Cum treci de la visul de a deveni șofer de autobuz, la curator de artă contemporană și, mai apoi, la muzică Dirty Disco? Cine este Eugen Rădescu, omul care pune muzica pe care dansează Bucureștiul

Eugen Rădescu voia să fie șofer de autobuz atunci când era mic. Își imagina cât de tare este să conducă el atâția oameni. Să fie la cârma unei mașini atât de mari. Timpul s-a scurs, iar aspirațiile lui au trecut de la zona tehnică, la cea artistică. Astăzi este curator de artă contemporană, organizator de evenimente din această zonă și profesor în departamentul de istoria artei, la Facultatea de Istorie a Universității din București. Așa că a trecut de la șofer de autobuz, la prof. Și acum vreo 5-6 ani, a trecut puțin de la arta contemporană la muzica disco. Prin 2013-2014 a început să facă Dirty Disco și lumea a început să se unduiască pe piesele din ’70 sau ’80, să sară pe melodiile din ’90 sau să retrăiască amintirile anilor 2000.

Își dorește o Românie mai bună. Ar vrea ca noi să învățăm să fim cetățeni, să luăm atitudine – să înțelegem că noi suntem schimbarea. Și tocmai pentru că simte nevoia unei țări care să fie mai bună pentru el, se gândește să schimbe puțin locul. Acum Viena pare mai aproape de București … chiar și așa, fără autostrăzi sau trenuri rapide.

Dar până să facă acestă schimbare, Eugen Rădescu pune muzică, organizează evenimente și se plimbă cu Suerte Susu Afortunado, câinele.

Cu Eugen Rădescu ne vedem la Apollo 111 pe 31 august la Enescu Spirit. O să ne distrăm și o să dansăm. Dar până atunci, hai să ne cunoaștem mai bine. Deci, cine este și cum arată viața lui Eugen Rădescu?

Cum de ai mai găsit loc în viața ta și pentru o altă artă … muzica?

Asta mă întreb și eu din ce în ce mai des, dar îmi place să pun muzică, deci nu mă plâng. Mă simt foarte bine când fac Dirty Disco și văd că și cei care vin la party-urile mele se simt la fel.

Ai fost tot timpul puștiul care punea muzică la petreceri?

Nu, deloc. Eram puștiul care asculta tot timpul muzica de la petreceri. Plus că pe vremea când eram eu puști nu existau DJ, fiecare punea ce-i trecea prin cap.

Dar când ți-ai dat seama că îți place să pui muzică?

Am început să pun muzică când am început să mă plictisesc teribil de electro, indie și ce mai era pe atunci, în toate locurile în care mergeam. Atunci am început să mă întreb de ce nu mai ascultă nimeni muzica anilor ’70-’90 și vedeam asta ca pe o pierdere.

De ce disco?

Pentru că e un tip de muzică lucrată de la primele acorduri până la clipuri, setup-ul de scenă, compoziție, lumini – e armonioasă, dansabilă.

Faci un adevărat galop de sănătate prin mai toate perioadele importante din muzica recentă, care ți se pare cea mai tare?

Clar muzica de dinainte de anii 2000, e mai zvăpăiată.

Care îți place ție cel mai mult? Și care prinde cel mai bine la public?

Cel mai mult îmi place cea din anii ’70 – disco, chiar și muzica românească din anii ’70 și anii ’80, e foarte dansabilă și are niște clipuri superbe. Și prinde și la public destul de bine, doar că mulți nu știu foarte bine perioada aceea, exceptând trupele sau cântăreții super cunoscute (ABBA, Gloria Gaynor etc). Dar, hei, există Shazam.

Muzica românească sau muzică străină?

Ambele. În proporție egală.

De ce crezi că muzica asta disco / anii ’90 – ’00 prinde atât de bine la public?

Spuneam, e mai armonioasă, mai lucrată, are ritm gândit, compoziție, versuri – e dansabilă și, foarte multe melodii sunt exact cele cu care am crescut, le știm pentru că le ascultau și părinții și bunicii.

Chiar vin oameni și îți cer anumite piese? Dedicații?

Oh, da. Aici am o discrepanță pentru că, de obicei dacă am melodiile cerute le pun fără probleme, dar sunt și oameni care-mi cer melodii care nu au nicio legătură cu ideea de Dirty Disco – și atunci …

Și cât crezi că o să mai dureze trendul ăsta?

Nu știu dacă e un trend, la mine sigur nu e. Am început să pun muzică prin 2013-2014, cred că este o inflație de petreceri cu tema disco – în locuri și spații care nu aveau nicio legătură cu zona asta. Au observat că prind și au început și ei să facă, dar nu aș spune că prea reușite. Am auzit că sunt și ditamai festivaluri care au creat scene speciale pentru muzica asta. Ei văd zona asta ca un profit și de aici tendința de a deveni un “trend”. Dar, dat fiind că acum doi ani, vânzările de muzică din anii ’80-’90, world wide, au depășit vânzările muzicii actuale, nu aș crede că e doar un trend.

Muzica nu este nici pe departe cea mai importantă parte din viața ta. Mai degrabă, alta îți este iubirea. Predai la Universitatea București, faci Bienala Internațională de Artă Contemporană București, când ne-am întâlnit îmi povesteai de un festival de fotografie și imagine. Când ai timp de toate astea?

