Cum o cabană construită după Revoluție a devenit Fairytale Villa, o bijuterie în mijlocul naturii? Povestea gemenelor care au transformat visul familiei într-un refugiu unic pentru turiștii străini - Pagina 2 din 3 - LIFE.ro
Mergi la conținut

Fairytale Villa, o poveste de familie: „când te naști cu talent și ai primele contacte cu arta, nu poți trăi altfel decât respirând-o”

Fairytale Villa este o poveste foarte frumoasă de familie. Ana și Edina, povestiți-ne puțin despre voi… 

În multe privințe suntem foarte asemănătoare și în altele diferite. Deși avem aceleași seturi de valori, hrănite de aceeași educație, avem moduri diferite de a le practica și de a le trăi. Însă ceea ce ne unește este iubirea noastră pentru artă și natură, pentru sport și binefacere. Amândouă avem un parcurs profesional în domeniul artistic – amândouă am terminat Liceul de Artă. 

Cu toate acestea astăzi lucrăm în domenii diferite: Ana e coordonator al departamentului de angajare pentru ucraineni și lucrător de tineret la Asociația YMCA România, iar Edina are firma ei de Retail Design, design specializat pentru spații comerciale. Dar Fairytale Villa este proiectul nostru în comun. 

romania
Cine sunt oamenii care aleg să-și petreacă vacanța la Fairytale Villa: de la străini, la români care lucrează remote

Ana și Edina, amândouă lucrați în domeniul designului… cum v-ați ales acest drum?

Aș putea spune că nu noi l-am ales, ci el ne-a ales pe noi. Când te naști cu talent și ai primele contacte cu arta, nu poți trăi altfel decât respirând-o. Este domeniul în care ne simțim cel mai confortabil… ca atunci când ai ajuns „acasă”. 

Citește și: De ce a ales o familie de români care trăia în Anglia să se întoarcă acasă, într-un sat din Mureș. Alexandra Stamate (Ferma emigranți în grădină): „o chemare pentru a lua o gură de aer după ce mi-am ținut mult timp respirația”

Gemene. Lucrați în același domeniu. Vă ocupați împreună de povestea numită Fairytale Villa. Cum arată relația dintre voi?

De multe ori glumim că suntem ca un cuplu de bătrâni, căsătoriți dintotdeauna. În multe privințe ne completăm una pe cealaltă, avem grijă una de cealaltă. Și da, există acea telepatie pentru care sunt invidiați majoritatea gemenilor. 

Ce pot face turiștii care ajung la Fairytale Villa: „Ce ne place la locul acesta este că e viu, el trăiește de-odată cu natura, nu e un spațiu mort în care vii să îți lași bagajele”

Ce povești aveți voi din această zonă superbă, din apropierea orașului Baia Mare, din Maramureș, acolo unde se află Fairytale Villa?

Despre zonă sunt multe povești, dar ne vom lega strict de acelea care au luat loc „în spatele grădinii”. Pe vremuri, când nu erau garduri, animalele erau prietenele noastre, ele „veneau în vizită” din când în când. Când eram micuțe am zărit urme de urs în spatele casei. De altfel, tata își lua toporul lângă el când mergeam la culcare. Mistreții scurmau pământul din jur în mod recurent, iar căprioarele se zăreau destul de des pe dealul de vis-a-vis. 

Fairytale Villa
Sufrageria de la Fairytale Villa

Ba mai mult, un vecin ne povestise cum într-o dimineață târzie de iarnă, în timp ce aducea lemne ca să-și încălzească casa, i-a traversat grădina o haită de lupi vânând o căprioară. Casa acestor vecini este ultima din poiană, cea mai aproape de deal.

Astăzi însă, civilizația umană a pus stăpânire asupra locului, iar animalele sălbatice nu mai coboară într-atât. În schimb, avem „vizitatori” mai puțini periculoși: veverițe, pârși, arici, păsări de tot felul, chiar și bufnițe. Avem pisici care se pierd din sat și vin să vâneze șoareci de câmp. 

Câteva dintre ele ne-au cucerit, așa că și oaspeții și noi le-am adoptat. Dar cea mai cea era Circe, o pisica neagră care credem că avea o magie aparte, poate că era încarnarea unei vrăjitoare? Se potrivea perfect cu cabana și ne-a și făcut o tură de pui de care oaspeții au avut mare grijă.  

Fairytale Villa
Bucătăria de la Fairytale Villa

Vara trecută, era o vulpe ce avea obiceiul să coboare în fiecare zi după apus, între 21:30 și 22:00 la lac.   

Ce ne place la locul acesta este că e viu, el trăiește de-odată cu natura, nu e un spațiu mort în care vii să îți lași bagajele, ca într-un hotel. 

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora