Cum a ajuns românca Monica Drăgulescu, o directoare a Liceului Agricol din Turda care nu știa foarte bine limba engleză, să cerceteze fructele de kiwi în Noua Zeelandă
De doamna profesoară Monica Drăgulescu, își amintesc, cu siguranță, mai multe generații de elevi. Cei cărora le-a predat biologie, dar, mai ales, cei care au avut-o și dirigintă la Liceul tehnologic „Nicolae Stoica de Hațeg” din localitatea Mehadia județul Caraș-Severin. Deși este inginer agronom și-a descoperit pasiunea pentru pedagogie, treptat, apropiindu-se de elevi, de copii în general, în timp ce aceștia participau toamna la așa numita „practică agricolă”, adică recoltarea de legume, fructe, porumb, sfeclă sau cartofi în timpul orelor de curs. Pentru cei născuți înainte de 1990, da, așa era pe vremea comunismului.
Cum a ajuns o ardeleancă de la Turda, tocmai în celălalt capăt al țării, în apropiere de Băile Herculane? Povestea e lungă și cuprinde anii de studenție de la Timișoara, apoi stagiatura la Cooperativa Agricolă de Producție din comuna Vermeș-Caraș-Severin. Erau anii de dinainte de ’89 când soarta fiecărui absolvent de facultate era decisă prin repartiție guvernamentală. Cu alte cuvinte, ocuparea locului de muncă atribuit, era indiscutabilă. Astfel, a ajuns împreună cu soțul său, tot agronom și el, la singurul CAP care avea două posturi disponibile, în satul Valeapai. Mărturisește că, adaptarea la viața la țară, chiar dacă e orășeancă get beget, a fost destul de ușoară, iubindu-și meseria pentru care s-a pregătit cu pasiune. Cel mai mult a suferit însă din cauza drumurilor desfundate, a noroaielor care nu se mai terminau și a posibilităților limitate de călătorie până la casa părintească aflată la Plugova, naveta de la Vermeș fiind acoperită cu două autobuze și un tren.
Catedra de biologie la Liceul tehnologic „Nicolae Stoica de Hațeg” din Mehadia s-a potrivit ca o mănușă și a fost o fericită întâmplare în viața doamnei profesoare, așezată după anul 1990 acasă la Plugova. Dar pasiunea pentru cunoaștere, pentru studiu, a determinat-o să abordeze încă o specializare, luând Facultatea de Biologie de la Timișoara, de la început. Spune că, are cele mai mari satisfacții de pe urma activității didactice perioadă în care a fost în contact direct cu tineri, a modelat caractere, a avut ocazia să fie punct de sprijin pentru elevi care au decis la rândul lor să îmbrățișeze profesia de dascăl.
De la Plugova i se trage dragostea pentru tot ceea ce înseamnă mediul rural și crede că acolo, în lumea satului plină de magie i-a fost dat să se pregătească pentru ce urma să vină. Apreciază acum cât de mult au ajutat-o toate experiențele, devenind îndemânatică aproape în orice domeniu. După 20 de ani petrecuți în Banat, a luat cu sine amintirile legate de cosit, strânsul fânului și clăditul în căpițe sau în podul șurii, creșterea animalelor, mulsul vacilor, prepararea brânzei, culegerea roadelor de pe câmp.
Monica Drăgulescu, de unde pasiunea pentru natură, pentru animale?
Familia mea avea unul dintre cele două cazane ale satului astfel că vreo două luni pe an ocupația noastră principală, cu rândul, era fiertul țuicii de prune. Se știe, cazanul cu manivelă trebuie să funcționeze non-stop! Iar somnul se fură câte puțin pe un prici improvizat într-o odaie alăturată. Gustul cartofilor copți în spuză și al porumbului, atmosfera de sărbătoare și bucuria oamenilor care dădeau „uiumul” nu se pot uita niciodată!
Cum ai ajuns în Noua Zeelandă?
Niciodată nu știi dinainte pe ce căi te poartă viața, în ce locuri îndepărtate ai putea să ajungi! Pentru că exact acolo m-am stabilit, la capătul lumii, la un pas de Honolulu, destinația-reper invocată în jocurile copilăriei noastre. Într-o bună zi mi-am făcut bagajele și am plecat în, poate, cea mai frumoasă, colorată, inedită și exotică zonă a globului, în Noua Zeelandă.
M-am stabilit în Auckland de mulți ani, mi-am construit o carieră în cercetare, o activitate ce presupune multă pasiune. Dar nu toate au fost pe roz de la început.
Cum au fost începuturile vieții tale în Noua Zeelandă?
