De la cântăreț la căutător de mistere ezoterice: Cum a renunțat la muzică un artist promițător pentru a-și găsi sensul vieții

Mereu mi-am dorit să știu dacă sunt, de exemplu, înrudit cu Dumitrache Ochialbi sau cu Sameșu Dumitrache, primul fiind un lăutar celebru, menționat de Ion Ghica în scrisorile sale către Vasile Alecsandri, iar cel din urmă a trăit pe locul actualului Hotel Cișmigiu. Dar nu am făcut demersuri în sensul acesta. În altă oridne de idei, mă mai gândesc câteodată la strigarea geniului: „Dumitrache, adu repede doctorul că mă prăpădesc!”

În ceea ce privește proiectele pentru combaterea bullying-ului, am făcut-o mai mult din compasiune. Unul dintre proiecte a fost „Defined”, pe care l-am preluat de la Ronan Parke în 2016, sub pseudonimul Dumy Klaw, dorind să arăt că muzica are puterea de a distruge ura și invidia dintre elevi. Videoclipul a fost alcătuit din secvențele unui scurt-metraj britanic și mi-am dorit să trag acest semnal de alarmă, îndemnându-mi colegii la a fi de ajutor, nu dăunători. Campania nu a avut mare succes, atunci nu eram nici prea priceput, din mai multe puncte de vedere, și nu știam că „pacea fără Dumnezeu e leagănul războiului”. Dar, poate că a fost benefic pentru cineva.   

Oamenii importanți de literatură te apreciază și, în mod deosebit, te aseamănă cu Mihai Eminescu la o vârstă destul de fragedă. Premiile prestigioase pe care le-ai obținut vorbesc despre o personalitate unică în peisajul românesc, după cum afirmă și regizorul Andrei Zincă. Cel mai mare istoric contemporan, Ioan-Aurel Pop, te-a pecetluit ca simbol pentru viitorul creației intelectuale, iar americanul Jonathan Jackson a scris despre poezia ta, spunând că ea invită inima să contemple viața pe cele mai esențiale planuri. Când a apărut poezia în viață ta, ce ai luat de la Eminescu și care este rostul poeziei și artei pentru tine?

Aprecierile de acest gen vin din partea unor oameni de cultură care sunt amabili și generoși, dar și foarte îngrijorați, probail pentru faptul că mulți tineri nu mai văd valorile fundamentale ale civilizației și omului. Tinerii se raportează haotic și iresponsabil la semeni și la cosmos, cu lipsa de încredere în tradiție, acestea tocmai pentru că nu cunosc tradiția și rolul ei indispensabil în lume. Aprecierile și premiile, probabil, vin ca niște încurajări și speranțe romantice, care sunt proprii unor intelectuali autentici, iar eu nu m-am lăsat vătămat de aprecieri, mai ales că, uneori, te obligă la o responsabilitate morală pe măsură, ceea ce este greu pentru mine, nesusținând nici măcar examenul de bacalaureat. De altfel, pentru premii, paricipam și mă încumetam, în copilărie, la multe competiții. Pe unele le-am câștigat, pe altele nu.       

În ceea ce privește apariția poeziei în viața mea, pot spune că, aceasta apare în urma participărilor mele la cenaclurile literare, dar și datorită ideii de poet și a faptului că mama scria poezie și m-a inspirat, dar tot ca idee, pentru că nu înțelegeam prea multe din poezie până la vreo 17 ani. Într-o oarecare zi, la ora de limba română, dezinteresat, cum eram de obicei la școală, fascinat fiind de lucrurile exterioare sistemului, ca muzica de 440 Hz și extratereștrii din Bucegi, am început să scriu o poezie. „Să pot visa, să pot ierta”, am intitulat-o. Am publicat-o și în volumul de debut „Boemia unui mort”, iar la prima lansare a volumului, din 2018, de la Palatul Brâncovenesc Potlogi, a fost recitată de actrița Doina Ghițescu, o personalitate pe care am cunoscut-o din 2012, legându-ne apoi apartenența la Trupa Artistică „Anton Pann” București, al cărui membru am fost în perioada 2013-2016, până la moartea profesorului fondator Ioan-Maftei Buhăiești, care a fost o figură emblematică a matematicii și poeziei, considerat adesea drept urmaș al lui Eugen Barbu.

„Artistul are menirea să se ridice deasupra complexelor, instinctelor și frustrărilor”