Dragoste, trădare, iertare: povestea de viață tulburătoare a actriței Nouria Nouri. Cum a fugit la 5 ani din calea rușilor, a trecut peste divorțul de Daniel Iordăchioae și acum și-a găsit sufletul pereche

Nouria Nouri: „Când aveam vreo 12 ani, am văzut o piesă cu Marcel Iureş în rolul principal şi m-a fascinat atât de mult jocul lui, încât am decis să urmez şi eu aceeaşi meserie”

Să trecem puțin la lucruri mai… artistice. Ai terminat cu 10 UNATC- ul. Ai jucat la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești. Ai avut o emisiune de succes la radio. Ai lucrat cu DisneyLive! Feld Entertainment. Cum a început pentru tine drumul artistic?

Când eram mică, eram un copil introvertit şi preferam compania cărţilor şi păpuşilor. Citeam mult şi începuse să-mi placă să urmăresc piese de teatru la televizor, în fiecare marţi, cum erau difuzate atunci. 

Când aveam vreo 12 ani, am văzut o piesă cu Marcel Iureş în rolul principal şi m-a fascinat atât de mult jocul lui, încât am decis să urmez şi eu aceeaşi meserie ca şi el. Am început să merg la teatru ca să văd cât mai mulţi actori jucând şi cât mai multe spectacole. Partea drăguţă este că mergeam cel mai des la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti fiindcă eu locuiam chiar lângă teatru, iar peste ani, cei pe care îi urmăream cu atâta admiraţie au devenit colegii mei de scenă. Apoi, ca să mă apropii şi mai mult de meseria pe care începusem s-o iubesc, la 14 ani, m-am înscris şi la actorie la Scoala Populară de Artă şi am absolvit cei doi ani cu media 10. 

A existat vreo anumită poveste sau personaj din cariera ta care ți-a marcat profund viața sau care te-a provocat cel mai mult ca actriță?

Cea mai mare provocare pentru mine a fost rolul de debut, Smerita. Era rol principal şi scriitura îi aparţine lui Dostoievski. Am început cu ce era mai greu. Să susţii, să înţelegi şi să dai viaţă unui personaj creat de cel mai profund scriitor al lumii este o provocare pentru orice actor şi cu atât mai mult pentru unul debutant.

Cea care însă m-a făcut să înţeleg ce înseamnă să lucrezi la cel mai înalt nivel în industria divertismentului pentru copii şi care mi-a creionat drumul artistic a fost întâlnirea cu echipa Disney Live!Feld Entertainment din America. De atunci, nişa pe care îmi continuu drumul artistic este legată de copii. Fac spectacole pentru ei, mi-am deschis o şcoală de actorie pentru copii şi organizez tabere de creaţie. Şi în tot ceea ce fac am “împrumutat” profesionalismul învăţat la Disney. 

Nouria Nouri: „Am debutat cu un text scris de un rus. Noroc că nu am prejudecăţi şi nu confund niciodată lucrurile. Oricât mi-ar fi dat ruşii viaţa peste cap, nu pot să nu le recunosc genialitatea”

Ai simțit că rădăcinile tale asiatice și numele exotic te-au ajutat în carieră?

Vezi ce ironie a sorţii? Acum am realizat. Am debutat cu un text scris de un rus. Noroc că nu am prejudecăţi şi nu confund niciodată lucrurile. Oricât mi-ar fi dat ruşii viaţa peste cap, nu pot să nu le recunosc genialitatea de care dau dovadă în multe domenii: artă, literatură, sport. 

Cât despre originile asiatice, sinceră să fiu, nu m-au ajutat în niciun fel. Tenul meu creol a făcut să fiu distribuită doar într-un anumit gen de roluri pe care le-am jucat cu bucurie pentru că nu există satisfacţie mai mare decât să am ocazia să-mi fac meseria. Indiferent ce rol primeşte, actorul este fericit că poate să joace. 

Chiar ce înseamnă numele tău, de unde vine?

Nouria, într-o traducere aproximativă, înseamnă locul de unde răsare soarele.

Nouria Nouri despre căsătoria sa cu Daniel Iordăchioae: „Dacă îţi trădezi familia pentru alţii, oricine ar fi ei, căsnicia se sfârşeşte”

Nouria, ai fost căsătorită cu artistul Daniel Iordăchioae. Cum a fost relația voastră?

Legătura noastră a pornit în grabă, cu entuziasmul tinerilor îndrăgostiţi. Ne-am căsătorit fără să fi avut împreună vreo relaţie înainte. Ne cunoşteam de mulţi ani, dar eram doar amici. Totul a fost spontan, neplanificat. 

Din momentul în care am devenit soţ şi soţie, am început să construim viitorul familiei. Într-un timp scurt am devenit părinţi, ne-am făcut o casă împreună, ne-am luat maşină, ulterior am mai făcut un copil, apoi am deschis, tot împreună, o şcoală de muzică la care el preda canto, iar eu făceam muncile adiaciente: secretară, femeie de serviciu, PR etc. 

Părea că suntem pe un drum bun, că avem un rost, realizaserăm într-un timp scurt lucruri pe care alţii se chinuie să le realizeze o viaţă întreagă şi care sunt greu de făcut de unul singur. Am fost o echipă vreme de 14 ani. Şi totuşi, n-a fost suficient. Dincolo de rostul pe care ţi-l faci alături de partener, există multe alte aspecte care contează pentru ca o căsnicie să funcţioneze. În primul rând, are o mare importanţă educaţia primită de acasă de cei doi soţi. Dacă stilul de viaţă, mediul în care creşti, valorile insuflate de familie, cărţile citite, anturajul pe care îl ai nu corespund cu cele ale partenerului, mai devreme sau mai târziu, apar conflicte iremediabile. Şi mai mult, dacă îţi trădezi familia pentru alţii, oricine ar fi ei, căsnicia se sfârşeşte.  

Nu mai sunteți împreună de ceva ani. Cum a fost divorțul pentru tine?

În decembrie, se împlinesc zece ani de la divorţ. A fost crunt acel moment. Totul s-a întâmplat la fel de spontan cum a început. Într-o dimineaţă, la cafea, fără vreo ceartă prealabilă, soţul m-a informat că vrea să divorţeze, că vrea libertate. 

În prima fază, am crezut că trece printr-o perioadă stresantă, că îi e greu cu şcoala de muzică, că trece printr-o criză a bărbatului de 40 de ani şi eram dispusă să îl înţeleg şi să-l ajut să depăşească momentul. Am încercat vreo zece zile să îl fac să se mai gândească, dar în momentul în care mi-am dat seama că e foarte hotărât, mi-am luat bagajele şi am plecat. N-ai cum să obligi un om să stea cu forţa cu tine, oricâţi copii aţi avea sau oricâte bunuri comune ori amintiri, visuri şi planuri neterminate. 

Am divorţat la notar, de comun acord. Atunci am crezut că viaţa mea s-a terminat. Mi-au trecut prin cap cele mai negre gânduri, mă gândeam că nu voi mai putea trăi, îmi doream să mor. Norocul meu au fost oamenii din jur care m-au făcut să înţeleg, fiecare cum a putut, ca viaţa merită trăită. 

Şi încet-încet, după trauma de abandon pe care am retrăit-o, ca cea din copilărie cu tata, am început să-mi revin, să privesc în jur, să-mi dau voie să iubesc din nou, să trăiesc, practic. Pot spune că viaţa mea a început abia după divorţ. Am învăţat să am grijă de nevoile şi dorinţele mele, am reuşit, în sfârşit, să mă pun pe primul loc pe lista mea de priorităţi şi să trăiesc întâmplări pe care numai în visuri le trăisem. 

Citește și: Puterea de a te lupta cu proprii balauri. Actrița Mălina Manovici: „Mă lupt cu un sentiment de neîncredere în mine. Mă lupt de mult cu el și nu știu când și dacă am să ies învingătoare”

În ce relații mai sunteți acum?

Relaţia de acum dintre noi este una de părinţi responsabili care comunică foarte bine despre copiii pe care îi au împreună. Discutăm, ne împărtăşim părerile despre cum procedează copiii în anumite situaţii, cum să le fim aproape şi cum să împărţim timpul în aşa fel, încât niciunul dintre copii să nu simtă lipsa vreunuia dintre noi.