Cine este Erika Isac: „Cum să vorbești urât, Erika, ești domnișoară! / Ia-te-n gură cu mine ca să vezi cât sunt de doamnă!”
Cântăreața de trap Erika Isac face furori cu noua sa piesă, ”Macarena”, prin care atrage atenția cu privire la violența domestică asupra femeilor, stârnind deja opinii controversate. Piesa ”Macarena”, inspirată după celebrul hit al anilor 90, a strâns în câteva zile peste 2 milioane de vizualizări pe Youtube.
„Am scris piesa asta ca să fie mai mult înțeleasă decât ascultată”, a spus Erika, într-o postare pe Instagram
„Cum să vorbești urât, Erika, ești domnișoară! / Ia-te-n gură cu mine ca să vezi cât sunt de doamnă!”, sunt doar două dintre versurile care au stârnit controverse.
Erika Isac s-a făcut remarcată în trecut pe scenele concursurilor de talente,precum „X Factor”, „The Four” și „One True Singer”, iar de-a lungul timpului a câştigat mai multe premii în cadrul concursurilor şi festivalurilor muzicale.
La „X Factor”, Erika a ajuns până în semifinale, parte din echipa lui Ștefan Bănică jr.
De-a lungul timpului, Erika Isac a colaborat cu artiști celebri, precum Marko Glass și Theo Rose, în piesele „4 dimineața” și „Sugar”. Pe plan personal, Erika Isac a avut o relație trei ani și jumătate cu Adi Istrate, cu care s-a cunoscut la show-ul „One True Singer”, dar de care s-ar fi despărțit de curând.
Erika Isac a intrat în industria muzicală cu o bază solidă, având deja un număr considerabil de fani care o apreciau și o susțineau la fiecare pas.
Cântăreața are vârsta de 23 de ani și s-a născut în anul 2000, în Constanța
De profesie este cântăreață, compozitoare și dansatoare și a făcut cunoștință cu industria muzicală la vârsta de 6 ani, atunci când a început să meargă la diverse competiții și festivaluri.
Deși nu există informații precise în legătură cu studiile pe care le-a urmat Erika Isac, tânăra s-a concentrat în principiu pe muzică și pe drumul său în acest domeniu.
Erika Isac are o experiență muzicală de peste șapte ani și a participat la numeroase emisiuni de talente
Ea a construit o bază de fani și a colaborat cu artiști precum Marko Glass și Theo Rose în piesele „4 dimineața” și „Sugar”, care au avut succes, în special pe platformele online. Erika a lansat și un EP numit „11” împreună cu Adi Istrate, care a fost bine primit pe rețelele de socializare.
De asemenea, Erika a lansat piesa „Ferrari” alături de Berechet, care face parte din coloana sonoră a unui celebru film românesc.
Piesa „Tap Tap”, prezentată în avanpremieră la Urbanist Sessions, a devenit populară pe platforma TikTok.
Sursa foto: Facebook