Cele mai frumoase hoteluri subacvatice din lume
Sunt puţine hoteluri în lume care vă pot oferi o experienţă subacvatică impresionantă. Dacă vă place să coborâţi în adâncuri, dacă iubiţi vietăţile marine şi designul cu adevărat îndrăzneţ, vă propunem câteva hoteluri subacvatice. O să vă placă dimineţile cu nuanţe de turcoaz în care puteţi vedea peisaje marine… fără să vă udaţi.
Atlantis, The Palm (Dubai)
Apartamentele subacvatice din hotelul Atlantis, The Palm sunt gândite parcă să te „încoroneze” Rege al Mărilor. Aici, expresia „o cameră cu vedere” trebuie completată cu o exclamaţie de uimire, pentru că peisajul subacvatic este de-a dreptul „WOW”.
Deşi camera este „expusă”, având un perete întreg de sticlă prin care puteţi vedea acvariul cu peste 65 de mii de vietăţi marine, nu lipseşte senzaţia de intimitate. Dacă sunteţi un iubitor al mării sigur n-o să vă deranjeze „vizitatorii” care trec pe la „fereastra” voastră, chiar dacă aceştia sunt rechini! Detalii pe atlantisthepalm.com
The Mantra Resort (Zanzibar)
Ceea ce propune The Mantra Resort, situat la 250 de metri de plajele insulei Pemba (Zanzibar) este departe de luxul hotelului pe care îl menţionam mai sus. Însă şi această experienţă merită toţi banii.
The Mantra Resort propune un apartament individual, aflat în mijlocul apei, care dispune atât de o parte subacvatică, cât şi de o punte unde vă puteţi bucura de soare. Dormitorul, aflat sub apă, vă permite să vedeţi, pe toate laturile sale, lumea subacvatică dimprejur. Luminile apartamentului atrag vietăţile marine bioluminiscente, aşa că veţi avea un peisaj de-a dreptul oniric pe timp de noapte. Detalii pe themantaresort.com
Submarinul Lovers Deep (Oliver’s Travels)
De ce să faci o călătorie obişnuită? Cam aşa sună sloganul celor de la Oliver’s Travels, care au inventat un termen în opoziţie cu celebrul „Mile High Club” (acel club restrâns al celor care călătoresc la înălţime). Această companie dedicată turismului exclusivist propune Mile Low Club, adică vă invită să faceţi parte din cercul restrâns al celor care vor un sejur de lux… subacvatic.
Pasagerii submarinului Lover’s Deep îţi pot alege cum să arate decorul apartamentului în care vor dormi, organizatorii călătoriei fiind deschişi la cele mai pretenţioase cerinţe. La bordul submarinului vă va aştepta un private chef, un majordom şi echipajul (cazaţi în capătul celălalt al submarinului, pentru intimitate) care să vă satisfacă orice dorinţă.
Desigur, această experienţă subacvatică nu e deloc ieftină (cca. 215 de mii de dolari pe noapte), însă trebuie să ştiţi că cei care şi-o permit au chiar şi posibilitatea de a alege locul în care va staţiona submarinul, fie lângă un recif de corali sau în mijlocul Mării Roşii. Detalii pe oliverstravels.com
Hotelul Conrad Maldives (Insula Rangali, Maldive)
Luxosul hotel Conrad Maldives Rangali nu vă poate oferi un apartament subacvatic, însă ne-am hotărât să îl trecem, totuşi, pe această listă pentru că vă propune să luaţi cina într-un restaurant aflat sub apă… fără să fiţi nevoiţi să purtaţi costumul de baie. Restaurantul Ithaa Undersea se află la 5 metri sub apă. Din meniul său puteţi alege o varietate de preparate excepţionale pe bază de peşte şi fructe de mare. Meniul a la carte poate costa cca 300 de dolari de persoană. Dar, atenţie, dacă vreţi să luaţi cina aici, trebuie să faceţi rezervare din timp: restaurantul are doar 7 mese! Detalii pe conradmaldives.com