Dieta Pioppi, cunoscută și ca dieta Malhotra, după numele medicului chirurg care a inventat-o, Dr. Aseem Malhotra, pretinde că este cheia pentru combaterea obezității, cancerului și diabetului. În realitate, dieta care poartă numele unui sat italian în care majoritatea locuitorilor trec de 100 de ani, este o reinterpretare a celebrei diete mediteraneene. Spre deosebire însă de aceasta, dieta Pioppi exclude categoric pastele și orice fel de carbohidrați. Pe scurt, este o dietă bogată în grăsimi, săracă în carbohidrați, cu multe fructe și legume și care interzice zahărul în totalitate.
Vezi și: Dieta mediteraneană pe zile
Dieta Pioppi nu se limitează numai la niște recomandări alimentare: promovează postul negru o dată pe săptămână, somnul de 7 ore pe noapte, mișcarea, dar și socializarea.
Dieta Pioppi: care sunt principiile alimentare
– Eliminarea carbohidraților și a zahărului. Adio paste, pâine, orez și cartofi. Nu poți folosi nici măcar miere, care este total interzisă.
– Fructele și legumele sunt favorizate. Zilnic, trebuie să mănânci între 5 și 7 porții de fructe și legume, cel puțin cinci dintre ele să aibă conținut scăzut de zahăr.
– Peștele și ouăle sunt permise. Peștele gras, precum somonul și sardinele, poate fi mâncat de trei ori pe săptămână. Dieta Pioppi recomandă și consumarea a 10 ouă săptămânal.
– Uleiul de măsline e o parte importantă a dietei Pioppi și trebuie consumat zilnic, între 2 și 4 linguri. Spre deosebire de dieta mediteraneană, Pioppi încurajează și consumul de ulei de cocos, lucru pe care locuitorii sătucului italian nu îl fac.
– Un pahar de vin pe zi sau 30 de grame de ciocolată neagră sunt maximum de răsfăț.
Dieta Pioppi: un stil de viață
Dieta Pioppi nu se limitează numai la planul alimentar, ci mai are și o serie de alte reglementări, legate de stilul de viață. Acestea includ:
– Un post negru o dată pe săptămână, ținut 24 de ore, perioadă în care poți consuma doar lichide.
– Mișcarea este încurajată, în sensul că sunt recomandate 30 de minute de mers pe jos zilnic. Dacă nu se poate, măcar să te ridici de la birou o dată la 45 de minute. Celălalt fondator al dietei Pioppi alături de dr. Malhotra, Donal O’Neill, este un mare fan al extercițiilor fizice intense pe intervale (HIIT)
– Dieta Pioppi presupune și să dormi cel puțin 7 ore pe noapte.
– Relaxarea și socializarea sunt alte două componente de bază ale acestei diete, care sugerează să apelezi la meditație zilnic, dar și să petreci mult timp în compania prietenilor și a familiei.
Dieta Pioppi: este eficientă?
Este posibil să pierzi în greutate dacă respecți regulile acestui plan alimentar, dar dacă urmezi și celelalte recomandări legate de exercițiile fizice și odihnă.
Planul alimentar pe care îl recomandă fondatorii acestei diete este făcut pentru 21 de zile. Specialiștii sunt de părere că este o dietă greu de ținut, pentru că are grupe alimentare întregi care sunt interzise. Aceștia spun că atunci când reintroduci alimentele interzise te îngrași la loc.
Cei care au analizat în detaliu planul alimentar al lui Malhotra au concluzionat că sunt totuși diferențe majore între felul în care mănâncă locuitorii din Pioppi și dieta sa. Totuși, dieta Pioppi are la bază fapte reale, cum ar fi că aceștia nu consumă carne roșie. Motivul real ar fi însă acela că nu și-o permit financiar. De asemenea, se pare că locuitorii din Pioppi nu au eliminat din dieta lor zahărul și carbohidrații. La urma urmei, ce italieni adevărați nu mănâncă paste? Totuși, ce e adevărat e faptul că le consumă în cantități mici.
De asemenea, nici postul recomandat de dieta Pioppi nu este o tradiție a locuitorilor din acest sat italian. Inventatorul său ar fi plecat de la ideea că locuitorii din Pioppi sunt atât de săraci încât uneori merg flămânzi la muncă.