Viscri este unul dintre cele mai căutate și mai promovate sate românești. Iar faptul că aici se află și casa Prințului Charles a ajutat în mod clar acest lucru. Foarte mulți oameni au aflat de Viscri, de frumusețea acestui loc și de faptul că încă își păstrează frumusețea de odinioară.
Așa că, acum ceva ani o femeie de afaceri s-a hotărât să investească în România. Povestea a început cu dorința unui refugiu. Și a continuat cu visul de a construi un loc în care să se simtă „acasă”. Și așa s-a născut Verde de Viscri. Alături de ea a apărut Virginia care se ocupă de pensiune, apoi a venit Calul Roua, primul suflet adoptat la Verde de Viscri și, nu la multă vreme a apărut în viața gospodăriei și minunăția de ciobănesc cu suflet de copil, Luna.
Care este visul celor de la Verde de Viscri? Ni-l spun chiar ei: „să primim oaspeți buni și frumoși că și până acum, care să se bucure de frumusețea și poezia din Viscri și care, poate, să ducă vorba mai departe cum că există un loc în România unde e atât de liniște că îți poți ascultă bătăile inimii”. Dacă vor reuși… trebuie să merge în inima Transilvaniei și să aflăm.
Care este povestea din spatele locului Verde de Viscri?
Povestea e una simplă, dar frumoasă, că-i a noastră. Totul a început cu un gând senin care a aparținut Emmei Popa-Radu, un om cu rădăcini în sectorul financiar, unde în ultimii ani a fost partener pentru Europa Centrală și de Est la un mare fond de investiții american. S-a retras din industrie acum cinci ani, iar de atunci se ocupă de proiecte personale – așa cum este și cazul casei de oaspeți Verde de Viscri.
Povestea de la Viscri a început cu dorința unui refugiu. Cu o nevoie acută de spațiu, de liniște și evident, de verde. Emma își dorea un loc unde să poată să oprească timpul. Un spațiu unde copiii aleargă desculți în iarbă, printre animalele curții sau ale satului, în care se cațără în copaci și culeg fructe și legume din grădină.
În timp, Verde de Viscri a primit nume, o gazdă cu inimă mare, potrivită locului și zâmbetul pe măsură, Virginia. Ea e cea care se ocupă de oaspeți, care preia rezervările și omul din spatele poveștii care funcționează pentru toți cei care trec pragul casei de la numărul 119. Apoi a venit Calul Roua, primul suflet adoptat la Verde de Viscri și, nu la multă vreme a apărut în viața gospodăriei și minunăția de ciobănesc cu suflet de copil, Luna. Încet, încet au început să vină oaspeții, unii pentru o noapte, alții pentru un weekend, mulți pentru o săptămâna sau cu sufletul, o viață.
Emma Popa-Radu, de ce ai ales acest loc pentru a începe povestea Verde de Viscri?
Prima dată am venit la Viscri cu un mic grup de afaceri. Am avut discuții tihnite în livada de la Viscri 125, ne-am plimbat pe dealuri și am mers la căutat de trufe în pădure (de data aceea am găsit doar două), am mâncat bunătăți locale și ne-am golit seara mintea preaplină în liniștea profundă. La scurt timp am venit cu fetițele mele (mici, atunci) și mama la un weekend de gătit organizat tot de Viscri 125. În seara respectivă, la foc de tabăra, am decis că este o stare pe care vreau să o mai trăiesc, simțindu-mă „acasă”.
Verde de Viscri e așa cum e și numele – natural, onest, poetic, simplu și care trimite cu bucurie la rădăcini
De unde inspirația pentru numele ales… Verde de Viscri?
Verde de Viscri și-a găsit singur numele, probabil pentru că, în cea mai mare parte a anului, totul e verde aici. Pajiștea curții din față, livada din spate, totul e verde, proaspăt și iarbă asta verde te invită să-ți lași grijile la poartă și să te plimbi în picioarele goale. Verde de Viscri e așa cum e și numele – natural, onest, poetic, simplu și care trimite cu bucurie la rădăcini.
Mai mult, verde e culoarea care emană prospețime și viu. Și la Viscri totul e viu, verde, proaspăt. Viscri e unul dintre satele acelea care-și păstrează prospețimea deopotrivă cu înțelepciunea și unde se cuvine a vorbi despre verde și albastru ca despre culorile care definesc cel mai bine locul asta. Verdele, culoarea ierbii, a prospețimii și-a gândurilor tinere care se nasc aici, este nuanța care vorbește de la sine despre noi.
Când v-ați hotărât să începeți aventura numită Verde de Viscri?
Ideea a apărut prin 2015, însă dereticarea, amenajarea și recondiționarea a durat aproape doi ani, așa că abia în 2017 am primit primii oaspeți.
Casa voastră este de la anul 1848, cât de mult ați vrut să o aduceți în anul 2021? Și cum ați făcut asta?
Într-adevăr, pe frontonul casei Verde de Viscri stă scris cu litere de-o șchioapă anul 1848, cel în care s-a ridicat casa. Verde de Viscri este o comoară bine păstrată în inima Transilvaniei, unde vă puteți lăsa în voie inima să se liniștească.
În ultimii ani am adăugat toate elementele de confort – dușuri cu apă caldă, căldură centralizată, și în același timp am încercat să respectăm cât mai mult construcția originală și să păstrăm toate elementele care fac special acest loc. Nimic nu a fost modificat, acolo unde am putut păstra, recondiționa sau recupera materiale.
