Cum trăiește dirijorul tăcerilor? Dragoș Stemate: „Știu ce înseamnă să fii forțat să părăsești casa unde te-ai născut”

Dragoș Stemate spune că nu a conceput niciodată să aibă o viață banală, nici ca om, nici ca actor. Obișnuit este doar când doarme, adaugă el râzând. S-a pregătit doi ani pentru arhitectură și apoi a uimit pe toată lumea când s-a decis să dea la actorie, un vis care s-a aprins după ce a jucat în piesa „Avarul” de Molière. Acolo l-a întâlnit pe marele profesor Ion Cojar, „o personalitate foarte dragă mie care mi-a fost ca un tată”. Iar primul său rol din postura de actor profesionist a fost tot într-o piesă de Molière, de data aceasta lăsând în urmă scena Școlii Centrale și urcându-se pe cea a teatrului din Ploiești. 

Astăzi îl întâlnim pe Dragoș Stemate în filmul „Dirijorul Tăcerilor”, al lui Ovidiu Georgescu care spune povestea mai multor generații care trăiesc într-o casă ridicată în 1925, dar care urmează să fie demolată pentru a face loc unor clădiri de birouri. O poveste care îi este atât de cunoscută lui Dragoș Stemate care a trebuit să evacueze, de data aceasta în realitate, casa natală în doar cinci zile. Un moment foarte dificil despre care actorul ne spune că „am trăit o maximă revoltă împotriva unui sistem pe care-l știm cu toții. Cred că e una dintre cele mai mari dureri să fii nevoit să abandonezi locul pe care îl numeai acasă”. 

Cum arată viața actorului Dragoș Stemate? Care a fost cel mai greu moment pe care a trebuit să-l depășească în viața lui? Care este cea mai frumoasă întâlnire și cel mai mare vis al său? Toate acestea sunt întrebări la care ne-a răspuns actorul din „Dirijorul Tăcerilor” în interviul de mai jos: 

Cine este Dragoș Stemate?

Cred că este atât: Dragoș Stemate, actor care se simte bine și pe scenă, dar și în film, care încearcă să se apropie de personaj cât de mult, să-l înțeleagă și să-i trăiască povestea pentru a putea apoi să o împartă și cu spectatorii.

Mai ții minte când ți-ai dat seama că îți dorești să fii actor? Și ce au spus ai tăi atunci când le-ai dat această veste?

Da, țin minte ca și cum ar fi fost ieri, când la Școala Centrală am jucat în piesa „Avarul” de Molière. Atunci a intrat microbul teatrului în mine. A fost destul de complicat pentru că mă pregătisem doi ani pentru arhitectură înainte și ai mei au fost șocați atunci când le-am spus că nu mai merg pe acest drum, dar nu m-au făcut să renunț la ceea ce devenise visul meu.

Dragoș Stemate: „Mă pregătisem doi ani pentru arhitectură înainte și ai mei au fost șocați atunci când le-am spus că nu mai merg pe acest drum”

Ce visa Dragoș Stemate, elevul de la Școala Centrală? Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o în acea perioadă?

Să am o viață frumoasă! Cred că eu însumi mi-am dat o lecție în perioada aia, respectiv faptul că o schimbare radicală, cum a fost schimbarea mea de la arhitectură la actorie, poate fi ceva extraordinar dacă alegi să ți-o asumi și să ai încredere în ea până la capăt.

Cât de mult petrecea Dragoș Stemate, studentul de la Academia de Teatru și Film? Cum a fost pentru tine perioada facultății?

Am avut o viață senzațională ca student, o combinație fenomenală între distracție și muncă. Perioada facultății a fost perioadă de acumulare, învățare, răbdare, bucurii, căutări și, mai ales, întâlnirea cu marele profesor Ion Cojar, o personalitate foarte dragă mie care mi-a fost ca un tată.

Care a fost primul rol pe care l-ai obținut? Și cum te-ai simțit când ai urcat prima dată pe scenă?

Am debutat în film, la 19 ani, în pelicula „Kilometrul 36”, în regia lui Anghel Mora, cu Tora Vasilescu, Medeea Marinescu și Gheorghe Visu în rolurile principale, printre alții. Asta era în 1989. Apoi, pe scenă, primul contact l-am avut ca student în ’90, odată cu întâlnirea cu Andrei Șerban, de la Teatrul Național și întâlnirea cu Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra. Ca profesionist, am jucat prima oară la Ploiești, într-o piesă de Molière.

Citește și: Alexandru Papadopol și povestea unei „stele norocoase”. De la visul din copilărie, la rolul de viitor avocat și până la serialele anilor 2000 și scena teatrului de azi

Dragoș Stemate, te invit să vorbim puțin despre noul tău film. „Dirijorul Tăcerilor” spune povestea mai multor generații care trăiesc într-o casă ridicată în 1925, dar care urmează să fie demolată pentru a face loc unor clădiri de birouri... povestește-ne puțin despre experiența ta cu filmul lui Ovidiu Georgescu.

Mi-a plăcut foarte mult personajul pe care-l joc în acest film, avocatul… practic a fost rolul pe care mi l-am dorit de la bun început. Experiența a fost extraordinară! Încă de la casting m-am simțit foarte bine cu Ovidiu, Theo și cu ceilalți (viitori) colegi.

Dragoș, ce te-a atras cel mai mult la povestea din „Dirijorul Tăcerilor”? 

Aș zice că societatea noastră coruptă, imaginea României așa cum o știm cu toții. În primul rând, scenariul este extrem de actual, scris inteligent și cu o poveste puternică în spate. Este o trecere de la falsa prietenie, la prietenie și, în cele din urmă, la parșivenie.

Cum a fost să lucrezi cu Ovidiu Georgescu, regizorul filmului, precum și cu actorii Vlad Zamfirescu, Adrian Titieni sau Maia Morgenstern?

În primul rând, Ovidiu este un regizor extrem de cald, care știe să dea indicații, care iubește actorii, care „dirijează” totul cu mult talent și tact. Chiar așa – e un dirijor, apropo e numele filmului. Cu Vlad Zamfirescu mă știu de mult, din facultate – un partener extraordinar! A fost o onoare să împart acest film cu Adrian Titieni, care mi-a fost și profesor, precum și cu Maia Morgenstern pe care o apreciez enorm. Și nu doar cu aceștia – toți actorii pe care i-am întâlnit odată cu acest film și alături de care am reușit să-l aducem la realitate sunt extraordinari. A fost o experiență frumoasă să mă intersectez cu toți și cred că am luat câte puțin din fiecare cu mine.

Citește și: Adrian Titieni în rolul poveștii vieții sale: de la copilăria fericită la Bistrița, la adolescența străbătută de gândul călugăriei și până la rolul de tată și cel de mare actor român