Căutare

Share this article

Leif Ove Andsnes este unul dintre cei mai mari pianiști contemporani. S-a născut în Karmøy, o insulă din vestul Norvegiei și a învățat cu marele Jiří Hlinka, la Bergen Music Conservatory. A fost nominalizat de opt ori la Premiile Grammy și, în 2013, a fost inclus în Gramophone Hall of Fame.

Pe lângă o carieră impresionantă, Leif Ove Andsnes are și o familie frumoasă. Este căsătorit cu artista Ragnhild Lothe care cântă, la rândul său, la corn francez. Cei doi au trei copii (o fetiță de 9 ani și doi  gemeni de șase ani), iar căminul lor răsună de muzică. Andsnes gătește. Iar familia are o casă de vacanță aproape de Polul Nord în mijlocul naturii. Adoră să evadeaze în liniște pentru că acolo își încarcă bateriile pentru a putea să se întoarcă din nou și din nou pe scenă.

Am vorbit cu Leif Ove Andsnes despre muzică, despre ce înseamnă să fii artist, dar și despre lucrurile în care își găsește echilibrul și inspirația.

Ai cântat vreodată muzica lui George Enescu?

Am cântat câteva piese foarte mici, dar nu foarte mult. Însă mă fascinează. Și mi-aș dori să învăț mai multe despre el și muzica sa.

Fiecare piesă pe care o ascult are câte un element complex foarte interesant. Și, în plus, vorbesc cu muzicieni de peste tot și cred că există un adevărat curent care se formează în jurul muzicii lui Enescu. Aceasta începe să se cânte din ce în ce mai mult, peste tot în lume, în special muzica de cameră. Este o experiență foarte faină să vezi cum Enescu devine din ce în ce mai căutat, deși nu este deloc ușor să cânți piesele sale, care sunt destul de grele, de complexe emoțional. Dar poate că a venit timpul ca muzica sa să fie din ce în ce mai cântată, m-aș bucura.

Leif Ove Andsnes
Foto: Gregor Hohenberg

Ai învățat cu profesorul norvegian de origine cehă,  Jiří Hlinka. De la el ai învățat aceste tehnici?

Hlinka a fost cel care mi-a arătat o pasiune incredibilă pentru muzică. Trebuie să înțelegeți, înainte să îl cunosc, eram doar un puști venit dintr-o insulă din Norvegia. Până la 14-15 ani nu am fost niciodată înconjurat de artiști profesioniști. Până când l-am întâlnit pe Hlinka, eram un talent, fără doar și poate, dar unul complet neșlefuit.

Nu cunoșteam emoția. Iar el mi-a arătat ce înseamnă muzica – cum aceasta poate să fie moarte, dar și viață, cum poate să ajungă a fi cel mai important lucru din viața ta. Și, mai mult decât atât, cum să spui o poveste prin muzica pe care o cânți, cum să găsești toate personajele, toate trăirile, toate sentimentele și cum să le transmiți mai departe publicului.

Leif Ove Andsnes: Hlinka m-a învățat că un muzician trebuie să spună o poveste, la fel cum o face un actor, de exemplu.

Care a fost cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o de la Hlinka?

Oooo … e greu de spus, dar probabil faptul că după ce am terminat lecțiile cu el, am simțit nevoia să merg imediat și să studiez și mai mult. El a deschis o lume magică pentru mine. Și am fost atât de impresionat de ce îmi arăta el, încât am fost incredibil de dornic să o fac a mea, să o aduc aproape de cine sunt eu. Iar lucrul acesta cred că este cel mai important cadou pe care ți-l poate oferi un profesor. Mi-ar plăcea să pot să fac și eu asta într-o zi. 

Citește și: 

Cum a renunțat o profesoară de matematică la catedră pentru scenă? Talentul față în față cu sacrificiul: Teodora Enache, una dintre cele mai mari artiste de jazz din România

Predai?

Nu am o poziție fixă într-o unitate academică, dar predau din când în când și mai țin Master Class-uri atunci când sunt invitat. 

Și care este cea mai importantă lecție pe care încerci să o transmiți elevilor tăi?