Verde de Viscri e un refugiu de la agitația zilnică și am vrut să-i lăsăm atmosfera liniștită, netulburată, tocmai ca să ne putem regăsi în ea și în „timpul care stă pe loc”.
Îmi povesteai mai devreme despre Virginia, Calul Roua și cățelul Luna, dar cine se ocupă acum de afacere?
Virginia este administratorul casei Verde de Viscri, cea care are grijă de rezervări și de buna administrare a casei. Ea face echipă bună cu fetele care vin să facă curățenie și au grijă de micul dejun, în vreme ce oaspeții pot să se relaxeze și să uite de tot ce îi copleșește în viața care există dincolo de gardurile casei.
„Culcuș bun și confortabil”
Cine sunt oamenii care vin la Verde de Viscri?
Oamenii buni.
Cred că cei care ajung la noi sunt oameni care știu exact ce își doresc și caută o îmbinare între tradițional și confort, între amprenta specifică satului Viscri și un spațiu de cazare frumos și cu un strop de poezie, dar și un „culcuș bun și confortabil”, vorba lui Caragiale.
În cea mai mare parte a lor, oaspeții care aleg să se cazeze la noi au ajuns din recomandări directe de la cei care au mai fost și le-a plăcut, din recomandările colegilor din sat sau din social media – unde intrăm în dialog foarte ușor cu cei care ne urmăresc.
Ce pot face aici? Care sunt cele mai interesante activități pe care le recomandați voi… poate altele decât cele deja știute de toți turiștii?
Luat la pas, satul este o încântare în sine. Cocoși obraznici care dau concerte dimineața, vaci blânde care se întorc acasă pline cu lapte, răsărituri senine și apusuri idilice, vânturi blânde care mai mult alină decât răvășesc.
Pe lângă toată această splendoare, oaspeții pot alege dintr-o varietate de activități, una mai frumoasă decât altă, croită fiecare pe inima celor care își doresc o aventură:
plimbări în sat și drumeții în pădurile din împrejurimi
plimbări cu bicicletele pe pistele amenajate pe trasee dedicate
tradiționalele plimbări cu căruța sau, pentru amatorii sporturilor ecvestre, cu calul
incitantul „bear watching” în pădurile din jurul satului
pentru căutătorii de poveșți și meșteșuguri, vizitele la cărămidar, fierar și la stână sunt primele pe listă
o binemeritată incursiune în istoria cetății fortificat
casă prințului Charles (doar din exterior)
amatorii de delicii gourmet pot alege o vânătoare de trufe
În afară de Viscri se pot organiza excursii și la Bisericile Fortificate din Crit, Mesendorf, Saschiz și Biertan, în Cetatea din Rupea sau în Cetatea medievală Sighișoara.
Sau, pentru cei care vor să se odihnească câteva zile în sat, se pot plimba pe străduțele din Viscri sau pot merge la prietenii de la White Barn and Blue House unde se bea socată bună și unde se mănâncă bine de te lingi pe degete – slow food – în livadă și în șură.
Ați reușit să legați prietenii cu oaspeții care v-au trecut pragul?
Credem că fiecare oaspete care ajunge la noi pleacă prieten pentru că în toți acești ani, marea majoritatea a celor care au ajuns la noi, au revenit.
Verde de Viscri, o liniște care ți se dezvăluie frumos, senin și firesc
Înțeleg că în locul vostru se învârte o legendă cum că aici îți poți ascultă bătăile inimii. „Fantomă ce bântuie locul” e liniștea. E adevărat?
Verde de Viscri e un loc senin, cu soare, liniște și mult verde, în care mintea își dă voie să urce colină cea mare, să inspire aerul curat și rece de munte și să se piardă printre frumusețile locului. Imediat de pe stradă principală, în intersecția cu ulița ce duce spre Biserica Fortificată, gardul verde și iarbă generoasă îți dezvăluie locul din care veți pleca reconfigurați sufletește. L-am povestit încă de la bun început exact așa cum e, în poezia lui specifică și așa îl povestim și astăzi tuturor celor care ne trec pragul.
La Verde de Viscri e multă liniște, dar nicidecum nu e vorba de fantome. Din contră, e vorba de o liniște care ți se dezvăluie frumos, senin și firesc și după un week-end petrecut aici, simți, că în poveștile de demult, că timpul nu mai există.
Cât de mult v-a ajutat faptul că în zonă se află și casa prințului Charles?
Faptul că în Viscri se află și casa Prințului Charles a ajutat într-o mai mare sau mai mică măsură satul în sine pentru că așa au auzit foarte mulți oameni de Viscri și de frumusețea acestui loc. E cumva un cumul de lucruri bune care s-au adunat în timp și poate fără de care, vestea că satul încă își păstrează frumusețea de odinioară ar fi ajuns mai greu la turiști.
În final, de ce ar trebui să aleagă să-și petreacă vacanța la Verde de Viscri?
Să știi că marea majoritate a celor care vin la Verde de Viscri caută boemul locului, caută vacanțe-evadări, vacanțe-poezii, vacanțe de liniște, relaxare și odihnă. Caută să se deconecteze, să între, fie și pentru o scurtă perioada în ritmul vieții de la sat, în care să stai să savurezi o oră o cafea dimineață când cântă cocoșul și se aude iarba legănată de vânt. Sau, așa cum spuneam și mai sus – vacanțe în care să poată îmbina munca cu odihna.
Să primim oaspeți buni și frumoși că și până acum, care să se bucure de frumusețea și poezia din Viscri și care, poate, să ducă vorba mai departe cum că există un loc în România unde e atât de liniște că îți poți asculta bătăile inimii.