Cum construiești un brand pe o prietenie și cum te poate ajuta refuzul într-o emisiune tv să obții finanțare? Povestea IE Clothing, Iulia Ghenea și Emilia Tudoran

IE Clothing este brandul de creație vestimentară de lux, construit de Iulia Ghenea și Emilia Tudoran, două tinere pasionate de modă, care s-au întâlnit la Liceul de Artă din Craiova și care nu s-au mai despărțit niciodată.

După anii de facultate și de specializare în strategii de creație a costumului, Iulia și Emilia au creat propriul atelier, depășind toate obstacolele ce puteau apărea în fața a două creatoare la început de drum: lipsa spațiului – și au construit produsele în sufrageria apartamentului pe care-l împărțeau; lipsa personalului – și au cusut singure toate paietele, perlele și detaliile fine ale costumelor create, așa încât ajungeau să lucreze chiar și o lună la un produs; lipsa bugetului care să le permită specialiști în zona de marketing sau promovare – și au făcut singure tot.

Acum însă Iulia Ghenea și Emilia Tudoran au atelierul lor, au trei angajați și produc ținute pe care orice femeie le poate avea în garderobă. Iar după apariția și refuzul din emisiunea Imperiul Leilor, Iulia și Emilia au plecat cu niște lecții învățate, dar au primit oferta de finanțare a unor oameni care și le doresc partenere în afacere.

De ce ați început acest business?

Emilia Tudoran: Am început acest business din dorința de a duce mai departe identitatea poporului nostru. A pornit ca un proiect de master, în cadrul Universității de artă, unde am studiat strategii de modă și costum. Proiectul a fost comun, profesorii noștri l-au acceptat așa, moment în care ne-am dat seama că putem continua cu un business propriu.

După facultate, am participat la un concurs și, spre uimirea noastră, cam sceptice în perioada aceea în privința competițiilor de modă, am luat locul I, ceea ce ne-a motivat extraordinar de mult. Am realizat că hainele noastre au plăcut celorlalți, iar acesta este un îndemn să continuăm.

În tot acest timp eram angajate, am lucrat cu trei case de modă, doar că lucram, de câte ori puteam, pentru noi. În 2017 am creat firma care gestionează atelierul, un an mai târziu am deschis și atelierul, apoi ne-am dat demisia și am continuat pe cont propriu.

De la un proiect de facultate, în care trebuie să bifați niște cunoștințe și niște idei, la o afacere funcțională este drum lung și, de cele mai multe ori, plin de obstacole. Cum ați făcut?

Iulia Ghenea: După ce am terminat facultatea ne-am angajat în domeniu, am văzut cum se petrec lucrurile, iar aceasta a fost o experiență care ne-a ajutat. Ulterior, când am creat proiectul comun de disertație, veneam cu mult mai multe cunoștințe decât am fi avut dacă nu am fi muncit în tot acest timp în niște case de modă, iar proiectul nostru a fost unul complex.

Faptul că am construit în paralel și am lucrat și pentru IE Clothing, dar și pentru joburile pe care le aveam, chiar dacă acolo cream lucruri în alte direcții decât o făceam cu proiectul nostru, am învățat procedurile și strategiile dintr-un business. Am văzut și care sunt obstacolele, care sunt avantajele și am înțeles cum să mergem mai departe.

Emilia Tudoran: Și cum să nu ne comportăm cu angajații.

Era dificil pentru noi, lucram acasă, făceam lucrurile în sufrageria apartamentului, lucram înainte de program sau după și construiam un produs într-o lună sau chiar mai mult, fiindcă nu aveam timp.

Dar după 6 ani de luptat pe ambele fronturi, am decis să demisionăm și să ne apucăm de atelierul nostru.

A fost dificil, iar primul obstacol a fost să găsim un spațiu așa cum ne doream, mai ales că noi nu aveam un buget alocat pentru asta. Am avut norocul însă să discutăm cu o agentă foarte drăguță, care a înțeles exact că ne dorim o casă, și nu un apartament, că vrem un spațiu luminos și nu ceva obscur. Și iată că am reușit, acum suntem deja în al doilea sediu de când am început, mai luminos și cum ne trebuie nouă.

Un alt obstacol a fost să ne găsim personalul.

Iulia Ghenea: Un an de zile am lucrat doar noi două.

Adică voi ați cusut acele mărgele spectaculoase?

Iulia Ghenea: Da. Și încă mai coasem. (râde)

Dar un an de zile noi am făcut tot, schița, tiparul, design, execuție, marketing, promovare, prezentări, resurse umane, contabilitate primară, tot ce se putea face. Nu știu dacă i-aș spune obstacol, dar faptul că a trebuit să ocupăm toate aceste domenii și să le facem și bine, a fost complicat. Acum, suntem în punctul în care simțim că trebuie să ne dezvoltăm și să predăm aceste responsabilități oamenilor care se pricep la asta.

Emilia Tudoran: Drept pentru care, în trei ani de zile de când suntem în atelier, în primul an am fost doar noi două, aveam ditamai spațiul în care ne lăfăiam după voie, apoi am mai angajat o doamnă, iar acum suntem noi și trei angajate ale noastre.

Iulia Ghenea: Și tot nu ne descurcăm la capacitate maximă.

Cum explicați voi această chimie între voi? De când vă cunoașteți și cum vă completați?

Iulia Ghenea: Ne cunoaștem de 17 ani. Ne-am întâlnit în clasa a IX-a, la liceul de specialitate, de modă, pe care l-am terminat amândouă, la Craiova, Liceul Marin Sorescu. Apoi am făcut amândouă facultatea în București.

Emilia Tudoran: Trebuie spus că în liceu nu prea ne vorbeam, nu aș zice că eram apropiate.

Iulia Ghenea: Eu nu sunt genul acela sociabil. (râde)

Emilia Tudoran: Am fost colege de clasă, iar ce ne-a apropiat foarte mult a fost un proiect de clasa a XII-a pentru olimpiadă. Atunci profesorii au fost în situația de a alege între noi două, fiindcă din tot liceul trebuia să meargă un singur reprezentant. Ea avea un stil, foarte unic și bun, eu aveam un stil, foarte diferit și bun, motiv pentru care au încercat să ne trimită pe amândouă.

Mi-amintesc că am lucrat vreo două săptămâni intens, după orele de studiu. Mergeam în atelier și desenam umăr la umăr, iar ce mi-a plăcut atunci era că nu am văzut-o nicio clipă ca pe o competiție. Pur și simplu încercam să văd cum face ea, ea la fel, astfel încât să găsim calea cea bună.

Decizia finală a fost ca Iulia să meargă la olimpiadă, iar asta a fost o reușită, iar tot acest timp împreună ne-a apropiat. Am mers împreună la facultate, la Timișoara, pentru ca ulterior să ajungem la București.

Voi de ce ați început să desenați? Și ce-a fost mai întâi? Desenul sau moda?

Emilia Tudoran: La mine desenul.

Iulia Ghenea: Desenul. Din acest motiv am și ales să merg la un liceu de specialitate, de artă.

Emilia Tudoran: Eu, mărturisesc, l-am avut în familie pe bunicul, pe care îl admiram enorm, fiindcă făcea frescă, picta pereții la casa părinților mei, aveam un balcon pe care bunicul pictase un peisaj superb și de când mă știu am spus că eu voi da examen la pictură. Iar acesta a devenit focusul meu, că voi merge la liceu, la pictură. Iată că am ajuns la modă.

Iar Iulia are în familie croitori.

Iulia Ghenea: Exact. Mami chiar are un simț artistic special, chiar dacă nu a făcut mai mult în această direcție. Pe mine însă m-au încurajat întotdeauna. De altfel, toți cunoscuții mă încurajau: „mergi la liceul de artă, că ești talentată!”. Iar eu așa am făcut. (râde)

Cum v-a modelat școala? Cât de mult stilul vostru este achiziție din școală sau o răzvrătire din care să rămână esența?

Emilia Tudoran: Dacă mă gândesc la liceu, trebuie să spun despre profesoara noastră, doamna Lidia Mărgelu, foarte pasionată de modă și foarte apropiată de noi, elevii ei. E drept că și noi am fost o generație care desena foarte frumos, era foarte conștiincioasă, iar vreo trei dintre elevii ei am mers în direcția modei. Doamna profesoară ne-a inspirat să desenăm, să facem crochiuri pentru creativitate. Dar nu a fost suficient.

Am ajuns la facultate și ne-am lovit de un zid. Toți erau doar pentru ei, nu împărtășeau nicio informație, niciun gând. Nu primeai informații, nu primeai ajutor, în afara accesului într-un atelier care nu era tocmai pus la punct atunci. Acum am înțeles că este îmbunătățit, și cu mașini, aparate sau un tehnician profesionist. În vremea noastră era o mare înghesuială în atelier; doar studentele mai mari puteau lucra acolo, comenzi personale chiar, iar noi, cei mici, nu prea mai aveam loc.

Dincolo de asta, unii profesori au fost foarte interesanți și am avut multe lucruri de învățat de la ei, și în zona de pictură, de culoare, dar și în zona de tipare. Am avut o profesoară, doamna Paula Barbu, cu care am decis să susținem dizertația, care este foarte antrenată în această idee: să înveți tiparul, să încerci să-l dezvolți și ne-a provocat și pe noi să vrem să transpunem o schiță în produs finit.

Iulia Ghenea:  În facultate am învățat cum să dezvoltăm o colecție, ce instrumente ne trebuie, cum să ajungem la informație. Deci e o bază importantă.

Emilia Tudoran: Cunoaștem designeri care nu au terminat o facultate de specialitate, dar care au atelier și succes de piață. Dar, din ce am observat, ei nu știu cum să dezvolte o colecție dacă nu au niște fotografii în față, nu știu cum să o transforme, cum să găsească elemente cheie pe care să le repete.

Facultatea este și ea o zonă în care te poți dezvolta și poți învăța dacă vrei.

Noi am fost genul de studente care au muncit foarte mult, mai ales că era și o competiție reală între noi, fiindcă ne doream să ne păstrăm locurile la buget.

Neajunsul însă este că nu existau niște colaborări între facultate și ateliere, textile, să existe o unitate.

Iulia Ghenea:  Nu exista obiceiul ca studenții să meargă în vizite, să facă workshop-uri ori internship-uri.

S-a schimbat ceva acum sau lucrurile sunt la fel?

Emilia Tudoran: S-a schimbat șefa de catedră. (râde)

Acum este un tânăr, care era asistent în perioada noastră și care, sperăm, va face mai mult și-i va implica mai mult pe studenți. În același timp, am păstrat legătura cu profesorii, iar aici mă gândesc la doamna Paula Barbu, cu care ne vedem și acum și schimbăm idei.

Am primit în internship două studente, una din Anglia, una din Franța, românce amândouă, care au vrut să înțeleagă cum este munca într-un atelier. Și au trecut prin toate, de la dat cu mătura, la schițe.

Lumea asta nu este atât de simplă și strălucitoare, nu vii la birou și atât, fiindcă nu ai, de cele mai multe ori, pe cineva care să facă în locul tău. Le-am trecut prin toate etapele, să vadă că nu este deloc ușor, le-am luat și în fața clientelor, să vadă cum luăm măsuri sau facem probele.

Noi am vrea să oferim asta mai multor studente. Și dacă vin spre noi, acceptăm, fiindcă și nouă ne-ar fi plăcut să avem pe cineva la care să putem merge, când eram în facultate.

E destul de puțină tradiție în hainele voastre, dar mult lux.

Iulia Ghenea:  Ce facem noi este o reinterpretare modernă a costumelor tradiționale. Estetica, vizualul te duc cu gândul la un costum tradițional, dar nu am preluat cusături tradiționale sau motive din broderia tradițională.

