Cine este patronul Kaufland și Lidl
Sari la conținut

Cine este patronul Kaufland și Lidl: Dieter Schwarz, milardarul misterios

Cine este patronul Kaufland și Lidl în realitate? Povestea unui milardarul misterios pe nume Dieter Schwarz.
Share this article

Cine este patronul Kaufland și Lidl? Dieter Schwarz este unul dintre cei mai influenți și discreți miliardari din Germania și din lume, cunoscut drept fondatorul și proprietarul grupului Schwarz, care deține lanțurile de supermarketuri Lidl și Kaufland. Născut pe 24 septembrie 1939 în Heilbronn, Germania, Schwarz a transformat afacerea mică de familie într-un imperiu internațional de retail, dar a reușit să rămână în afara luminii reflectoarelor, păstrându-și o viață personală extrem de privată.

Cariera lui Dieter Schwarz a început în afacerea tatălui său, Josef Schwarz, care deținea un magazin de băcănie. În 1973, Dieter a deschis primul Lidl în Germania, bazându-se pe conceptul de supermarketuri cu discount, iar succesul a fost rapid. Strategia sa de prețuri mici, eficiență și extindere agresivă a transformat Lidl într-un brand global, prezent în peste 30 de țări. În paralel, rețeaua Kaufland, lansată în 1984, s-a dezvoltat în ritm accelerat, oferind o gamă variată de produse alimentare și nealimentare.

Dieter Schwarz este cunoscut pentru discreția sa extremă. Evită aparițiile publice și interviurile, preferând să-și lase afacerea să vorbească de la sine. În ciuda faptului că averea sa este estimată la peste 40 de miliarde de dolari, ceea ce îl face unul dintre cei mai bogați oameni din lume, puține informații personale sunt disponibile despre el.

De-a lungul anilor, Schwarz s-a implicat în diverse activități filantropice, susținând educația și cercetarea prin fundațiile sale. Totuși, în ciuda discreției sale, succesul său rămâne incontestabil, fiind unul dintre pilonii industriei de retail la nivel global.

Articol modificat pe 4 octombrie 2024

„Este un adevărat mister, trăiește în afara opiniei publice, evită orice fel de publicitate. Sunt cunoscute extrem de puține lucruri despre el și puțini oameni din cercul lui de apropiați îndrăznesc să vorbească cu presa”  –  așa începe documentarul despre viața lui Dieter Schwarz, Die Lidl-Story. Dar cine este patronul Kaufland și Lidl în realitate? Dieter Schwarz este un miliardar de origine germană, deținător al grupului Schwarz și CEO al Lidl și Kaufland. Cu o avere de 22.6 miliarde de dolari, a fost plasat de Forbes pe locul 36 în topul celor mai bogați oameni din lume.

Cine este patronul Kaufland și Lidl: Dieter Schwarz

Sunt puțini oameni în lumea asta care au reușit să ajungă la un asemenea succes în carieră și să fie atât de discreți cu viața lor personală. Dar Dieter Schwarz este unul dintre ei. Sunt publicații care scriu că sunt doar două poze pe tot internetul cu el și nu sunt departe de adevăr. Dieter Schwarz a transformat businessul moștenit de la tatăl său într-un succes internațional, fiind un adevărat model pentru lumea antreprenorilor.

Vezi și: Jeff Bezos: cum l-a făcut Amazon.com cel mai bogat om de pe planetă

Dieter Schwarz s-a născut în Heilbronn, Germania, în 1939. Tatăl său a fost cofondatorul Schwarz-Gruppe (sau Lidl & Schwarz) în 1930. După ce a terminat liceul, s-a alăturat afacerii tatălui său, copiind strategia de succes a celor mai mari concurenți ai săi: Aldi Nord și Aldi Sued. Dieter Schwarz a deschis primul său magazin Lidl in Ludwigshafen, în 1973, iar din 1977, după moartea tatălui său, a preluat afacerea, devenind CEO al Lidl. Nu a vrut să folosească numele Schwarz-Markt (schwarzmarkt înseamnă piața neagră), preferându-l pe cel al fostului partener al tatălui său, A. Lidl, însă din motive legale nu a reușit acest lucru. Dar când Schwartz a văzut un articol într-un ziar despre Ludwig Lidl, un fost profesor și pictor, a cumpărat drepturile pe numele acestuia pentru 1000 de mărci nemțești.

În 1984, Dieter Schwarz a deschis și primul Kaufland și a început să își extindă afacerile și în restul Europei. Primul Lidl din afara Germaniei s-a deschis în Franța.

Cine este patronul Kaufland și Lidl: ce se știe totuși despre viața privată a lui Dieter Schwarz

Documentarul Die Lidl-Story povestește câte ceva despre anul pe care Dieter Schwarz l-a petrecut, ca adolescent, în America, despre stragia sa de afaceri după căderea Zidului Berlinului, când deschisese magazine în corturi, ca să le “ia fața” rivalilor), despre rivalitatea sa cu fondatorii Aldi și despre donațiile sale caritabile.

Citește și: Cine e omul care conduce Kaufland în România. Și cum un neamț s-a îndrăgostit de țara noastră și a învățat limba din dragoste pentru soție. Marco Hößl, șeful care a interzis cravata în organizație

Dieter Schwarz este căsătorit din 1963 și are două fete.

Cine este patronul Kaufland și Lidl: motivul pentru care Dieter Schwarz este atât de discret

Misterul legat de viața personală a lui Dieter Schwarz a dat naștere mai multor mituri și legende de-a lungul anilor.

Documentarul Die Lidl-Story pune discreția lui Dieter Schwarz pe seama răpirilor care au avut loc în Germania anilor ’70. În acea perioadă, fondatorul Aldi, Theo Albrecht, a fost ținut ostatic trei săptămâni, până când a fost plătită o recompensă

de șapte milioane de marci nemțești. Apoi, peste câțiva ani, moștenitorul afacerii Dr. Oetker, Richard Oetker, a fost și el răpit și torturat cu electrosocuri.

Se pare că și Dieter Schwarz și familia lui au primit amenințări. Nu e de mirare că acesta a luat decizia de a dispărea din viața publică.

Articol publicat pe 5 aprilie 2019

Share this article

Citește mai multe


Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la proprietarul platformei
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans. Câți bani au ajuns la fondator
La doar 18 ani, fata cea mare a Rocsanei Marcu câștigă 10.000 de euro pe lună! Cu ce se ocupă tânăra în Dubai
Rocsana Marcu și-a reinventat viața și cariera, mutându-se în Dubai și deschizându-și un business în imobiliare de lu...
Veste rea pentru milioane de seniori. Pensiile devin ”o povară” pentru Poșta Română
Directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan, spune că distribuirea pensiilor și a ajutoarelor sociale a deve...
Superalimentul care stimulează circulația și elimină retenția de lichide
Alimentele bogate în fier și sărace în sodiu joacă un rol esențial în sănătatea circulației sanguine și în eliminarea...
Câinele vă poate simți boala înainte să o faceți voi. Secretul celui mai bun prieten
Câinele vă poate simți boala înainte să o faceți voi. Cu mult înainte ca oamenii să simtă primele semne ale unei stăr...
ULTIMA ORĂ! Elena Udrea a izbucnit în lacrimi în fața judecătorilor. Ce verdict a aflat azi!
Doar ei doi în prima zi de școală, doar ei doi în ultima. Adrian Alexandrov și-a însoțit fiica la serbarea de final d...
Spune-le și altora