Eugenia Nicolae: care este povestea de viață a artistei cu voce de basm?

Căutare

Share this article

Anul acesta, Eugenia Nicolae a emoționat o sală întreagă și alte milioane de români din fața televizorului cu un moment inedit în cadrul emisiunii Românii au talent. Și, deși aproape inexplicabil cel puțin pentru noi, spectatorii, nu a trecut în următoarea etapă a concursului, numele ei a ajuns imediat pe buzele tuturor. Așa cum chiar ea mi-a mărturisit, imediat după difuzarea emisiunii, a primit numeroase poze și videoclipuri de la cei care au ascultat-o, în diferite ipostaze profund emoționați, ceea ce a fost de-a dreptul copleșitor pentru artistă.

Mai mult, pe 1 iunie, Eugenia Nicolae a lansat o nouă piesă, De ce nu mă legeni, inspirată din melodia Luci, soare, luci! din folclorul copiilor, despre legătura dintre copilărie și viața de adult, în primul rând pentru că Eugenia crede cu tărie că cea mai frumoasă parte din viața unui om rămâne totuși copilăria, iar ea se numără printre acei oameni norocoși care au pus deoparte din acea perioadă, în inimă și minte, amintiri extrem de frumoase, chiar dacă copilăria și adolescența ei au fost marcate și de momente dificile și, în primul rând, de studiu și multă muncă.

Povestea de viață a Eugeniei Nicolae este cu adevărat de basm: asemenea unui erou din poveștile folclorului, Eugenia Nicolae a muncit mult pentru a ajunge unde este astăzi, începând să cânte și să câștige proprii bani pentru ea și pentru familia ei încă de foarte mică. Azi este un artist care se pregătește cu conștiinciozitate și care nu își ia niciodată talentul „de-a gata”, vocea ei fiind pentru ea asemenea unui instrument ca toate celelalte instrumente muzicale și, implicit, îl tratează ca atare, cu foarte mult respect. A învățat fiecare lecție pe care a primit-o de la viață, dar mai ales lecția de a fi ea, autentică, fidelă propriilor ei pasiuni.

De asemenea, Eugenia Nicolae este și o profesoară de muzică ce încearcă, înainte de toate, să aducă muzica mai aproape de sufletul copiilor, educându-i și susținându-i să se exprime liber, pentru că a avea cultură muzicală, a învăța nu numai să cânte, dar să și asculte muzică poate fi definitoriu pentru felul de a fi al unui copil.

Haideți să descoperim împreună povestea Eugeniei Nicolae:

Eugenia Nicolae, tu ești și profesor de muzică…

Abia ce m-am întors de la cursuri. Povestea cu profesoratul a început încă din facultate pentru că era o sursă în plus de bănuți ca să îmi fie traiul mai simplu în București. Am rămas în continuare pe traseul acesta, iar de anul trecut am intrat complet în învățământul de stat, până nu demult am lucrat mai degrabă în învățământul privat.

În 2019 ai participat și la Vocea României.

Da, în 2019 am participat la Vocea României, a fost o lecție pentru mine acea participare pentru că m-a învățat să cânt ce mi-e mie drag și ce e pe sufletul meu. Atunci, din păcate, m-am trădat și am cântat ce era pe val în momentul respectiv, am zis că ce e în trending va funcționa. Nu îmi reproșez nimic din perspectiva momentului în sine, din perspectiva vocală, am dat tot ce am putut mai mult, dar probabil nu am transmis suficient, nu am determinat jurații să apese pe butonul acela. În schimb i-am emoționat foarte tare, după ce am terminat momentul m-au rugat să le cânt ceva din folclor, iar reacțiile pe Youtube erau de genul: „De ce nu s-a dus fata asta să cânte direct acest gen de melodie, de ce a început ea să cânte Britney Spears și Ariana Grande?”

Făcusem un mash-up. Atunci a fost primul semn că ar trebui să aleg mereu ce îmi spune instinctul, să mă încred în ceea ce simt. Pentru că „acel ceva” era foarte bine împământenit în interiorul meu. Pentru că, dacă ne întoarcem în copilărie, eu așa am crescut, cu folclor.

Eugenia Nicolae
Eugenia Nicolae și Frații Cazanoi

Așa, Eugenia, pentru Românii au talent te-ai pregătit conform stilului tău personal… a fost o schimbare spectaculoasă.

Piesa pe care am cântat-o la Românii au talent nu a avut scop în concurs. Pur și simplu, în timpul lockdown-ului, când toată lumea era în casă, am avut timp și pentru creație. Altfel, înainte de această perioadă, scriam foarte multe idei, texte, înregistrate sau notate într-un caiet. Doar că ele stăteau deja de foarte mult timp acolo, nereușind să găsesc timp ca să ajung în studio. În timpul pandemiei lucrurile s-au aliniat, cumva, mi-am făcut acasă un mic set-up, cu microfon, placă de sunet șamd. Mi-am înregistrat toate ideile, apoi am mers la un producător di/n industrie care mi-a pus totul cap la cap, au venit și alți instrumentiști cu care am lucrat – așa s-a legat această piesă care, într-adevăr, are și o poveste. Am dus-o mai departe într-un concurs dorind cumva să arăt publicului toată munca de până atunci.

E aproape bizar că nu ai reușit să intri în semifinale la Românii au talent, având în vedere cât de bine a fost primit momentul tău.

Nu am reușit să ajung în semifinale și, sinceră să fiu, nu înțeleg de ce nu am ajuns, mă așteptam cumva să fiu acolo, dar probabil au decis să meargă pe altfel de momente. Așa a fost să fie, eu am mers înainte, fac în continuare muzică, mă bucur extrem de mult de traseul pe care l-am obținut după această apariție pentru că au venit spre mine foarte multe mesaje, reacții, oameni care acum mă urmăresc constant, am câștigat un capital de imagine de care mă bucur, care a fost de foarte bun augur. De acum înainte avem o grămadă de planuri din punctul de vedere al carierei muzicale, urmează mai multe colaborări, cu foarte mulți artiști, am început să lucrez și cu Randi, se întâmplă lucruri.

Citește și: Randi: „Cea mai mare dorinţă a mea este să nu uit de lucrurile simple”

Melodia a prins foarte bine, felicitări! Spune-mi, te rog, mai multe despre această piesă.

O cânt cu Frații Cazanoi. Apoi, legat de copiii care sunt alături de mine: inițial, când am scris piesa, nu era prevăzută în acest format, apoi când era aproape gata, mi-am dat seama că mi-aș dori să însemne ceva mai mult din perspectiva timbrelor, simțeam că nu reușesc să trimit acel mesaj atât de puternic pe cât mi-am dorit să fie și, pentru că eu lucrez cu copiii din micul cor pe care l-am format la Românii au talent, i-am cântat unei eleve refrenul piesei. Ea a prins foarte repede melodia și a început să o fredoneze în timp ce rula piesa mea, ea cânta peste și așa mi-am dat seama cât de interesant sună cu timbrul unui copil.

Apoi, am rugat să cânte melodia mai mulți copii cu care lucram, dar și copiii muzicienilor din trupa Frații Cazanoi și mi-am dat seama că mesajul prinsese într-adevăr contur. Este foarte puternic când zice un copil „Lumile de vor seca, Sufletul tot va căta/ Pe pâmânt/ Până când inima n-o mai răbda.” Cu acești copii lucrez în privat, am o gașcă cu care facem muzică împreună, i-am cunoscut în trecut, când predam pe la alte școli, prin București.

Cum ai trăit procesul de creație, ce te-a inspirat să compui melodia Inima n-o mai răbda?

Ideea piesei a venit la început de pandemie, mi-era foarte dor sa ies din casă, să călătoresc, sunt o mare iubitoare de natură, îmi place să fac tot felul de drumeții, trasee în natură. Ceea ce s-a suprapus și cu lectura unui basm care vorbea despre o lume ideală unde trăim până la adânci-bătrâneți… laitmotivele basmului în general. Citindu-l, mi-am dat seama că și noi, oamenii de rând ne pierdem cumva, sperând că vom găsi acel basm în viața noastră de zi cu zi, că vom rămâne veșnic tineri, că vom fi bogați. Ne dorim să avem noroc și chiar suntem ofticați când alții au și ni se pare că noi nu avem parte de ce au ei. Am vrut să transform toată această alergătură – pe care și eu o experimentez și în mijlocul căreia îmi dau de multe ori restart, repetându-mi că nu asta este ceea ce contează cu adevărat – într-o lecție pe care o putem primi direct de la natură.

Eugenia Nicolae: „Consider că natura este arta artelor, maestra maestrelor, de la ea putem învăța cum să ne regenerăm, cum să ne dăm restart, cum să rămânem veșnic tineri, cum să fim bogați, cum să fim naturali și frumoși. Pe mine, natura mă inspiră foarte mult!”

Eugenia, ce legătură are melodia cu mătușa ta?

Mai sus ți-am povestit cum a apărut ideea piesei – în schimb, interpretarea piesei și detaliile pe care le-am adăugat ulterior, au venit fix din povestea aceasta pe care am trăit-o în familia mea: sora mamei mele a fost diagnosticată cu o tumoră pe creier, trebuia să se opereze pe creier, tot ce se întâmpla nu era deloc frumos. Eram foarte apropiate (am crescut cu ea), încă suntem pentru că este o poveste cu final fericit.

Așadar, vorbeam în fiecare zi cu ea, iar chiar înainte de a intra în operație, am sunat-o, tot încercând să o încurajez. Iar ea mi-a spus: „Nu mai încercați să îmi spuneți toți același lucru, eu sunt foarte bine, sunt împăcată cu tot ce am trăit până acum, v-am iubit pe voi enorm de mult, mi-am iubit copiii, mi-am iubit viața, am făcut exact ce mi-am dorit împotriva tuturor oamenilor care au venit să îmi spună că sunt pe drumul greșit.”

M-au inspirat atât de mult vorbele ei, mai ales în ceea ce privește interpretarea piesei, la modul cel mai profund. A doua zi după discuție m-am dus să înregistrez vocea finală pentru piesă, am fost într-o stare de genul „aceasta poate fi ultima piesă pe care am să o cânt vreodată, trebuie să dau tot ce am mai bun și să rămân cu impresia că oricând se poate termina și eu am oferit tot ce am putut mai bine.” Mătușa mea m-a inspirat din acest punct de vedere. Apoi, cum îți spuneam, s-a terminat totul frumos, mătușa este acum bine.

Eugenia în copilărie îmbrăcată în port popular

Ai copilărit în Slatina. Cum a fost copilăria ta? Ai cântat de mică?

Am crescut într-o familie unde muzica era o normalitate în casă: nu se cânta doar la petreceri, muzica era peste tot în casă. Din partea mamei mele, bunicul a cântat, frații bunicului au cântat. Mama are voce, doar că nu a profesat niciodată. Mama îmi cânta tot timpul ca să adorm, învățam foarte multe melodii de la ea, fiind o mare iubitoare de folclor. Îți dai seama că îmi cânta numai muzică populară :), dar m-a ajutat enorm. 

Eugenia Nicolae: „Când am crescut puțin mai mare, m-au înscris la un curs de vioară pe care l-am urât din tot sufletul meu pentru că mă obligau să studiez, și să nu mă mai joc. Dar nu regret nimic, totul a fost de bun augur, totul m-a dus unde sunt azi.”

Este interesant să cunoști un instrument, să dobândești niște noțiuni muzicale. Așadar, am făcut forțat vioară 🙂, după ce mi-am luat diploma, nu am mai cântat niciodată la vioară. 

Tatăl meu cântă, este instrumentist, cântă la saxofon, de fapt, tata este cel mai cameleonic om pe care îl cunosc. Prima și prima oară a cântat la tobe, apoi când au apărut clapele cu aranjor care încorporau practic tobele în instrumentul de orgă, a renunțat la tobe, dându-și seama că nici nu mai sunt așa multe evenimente în această zonă, și a învățat să cânte la clape. Nu a mai mers cu clapele, s-a reprofilat, a învățat să cânte la acordeon, iar când a simțit că nu mai este la nivelul la care și-ar fi dorit (față de cei care făceau acordeon de când erau mici) s-a decis să învețe saxofon.

La 40 de ani, când eu eram practic în liceu, tatăl meu studia la saxofon cântecele de copii. Tata este o lecție foarte importantă în viața mea, de care încerc să țin cont tot timpul: pur și simplu să nu renunț. Pe lângă muzică, a avut și grădini, și un job la poștă, și crescătorie de melci, albine, a lucrat și în transporturi. Este un om atât de adaptabil și flexibil. Pe lângă această lecție, tata m-a și călit, la 15 ani m-a luat să cânt cu el la nunți. Mă duceam cu caietele de la școală și învățam la cântări: în perioada când nu cântam, mergeam în mașină ca să îmi citesc lecțiile pentru următoarea zi. De la 15 ani am făcut proprii mei bani și cumva am ajutat și familia, m-am ajutat și pe mine.

Ulterior, când am ajuns să cânt în cadrul unor evenimente mult mai fastuoase, mai bine organizate, mi-am dat seama cât de greu era înainte. Întreaga experiență m-a învățat să apreciez ce am acum, în prezent. Știu să mă întorc înapoi ca să văd încă o dată cât de grele erau lucrurile pe atunci.

Eugenia Nicolae: „Vin dintr-o familie în care muzica ne însoțea tot timpul, peste tot, iar pentru mine tata este… wow.”

Când mergeai cu tatăl tău la evenimente, cântai cu vocea?

Da, cântam cu vocea. Erau nunți pentru care plecam de acasă sâmbătă dimineață la 8 și mă mai întorceam luni dimineață, după care mă duceam la școală. Tata m-a protejat tot timpul, nu m-a exploatat, când erau pauze, dormeam, avea grijă de mine mereu. Dar își dorea atât de mult să mă aibă aproape și să mă învețe cât putea el de multe. Uneori, recunosc, mai eram supărată pe el, orice copil își dorește la 17 ani să mai iasă și la discotecă, nu numai să cânte la nunți, de fapt nici nu am fost la discotecă/ club sau ce era pe vremea aceea. 🙂

Eugenia Nicolae
Eugenia Nicolae și mama ei

Relația cu mama ta cum era?

În relația cu mama s-a produs, la un moment dat, o mică ruptură pentru că petreceam foarte mult timp cu tata, ceea ce însemna că mă apropiasem mai mult de el, dar nu însemna că nu o iubeam și pe mama sau că ea nu era alături de mine, din contra mă ajuta enorm, îmi pregătea toate hainele, era lângă mine, aproape că plângea de fiecare dată când mă întorceam acasă și mă vedea obosită. Doar că emoțional mă atașasem mai mult de tata.

Când am ajuns în București, la facultate, mama a vrut să recupereze cumva tot timpul pierdut în adolescență și a avut o perioadă când chiar s-a mutat cu mine, a avut grijă să îmi gătească, să fie totul ok pentru mine.

Eugenia Nicolae: „Mama este o fire caldă, blândă, iubitoare. Acum când vede că lucrurile s-au așezat, că fac ceea ce îmi place, este cel mai mare fan și cel mai mare critic al meu.” 🙂

Revenind la experiența cu vioara, nu te-ai mai gândit niciodată să cânți iar la vioară?

M-am mai gândit din când în când pentru că mi se pare interesant să te folosești de instrumentul acesta și să faci combinația între voce și vioară, cunosc foarte puțin și pian – aveam niște vise în care îmi cream o piesă complet singură, folosindu-mă de toate noțiunile mele, fără implicarea niciunui instrumentist. Probabil că atunci când voi mai avea timp, sper, și nu din cauza pandemiei, ci pur și simplu pentru că lucrurile se vor așeza pe făgașul care trebuie, mă voi întoarce să studiez vioara.

La ce vârstă ai încheiat studiile pentru vioară?

La 12 ani. Am început pe la 8 ani, am făcut patru ani de vioară, fiind o școală de artă populară. Planul tatălui meu era să dau apoi la liceul de muzică, ca o continuare. Doar că m-am oprit, am spus stop atunci pentru că mi-a plăcut foarte mult și literatura, am și acum cărticele de mică cu proză și poezie scrise de mine, niște copilării până la urmă, dar le găsesc interesante când le revăd pe acasă și încerc să îmi amintesc cum era pe vremea aceea.

Așa am decis să mă concentrez la liceu pe filologie-engleză intensiv ca după aceea să mă reîntorc și să mă pregătesc pentru admiterea la Conservator. Asta și pentru că în adolescență începusem deja să câștig bani din muzică. Plus că mi-am dat seama că, dincolo de toate, eu asta voiam să fac și ar fi fost păcat să nu mă folosesc de talentul pe care l-am primit. Au urmat 5 ani de studii la Universitatea Națională de Muzică. 

Care au fost cele mai mari provocări din perioada facultății?

Cele mai mari provocări au venit din faptul că eu nu aveam în spate liceul de muzică. Inițial, am crezut că cel mai greu pas posibil era să iau admiterea, asta mi se părea etapa decisivă. După am zis: „Gata, am scăpat.” Nu a fost deloc așa, îți dai seama 🙂 Lucrurile s-au complicat abia atunci când m-am întâlnit cu colegii mei care veneau din licee de muzică. Pentru că luasem o notă foarte bună la admitere, am intrat cumva și în cea mai bună grupă din facultate. Iar cerințele pentru grupa respectivă erau uriașe. Învățam foarte mult, încercam tot timpul să recuperez; senzația mea este că, de fapt, niciodată nu poți recupera niște ani pe care tu pur și simplu nu îi ai, pleci din start la drum cu un minus.

Pare amuzant, dar tot ce îmi doream eu era: „Poate nu învață atât de bine colegul X, poate are și el azi o zi mai puțin bună.” 🙂 Se mai întâmpla asta, având în vedere că uneori, cu senzația că știi foarte multe și ești foarte bun, te culci cumva pe o ureche. Eu perseverând tot timpul, am reușit chiar să îi întrec la note pe cei cu experiența liceului de muzică. În toți cei 5 ani de facultate, am fost bursieră. Aceasta a fost pe scurt partea grea. Pe lângă faptul că am stat cu 8 fete în camera de cămin, o mare, mare provocare să pui 8 femei să stea în aceeași cameră. Imaginează-ți ce se poate întâmpla 🙂 …

Înțeleg perfect, am fost 31 de fete în clasa de la liceu

Spune-mi ce specializare ai urmat în cadrul Facultății de Muzică?

Specializarea din cadrul facultății a fost pedagogie muzicală. Practic, m-am axat foarte mult pe educație, studiind secundar pian. Cursurile de canto le-am absolvit în parcticular, am absolvit Compania de artiști a Danei Dorian, foarte mulți artiști din zilele noastre termină această companie, am fost și eu acolo, am învățat extrem de multe. În continuare merg la workshop-uri: mi se pare vital pentru un artist să asimileze cât mai multe tehnici pentru a găsi cea mai bună tehnică vocală pentru el, pentru că nu există o rețetă magică, există doar autocunoaștere și dorința de a explora vocal mai multe tehnici.

Eugenia Nicolae
Eugenia Nicolae

Când ai ca instrument propria voce, mi se pare cu atât mai dificil. Ce griji are un artist în plus, pentru perfecționarea și întreținerea vocii? Ai temeri că poate, în anumite zile, nu vei avea vocea la nivelul pe care ți-l dorești?

Cred că un vocalist ar trebui să conștientizeze faptul că corzile lui vocale sunt instrumentul lui, așa cum în cazul instrumentiștilor, dacă nu studiază o săptămână la pian sau la oricare alt instrument, se va simți imediat diferența. Același lucru se va întâmpla și cu vocea, doar că din păcate nu există acest cult, nu există o disciplină foarte bine împământenită în rândul vocaliștilor. Ceea ce ne pune și pe un picior de inferioritate față de instrumentiști, uneori ei ne percep superficiali: mă lupt în continuare cu această prejudecată, când mă întâlnesc cu instrumentiști din industrie și îmi zic: „Da, păi voi veniți, cântați, liru-liru-crocodilu 🙂 și gata, ați plecat.” Doar că, pentru a răzbi printre instrumentiști (care într-adevăr studiază foarte mult) trebuie să conștientizăm și noi, repet, faptul că vocea noastră este instrumentul nostru și trebuie să îl perfecționăm în fiecare zi.

De exemplu, eu încerc să îmi păstrez rutina de fiecare zi, am exerciții de respirație, de dicție, și vocalizele pe care le lucrez atât la școală cu copiii, cât și acasă, singură. Pe lângă asta, spuneam mai devreme despre dorința de a explora cât mai multe tehnici vocale până îți găsești traseul tău. Pentru că fiecare voce este diferită și s-ar putea ca tehnica unui anumit profesor să nu se potrivească cu vocea mea sau cu ce îmi doresc eu de la actul meu artistic. Asta am făcut eu, am încercat să caut tot timpul mai multe păreri. Apoi, pe lângă conștiinciozitatea studiului, stă la loc de cinste cunoașterea foniatriei, cunoașterea fiziologică a aparatului tău.

Așa cum instrumentiștii își cunosc instrumentul, de la cele mai mici detalii, și noi ar trebui să cunoaștem tot ce se întâmplă în interior atunci când cântăm, de exemplu, ca să putem lucra mult mai aplicat. Am impresia că acesta este un lucru care lipsește majorității vocaliștilor. Din păcate m-am întâlnit cu artiști care spuneau: „Am răgușit pentru că am mâncat ciocolată, am răgușit pentru că am băut nu știu ce.” Doar că trebuie să fim conștienți că noi înghițim mâncare, băutură folosindu-ne de faringe, și cântăm folosindu-ne de laringe. Sunt două canale diferite. Dacă bei foarte foarte rece, se poate transmite și către corzile vocale, întreaga cavitate bucală răcindu-se, dar este departe de a spune că îți strici vocea pentru că ai mâncat înghețată. Sunt greșeli care se repetă din lipsă de cunoaștere. 

Citește și: Mădălina Pavăl, fata care pune dorul la loc de cinste şi ne aduce tot ce are mai bun folclorul românesc într-o reinterpretare unică

De ce este folclorul mai aproape de sufletul tău decât alte genuri? 

Nu știu să explic foarte bine în cuvinte, este pur și simplu un sentiment, o trăire pe care o am atunci când ascult muzică populară, folclor, și atunci când cânt această muzică. Este o trăire pe care nu reușesc să o găsesc în alte genuri muzicale. Se întâmplă ceva în interiorul meu, probabil pentru că așa am crescut și cu asta m-am obișnuit. Spuneam că am avut o perioadă în adolescență când mergeam foarte mult la nunți și m-am îndepărtat voit în a simți ceva extraordinar când cântam folclor. Asociam folclorul cu nopțile nedormite, cu oboseala din perioada adolescenței.”

După ce m-am mutat în București și totul a devenit mai light, am intrat în alte trupe, am ascultat altfel de muzică, pe scurt, lucrurile au devenit mai ușoare, și culmea am început să cânt jazz și alte nebunii, și m-am îndepărtat complet de folclor, am realizat că nu mă împlinea, nu mă făcea deloc fericită combinația pop-rock sau orice altceva, și m-am întors din nou la origini. Este un sentiment și o trăire pe care le simt fără să le pot explica foarte exact.

Eugenia Nicolae
Eugenia Nicolae

Eugenia Nicolae, ce tip de ascultător de muzică ești? 🙂

În general, îmi place să fiu fresh. Sunt foarte pasionată, ca asultător, de toate genurile muzicale, mă inspiră muzica rap, muzica r&b, sunt colecționară de viniluri și de ii. Cred că jumătate din colecția mea de viniluri reprezintă o mare diversitate, inclusiv rock agresiv. Ascult Metallica, de exemplu, depinde foarte mult de starea mea, sunt foarte deschisă. 

Asculți muzică inevitabil cu o ureche critică?

Da, inevitabil așa este. De exemplu, dacă vreau să am un moment romantic cu iubitul meu, nu avem niciodată muzică pentru că sunt atentă la muzică. Este foarte dificil pentru el să aleagă ceva care să fie ok. Doar că prietenul meu este foarte perseverent și își dorește, se tot educă de vreo două luni să devină audiofil, și-a cumpărat echipamente profesionale, petrece mult timp pe tutoriale ca să înțeleagă cum să asculte muzică.

De exemplu, este foarte dezamăgit de mine când ascult muzică pe telefon, mai ales dacă primesc un demo. El nu poate să creadă că fac asta, e chiar supărat că nu pun de fiecare dată la boxe, să aud tot ce trebuie. Doar că alerg atât de mult încât nu am mereu timp să fac asta. În ceea ce privește pickup-ul și vinilurile, este tot ideea lui, pentru că și-a dorit să ascultăm muzică cât mai profesional, să se educe el în primul rând din punctul de vedere muzical. 🙂

Citește și: Cântece-poveste despre momentele care ne transformă cu Rockabella: „trăim pentru muzică și avem joburi ca să ne plătim chiria”

Eugenia Nicolae, iubitul tău este tot artist?

Nu, lucrează în IT; este un om foarte pragmatic, foarte echilibrat, cu care, aș zice, mă completez la fix pentru că sunt exact opusul lui. 

De-a lungul parcursului tău, ai avut întâlniri definitorii?

Primul om pe care l-am considerat mentorul meu și care m-a influențat foarte, foarte mult a fost Dana Dorian, profesoara mea de canto, care în continuare este omul la care mă întorc când am de luat o decizie, și mă pierd cumva. Ea este balanța mea. Îmi dă tot timpul indicațiile necesare, da, este primul meu mentor. Apoi i-am găsit pe Frații Cazanoi, am început să colaborez cu ei acum patru ani de zile când am redescoperit folclorul de care, cum spuneam mai devreme, mă îndepărtasem.La ei trei mă gândesc prima și prima oară.

Frații Cazanoi m-au făcut să mă reîndrăgostesc de folclor și s-au și transformat în mentorii mei, m-au învățat să respect folclorul, să îl iubesc foarte mult și să îl studiez și mai mult.

Cum arată programul tău din prezent?

În fiecare zi predau la școală, după ore, de cele mai multe ori merg la studio, de exemplu și acum după ce terminăm interviul, o să merg la studio. În timpul liber, destul de puțin, mă întorc tot la muzică, sunt aici la mine acasă cu microfonul și echipamentul, cu tot ce mi-am organizat acasă, adunându-mi ideile și punându-mi-le împreună pentru compoziție. Atunci când vreau într-adevăr să mă desprind de tot ce înseamnă muzică, prefer să plecăm din București pentru plimbări în aer liber, să facem tot felul de expediții. 

Eugenia Nicolae
Eugenia Nicolae în vacanță

Eugenia Nicolae, înțeleg oamenii din jur că muzica este prioritatea ta?

Părinții mei sunt primii care mă înțeleg, pentru că îi vizitez foarte rar, dar nu se supără niciodată pe mine. Florin, iubitul meu, sigur că și-ar dori să petrecem mai mult timp împreună, iar când am momente când o iau de-a dreptul razna cu programul, de exemplu apare o filmare de videoclip sau sunt multe sesiuni la studio, se mai suprapune și cu încheierea unui semestru la școală când e foarte mult de muncă, îl simt puțin dezamăgit. Sper ca la un moment dat lucrurile să se așeze suficient așa încât să pot să am timp și pentru viața mea personală. Acum este o perioadă când muncesc foarte mult.

Cum trăiești experiența pedagogică, cu cei mici și cu muzica?

În primul rând, dacă vrei să o faci așa cum trebuie, este o profesie ușor obositoare, să îi faci pe copii într-adevăr interesați de materia ta, pentru că din păcate educația muzicală este Cenușăreasa disciplinelor din învățământ, la fel și desenul, la fel și sportul. Mi se pare că suntem marginalizați pe nedrept. Avem nevoie să înțelegem cultura, să ne educăm, și mai ales să ne mișcăm. Chiar mă uitam la copii, după ce de curând am început să merg fizic la școală, și am remarcat că au început să se îngrașe pentru că au stat tot anul fără mișcare, au început să nu mai aibă disciplină. De două zile de când am reînceput să merg fizic la școală, mă întorc extrem de obosită pentru că sunt foarte agitați, vorbesc foarte mult, nu se mai pot concentra. I-am pierdut puțin. Până vom reveni la normal, sigur va mai dura.

Dar, pe lângă asta, cea mai mare satisfacție pe care o am în mediul de la școală este că am reușit să fac copiii cărora le predau să fie curioși. De fiecare dată, la două săptămâni, îi întreb: „Ce artiști ați mai descoperit, ce muzică nouă ați mai căutat?” Pentru că cei mai mulți dintre ei sunt comozi, ascultă doar ce le oferă Youtube-ul, ce este în trending, ce este ușor accesibil. Nu caută muzică anume, nu vor neapărat să înțeleagă artiștii, merg pe varianta „cât mai facil posibil.”

Tocmai de aceea, tema mea constantă este să caute tot timpul muzică, să încerce să își explice mereu de ce le place un anumit tip de muzică și nu un altul. Iar satisfacția mea cea mai mare este atunci când vin să împărtășească cu mine ce artiști noi au descoperit și, mai mult, încearcă să argumenteze de ce le plac sau de ce nu le plac anumiți artiști.

Te rog, aș vrea să mai rămânem puțin la nedreptatea privind materiile de genul muzică, pictură, sport. De foarte mulți ani, sporadic, oamenii atrag atenția asupra acestei realități și pare că nu se schimbă nimic totuși. De unde crezi că ar trebuie să înceapă schimbarea?

În primul rând, fără să fiu părtinitoare în vreun fel cu copiii, nu cred că ei au vreo vină în toată această poveste, ei sunt până la urmă niște copii, alegerile nu știu încă să le facă ei, trebuie ghidați și direcționați pe drumul cel bun. Părinții sunt responsabili pentru ce muzică ascultă copilul lor, pentru nivelul de implicare în alte activități înafară de matematica și limba română, iar pe de altă parte un titan al erorilor de acest tip din învățământ este absolut sistemul de învățământ românesc care este, în continuare, în urmă cu vreo 40 de ani, încă în perioada comunistă: programele s-au schimbat foarte puțin, manualele sunt depășite, sunt inaccesibile, inadaptate, cei mici s-au născut cu tableta în viața lor.

Dacă s-ar uni toate forțele: atât noi profesorii, cât și sistemul educațional să vină măcar puțin în spirijinul nostru, părinții să înțeleagă nevoia aceea că atunci când merge la un concert, copilul trebuie să înțeleagă muzica, să simtă, să aprecieze, să își aleagă conștient ce ascultă. 

Eugenia Nicolae: „Nu le pot spune copiilor să cânte din manual cântecelul Treceți Batalioane Române Carpații! – nu mai are legătură cu lumea lor, nu aparține realității lor, obiceiurilor pe care le au zi de zi.”

Pentru mine ora de muzică era un adevărat chin pentru că știam că nu am voce și nu am perceput niciodată ora de muzică ca pe o oră de cultură muzicală…

În clasă am o privire de ansamblu, cu dorința de a educa prin prisma culturii generale. Nu favorizez, deși încă nu știu sigur dacă este o idee neapărat bună, încă reflectez asupra ei: dacă nu cumva e bine să favorizez copiii care au talent, să îi poziționez cumva separat față de restul clasei. Nu fac asta, dimpotrivă, îi îndemn pe toți încontinuu să evolueze, și chiar este interesant să văd cum la începutul anului, copiii mei erau reticenți în a cânta și acum se luptă care să ridice mâna mai repede pentru a fredona melodii și a cânta.

Onest vorbind, nu sunt toți talentați, este firesc, dar dorința lor de a trece peste acest obstacol, de a înfrunta rușinea de a se expune în fața colegilor… pentru mine înseamnă extrem de mult. Iar cei care sunt talentați, într-adevăr le oferi șansa să vină la clasă cu instrumentul lor sau să aibă un moment la câteva săptămâni de predare, să vină și să cânte în fața clasei, unde practic sunt audiați de colegii lor.

Mai este ceva, manualul este foarte tehnic, mă abat de foarte multe ori de la programă pentru că altfel pierd interesul copiilor. Ne concentrăm mai mult pe ce simt ei, pe ce le place, pe joacă. Ascultăm, cântăm, dansăm, facem tot ce este distractiv. Nu trebuie să percepem muzica numai ca pe o disciplină care ne învață despre game, Diez, Bemol șamd. Este despre a simți, a ne emoționa, a înțelege cumva muzica din perspectiva noastră subiectivă. Mai ales în cazul copiilor care sunt „mici bureței”.

Eugenia Nicolae
Eugenia Nicolae

Eugenia Nicolae, unde te vezi tu, unde crezi că este locul tău în industria muzicală autohtonă?

Nu știu dacă este neapărat bine sau rău că nu mi-am setat niciodată un punct maxim unde să îmi doresc să ajung. „Acolo vreau să fiu peste nu știu câți ani, ca acela vreau să fiu…” Am mers tot timpul pe ce am simțit și am muncit foarte, foarte mult pentru că, până la urmă, cred că motorul dezvoltării noastre este munca.

Singur că dacă muncești canalizat, vei ajunge acolo unde trebuie să fii, dar nu cred în proiecții de genul: „Imaginează-ți că vei fi pe cea mai mare scenă din lume și dacă tot te vizualizezi, acolo vei fi.” Nu mi se aplică mie, cel puțin, sunt cumva pragmatică în acest sens, deși nu îmi este felul. Iau totul pas cu pas.

Punctual, în industria autohtonă, de exemplu, foarte mulți mi-au spus după ce am lansat piesa Inima n-o mai răbda, că m-am inspirat de la Subcarpați. Cumva, mă bucură să aud asta pentru că eu îi apreciez foarte mult pe cei de la Subcarpați, chiar fac o treabă extraordinară. Și dacă oamenii percep muzica mea ca fiind asemănătoare cu a celor de la Subcarpați este îmbucurător.

Pe de altă parte, îmi creează și un sentiment de dezamăgire, cumva se așteaptă, există această impresie că toți artiștii fură unii de la alții. Eu nu am făcut niciodată asta, mi se pare că folclorul este generatorul comun al acestor proiecte, dar am adus lucruri complet diferite față de Subcarpați sau față de alți artiști care cântă același tip de muzică. Mi-am pus propria amprentă, dacă mă raportez la industria din România, proiectul meu are direcția lui și este unic în felul lui, așa cum sunt o grămadă de alte proiecte. Fiecare își are locul lui.

Eugenia Nicolae
Eugenia Nicolae

Citește și: Cine este Dua Lipa, cel mai proaspăt superstar din muzica pop. Drumul dintr-o familie de refugiaţi albanezi la senzaţia muzicală a ultimilor ani

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO