Cine ai fost într-o viață anterioară și cum te afectează asta? De vorbă cu Gabriela Micu, terapeut hipnoză-regresivă

După 18 ani petrecuți în corporații, în domeniul resurselor umane, în 2016, Gabriela Micu a asistat la un seminar de grup de regresii în vieți anterioare, moment ce a însemnat un punct de cotitură în calea sa. Deși se bucurase de experiențele trăite în multinaționale, simțea o stare de nemulțumire.

A urmat o formare specifică, pe durata mai multor ani, de cursuri și de supervizare, a renunțat complet la munca în corporație pentru a-și deschide propriul său cabinet și astăzi… vindecă suflete. Cabinetul său este situat în Timișoara, dar tratează și la distanță.

Mai mult, Gabriela Micu este membru fondator al AHTR – Asociația de Hipnoză și Terapie prin Regresie din România și membră a EARTH (European Association for Regression Therapy) și a tradus în limba română una dintre cele mai importante cărți de specialitate: Andy Tomlinson – „Transformarea sufletului etern”.

Dar ce înseamnă mai exact regresiile în vieți anterioare ? Dar regresiile în perioada dintre vieți? Poate oricine să intre în transă? Despre toate acestea ne povestește Gabriela Micu, terapeut specializat în hipnoză regresivă.

Să pornim de la momentul „zero” al primei tale întâlniri cu noțiunea de regresii în vieți anterioare. Cum s-a întâmplat să auzi prima oară despre așa ceva?

Gabriela Micu: În primul rând, Cristina, aș vrea să-ți mulțumesc pentru oportunitatea acestui interviu și pentru ocazia minunată de a „derula” înapoi firul timpului. Lucram într-o multinațională și simțeam, de ceva vreme, că lucrurile par a nu se mai potrivi cu mine. Aveam multe gânduri, frământări interioare, stări de neliniște, pe care le-am pus pe seama faptului că nu se mai întâmpla nimic nou în viața mea.

„Uite”, îmi spuneam, „alți oameni au tot felul de pasiuni, de hobby-uri cărora li se dedică în timpul liber și care îi ajută să-și reîncarce bateriile. Ție ce ți-ar plăcea să faci?…”

Și țin minte că în această stare de semi-nemulțumire, într-o dimineață, cu cafeaua lângă mine, am dat peste un anunț pe Facebook: un seminar de regresii în vieți anterioare. Ceva m-a atras la acea postare, am trecut mai departe, dar apoi m-am reîntors la ea să citesc detaliile.

Nu m-am înscris imediat, însă m-a surprins faptul că mă tot gândeam la subiect, așa că până la urmă am participat. Pot spune acum că seminarul acela mi-a schimbat ulterior cursul vieții. Am ajuns acasă după-amiaza, simțind foarte intens emoția experimentată în cadrul regresiei, conectată cu amintirea unei vieți de sărăcie dintr-un orășel medieval european.

La scurt timp după, m-am înscris la formarea în terapie prin regresie și am pornit pe un drum minunat, într-o călătorie fascinantă spre sufletul uman, un drum pe care mă aflu și acum.

Ai lucrat 18 ani în corporații și înțeleg că nu a fost o experiență negativă… Povestește-ne un pic te rog despre munca ta în ”fosta” viață profesională. Cât de greu a fost să faci trecerea către o nouă meserie, cea de terapeut?

Mi-a plăcut foarte mult munca în corporații, însă cel mai mult m-a pasionat interacțiunea cu ceilalți. Am cunoscut mulți oameni foarte faini de la care am învățat o grămadă de lucruri și am investit mult timp și efort într-o carieră care nu mi-aș fi imaginat că se va încheia vreodată.

Am lucrat în domeniul resurselor umane și uneori munca poate fi destul de frustrantă deoarece pârghiile de obținere a rezultelor sunt prin alte părți, nu în propria ta mână. Așa că începusem să mă simt din ce în ce mai deconectată de la acel mediu și de la presiunile lui. Parcă totul se aduna împotriva mea – piața de muncă extrem de săracă, presiunile de recrutare mari, fluctuația de personal la fel de mare, bugetele reduse.

Contradicții pe care orice persoană care lucrează în Resurse Umane le știe foarte bine și pe care încearcă să le reconcilieze. Mi-am căutat refugiul, din nou, în lucrul cu echipele mele și în dezvoltarea lor, dar nici asta nu a mai fost suficient.

Până la urmă, universul mi-a dat „un ghiont” mai abrupt, așa cum se întâmplă uneori, și am fost pusă în fața unei alegeri. Să continui viața profesională care-mi era atât de familiară, dar care nu îmi mai aducea nici o împlinire personală, sau să mă îndrept spre altceva?… Spre ce anume să mă îndrept, după atâția ani investiți în carieră?…

În acest timp avansam, în paralel cu job-ul, de-a lungul programului de formare în terapia prin regresie și simțeam din ce în ce mai sigur că mi-am găsit un nou scop. Și, odată cu această liniște interioară, a venit și acceptarea drumului pe care pornisem. Însă nu a fost un proces ușor și nici scurt.

Ce te-a atras atât de mult la regresii încât să alegi să faci o meserie din asta?

Gabriela Micu: M-a fascinat impactul pe care acea regresie în vieți anterioare – făcută la seminarul de grup – a avut-o asupra mea. M-au intrigat mecanismele psihologice prin care o astfel de experiență poate să aducă la suprafață emoții neconștientizate din interiorul propriei persoane.

În paralel, am fost întotdeauna o mare admiratoare a teoriilor despre inconștientul colectiv, a miturilor, simbolurilor și semnificațiilor acestora în viețile noastre. Cumva, această modalitate terapeutică a venit „mănușă” pe tot ce mă fascina pe mine dintotdeauna. Iar, la nivel pragmatic, când am văzut cât de multă lume participase la acel seminar, mi-am dat seama, cu flerul de om de business, că piața are potențial.

Care a fost cea mai mare temere pe care ai avut-o când ai părăsit viața în corporație pentru a-ți deschide propriul tău cabinet?

Cred că principalele temeri au fost cele de ordin financiar. Lăsam în spate un venit sigur, solid, ca să mă arunc înspre ceva necunoscut, fluctuant, cu multe variabile. M-a ajutat enorm de mult sprijinul soțului meu, Adrian, atât din punct de vedere sufletesc, cât și financiar, la întreținerea familiei. Iar fetița mea, Roxana, mi-a insuflat energia de care aveam nevoie. Am depășit aceste temeri gândindu-mă la câtă muncă am depus în corporații și la faptul că poate fi acum direcționată înspre ceva al meu. Dacă fusesem capabilă atâția ani să obțin rezultate bune, atunci voi fi capabilă să fac același lucru și pe cont propriu, mi-am zis.

Ce presupune pregătirea pentru a deveni terapeut în regresii în vieți anterioare?

Gabriela Micu: Pregătirea pentru această meserie presupune o investiție semnificativă de timp și de efort personal. În primul rând, este necesară o pregătire formală – eu am urmat cursurile de doi ani ale Past Life Regression Academy, coordonate în România de către Ruxandra Bulzan, mentorul meu în acest domeniu. Apoi a urmat o perioadă de certificare și de supervizare, în care am lucrat cu clienții și am pregătit studiile de caz pentru obținerea certificării. De-a lungul întregului proces, am lucrat cu mine, în calitate de client, pentru că e esențială dezvoltarea personală. Nu poți face terapie cu clienții dacă nu ai trecut tu, la rândul tău, prin același demers.

Au urmat apoi multe formări complementare, training-uri, workshop-uri, participare la conferințe etc. Și, pentru că îmi place să fac lucrurile temeinic, am finalizat și facultatea de psihologie, urmez un program de masterat și o formare în psihoterapia traumei.

Odată ce ai pornit pe acest drum, trebuie să stai conectat cu ce se întâmplă nou, să acumulezi cât mai multe informații și să depui efortul constant de a te dezvolta ca specialist și ca om.

Cum decurge, în linii mari, o ședință de terapie prin regresie?

Cred că fiecare terapeut își organizează ședința în modul pe care îl consideră cel mai potrivit. Abordarea mea este următoarea: după ce discut cu clientul și stabilim programarea pentru ședință, îi trimit un chestionar cu câteva întrebări care mă ajută să mă pregătesc. Clientul completează acel chestionar cu o zi-două înaintea primei întâlniri.