Proaspăt sosită din România, unde eram director adjunct al Liceului Agricol din Turda, pentru că nu știam foarte bine limba engleză, am acceptat un post de horticultor la un liceu de fete. La început aveam grijă de plante, lume vegetală de care oricum eram foarte atașată. Apoi ambiția și dorința de reușită m-au determinat să caut altceva, mult mai interesant. Și oferta a venit de la o Clinică medicală unde, după o altă specializare intensivă, am devenit flebotomist, adică personal medical recoltator de sânge pentru analize de laborator. Aici mi-am dat seama că pot interacționa excelent cu oamenii, că nu am nicio problemă legată de comunicarea directă și relația cu publicul. Astfel că după mai puțin de un an am devenit supervizor al Centrului de recoltare Mount Eden Clinic din Auckland.
De parcă suișurile și coborâșurile nu ar fi fost destule, după trei ani de muncă de laborator și alt concurs pe post Monica Drăgulescu, a fost admisă, în corpul cercetătorilor de la Institute for Plant and Food Research din Auckland. Este singura româncă din instituția cu șase filiale în întreaga țară, iar echivalarea ambelor diplome de inginer agronom și biolog, confirmă faptul că școala românească superioară de la Timișoara are recunoaștere internațională, cel puțin în Noua Zeelandă.
De 11 ani lucrează în cercetare și se ocupă de diferite soiuri și hibrizi pentru a scurta timpul de producere și intrarea pe rod. Lucrează la observarea genelor care dau rezistență sporită fructelor de kiwi și mere, ferindu-le de boli și dăunători. Sunt cercetate soiuri de kiwi galben și mere cu miez roșu, soiuri rezistente la bacteria care provoacă făinarea. Se mai studiază efectul frigului, a temperaturilor scăzute asupra merelor și perelor, încercându-se obținerea de soiuri care să înflorească tot anul. Ca formă aduc cu ramuri de salcie plângătoare. Rezultatele sunt valorizate și comunicate la nivel internațional astfel încât de beneficiile cercetărilor să se bucure cât mai multă lume.
20 de ani trăiți de românca Monica Drăgulescu la Plugova în județul Caraș-Severin nu pot fi uitați
Cum a fost perioada trăită în Plugova în județul Caraș-Severin?
Sunt anii care m-au ajutat să mă descurc în orice împrejurare, în contactul cu oamenii și știu să lucrez cu ei, indiferent de poziția ocupată. Am trudit mult la țară și acum îmi dau seama cât de multe am învățat, cât a contat totul pentru mine. Am fiert săpun la nivel rudimentar din diferite grăsimi de animale și sodă caustică, însă atunci doar m-am pregătit pentru ceea ce fac acum, la alt nivel. Săpunuri fine, de lavandă, cu cafea, ciocolată, adaos de aloe vera, fulgi de ovăz, miere și lămâie. Îți vine să le mănânci nu alta! Știu să fac și prepar în casă, exact așa ca la Plugova, brânză cu cheag sau urdă, cu diferite mirodenii, pâine simplă sau cu semințe. Gătesc cu pasiune și fac prăjituri pe care le așteaptă și le apreciază colegii mei de birou, cunoscuții sau apropiații. Sunt în continuare îndrăgostită de grădinărit, uneori mai am timp și de câte un terarrium (aranjamente cu flori și pietre așezate în vase transparente. Să dăruiesc e cea mai mare plăcere a mea!
Monica Drăgulescu este în continuare fascinată de oameni și simte energia lor pozitivă pentru că la rându-i oferă același lucru, energie. Chiar dacă asta vine de la distanță, pe Facebook, sau diverse alte forme de comunicare. Se simte vibe-ul pozitiv de la cei dragi rămași acasă, unii răspândiți prin lume, rude, cunoștințe sau foști elevi care trimit adesea gânduri de mulțumire. Spune că o dată cu trecerea timpului, dragostea, dorul de țară și de oameni au rămas neschimbate. Ii este dor și vorbește mereu, cu accentul neaoș, specific, despre tradițiile din Banat și jocul popular care i-au marcat tinerețea. Mărturisește că de multe ori se întâmplă să încingă câte un brâu, așa ca la Plugova, atunci când cineva îi trimite o melodie populară care îi trezește nostalgii.
A ales să locuiască în Noua Zeelandă, o țară de imigranți, într-o zonă de basm, cu relief domol, vegetație interesantă și cu marea aproape. Face călătorii dese după cum îi permite timpul și merge de multe ori la Oceanul Pacific, locul unde se arată imagini care îți taie respirația.
Acest interviu este semnat de Adriana Baghiu, un om frumos care face parte din comunitatea LIFE.ro. Atunci când Adriana ne-a scris că are o poveste pe care vrea să o împartă cu noi am răspuns imediat cu bucurie. Iar povestea Ramonei Sav este una inspirațională, un copil care a avut curaj să-și urmeze visul. Mulțumim Adriana Baghiu că ne-ai făcut cunoștință cu ea. Și ne bucurăm că ești alături de noi.
Dacă ai și tu o poveste inspirațională care crezi că merită publicată dă-ne de veste.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