Care e filozofia cu care încărcați aceste lucruri?

Emilia Tudoran: Ne dorim să dăinuie peste timp, să fie transmise mai departe și nu ne dorim să fie purtate o dată și atât, ci să fie integrate în ținute zilnice, să poată fi puse la birou sau la o întâlnire la restaurant.

Cât de mult v-a ajutat sau v-a împiedicat emisiunea Imperiul Leilor?

Iulia Ghenea: Nu cred că ne-a împiedicat. A fost o experiență plăcută, pentru că am cunoscut oameni pricepuți în ale business-ului. Acolo am putut vedea niște adevăruri pe care noi, din interior, atașate de brandul creat, nu le vedeam. Și aici mă refer la logo și la nume. Am înțeles că logo-ul nu este lizibil, că oamenii nu înțeleg că acolo este un I și un E, ceea ce înseamnă inițialele noastre, dar și produsul de bază, de la care am plecat, ia. Am luat asta ca pe un obstacol în a citi brandul, iar asta este ceva ce trebuie modificat. În plus, am aflat că numele brandului nu reprezintă neapărat ceea ce facem noi, ceea ce ne-a pus pe gânduri și vom încerca să schimbăm în timp.

Citește toate articolele despre Imperiul Leilor!

De ce nu ați bătut palma cu ei?

Emilia Tudoran: A fost o discuție foarte lungă, care a durat vreo două ore, iar ei au editat și difuzat totul în 15 minute. Toată discuția a fost cu argumente, firește. Noi am mers la această întâlnire cu două obiective: finanțarea proiectului, dar căutam și susținere și un parteneriat activ, implicat din partea lor. Nu ne interesau doar banii, dar la niciunul dintre ei nu am simțit și asta.

Dar, după emisiune am constat că am dobândit o vizibilitate foarte bună, mulți oameni au auzit de noi astfel pentru prima oară și au apărut alte două oportunități de finanțare de la persoane fizice.

Cu ce vă mândriți?

Emilia Tudoran: Eu mă mândresc că lucrez la propriul atelier și că am lângă mine oameni de calitate.

Iulia Ghenea: Eu mă mândresc cu faptul că oamenii deja recunosc stilul nostru. E foarte plăcut sentimentul să auzi de la oameni pe care nu-i știi cum recunosc produsele noastre.

Ale cui sunt ideile, opțiunile de desen, tipar, combinațiile?

Iulia Ghenea: Ale amândurora. Mereu luăm decizia împreună, alegem varianta cea mai bună. Nu considerăm că doar una are idei bune, fiindcă împreună găsim ideile cele mai bune.

Emilia Tudoran: După ce facem schițele, facem o selecție, ne apucăm fiecare să desenăm, poate, pe schița celeilalte și găsim cea mai bună variantă de desen. Câteodată nici nu mai știm de la ce schiță a pornit.

E perfect justificat ego-ul exacerbat. Meseriile artistice vin la pachet cu mult orgoliu personal. Iar modul în care voi vă puneți de acord fără să reclamați putere, recunoaștere este foarte interesant. Cum faceți?

Iulia Ghenea: Cred că am ajuns la asta după o vreme. Poate a ajutat și faptul că o perioadă am locuit împreună și am ajuns să ne cunoaștem foarte bine, am învățat ce-i place uneia sau nu-i place celeilalte. Și ne-a ajutat să ne împărțim foarte bine lucrul la atelier, așa încât fiecare să se ocupe de ce-i place cel mai mult și ce știe cel mai bine.

Emilia Tudoran: Până la urmă, brandul nostru se bazează pe o prietenie. Așa am început, iar dacă ei nu-i place să facă un anumit lucru, îl fac eu, chiar dacă nici mie nu-mi place atât de mult. Dar pot să fac asta! Trebuie să ne facem una pe cealaltă confortabilă.

Mă plătește bine! (râde)