Ne vedem apoi la prima ședință, care are trei părți. În prima parte îi explic în detaliu cum funcționează procesul, ce este hipnoza, ce este o regresie, care este modalitatea prin care clientul experimentează aceste stări. Această primă parte este foarte importantă, pentru că mă ajută să demontez niște mituri comune despre hipnoză, și să clarific orice fel de nelămuriri are clientul.

Partea a doua a ședinței este dedicată aspectelor pe care beneficiarul dorește să le abordeze. Discutăm pe marginea informațiilor completate în chestionar, ca să înțeleg mai bine contextul de viață al clientului, și stabilim obiectivele terapeutice.

Partea a treia este regresia propriu-zisă, care poate începe cu o relaxare prin hipnoză, dar nu neapărat (există și alte modalități, mai rapide, de intrare în regresie). La finalul ședinței are loc o mică discuție de „debrief” (concluzii), în care abordăm câteva puncte principale din regresie, dacă este cazul.

Următoarele ședințe includ o parte de follow-up, în care discutăm despre aspectele modificate de la o întâlnire la alta și bineînțeles, regresia în sine.

Cam care este durata medie a unei ședințe de terapie prin regresie?

Gabriela Micu: Ședințele durează aproximativ două ore, pot fi destul de intense emoțional și se programează la distanțe mai mari de timp între ele (2-3 săptămâni).

Descrie-ne un pic, te rog, ce presupune starea de transă în care se realizează un proces de regresie…

Este o stare de relaxare și de concentrare interioară, care seamănă foarte mult cu senzația aceea pe care o avem dimineața, între somn și trezire. Clientul este conștient, știe unde se află, își păstrează controlul permanent. De multe ori, oamenii îmi spun că nu-și dau seama că starea este una diferită de cea de zi cu zi, doar în momentul în care le cer să-și deschidă ochii. Atunci realizează că au nevoie de câteva minute pentru a se reconecta cu „aici și acum”.

Care sunt cele mai des întâlnite temeri pe care le au clienții tăi legate de regresii? Și cum ”combați” aceste temeri?

Există foarte multe temeri legate de hipnoză și este firesc acest lucru, pentru că informațiile pe care le accesăm despre acest proces sunt prin intermediul show-urilor TV, nu neapărat din surse științifice. Cred că temerile cele mai frecvente sunt cele legate de pierderea controlului: „dacă rămân blocat în hipnoză sau adorm și nu mă mai trezesc?…”, „cum pot să-mi revin din acea stare?”, „ce se întâmplă dacă fac sau zic lucruri care mă fac să nu mă simt confortabil?…”.

E important pentru mine să dedic timp clarificărilor acestor temeri. Adică îl liniștesc pe om, spunându-i că e firesc să aibă întrebări, pentru că este ceva nou pentru el.

Apoi explic în detaliu cam cum se simte această stare, insistând asupra faptului că este o stare care nu se poate păstra pe o durată lungă de timp. Provocarea nu este că „rămâi blocat” în hipnoză, ci dimpotrivă, că ieși destul de rapid de acolo. Hipnoza nu este somn, cele două procese au caracteristici diferite. Glumesc cu clienții, spunându-le că vor avea de lucru în cadrul ședinței, pentru că procesul este unul interactiv, ceea ce înseamnă că nu au nici o șansă să tragă un pui de somn, chiar dacă și-ar dori.

Încurajez clienții să-mi adreseze cât mai multe întrebări și, pe parcursul explicațiilor, temerile lor se dizolvă încet-încet.

Există contraindicații în terapia prin regresie?

Gabriela Micu: Da, există și contraindicații, pe care de regulă le verific discutând cu clientul înaintea ședinței sau prin intermediul chestionarului pe care acesta îl completează în avans. Nu se lucrează, spre exemplu, cu copiii sau cu femeile însărcinate. Există contraindicații pe anumite tulburări psihice, în special cele cu componente psihotice, sau pe boli cardiace, epilepsie, boli neurologice, etc. Mă asigur totodată că verific și medicația pe care o are, în anumite cazuri, persoana, pentru că unele medicamente pot influența starea de transă hipnotică.

Se poate întâmpla să existe persoane care să nu poată intra, deloc, în transă?

Părerea mea este că fiecare dintre noi are această capacitate. În momentul în care înțelegem cum funcționează hipnoza, realizăm că accesăm frecvent această stare în viața de zi cu zi.

Ce se întâmplă, în schimb, este că uneori clienții pot întâmpina dificultăți în a face acest lucru acolo, la cabinet, din diverse motive. Intervine atunci abilitatea terapeutului de a facilita modalitatea cea mai potrivită pentru client de a se conecta cu procesul. Până acum am lucrat cu peste 300 de clienți și cred că maximum 12 nu au reușit să intre în transă, așadar procentul este destul de mic.

Care sunt tipurile de probleme care se pot rezolva prin terapia prin regresie?

Frumusețea acestei abordări terapeutice constă, printre altele, și în paleta largă de situații pe care le poate acoperi. Terapia prin regresie funcționează foarte bine pentru rezolvarea emoțiilor deranjante intense, a dificultăților legate de relații, a blocajelor pe care le simțim în viața noastră de zi cu zi, gândurilor perturbatoare, fobiilor, anxietății sau atacurilor de panică, a gestionării emoțiilor provocate de pierderea celor dragi, coșmarurilor repetitive, simptomelor fizice inexplicabile (verificate medical, însă fără diagnostic clar) ș.a.m.d.

De câte ședințe este nevoie, în medie, pentru a rezolva o anumită problemă a unui client?

De regulă, atunci când primesc această întrebare din partea clienților, mă feresc să dau un număr exact, pentru că situațiile diferă de la o persoană la alta, fiind influențate de un număr mare de variabile. Cu toate acestea, terapia prin regresie se încadrează printre terapiile de scurtă durată și asigur clientul că-și va da seama dacă funcționează pentru el după una-două ședințe.

În funcție de asta, persoana poate decide dacă dorește să continue terapia sau nu. Am avut cazuri în care problema s-a rezolvat după o singură ședință, dar am avut și clienți cu care am lucrat terapeutic peste un an, lună de lună, până la ameliorarea aspectelor dificile.

Desigur, fără a da nume, care a fost cea mai complicată situație, terapeutic vorbind, cu care te-ai întâlnit până acum?

Cele mai complicate situații sunt cazurile în care schimbarea terapeutică nu apare, însă pentru mine acestea sunt provocări care mă îndeamnă să găsesc soluții și strategii noi.

Spre exemplu, la începutul activității mele de terapeut mi-a fost tare greu să lucrez cu problemele de anxietate, pentru că simțeam că rezultatele nu apar sau că simptomele se accentuează între ședințe. Îmi aduc aminte de o clientă dragă, la care în primele luni nu s-a văzut decât o ameliorare minoră, al cărei efect nu dura prea mult.

În primele ședințe făcusem doar regresii în viața actuală a clientei, pentru că avea o teamă de ideea de vieți anterioare, însă la un moment dat mi-a spus că este pregătită să încerce și o regresie într-o viață trecută. Din acel moment, lucrurile au început să se transforme mult mai rapid.

În ciuda frustrărilor mele de la început, am stat alături de clientă și am încercat împreună diferite modalități de vindecare, iar la ora actuală consider că acesta este unul dintre cele mai frumoase procese de vindecare la care am asistat.

Care a fost cea mai mare împlinire pe care ai simțit-o până acum, ca terapeut?

Gabriela Micu: Spre deosebire de fosta mea carieră, cea corporatistă, satisfacțiile pe care le simt în munca de terapeut sunt incomparabil mai mari. Simt că munca mea aduce o contribuție la starea de bine a celuilalt, are un impact pozitiv concret.

Primesc multe mesaje de la clienți, unele chiar și la un an după ședințe. Și mă bucur pentru fiecare realizare pe care aceștia o împărtășesc cu mine: faptul că o anumită emoție sau gând nu-i mai afectează sau că a dispărut complet fobia care-i chinuise ani de zile. De la clientele cu care am lucrat pe probleme de infertilitate primesc uneori poze cu bebelușii lor, alți clienți îmi scriu că simt că au preluat controlul asupra propriei vieți sau că relațiile lor s-au îmbunătățit…

Toate acestea sunt împlinirile mele.

Cât de importantă este credința clientului în vieți anterioare pentru ca terapia să poată funcționa?

Am mulți clienți care îmi spun, chiar de la începutul terapiei, că nu cred în conceptul de vieți anterioare. Respect acest lucru și asigur clientul că procesele de regresie funcționează chiar dacă omul nu crede în vieți anterioare. Dacă, în aceste cazuri, persoana accesează, în cadrul ședinței, „flash-uri” sau imagini care nu sunt din viața lui actuală, îi explic faptul că mintea noastră este creativă și că este posibil pur și simplu să dea naștere unor povești, imagini, scene, care ne ajută în atingerea obiectivelor terapeutice.

Ce ajută foarte mult este ca beneficiarul regresiei să-și dea voie să intre în joc, să comunice ce simte, chiar dacă i se pare că nu e important sau că inventează. Adeseori „invențiile” nu sunt de fapt invenții, ci semnale ale subconștientului nostru și, pe măsură ce clientul își dă voie să le exprime, ele capătă un sens și un contur.

Pe site-ul tău prezinți mai multe tipuri de regresie: în viața curentă, în vieți anterioare, între vieți. Descrie-ne te rog, pe scurt, aceste tipuri de terapie.

În cadrul regresiilor în viața curentă accesăm amintiri sau informații din viața actuală, oricând de la evenimentul nașterii până la prezentul cel mai recent. Uneori, persoana recunoaște amintirile care ies la suprafață, alteori sunt cu totul surprinzătoare, poate foarte vechi, din copilăria timpurie, sau amintiri aparent „uitate”.

Sunt clienți care accesează amintiri sau imagini din perioada de bebeluș, sau chiar de făt, simțind intens emoții experimentate atunci pentru întâia oară. Îmi aduc aminte de un domn care în ședință a început să perceapă senzații de durere în partea stângă a corpului. Când am verificat care este sursa acestor senzații, mi-a spus, în transă, că avea 5 luni, înaintea nașterii.

După ședință, clientul a verificat cu mama lui dacă s-a întîmplat ceva în timpul sarcinii cu el, iar mama i-a povestit că atunci când fătul avea aproximativ 5 luni, ea căzuse într-un canal și se lovise foarte rău.

Regresiile în vieți anterioare sunt cele în care accesăm amintiri din alte existențe. Sunt procese extrem de fascinante, în care persoanele se conectează intens cu experiențele și trăirile diferitelor personaje din spații geografice și timpuri îndepărtate. Împreună cu clienții mei, „am călătorit” din Japonia până în Africa, din Evul Mediu timpuriu european, până în secolul al XIX-lea american, pe toate continentele și în toate etapele de dezvoltare a umanității.

Cea mai recentă regresie, spre exemplu, ne-a purtat pe firul timpului până la momentul atacului Ierusalimului de către Saladin, fiind absolut captivantă atât pentru client, cât și pentru mine.

Regresia în viața dintre vieți este bazată pe munca lui Michael Newton, care a lucrat cu câteva mii de clienți, și „se desfășoară” într-un spațiu special, cel aflat între două reîncarnări. Michael Newton a observat că există multe asemănări frapante între istoriile persoanelor regresate în viața dintre vieți, un anumit model care se repetă, chiar dacă oamenii cu care lucrase erau de etnii, religii sau credințe diferite.

La finalul acestui proces încărcat de simboluri și metafore, clienții raportează o experiență spirituală deosebit de profundă, „reîntorcându-se” în prezent cu lecții de viață și înțelegeri surprinzătoare. Din punct de vedere logistic, o astfel de ședință durează aproximativ 4 ore și necesită în prealabil cel puțin un proces de regresie în vieți anterioare.

Ce presupune regresia by proxy?

Este un tip special de ședință, în care se lucrează cu beneficiarul la distanță. Regresia „by proxy” se folosește în cazul copiilor foarte mici sau al persoanelor care se află în incapacitatea de a susține procesul terapeutic (grav bolnave, aflate în comă, boli terminale, etc.).

Terapeutul lucrează cu un „împuternicit” al beneficiarului, în general o rudă de gradul 1 (părinte, frate, soră, copil major), acesta susținând regresia în numele beneficiarului. Procesul are la bază principiul conform căruia fluxul energiei și intervențiile energetice nu țin cont de îngrădirile spațiului fizic. Deși există situații în care rezultatele regresiei „by proxy” sunt limitate, se întâlnesc multe cazuri în care efectele terapeutice au fost semnificative.

Descriu în detaliu aceste tipuri de ședințe pe site-ul meu, www.gabrielamicu.com

În perioada ta de formare, ai trecut tu însăți prin procesul de regresie, ca pacient. Care a fost lucrul cel mai important pe care l-ai descoperit tu – despre tine însăți – în urma unei regresii?

Îmi aduc aminte cu mare drag de prima mea regresie individuală. A fost un proces extraordinar de intens, în care m-am conectat cu o energie pe care am simțit-o efectiv la nivel fizic. Valuri, valuri de energie care îmi încărcau mâinile, pieptul, întreg corpul, o stare imposibil de descris în cuvinte.

După care am intrat în contact cu tristețea… cred că am avut ulterior cel puțin 3-4 sesiuni pe același subiect: tristețe intensă, sentiment de pierdere a ceva sau cuiva drag. Mi-am dat seama câtă tristețe ascundeam în suflet și cât de puțin conectată eram cu acest sentiment. Revelația a fost importantă pentru mine deoarece, odată cu această conștientizare, am putut să eliberez povara sufletească pe care o duceam.

Dacă astăzi ar veni la tine un client nou, care a încercat deja mai multe terapii, fără mare succes, care este motivul principal pentru care l-ai sfătui să încerce terapia prin regresie?

Încurajez clienții să nu renunțe la încercarea de conectare cu ei înșiși, chiar dacă încă nu au descoperit abordarea terapeutică potrivită pentru ei. Nu orice terapie se potrivește oricărei persoane. Nu doresc să creez false așteptări clientului sau să-l asigur că procesul va funcționa pentru el, pentru că nu am siguranța asta. Însă îl încurajez să încerce măcar o ședință, să vadă apoi care sunt efectele în viața lui zilnică și să decidă dacă i se potrivește sau nu.

Cum te-a afectat pandemia? Vine lumea mai greu la terapie?

Pandemia m-a afectat din punctul de vedere al mix-ului între ședințele on-line și cele la cabinet, în sensul că a sporit numărul celor virtuale. Însă vin la terapie mult mai multe persoane decât înaintea pandemiei.

Ai avut pacienți ale căror probleme de tratat au rezultat chiar din contextul pandemic prin care trecem?

Am observat că statul acasă, faptul că ești forțat să îți petreci mai mult timp cu cei apropiați și cu tine însuți, a accentuat anumite aspecte pe care până acum puteam mult mai ușor să le trecem cu vederea. Oamenii simt mult mai intens, în această perioadă, că sunt deconectați de la emoțiile lor sau, dimpotrivă, că aceste trăiri ies la suprafață și îi copleșesc. Și atunci apelează la suport terapeutic. Pandemia ne-a forțat să ne concentrăm pe ce ne doare.

Dacă, dintre cei care ne citesc acum, există persoane curioase să afle mai multe despre regresie, ce lecturi le-ai recomanda?

Sunt foarte multe cărți pe acest subiect, însă printre preferatele mele se regăsesc cărțile lui Andy Tomlinson – Vindecarea sufletului etern, respectiv Transformarea sufletului etern (sunt mândră că traducerea acestei cărți în limba română îmi aparține!) – cărțile lui Brian Weiss (menționez aici doar două dintre ele – Multe vieți, mulți maeștri și Același suflet, multe trupuri), cele ale lui Michael Newton, pentru persoanele interesate de regresia în viața dintre vieți (Călătoria sufletelor și Destinul sufletelor). Și pentru cei care au o formare mai degrabă pragmatică, recomand lectura unei cărți în engleză, aparținând lui Ian Stevenson, care a derulat un demers științific de investigare a vieților anterioare pe care le povestesc copiii: Children Who Remember Previous Lives (Copii care își amintesc vieți trecute).