai poți să le mai vezi. Păcat. Probabil că dacă am avea spații special dedicate pentru așa ceva, nu s-ar mai întâmpla asta atât de des.

Spui că desenezi cu prietenii, i-ai cunoscut prin această pasiune comună pentru graffiti?

Da, în timp am început să cunosc puști la fel ca mine care iubesc treaba asta. Ne-am împrietenit și am început să ieșim împreună să desenăm. Atunci când ești într-o gașcă și desenezi lângă alți oameni începi încet, încet să îți îmbunătățești munca, să îți găsești stilul. În plus, începi să afli locuri în care poți să te duci și să desenezi, iar asta este, de asemenea, foarte important. Primești sfaturi despre cum să faci alegerile mai bune și, la rândul tău, îți spui părerea despre lucrările celorlalți. Sincer, până să ies cu ei, desenam cam urât (râde).

Și cum vă organizați, aveți întâlniri, ieșiri programate, grupuri pe social media?

Da, avem un grup pe WhatsApp și ne organizăm acolo. Și pe lângă gașca asta din București, mai sunt încă două „grupări” pe Instagram – una din afară, în care sunt oameni din Canada, Germania, America, Suedia și un alt grup din România, de unde m-am mai împrietenit cu câțiva copii.

Despre ce vorbiți în aceste grupuri?

Vorbim despre culori de markere, mărci de spray. Încercăm să învățăm unii de la alții și să ne ajutăm cu tot felul de informații utile. De exemplu, dacă nu știu ce spray să îmi iau pentru un anumit desen, îi întreb ce marcă sau ce culoare mi-ar recomanda. Sau dacă cineva a făcut un desen fain, îl pune pe grup și ne spune ce materiale a folosit pentru el.

Dar în grupurile din România în care ești, puștii sunt de vârsta ta?

Da, poate unii cu 2-3 ani mai mari.

Desenai înainte în acuarelă sau creion?

Nu! Nu mă pasionau deloc acuarelele, desenatul sau pictatul înainte, dar în momentul în care am văzut pereții colorați de pe stradă, m-au fascinat și m-au făcut să mă întreb „eu de ce să nu încerc?”.

Raul Stancu
Foto: Raduly Laszlo

Și acum ce îți place să desenezi?

Până acum câteva luni doar scriam, dar am văzut câteva metrouri desenate care m-au determinat să încerc să fac și asta. Și, din nou, spre uimirea mea, chiar mi-au ieșit bine.

Ai o pasiune puțin diferită față de alegerile pe care le fac majoritatea copiilor, ce au spus părinții atunci când le-ai zis că vrei să încerci graffiti?

Mi-au zis că îmi cumpără spray-uri doar dacă înainte desenez foarte mult pe hârtie. Îți dai seama, ca orice copil, făceam o foaie cu care mă duceam la mama și o întrebam dacă îmi ia spray-uri (râde). Dar să știi că s-au ținut de cuvânt, după ce am desenat ceva timp pe hârtie, au mers cu mine, mi-au dat bani și m-au lăsat să îmi aleg ce am vrut eu, ținând cont de bugetul pe care îl aveam.

Dar ai tăi au vreo legătură cu lumea artistică?

Nuuu … din contră, nu au nicio treabă cu asta, sunt doctori.

Și nu ți-au spus că mai bine te duci la cercetași sau la cursuri de științele ale naturii …

Nu, dar mă încurajează să învăț bine la materii precum biologie sau chimie (râde). Însă le-am spus și lor, nu m-am decis dacă vreau să îi urmez pe ei sau dacă aleg altă carieră. Mai am timp suficient.

Deci nu știi ce vrei să te faci când o să fii mare?

Știu doar că vreau să fac ceva ce îmi place. Nu vreau să fiu doctor doar pentru că mi-au zis ai mei sau că se câștigă bine din meseria asta.

Dar la graffiti te gândești ca la o meserie?

Se poate întâmpla să fiu plătit pentru a desena și mi-ar plăcea. Mi-aș dori să mă invite cineva să le desenez un bloc, de exemplu. Asta evident, nu acum. Trebuie să mai muncesc mult până să ajung la nivelul acela.

Îmi spuneai că tu ești cel care se duce în magazin și își alege spray-urile. Îți organizezi singur cumpărăturile?

Da, eu îmi aleg ce îmi iau – de la blocul de desen, la markere sau spray-uri.

Citește și: Metalist la 13 ani. Aventura lui Rareș, chitaristul trupei Blană Bombă, de la Școala de Rock în căutarea unui babysitter, la deschiderea concertului OCS, turnee și festivaluri de rock

Și cum faci, ei îți dau bani de buzunar și tu ți-i drămuiești pentru a-ți lua materialele de care ai nevoie?

Cam așa. De exemplu, cei 50 de lei pe care îi primesc, îmi opresc înainte de orice costul pentru pentru 2-3 spray-uri și din restul, îmi cumpăr prostii (râde).

Dar ai pușculiță?

Da și strâng numai în monede (râde). Cred că treaba asta e un fel de tradiție pentru orice copil. Iar de ei îmi iau adidași – pe care să îi folosesc la parkour sau spray-uri.

Mai ții minte ce ți-ai cumpărat prima dată din banii strânși de tine?

Niște jocuri și lego-uri. Dar acum nu mai dau banii pe așa ceva, îi folosesc doar pentru pasiunile mele – graffiti și parkour.

Și acum pentru ce strângi bani?

Deocamdată aștept să îmi vină și banii de la bursa de la școală (râde). Și cred că o să îmi iau o pereche de încălțări la care mă gândesc deja de mult timp.

Cel mai tânar ,,inginer” din lume este român. Cine este puștiul care, la doar 13 ani, a reușit să vadă Pământul din spațiu

Simți că atunci când îți cumperi ceea ce ți-ai dorit doar cu banii strânși de tine ești responsabil?

Da, știu că nu pot să mă duc la ai mei de fiecare dată și să le cer. În plus, am învățat să fiu responsabil și cu lucrurile pe care le folosesc. De exemplu, nu desenez odată și apoi arunc spray-ul. Îl țin pentru cât mai multe lucrări. Am învățat și tot felul de trucuri despre cum să combin vopseaua din spray-uri cu alte soluții astfel încât să o pot folosi cât mai mult timp.

Chiar, cât îți ajunge un spray?

Unul normal cred că îmi ajunge pentru un perete. Asta pentru că am învățat tot de pe Internet că trebuie să folosesc capul cel mai subțire – așa că desenez acum doar cu skinny cap. Însă, evident că depinde de ce vreau să fac și de ce culori vreau să folosesc. De cele mai multe ori, un spray îmi ajunge pentru două desene.

În afară de graffiti, ce alte pasiuni mai ai, îmi spuneai ceva despre încălțări pentru parkour?

Da, îmi place enorm, deși foarte multă lume consideră acest sport periculos, mulți cred că îți poți rupe o mână sau un picior. Însă, oamenii care îl văd astfel își imaginează că el înseamnă doar să sari de pe blocuri. Pentru mine, însă, parkour înseamnă un mod eficient de a te deplasa. De pildă, dacă întârzii la școală, aș putea face asta.

Cum ai descoperit sportul acesta?

Mă uitam pe Youtube și mi-a captat atenția. Am început să încerc anumite sărituri încă de acasă. Am învățat chestiile simple pe covoarele și pernele din sufragerie, sărind de pe canapea sau din pat.

Raul și antrenorul său, Cristian Glovaschi

Aici lucrezi cu cineva … vorbim, din nou, despre un sport altfel față de ce este popular în România?

Nu este atât de popular, însă ce am observat în ultimul timp este că vin din ce în ce mai mulți puști de 8-9 ani. În plus, am fost, de exemplu, la o competiție națională la Constanța unde au venit oameni și din alte țări. Iar la noi, sunt oameni din Cluj, Oradea și București. Eu, de exemplu, mă antrenez cu Cristi Glovaschi marți, joi și duminică. El practică asta de peste zece ani, îmi povestea că atunci când a început el nu avea saltele, nu avea obstacole, nu avea sală în care să se antreneze, așa că făcea totul direct pe pământ. Ne înțelegem foarte bine, suntem prieteni.

În plus, știi ce e fain? Mama vine cu mine la parkour. La început mă aducea la sală și mă aștepta. Și pentru că se plictisea a început să se antreneze și ea cu noi. Și face parkour deja de patru ani. Mi se pare super tare!

Faci asta doar în sală, la antrenamente?

Atunci când nu sunt la antrenament, mai merg cu câțiva prieteni pe care mi i-am făcut aici în parcuri și ne distrăm – facem o încălzire de 5-10 minute și apoi sărim. Cel mai fain este în Politehnică. Acolo găsim foarte multe locuri de precizie, mers în echilibru, salturi.   

Raul la Parkour Jam Constanța pe 14 iulie 2019

Și nu ți se pare periculos?

Dacă știi ce faci, nu e periculos. Dar dacă îți spune cineva să sari de pe bloc și tu faci asta, atunci e o problemă. Important este să faci mereu doar ce știi sigur că poți. Să îți cunoști limitele.

Apropo, la școală profesorii știu de pasiunile tale?

Nu prea știu ce fac. Cred că doar profesoarei de română i-am povestit și i-am arătat ce fac. Am simțit că ea m-ar putea înțelege pentru că e tânără.

Mai ai o soră, cum te înțelegi cu ea?

Foarte bine. Ne iubim mult, chiar dacă ne șicanăm de multe ori.

Îți urmează pasiunile – graffiti sau parkour?

Nu, a încercat și ea să deseneze cu spray-ul, dar nu îi place, preferă acrilicele. Dar am convins-o în schimb să vină la parkour. Acum face gimnastică și dans la bară.

Raul împreună cu părinții și sora sa

Raul, cum te vezi ca adult?

Mi-aș dori să fiu un om cinstit, cu bun simț, cu o familie frumoasă … și bine făcut (râde).

În România sau în afară?

De asta nu sunt sigur, dar cred că aici. Acum intru în clasa a VII-a, așa că mai am timp să mă hotărăsc. Știu doar că îmi doresc să intru la un liceu bilingv.

Unde?

Urmează să facem un consiliu de familie și să decidem (râde), depinde evident de ce notă iau la testare, dar decizia îmi va aparține în proporție de 80%. Știu, însă, că trebuie să iau note bune dacă vreau să mă duc la un liceu bun.

Tatăl, un mare fan al echipei Rapid, îl ducea pe Raul de mic la stadionul din Giulești

Mi-ai spus că te vezi ca un adult responsabil, ce înseamnă pentru tine acest concept?

Înseamnă să fiu responsabil de alegerile mele. De exemplu, îmi place să desenez și, cel mai probabil, o să vreau să o fac și prin oraș, dar trebuie să fiu conștient de alegerile pe care le fac, astfel încât să fie de fiecare dată legal.

Și ultima întrebare Raul, cum îți vezi tu viitorul?

Mi-ar plăcea să fiu un adult fericit într-o Românie responsabilă care să pună nevoile noastre în centrul acțiunilor și deciziilor țării.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO