Drepturile nu se voteazăLGBTPsychology
Psiholog Miruna Stănculescu: „ Neeacceptarea și intoleranța traumatizează pe viața. (punct) Asta nu are legătură cu sexul ci cu negarea identității individului”
Am invitat-o pe Miruna Stănculescu, unul dintre psihologii la care aș vrea să merg oricând pentru orice fel de terapie, sau măcar pentru a avea parte de o conversație interesantă/frumoasă, să ne vorbească despre orientarea sexuală din punct de vedere psihologic.
Ramona Raduly
|Reading time: 9 mins
Foto: iStock
Am invitat-o pe Miruna Stănculescu, unul dintre psihologii la care aș vrea să merg oricând pentru orice fel de terapie, sau măcar pentru a avea parte de o conversație interesantă/frumoasă, să ne vorbească despre orientarea sexuală din punct de vedere psihologic.
Ramona Raduly
|Reading time: 9 mins
Share this article

Psiholog Miruna Stănculescu a acceptat să vorbească despre orientarea sexuală a individului din punct de vedere psihologic.

Orientarea sexuală a unora și a altora este motivul celor mai mari dispute zilele acestea. Citeam undeva că dacă a reușit ceva/cineva să îi dezbine pe cei care și-au strigat nedreptatea la protestele din Piața Victoriei, acela a fost Referendumul pentru redefinirea familiei și cei care stau în spatele lui. Oamenii s-au împărțit în două tabere și cumva am realizat, unii mai mult ca alții, că toleranța nu e punctul nostru forte. Dar nici inteligența. Sunt oameni educați care nici până în anul 2018 nu au reușit să înțeleagă că a fi gay este o chestiune ce ține de genetică, nu de alegere personală, lucru demonstrate științific. Și, sunt oameni care nu au reușit să înțeleagă că acest referendum nu are legătură cu persoanele gay. Dacă va fi validat, persoanelor gay nu li se ia nici un drept pentru că oricum nu aveau înainte. Cee ace poate se va întâmpla, va fi ca acele familii monoparentale să nu mai fie considerate familii pentru că  nu vor fi formate dintr-un bărbat și o femeie.

Iar asta va fi foarte trist!

LIFE.ro și-a asumat un statement: acela al toleranței și a strigat cât de tare a putut că #DrepturileOmuluiNUseVotează!

Sincer, am cam răgușit de cât am „strigat”, însă avem totuși speranța în suflet că am fost auziți. Vom încheia această campanie, dar nu ne vom abandona cauza în care credem, cu interviul de mai jos.

Este un interviu ce nu ar trebui trecut cu vederea, Miruna Stănculescu a oferit niște răspunsuri care, din punctul meu de vedere, ar trebui trecute în manualele școlare.

Miruna Stănculescu, psiholog

Orientarea sexuală pleacă de la cap?

Știi tu ceva ce nu pleacă de la cap? Dacă îți miști acum degetul mic de la picior, de unde pleacă? Sau dacă  te dezgustă sau (dimpotrivă) te atrage un miros, de unde pleacă? Sau afinititatea / antipatia pe care “o simți” față de cineva?  Nu știu nici măcar câți dintre noi știm un răspuns (științific corect) la întrebările de mai înainte. Din astea… inocente, cum ar veni. Dacă mai adăugăm și tabu-ul legat de sex, lucrurile se duc naibii relativ repede. Cine să își bată capul să afle că sexul biologic cu orientarea sexuală și cu genul sunt trei chestii diferite care lucrează separat și (în același timp) împreună. Pentru marea noastră majoritate lucrurile funcționează după modelul “Cum știi dacă trebuie să speli și să faci curat? Simplu. Te uiți în izmene. Dacă vezi un penis, nu trebuie.”  Așa se face că, mulți dintre noi, ne uităm în izmenele altcuiva (firește) și concluzionăm că ce se vede, aia e.  Și, implicit, că orice abatere de la ce vezi e (cum altcumva) contra naturii sau (mai dramatic) contra lui Dumnezeu. Care natură? Aia care produce aceleași diferențe și la restul mamiferelor (și nu numai)? Care Dumnezeu? Ăla care ne-a făcut după chipul și asemănarea lui? Dacă da, să-și asume virgula, mă tentează pe mine să zic. Nu doar pentru că sunt un ateu declarat ci și pentru că, și pînă să ajung ateu, aveam logică și (culmea, ce să vezi) întrebam același lucru.

Cei care au altă orientare sexuală decat majoritatea sunt stricați sau greșiți la cap?

Păi eu știu? Ăia care votează cu PSD sunt stricați la cap sau au o orientare politică? Ăia care care sunt vegetarieni sunt stricați la cap sau au o preferință alimentară? Ăia care au ochi albaștri (apropo, minoritari și ei) sunt stricați la cap sau au o genă pe care n-o găsești pe toate drumurile?  Chestia e că, în mod automat, marea noastră majoritate operează cu niște echivalențe:  “majoritar = normal”, respectiv “minoritar = anormal” și “diferit = greșit”, respectiv “la fel = corect”. Când nazismul era majoritar, era și normal? Pe atunci să fii evreu era greșit. Acum e doar diferit. Cum o fi corect?

Poate că exemplul ți se pare extrem. Extrem cum o părea el, e logic și, similar. Nu alegi să fii evreu mai mult decât alegi să fii gay. Sau bisexual. Ori transexual.  De ce nu ești greșit dacă (în Romania fiind) ești un om căruia nu-i plac sarmalele (sport culinar național) dar ești greșit dacă ești un om căruia nu-i plac (sexual vorbind) oamenii de sex opus? De ce ești normal dacă simți că nu aparții unei țări și alegi alta dar ești anormal dacă simți că nu aparții unui sex și alegi altul.

Sunt mulți care cred că a fi gay este o chestiune de alegere personală…. Tu ca specialist ce spui?

Părinții care vin la mine în cabinet și îmi spun că vin pentru că vor ca adolescentul lor să nu mai aibă orientarea greșită și adaugă că “ar face orice” pentru a rezolva problema, primesc în mod inevitabil o temă. Aceea ca, în răstimp de o săptămână, să facă sex cu o persoană de același sex. Dacă e atât de simplu, dacă (până la urmă) avem de-a face doar cu un buton care trebuie doar mutat de la stânga la dreapta, atunci ar trebui să fie simplu, nu? Ce mare lucru? Oi avea, ca tată, vreun coleg de muncă arătos? Sau ca mamă, vreo prietenă focoasă? Rezultatul? Vorba bancului… Fața omului care primește temă de la psiholog să facă sex cu o persoană de același sex – priceless. Pentru restul există Mastercard.

Ai prieteni din comunitatea LGBT (sau cunoscuți)?

Nu știu alții ce fac, dar eu nu îmi aleg prietenii uitându-mă în izmenele lor. Când cunosc un om, criteriile mele de selecție au legătură cu ce pot vorbi cu el (sau ea), ce pot învăța, ce idealuri și principii avem în comun. Nu cu cine face sex sau ce orientare sexuală are. Ceea ce e valabil și pentru oamenii cu care ajung să lucrez. Eu am o vorbă… Dacă îmi spui că vrei să faci sex cu o focă, după ce mă asigur că știi ce faci și că ai consimțământul ei (sau lui, că și foca are dreptul la orientarea ei), n-o să mai întreb nici măcar dacă în apă sau pe uscat. Ce constat cu tristețe însă e că atunci când vine vorba de sex suntem departe de data din calendar și că, pentru mulți dintre noi, cunoștințele sunt similare cu cele accesibile în Evul Mediu.

Cum crezi că e viața lor în România lui 2018? Cât de tare îi afectează pe ei emotional și psihic discriminarea?

E mai bună decât în 1968 când ar fi făcut pușcărie. Sau s-ar fi căsătorit de conveniență ca să nu o facă. Dar deși astăzi nu mai e ilegal, nici prea simplu nu e. Cum ne definim din punct de vedere sexual e un aspect important al autenticității așa că dacă trebuie să te “ascunzi” nu te poți simți deplin integrat în societate. Și da, deși unele lucruri sunt mai acceptate decât altele (homosexualitatea versus transexualitatea), să fii minoritar sexual în Romania este, într-o măsură mai mare sau mai mică, o anatemă.

De fapt, ce înseamnă/cum se traduce discriminarea în cazul lor?

Dacă ești minoritar sexual, viața îți este afectată pe toate planurile. Social – trebuie să ai grijă ce faci – de la cum te îmbraci, la cum, unde și cu cine te ții de mână. Nu îți poți declara, darămite legaliza relația. Nu beneficiezi de nimic din bruma de protecție socială pe care România o acordă familiei. Pe plan familial ai de luptat cu neacceptarea și (de multe ori) cu șantajul emoțional generat de nemulțumirea, neînțelegerea și (implicit) nefericirea manifestată a părinților (fraților sau altor rude). Pe plan profesional poți fi ridiculizat marginalizat sau pus la index. Pe față sau indirect, în funcție de abilitatea șefului de a-și manifesta mai mult sau mai puțin diplomatic ostilitatea.

Neacceptarea și intoleranța crezi că pot lăsa trauma pe viață?

Neeacceptarea și intoleranța traumatizează pe viața. (punct) Asta nu are legătură cu sexul ci cu negarea identității individului. Răspunsul de la intrebarea de mai sus vizează mai degrabă adulții. Dar hai să ne gândim acum cam cum o fi să ai bafta să fii o fată de vreo 17 ani, să plângi în hohote spunând că ai încercat să te vezi cu băieți, deși vomiți (la propriu) numai la gândul că trebuie să te vezi cu ei pentru că nu vrei să fii sursa de nefericire a mamei tale. Care mamă, se uită la în ochii tăi și își spune că o omoară gândul că nu ești “normală”. Ce ziceți? O fi sau n-o fi traumă pe viață? Sau cum o fi să nu te angajeze nimeni pentru că ești transexual și când o face cineva să o facă la un sfert din banii pe care i-ar lua un altcineva (care ar munci la fel sau mai puțin decât tine) dar care are marea calitate de a fi posesorul unui buletin în care sexul manifestat corespunde cu cel din aparență (și, implicit din izmene). Asta în timp ce stai cu frica în sân că îți ia careva copilul pe care te chinui să îl crești. Care e fericit cu familia lui monoparentală și netradițională. Care copil, heterosexual (ce să vezi, a naibii chestie) știe mai multe despre sexualitate decât toată Asociația Familia Tradițională la un loc.  Să fie traumă, să nu fie traumă?…

Am aflat că cea mai mare rata a sinuciderilor în rândul comunității LGBT este data de persoanele transgender. Cum îți sună asta?

În general vorbind, este minoritatea cu cel mai mare risc de suicid, pentru că au de gestionat nemulțumire și nefericre generate pe toate cele trei axe (sex, orientare și gen). Nu ajută că, pe lângă toate celelalte probleme au parte de cea mai puțină toleranță și înțelegere, că au de gestionat un proces complex din punct de vedere medical și că (chiar dacă reușesc să îl gestioneze cu succes) nu își pot confirma (legal vorbind)  schimbarea de gen (și, eventual) de sex.

Care ar trebui să fie atitudinea oamenilor într-o societate normală față de persoanele gay?

Atitudinea normală este cea direcționată de cunoaștere, înțelegere și toleranță.  Din păcate, primul pas este cunoașterea, iar pentru asta e nevoie de educație. Câtă vreme ne asigurăm că predăm biblia și nu ne pasă ce știu copiii noștri despre sexualitate avem puține șanse să ajungem să avem parte de o societate ancorată în contemporan (după exemplul celei olandeze, de pildă.

Simpla lor existență crezi că afectează în vreun fel celelalte familii?

Îmi pare rău să dezamăgesc Familia Tradițională dar, științific vorbind, sfârșitul omenirii n-o să vină de la minoritățile sexuale. Ci de la pungi și pet-uri.  Sau de la curentul anti-vaccinare.

Dar ca ei să formeze familii cu jumătațile lor, cât bine le-ar face pentru psihic?

Fraților, indiferent de sex, orientarea sexuală sau gen, suntem oameni. Și, n-o să credeți, ne purtăm ca oamenii. Avem aceleași nevoi sociale, afective sau emoționale.  Stiți mulți heterosexuali extrem de mulțumiți că nu-și pot face o familie cu cine vor ei? Nu, așa-i? Ei bine, n-o să credeți, indiferent de configurația sexuală avem nevoie de apartenență, de afecțiune și, mai ales, de libera alegere a omului cu care vreau să îmi petrec viața.

Familia ar trebui să fie formată dintr-un bărbat și o femeie (cer reprezentanții poporului). Familia monoparentală nu va mai fi familie? Aceștia ar trebui, după gay, excluși din societate?

Eu aș propune să mergem chiar mai departe, ce naiba… Minoritățile sexuale au legătură cu sexul. Asta e problema. Și atunci zic… Nu numai să fie un bărbat și o femeie… Dar să fie domnule familie numai atâta timp cât fac sex.  Și, nu oricum. Ci doar în poziția (sic) a misionarului.  Nu e sex misionar, aia nu e familie. Râdem noi, râdem… dar ăsta era Evul Mediu. Fix așa.

Drepturile nu se voteazăLGBTPsychology
Share this article