Da, nu sunt DJ, asta le spun tuturor. Sunt un om care pune muzică și care vine din zona artei contemporane, fac Bienala de artă Contemporană București și acum lucrez la a doua ediție a Reforma Photo Days – un festival de fotografie care începe pe doi septembrie la Atelier 030202. La anul am a IX-a ediție a Bienalei de artă și este cel mai mare proiect încă din 2005 de când l-am început.

Vorbind acum cu profesorul Eugen Rădescu, cum este să predai la facultate? Cum te înțelegi cu studenții?

Pentru mine accesul la educație și exercițiul educării sunt foarte importante, de asta mă simt foarte bine atunci când predau la Facultatea de Istorie, departamentul de istoria artei. Este o parte importantă din viața mea pentru că și eu am petrecut multă vreme prin școală și, cumva, mă simt responsabil să pot lucra împreună cu studenții la un viitor mai bun pentru ei.

Citește și: 

Tiberiu Soare, dirijorul Operei Naționale București: „În afară de muzica lăutărească veche, mai am un guilty pleasure: îmi plac Paraziții!”

Ce înseamnă să fii profesor în România? Cât de greu / ușor este?

Din nefericire, toți știm: sistemul educațional românesc este la pământ. Este anacronic, axat pe informație (nefolositoare), politizat, ce să mai … un dezastru. Este un sistem în care elevul sau studentul este pus la coada listei de interes, când ar trebui să fie principalul beneficiar al politicilor educaționale.

Care este cel mai important lucru pe care vrei să îi înveți?

Să aibă voce și să spună tare tot ce-i deranjează în jurul lor, de la educație, până la experiențele lor de zi cu zi, de la politic până la cultură. Să vorbească despre probleme lor, fără anxietatea că ar putea fi judecați sau pedepsiți – cu mentalitatea asta vin din liceu, unde le sunt suprimate vocile de teama represaliilor. Sistemul educațional românesc este punitiv și agresiv.

Cât de diferite și de speciale sunt generațiile pe care le-ai cunoscut?

În fiecare an am de-a face cu alți studenți pentru că predau în ultimul an, anul 3 și am cursuri doar un an de zile. Sunt diferiți, dar ce este interesant nu este că sunt diferiți doar individual ci și ca an/grupă. Dezvoltă cumva un comportament comun care-i face să fie diferiți, în sensul bun, dar și în sensul rău al termenului – nu detaliez 🙂

Chiar îți vin studenții la party-urile unde pui muzică?

Oh, da!

Trecând către Eugen Rădescu organizatorul sau curatorul de artă contemporană, ce înseamnă treaba asta? Și cât de ușor sau greu este să faci job-ul ăsta la noi?

Curatorul este cel care organizează o expoziție de artă, fie ea într-un spațiu consacrat (muzeu, galerie), fie într-un spațiu “alternativ” (acum am început un nou proiect într-un astfel de spațiu alternativ care se numește TAG YOUR IDEAS și este lună de lună în Club Control).

În esență, un curator este cel care organizează o expoziție de artă contemporană, plecând de la alegerea conceptului (ideea), alegând artiștii (vizualul) și până la aranjarea expoziției în spațiul de expunere.

Unde găsești operele pe care le expui la evenimentele tale?

Pentru orice expoziție se face un research temeinic al ideii pe care tu, curator, vrei să o exprimi cu ajutorul artiștilor, evident. Rolul meu și al artiștilor este să pună întrebări și nu să ofere răspunsuri.

Și cum arată publicul unor astfel de evenimente?

Pentru evenimentele mele îmi place să numesc publicul care participă la ele “intelectualul-monden” – omul care citește, iese la evenimente de artă, dar nu se ferește și să petreacă destule nopți prin cluburi.

Și într-un final, ajungem la Eugen Rădescu omul. Cum îți spun prietenii?

Eugen.

Cine este cea mai importantă persoană din viața ta?

Pffff … Suerte Susu Afortunado, câinele.

Dar cea care te-a ajutat sau influențat cel mai mult?

Cultural, Michel Tournier.

Ce înseamnă arta pentru tine și cum ți-ar fi viața fără ea?

E ceea ce fac din 1999. Nu prea văd cum aș fi fără un proiect, o carte, o revistă, ceva în zona asta, chiar nu îmi pot imagina. Am făcut exerciții de imaginație încercând să mă gândesc că aș putea schimba complet asta, însă până acum nu am reușit, dar mai am vreme.

De ce vrei să pleci din România … dau din casă puțin și le spun oamenilor că mi-ai povestit că vrei să te muți la Viena 🙁

Pentru că mi se face rău fizic când deschid siteurile de știri sau TV-ul și mă pocnește urâțenia acestei țări – oamenii ăștia siniștri care ne conduc, proștii și proastele puși în funcții de alți neaveniți.

Care este cea mai mare dorință pentru țara asta?

Să învățăm să fim cetățeni, să luăm atitudine – să înțelegem că noi suntem schimbarea, fiecare dintre noi, nu ei, ăștia pe care-i blamăm pentru că dacă noi eram altfel, ei nu erau acolo la butoane.

Și ce ai vrea să te faci când o să fii mare 🙂

Șofer de autobuz.