Daniel Savan, unul dintre cei mai buni barmani din România care te învață experiența unui „dead soldier”. Și povestea primului cocktail bar inspirat de prohibiția din America anilor ‘20 - Pagina 3 din 6 - LIFE.ro
Sari la conținut

Daniel Savan, omul cu un plan. Cine este el acum?

Omul cu un plan…Îmi plac băuturile bune. Îmi place să agit, să amestec și să readuc la viață vechile cocktailuri clasice.

Când m-am apucat de barman, acest job nu era apreciat la nivelul la care este acum și ca orice alt începător, primul meu contact cu paharul a fost să îl spăl.

În timp, am învățat să le umplu și să le apreciez designul și tăietura fină. Exersez de peste un deceniu această meserie în cluburi și baruri din România.

Apoi a venit momentul să mă mut în Irlanda, în Dublin City, unde pot spune sincer că am lucrat cu adevărat. Dar, de asemenea, am învățat multe de la cei mai buni decât mine și m-am bucurat de multe oportunități de a colabora cu nume mari ale acestei industrii. Printre altele, am câștigat primul meu concurs important: Sin Metu Battle de Jameson, urmat de alte câteva locuri secundare.

În 2018 am realizat una dintre cele mai mari realizări ale mele: am câștigat titlul de Cel mai bun barman senior în Campionatul Național de Cocktail. De asemenea, împreună cu echipa mea, am câștigat 4 ani la rând titlul pentru Cel mai bun bar din Irlanda: The Sidecar Bar.

Și, după cum puteți vedea, spectacolul continuă. Acum vă invit să savurați cocktailurile mele în Dead Soldier Speakeasy!

Câștigător IBA 1
Câștigător IBA 1

Inițiat în România în acest domeniu, dar „șlefuit în Irlanda, Dublin. De ce acolo?

Irlandezii sunt un popor cald și primitor, iar Dublin e un oraș vizitat de milioane de oameni din toată lumea. Se știe că sunt fani alcool și petreceri, iar barurile lor sunt printre cele mai bune din Europa, așa că am decis sa fac o încercare.

Dead Rabbit
Dead Rabbit

Când ai plecat și cât ai stat?

Am plecat în anul 2012 și am stat 8 ani.

Daniel Savan: „În România încă suntem sub influența „atitudinii” și a „tupeului”, din ambele părți, și a clientului și a angajatului”

Ce-ai făcut acolo?

Mi-am împlinit unul din visele mele, să lucrez cu nume mari din industria Mixologiei, am participat la concursuri importante din Dublin, am câștigat enorm de multe cunoștinte, experiență și un nume în industrie.

Daniel la bar
Daniel la bar

Ce-ai învățat acolo?

În primul rând, am învățat cum se lucrează cu oamenii, România este foarte diferită din punctul ăsta de vedere, aici încă suntem sub influența „atitudinii” și a „tupeului”, din ambele părți, și a clientului și a angajatului.

Bineînteles, am invățat ce înseamnă de fapt industria asta a cocktailurilor, istoria lor, ce face un cocktail să fie reușit și multe secrete aflate de la unii din cei mai buni barmani din lume, pe care am avut plăcerea să-i cunosc.

În 4 ani ai devenit manager la cel mai bun Cocktail Bar din Irlanda, barul unui hotel de cinci stele. Care era concurența ta?

În mare parte pozițiile de conducere sunt ocupate de irlandezi și polonezi, de câțiva ani încoace au început să dea și românilor o șansă.

Ce ți-a plăcut acolo?

Tot, mai puțin vremea și centrul orașului noaptea. Dublin nu este un oraș prea sigur, din păcate.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora