De la subiectul „căsătorie”, în dialogul cu Adrian Teleşpan, am ajuns la o problemă mai sensibilă: adopţia.Teleşpan spune lucrurilor pe nume într-un fel trist, dureros, dramatic, pe alocuri şocant de-a dreptul…
Să vorbim şi despre adopţie. În dreptul roman adopţia a apărut ca imitare a naturalului. Copilul rămas fără părinţi va fi crescut de alţi părinţi întru imitarea naturii. În cazul vostru nu e imitarea naturalului…
Eu nu fac deosebire între homosexuali şi heterosexuali în ceea ce priveşte rolul de părinţi şi am să-ţi spun şi de ce. Din punctul meu de vedere, orice om indiferent de orientarea sexuală, ar trebui să ceară părerea unui specialist înainte de a face copii. Nu toţi oamenii sunt pregătiţi să aibă copii. Eu ştiu oameni chiar din generaţia mea care au făcut un copil fără să fie pregătiţi. Şi nu le este bine nici lor, nici copilului.
Ce-ar trebui să se întâmple? Să dai test de părinte?
Da! Serios! Sau să se gândească foarte bine înainte de acest pas. Foarte bine. Nu cred că procrearea este obligatorie. Că există tâmpenia asta care spune că trebuie să te căsătoreşti şi să faci copii, ca să fii în rândul lumii. Nu cred nici că a fi un părinte bun ţine de orientarea sexuală.
Părinţii tăi erau pregătiţi să aibă copii?
Deloc!
Cu toate astea, te-au făcut şi eşti ceea ce se numeşte azi Adrian Teleşpan.
Mă cheamă şi Malvinus.
Şi Malvinus …Tu, după ce ai recunoscut public că eşti gay, ai păţit ceva?
Nu, niciodată şi m-au înjurat şi foarte puţini… Am fost norocos. Ştiu cazuri care nu au fost la fel.
Crezi că ar fi o soluţie pentru comunitate ca din ce în ce mai mulţi să îşi recunoască public orientarea lor?
Da, categoric, da! Absolut. Lumea s-ar obişnui aşa… Vor fi mereu şi oameni mai înguşti care nu înţeleg, dar e ok să existe şi ei, că asta este! Problema nu stă doar în cei care condamnă homosexualitatea. Stă şi în homosexuali. Există o doză oarecare de sadomasochism pe care am observat-o la ei…
Adică?
Unora le place să fie discriminaţi. Le place să se plângă. Le place să se victimizeze şi nu e un număr mic de oameni. Vezi deseori la televizor, atunci când se vorbeşte despre comunitatea asta, oameni cu pene în cap, machiaj, pentru că ei vor să iasă în evidenţă! Şi unii dintre ei vor să fie discriminaţi! Stăteam la Londra deasupra unui magazin ţinut de nişte indieni. Oameni cu un bun simţ extraordinar. Singurele conflicte apăreau când veneau nişte negri. Care îşi căutau ceartă. Asta nu te face să devii rasist, dar cumva vrei să te fereşti de ei. Şi erau oameni şi săraci şi cu o educaţie precară şi şi-o căutau, pentru că în momentul în care le iei discriminarea şi ei devin oameni normali, ce le mai rămâne? Care este neajunsul lor? De ce n-au reuşit ei în viaţă? Cum să răspundă la asta? Discriminarea poate fi o scuză a nemulţumirii de sine valabilă în cazul tuturor minorităţilor.
Deci toată sita asta este emoţională… şi de o parte şi de alta…
Oamenii au probleme psihice. Serios! Nu majore. Toţi, indiferent de orientarea sexuală. Şi depinde de fiecare cum se manifestă… Eu, de pildă, eram foarte foarte depresiv şi eram o victimă totală a vieţii mele, am uitat că am scris cartea şi că am avut succes şi că primeam mesaje de mulţumire şi apreciere, pentru că mie nu îmi convenea să-mi fie bine! De ce m-aş mai fi plâns eu? Dar acum doi ani, am dat peste un psiholog care este şi psihiatru şi care mi-a făcut foarte mult bine şi niciodată nu am fost atât de bine cum sunt acum. Dar mi-am dat seama că nu sunt bine şi am încercat să fac ceva în acest sens.
Ce părere ai despre Dolce şi Gabbana care au spus că gay-ii nu ar trebui să înfieze copii?
Eu cred că depinde foarte mult de construcţia unui om… Gay-ii sunt nişte oameni foarte sensibili. Nu înţeleg de ce nu se scriu tratate psihologice mai amănunţite despre treaba asta… Sunt oameni care fac nişte confuzii foarte mari în viaţă. Una dintre ele este între obsesie şi dragoste. Gay-lor le este foarte greu să accepte un refuz… Asta e uşor de explicat. În momentul în care provii dintr-o minoritate discriminată apare o disperare în a-ţi găsi un sprijin, un partener. O disperare de a evita singurătatea. Ştiu foarte multe cazuri de homosexuali care devin cupluri fără ca măcar să se cunoască 5%. Şi eu am trecut prin etapa asta. Se cunosc azi şi a doua zi se mută împreună. Nu aş spune că homosexualitatea este o alegere, că nu este, dar cred că în psihicul uman se produce la un moment dat o scindare. Şi ajungi să fii homosexual sau heterosexual independent de tine, independent de mediul care te înconjoară. Ştiu doi fraţi gemeni: unu este gay, unul este straight. Crescuţi de aceiaşi oameni, în aceeaşi casă. Dar există o sensibilitate şi o instabilitate emoţională induse de o oarece superficialitate atunci când vine vorba de formarea unui cuplu. Şi cumva e normal, pentru că atunci când societatea te respinge, încerci cu toată fiinţa ta să îţi găseşti acceptare la unul ca tine, iar asta se traduce într-o grabă de a forma un cuplu. Mie, foarte mulţi homosexuali mi-au reproşat că „Vai după ce ai scris cartea, o să vadă toată lumea că ne-o tragem în stânga şi-n dreapta şi avem o viaţă promiscuă şi folosim droguri”… Eu nu am scris despre droguri. Şi nu am scris, pentru că nu credeam că publicul este pregătit, dar ce se întâmplă la Londra din punctul acesta de vedere este peste orice imaginaţie! Deja oamenii nu-şi mai injectează heroină şi punct. Să zicem că noi doi suntem doi gay la o petrecere. Eu îmi trag un pic de sânge, îmi bag peste el heroina sau crystal meth, iar tu îţi injectezi sângele meu cu tot cu heroină sau crystal meth.
?!!…
Există consilieri de supradoze la petreceri. Oameni care te duc, te cântăresc, îţi fac un pic de analize şi-ţi spun: pot să duci atât fără să mori şi atâta îţi bagi!… Nu ştiu cum stă România homosexuală la acest capitol, dar cred că lucrurile nu sunt nici pe departe la fel de grave ca în UK. La fel cum nu ştiu nici care sunt procentele de heterosexuali din UK şi România care folosesc droguri.
Pot scrie asta? Este on the record?
Hm! Ăsta este 0,1% din tot răul care se întâmplă… Cum am mai spus, homosexualii au o mare problemă cu singurătatea. Îşi caută continuu şi în mod obsesiv un partener cu care să fie şi să se iubească. Ajung în relaţii care nu sunt potrivite şi se despart imediat şi suferă… E foarte greu, ca homosexual, să capeţi o logică emoţională. În România cu atât mai mult… Provii din medii care te resping: ţi-e frică de reacţia mamei, ţi-e frică de reacţia tatălui, ţi-e frică de reacţia colegilor. Ţi-e frică, ţi-e ruşine, te închizi în tine, e normal ca tu să-ţi doreşti dragostea frenetic şi o persoană care să te accepte la un nivel foarte personal. Şi, în mintea ta, eşti pregătit ca oricine să-ţi ofere această dragoste, deşi ştim foarte bine că e greu să găseşti aşa ceva, indiferent de orientarea sexuală. Şi cred că Dolce şi Gabbana, care duc o viaţă foarte mişto, probabil la un sex party, cu 60 de oameni drogaţi în jurul lor, s-au uitat aşa şi au zis: ”Da, mă, ăştia nu-s ok să fie părinţi…”.
Crezi că acceptarea socială ar rezolva această vulnerabilitate emoţională?
Nu ar rezolva-o, dar ar da un pic mai multă siguranţă. Sigur, orice homosexual are o prietenă care îl ascultă, dar nu e suficient. Ai nevoie să dormi cu cineva, să mănânci cu cineva, să împarţi viaţa fără să îţi fie ruşine sau frică.
Gay-ii sunt mai creativi? Acesta este un mit?
Cred că sunt la fel de creativi ca şi ceilalţi oameni. E tot chestia asta care ţine de curiozitatea omului… Când un artist devine celebru şi e gay se menţionează treaba asta. Când un artist devine celebru şi e straight, nu interesează pe nimeni. Am spus deja că homosexualii au o latură sensibilă care nu le face prea mult bine. Însă arta vine din sensibilitate, iar în acest caz sensibilitatea homosexualilor poate deveni un avantaj. Eu sunt foarte dezamăgit de comunitatea gay din România pentru că cei mai mulţi nu sunt pasionaţi de artă şi cultură, ci de mersul la sală, un pic de droguri aşa, în funcţie de nevoile fiecăruia, distracţie, job, să se îmbrace bine… Aplecarea spre cultură este mai spre zero. În România, la urma urmei, tot sistemul educaţional e de vină. Uite, cartea mea, Cimitirul, o carte care are şi secvenţe de porno gay, peste 70% dintre cititori sunt femei! Homosexualii care au citit cartea au fost undeva pe la 15%! Homosexualii nu citesc. Pe Grindr este foarte greu să închegi o discuţie. Bine, asta este aplicaţie de sex, nu e neapărat un site de dating, dar ai şi posibilitatea să cunoşti oameni… Există nişte întrebări standard: „Ce faci?”„Ce cauţi?” „Eşti activ sau pasiv?”. 1% sau 2% te întreabă lucruri legate de cultură sau de tine ca om. Dacă pui întrebarea ”Ce carte ai citit?”, ai cam spart atmosfera. Gay-ii în România sunt inculţi.
Nu e o generalizare?
Bine. Cu optimism aş spune că 70% dintre gay sunt inculţi! Nu scriu corect, nu scoţi o vorbă coerentă de la ei… Culmea e că mulţi din homosexualii cu studii superioare, oameni culţi, se ascund din cauza ruşinii şi stigmatului, tocmai pentru a nu fi condamnaţi şi arătaţi cu degetul în medii elevate şi aici e frica de a pierde o poziţie, un statut. Mai mult de atât e frica de a pierde respectul. Dar, încă o dată, mi se întâmplă să intru uneori pe posturi unde comentează atât femei, cât şi bărbaţi homofobi, iar gradul de educaţie al acestora nu e diferit de cel al homosexualilor de pe Grindr. E, practic, o problemă la nivel de ţară. Cât de educaţi sau evoluaţi spiritual pot fi nişte oameni care se urăsc între ei? Şi aici vreau să fac încă o dată o precizare, pentru a evita orice confuzie sau orice scoatere din context. Gradul de incultură în România nu este o caracteristică doar a homosexualilor, ci a întregii populaţii, dar spun lucrurile astea în contextul în care sunt foarte mulţi homosexuali care habar n-au că există Accept sau MozaiQ, care nu au acces la informaţie, care nu bănuiesc că au drepturi şi care nu cunosc altceva decât ruşinea. Că GAY E OK nu trebuie să înveţe în primul rând homofobii, ci homosexualii.
Dacă pun un asemenea titlu, sare internetul în aer, îţi asumi?
Da, îmi asum. Sunt foarte mulţi homosexuali care nu ştiu să scrie şi sunt preocupaţi doar de evitarea singurătăţii sau de sex. Nu contează cu cine, cum… Şi sunt şi răi. Sunt foarte răi. Discriminarea îi înrăieşte. Bârfesc foarte mult! Eu am aflat despre mine că nu sunt bun la sex de la oameni cu care nu făcusem sex. Nu ştiu să accepte un refuz…Şi asta din nemulţumirea de sine. Sunt foarte nemulţumiţi. Sunt oameni cărora, în 2016, le este ruşine că sunt gay! Mie nu-mi este ruşine. Nu fac nimic pe stradă care să mă facă să-mi fie ruşine că sunt gay! Sunt foarte puţini homosexualii care tolerează existenţa homofobilor, deşi asta înseamnă acceptarea existenţei unui alt punct de vedere, în ciuda faptului că toată fiinţa ta ştie că acel punct de vedere este greşit. Ăsta-i fundamentul toleranţei, la urma urmei.
Puteţi citi prima parte a interviului cu Adrian Teleşpan aici.
