Cornel Ilie: „Vrem ca Ziua Dorului să devină Sărbătoare Internaţională”

M-am întâlnit cu Cornel Ilie la o îngheţată, undeva în Dorobanţi, cartierul în care el a copilărit. De fapt, am ales un loc unde îngheţata se face după sufletul omului şi sufletul e bun: e făcut din nucă, soc, portocale şi busuioc, ciocolată neagră, afine sau biscuţi. Îngheţata de la Delicii, că acela este locul, e plină de surprize. Una dintre ele este că are gustul coplăriei, mai exact al îngheţatei din copilărie… Unii şi-l aduc aminte, alţi poate nu, sau nu ştiu eu…

Aşadar, ne-am întâlnit şi am mâncat îngheţată povestind despre dor şi coplărie. Cornel a trăit în Dorobanţi şi asta m-a făcut să râd puţin, gândindu-ma la sintagma „băiat de Dorobanţi”. El este cu adevărat băiat de Dorobanţi, adică aparţine locului, nu îşi expune maşinile pe acolo, aşa cum fac unii astăzi pe străzile cochete ale zonei.

„De ce anume ţi-e dor Cornel?”, l-am întrebat. „De îngheţata de la Perla, acolo de unde luam Polar! Dacă mai ţii minte”, îmi răspunde.

Dar de ce ziua asta a Dorului? Ştiu că aţi făcut această campanie şi anul trecut…

Da, am făcut-o, dar nu în scopuri comerciale, să ştii… Am vrut ca oamenii să conştientizeze şi să simtă dorul, să-l simtă aşa cum o fac când trec pe lângă curtea şcolii sau pe lângă casa iubitei. E sentimentul acela unic, pe care nu-l poţi traduce…

Dar, anul trecut, cum au reacţionat cei din social media pe care i-ai rugat să-şi schimbe poza de copertă cu una cu tema dorului?

Foarte bine! Neaşteptat de bine. Am şi făcut nişte studii pe cifre cu cei de la Iqads care mi-au zis ca s-au generat mii şi zeci de mii de shareuri, de likeuri, de postări ale oamenilor despre dor, ca şi cum asta ar fi aşteptat! Au fost restaurante sau cafenele care şi-au adăugat în meniu ceva „cu dor”, adică a avut mare succes.

De aceea şi continuaţi…

Nu, nu numai de asta, ci pentru că vrem să declanşăm un fenomen: să facem din ziua dorului, o zi internaţională. Ne-am interesat şi nu există. Există a muncii, a copilului, a mamei, a femeii, a recunoştinţei etc., dar nu a dorului. Aşa că, următoarea etapă este să strângem semnături ca să o declarăm Sărbătoare naţională şi apoi Internaţională.

Revenim la dorurile tale…

O, da… Mi-e dor de joaca din spatele bloculaui. Noi stăteam lângă televiziune, că ai mei au lucrat acolo şi am locuit într-un bloc care era destinat celor din TVR şi ieşeam cu copiii în spatele blocului şi ne jucam… Străzile erau, pe atunci, liniştite, chestie care mai târziu mi s-a părut destul de plictisitor, adică la vârsta când nu mai voiam să ma joc, ci căutam baruri. Nu erau, ca acum, la fiecare colţ de stradă….

Tu eşti un romantic, mi se pare… dar ţi-am mai zis-o cândva, nu?

Da.