Atunci când nu ești un profesor cu normă întreagă, nu poți să le urmărești evoluția elevilor tăi, așa că nu poți decât să le oferi câteva informații, câteva sfaturi. Încerc să îi inspir. Să îi ajut să dea viață proiectelor la care lucrează în acel moment. Să descopere ceva nou despre lucrările pe care le studiază atunci sau despre tehnicile pe care le folosesc.

Dar care este cel mai important sfat pe care îl oferi? 

(râde) … e greu de spus pentru că diferă foarte mult de public, dar celor tineri le spun mereu că trebuie să fie sinceri cu muzica pe care o au în față. Învață de la ceilalți, dar, în același timp, gândește-te ce poți aduce tu nou. Ia doar lucrurile în care crezi și fii pasionat de lucrurile pe care le iubești. 

Leif Ove Andsnes
Foto: Gregor Hohenberg

Înainte să lucrezi cu Jiri Hlinka, părinții au fost cei care te-ai introdus în această lume magică a muzicii. Ei au fost cei care ți-au descoperit talentul?

Da, cred că da. Aveam doar patru ani și jumătate și i-am întrebat pe ai mei dacă pot și eu să cânt la pian. Amândoi sunt profesori de muzică, nu cântăreți profesioniști, dar le-a fost foarte clar de la început că îmi place și că sunt talentat. Cred, însă, că au fost puțin surprinși de cât de repede învățam, dar apoi și-au dat seama că îmi doream acest drum.

Și-au dorit să ai o carieră muzicală încă de la început sau a fost o surpriză?

Muzica a fost o parte importantă din casa noastră, așa că sunt convins că își doreau ca și copiii lor să cânte. Mai am trei surori și toată lumea cântă la diferite instrumente. Dar cred că au fost surprinși că am devenit un pianist profesionist (râde).

Citește și: 

Tiberiu Soare, dirijorul Operei Naționale București: „În afară de muzica lăutărească veche, mai am un guilty pleasure: îmi plac Paraziții!”

Îți mai amintești prima dată când ai apărut în public? Ce ai simțit? 

Atunci când eram mic cântam deseori la foarte multe evenimente din comunitatea noastră, îți spuneam că eu vin de pe o insulă din Norvegia (râde), evident că nu erau concerte propriu-zise. Dar stăteam 10-15 minute în fața unor oameni. Știam cum este să cânt pentru ei. Ce înseamnă să mă urc pe o scenă. Văzusem cum era să îi fac să zâmbească. Îmi plăcea să împart muzica mea cu oamenii respectivi.

Și eram foarte profesionist. Chiar dacă interpretam la pian doar pentru ai mei, îmi doream să fie tăcuți, respectuoși și să mă asculte (râde). Faptul că știam cum este să fii pe scenă de pe la 8-9 ani, m-a ajutat foarte mult ulterior. A devenit cumva natural să fiu acolo, atunci când am urcat pe ea din postura de pianist profesionist.

Foto: Gregor Hohenberg

Cum vezi publicul de muzică clasică astăzi? Și cât de diferit este el în toată lumea?

Variază dintr-un loc în altul, normal. Uneori ne întâlnim cu un public dintr-o clasă socială foarte înaltă, snobi. Poate că în vest publicul este mai în vârstă, dar cred că așa a fost dintotdeauna. Cred că oamenii se întorc sau se îndreaptă către muzica clasică după 50 de ani, după ce au deja copii, o viață împlinită și mult timp să reflecteze, să se gândească.

Însă, există și locuri precum Asia sau Africa de Sud în care oamenii care vin la concertele de muzică clasică sunt foarte tineri, foarte entuziaști, cu poate mai puține cunoștiințe, dar cu multă dorință de a învăța. Însă ce cred că rămâne la fel peste tot, este muzica. O piesă a lui Beethoven vorbește la fel de mult unor oameni din Oslo sau București, din Sao Paolo sau New York ori Beijing. Poate că au niveluri diferite de a înțelege și a asculta muzica, însă este ceva existențial în această artă care le vorbește tuturor. Iar asta simt la fiecare concert.

Și dacă tot am vorbit despre public, simți că ai o misiunea ca muzician?

Cred că muzica ne ajută să înțelegem cine suntem. Are atât de multe emoții care ne arată cum este viața cu adevărat. Nu cred că există cineva care să fie doar fericit sau doar trist ori nervos. În fiecare dintre noi există un mix de emoții, de sentimente, de stări, iar acest lucru se regăsește perfect în muzica clasică.

Leif Ove Andsnes: Muzica scoate toate emoțiile și ni le arată exact așa cum sunt, ajutându-ne să învățăm cum să ne comportăm între noi.

De ce ai nevoie în viața ta în afară de muzică? În ce îți găsești echilibrul?

Am devenit tată prima dată în urmă cu nouă ani, iar acum am trei copii care sunt foarte importanți în viața mea. Atunci când sunt acasă sunt foarte ocupat (râde). Trăiesc în Bergen, în Norvegia și îmi place să revin de fiecare dată în natură. Chiar în acest moment sunt alături de familie în nordul țării pentru că soția mea este de aici, de aproape de Polul Nord. Avem o casă de vacanță și vara, în iunie-iulie, stăm aici. Este în mijlocul naturii, în sălbăticie, avem căprioare, elani, vulturi, pești. Lucrurile aceastea simple sunt foarte importante pentru mine. Iar liniștea este un cadou pe care eu, ca muzician, știu să îl apreciez și să îl respect. Ne place să ne refugiem aici, mai ales că societatea de astăzi tinde să fie foarte gălăgioasă.

Leif Ove Andsnes s-a născut într-o casă de artiști. Părinții sunt profesori de muzică. Iar cele trei surori cântă și ele la diferite instrumente. Astăzi, casa lui este din nou plină de muzică – soția sa, Ragnhild Lothe, este, de asemenea, artistă, iar fetița lui cea mare cântă deja la vioară.

Cum este acasă la voi, soția ta este, de asemenea, muzician?

Ragnihild cântă la corn francez, copiii noștri sunt destul de mici – 9 (fetiță) și 6 ani (gemeni). Fata cântă deja la vioară, așa că avem multă muzică în casă. Dar, trebuie să îți recunosc, nu exersez niciodată cu ei în jurul meu, mă duc în altă cameră pentru că am nevoie să mă concentrez și cu ei mi-ar fi foarte greu, imposibil chiar (râde). Iar în afară de muzică, îmi place foarte mult să gătesc. Mă relaxează. Îmi place mâncarea, îmi place să mănânc, dar și să gătesc. Iar lui Ragnihild nu îi prea place treaba asta, așa că eu sunt responsabil cu gătitul (râde).

Foto: Gregor Hohenberg

Aveți o piesă preferată în familie? 

(râde) … greu de răspuns la asta. Poate să fie orice, de la muzica pentru copii din desenele de la televizor, la vreun cântec din copilărie sau la o piesă clasică. Însă, ce am observat cu cei mici este că dacă le spui o poveste, le oferi o imagine atunci când îi pui să asculte o piesă, imediat o vor înțelege și o vor aprecia. Dacă le spui că în cântecul asta se vorbește despre nu știu ce animal, despre cum se luptă sau cum se împrietenește cu alt animal, îi poți implica în piesă foarte repede. Copiii au o imaginație nelimitată, iar muzica îi ajută să și-o dezvolte.

Leif Ove Andsnes
Foto: Gregor Hohenberg

Suntem la finalul discuției noastre, așa că mai am timp doar de o singură întrebare care este, mai degrabă, o curiozitate. Știu că îți doreai foarte mult să îți iei un an sabatic, s-a întâmplat acest lucru?

Da, acum ceva ani, dar nu a fost chiar un an. Mi-am luat o vacanță foarte lungă (râde) și apoi am avut, în sfârșit, timp să studiez câteva piese pe care nu le mai încercasem. Însă cel mai important lucru pe care l-am simțit atunci a fost dorul de a ține concerte, de a fi pe scenă, de a simți din nou intensitatea acestor momente.

Leif Ove Andsnes: Pauza aceea a fost exact ce mi-a trebuit pentru a fi și mai recunoscător pentru viața pe care o am acum!

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO