Cele mai bune afaceri cu fonduri europene se regăsesc în zona de producție
Anii 2000 au scos la suprafaţă spiritul antreprenorial al multora dintre români şi ideile multe şi bune pe care le au aceştia. Doar că unele dintre idei au nevoie şi de fonduri substanţiale ca să fie puse în practică, aşa că gândurile celor dornici să pună pe picioare noi businessuri sau să le dezvolte pe cele deja existente zboară automat către sprijinul financiar oferit de către Uniunea Europeană. În timp ce unii se tem de dosarele stufoase şi consideră procesul unul foarte complicat, alţii sunt deja abonaţi la fondurile europene şi au pus în practică ceea ce le-a trecut prin cap. Mulţi însă iau decizia în sens invers. Nu găsesc ideea şi caută apoi finanţarea, ci caută mai întâi fondurile care le-ar putea aduce cei mai mulţi bani, aşa că sunt interesaţi de cele mai bune afaceri cu fonduri europene.
Cum funcţionează acordarea de fonduri europene
Uniunea Europeană acordă constant ţărilor membre finanţare pentru proiecte şi programe din domenii care mai de care mai diverse, de la agricultură la dezvoltare regională, de la cercetare şi inovare la proiecte non-guvernamentale, de la educaţie la protecţia mediului sau sănătate. Întreprinderile mici şi mijlocii, de exemplu, dar şi marile companii pot obţine ajutor financiar în 3 forme: prin granturi, împrumuturi şi garanţii. Primele dintre ele, granturile acordă sprijin direct în timp ce celelalte 2 oferă banii prin intermediul unor programe gestionate la nivel naţional.
Anul acesta companiile din România au la dispoziţie 3 linii de granturi cu valoare totală de 1 miliard de euro, acestea fiind administrate de Ministerul Economiei şi 2 tipuri de ajutoare de stat ce sunt sub umbrela Ministerului Finanţelor. În privinţa granturilor lucrurile sunt clar împărţite. Există microgranturile de 2.000 de euro, destinate microîntreprinderilor şi PFA-urilor. Cea de-a doua categorie este cea dedicată granturilor de capital de lucru şi aduce cu ea sume nerambursabile de până la 150.000 de euro şi se adresează în special IMM-urilor, mai ales celor afectate de pandemia de coronavirus, precum cele din industria HoReCa, a turismului şi alte afaceri grav destabilizate în această perioadă. Ca să beneficieze de acestea firmele beneficiare trebuie să aibă o contribuţie proprie de minim 15% din valoarea grantului. Cea de-a treia categorie a granturilor oferite de Uniunea Europeană este dedicată investiţiilor, iar companiile pot primi sume cuprinse între 50.000 şi 200.000 de euro. Şi în acest caz firma trebuie să aibă un aport propriu de cel puţin 15% pentru cheltuielile eligibile. În cazul firmelor din capitală şi judeţul Ilfov aportul minim este de 30%. Cei care îşi doresc să acceseze oricare dintre aceste fonduri trebuie să se înscrie pe platforma online lansată de Ministerul Economiei şi apoi să aştepte deschiderea sesiunilor. Printre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească firmele ce vor să acceseze fondurile europene sunt cele de a fi avut profit operaţional în ultimii 2 ani şi să îşi asume obţinerea de venituri de cel puţin 50% din veniturile propuse în planul de afaceri din cererea pentru finanţare.
Ajutoarele de stat sunt acordate pe de o parte pentru zonele de producţie, banii putând fi folosiţi pentru investiţii în mijloacele fixe, active corporale şi necorporale precum clădiri, echipamente sau softuri, cu condiţia ca toate acestea să fie noi, iar pe de altă parte pentru plata salariilor pentru locuri de muncă noi create.
Care sunt cele mai bune afaceri cu fonduri europene
Cea mai mare deschidere pentru IMM-uri în perioada 2014 – 2020 a fost în cadrul Programului Operațional Regional, POR, prin care este deschis și în acest moment un apel cuprins între 1 și 6 milioane de euro. Fondurile europene sunt împărțite în programe operaționale, iar acestea, la rândul lor, pe domenii de activitate. Fiecare dintre ele are o sumă dedicată în funcție de indicii economici dintr-o anumită perioadă de timp și nevoia de dezvoltare într-o anumită zonă. Există, desigur, câteva CAEN-uri neeligibile, cum ar fi industria de armament și producătoare de alcool, la fel ca și agricultura care are un program special dedicat prin Ministerul Agriculturii. În rest, aproape orice tip de afacere poate accede la fondurile europene cu condiția să îndeplinească toate condițiile impuse.
Deși nu se poate vorbi de un domeniu despre care să se poată spune că există șanse mai mari de a lua astfel de fonduri sau de a accesa sume colosale, este un fapt dovedit că cele mai mari șanse le au firmele care fac producție și cele care doresc să investească în tehnologie/digitalizare. Cel mai mult contează modul în care este realizat dosarul, felul în care este explicată ideea și cum sunt justificate sumele pretinse. În egală măsură este la fel de importantă asumarea contribuției proprii care în cazul companiilor din zonele dezvoltate poate fi și de 45%.
Până la urmă nu suma primită este atât de importantă, ci ceea ce poți obține tu din afacerea dezvoltată cu ajutorul fondurilor europene. Afacerile sunt despre profit, așa că trebuie să iei în considerare cât poți câștiga în urma unei investiții și care este investiția care te poate duce în acel punct.