Cum să călătorești în lumea largă și să nu plătești cazare 6 luni pe an? Și cum să devii instructor de yoga după ce ai trăit cu localnicii din Zimbabwe? Maria Iorga și povestea unui suflet fericit - Pagina 3 din 5 - LIFE.ro
Mergi la conținut

Să înțeleg că yoga te-a schimbat? Către ce te-a făcut să întorci fața?

Yoga nu m-a schimbat, ci m-a ajutat să mă regăsesc. M-a ghidat către interior, m-a învățat cum să stau cu mine, cum să practic compasiunea și acceptarea – întâi cu propria persoană, apoi cu cei din jur. Pentru mine, yoga a fost și este un cadou. Poate cel mai valoros cadou pe care viața mi l-a scos în cale până acum. 

Acum nu doar că practic yoga de 5 ani, dar și predau clase săptămânale. Drept mulțumire, îmi doresc să dau cadoul ăsta mai departe și ajut oamenii să înțeleagă ceea ce mie mi-a luat ceva – yoga e o practică pentru suflet, pe care o accesăm prin corp. Yoga nu e doar pentru femei. Este pentru oricine are un corp și e dornic să-l miște și să se simtă bine-n el. Este pentru oricine are o minte agitată și vrea să își regăsească liniștea. 

Ești zilnic pe o saltea. Dar în afară de yoga, ce rol ocupi în societate? Ai spus ceva mai devreme de un program la birou. 

De luna aceasta, sunt Marketing Specialist la Brand Office Distribution. Mi-am schimbat recent jobul, după o perioadă în care am fost Marketing Manager pentru mai multe branduri mari din Brașov. 

Maria și Vlad

Maria Iorga:„Am plecat cu Vlad în Africa fără niciun plan”

Ce te recomandă diplomele, Maria? Ce studii ai terminat?

Păăăi…:)) Conform facultății pe care am terminat-o, sunt Inginer Silvic. A fost o alegere foarte inspirată și care încă îmi umple sufletul de bucurie, chiar dacă nu lucrez în domeniu – mi-am dorit să cunosc și să înțeleg natura și am obținut asta. Dintr-o altă perspectivă, sunt instructor certificat Yoga Alliance de Vinyasa, Yin și Aerial Yoga. 

Ce visai că o să devii în adolescență? 

Oh, that’s a long shot. N-am fost niciodată foarte constantă în dorințe, dar țin minte că în liceu ziceam mereu că eu vreau să scriu și să mă plătească cineva pentru asta. Ei bine, o sămânță de adevăr era acolo, fiindcă de-a lungul timpului am avut multe colaborări pe copywriting și îmi aduc foarte multă satisfacție. Chiar și în joburile mele din Marketing, punctul meu forte a fost mereu scrisul. Sunt fata cu cuvintele. :))

Și apropo de adolescență, să fie aceasta perioada când te-ai apropiat către voluntariat? 

Categoric. În adolescență am început să fac voluntariat și toate experiențele alea m-au format ca om. Am făcut voluntariat cam în orice domeniu – de la concerte, la educație de mediu, la maratoane montane și multe altele. 

Cum de ai ales să faci voluntariat pe alt continent și nu la noi? Cum ai ajuns în Zimbabwe?

Am făcut mult voluntariat la noi, înainte să ajung să-l fac în străinătate. În Zimbabwe nu am făcut nici măcar o zi de voluntariat. Îți rezum pe scurt cum am ajuns în Zimbabwe. Am terminat facultatea, am renunțat la chirie, am donat și vândut cam tot ce dețineam, ne-am luat de mână și cu 2 rucsaci de 36L ne-am urcat în zborul spre Zanzibar. Doar dus. Asta era în Decembrie 2020. Am plecat cu Vlad în Africa fără niciun plan. Ne doream să stăm cu localnicii, să cunoaștem cultura și adevărata față a țărilor pe care le vizitam. Plănuisem să stăm 8 luni și să mergem din Zanzibar până în Kenya. Între timp, a venit pandemia și s-au schimbat planurile. Am călătorit prin Tanzania și Zambia înainte să se dea lockdown-ul pe care l-am petrecut în Zimbabwe (4 luni).

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora